joi, 1 august 2019

ROAGĂ-TE LUI DUMNEZEU!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


   Bucuria mea, ce frumoase versuri:

“De-ai ajuns la stramtorare,
 Si ai dat cumva de greu, 
Sa nu cazi in disperare,
 Roaga-te lui Dumnezeu!” 

       Sfintii Parinti au numit rugaciunea - ZID DE APĂRARE, cantarea Bisericeasca - ARMA, iar, lacrimile fara de prihana - BOTEZ , insa fericita ascultare au socotit-o MUCENICIE, fara de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.

 Si unde este rugaciunea noastra cea mai puternica? 

In Sfanta Biserica Crestin Ortodoxa! "Intr-o Biserica de provincie, cam uitata de oameni, duminica dimineata nu a venit nimeni la Liturghie. Asa ca slujba a fost oficiata doar de preot si de cantaret in fata celui insarcinat cu vanzarea lumanarilor.

Preotul s-a intrecut pe el insusi, oficiind o slujba atat de frumoasa, cu o predica atat de emotionanta incat cei doi l-au intrebat uimiti la sfarsit: "Parinte, de ce ati tinut sa faceti o asemenea slujba si o asemenea predica in Biserica goala?". "Cum goala?", a replicat parintele. "Pai nu a venit nimeni!", au spus cantaretul si lumanararul. "Biserica era plina, dragii mei, dar voi nu ati ajuns inca atat de sus prin rugaciune incat sa puteti vedea. Biserica era plina de ingerii celor care nu au venit la Liturghie, desi, ar fi trebuit sa vina. Ingerii respecta randuielile si, chiar daca omul care le e dat in paza de la Sfantul Botez, nu vine la Liturghie, ei totusi vin. Cand vine si omul, ingerul e bucuros, cand nu vine, e trist. Dar ingerii vin mereu la Liturghie. Astazi, Biserica a fost plina de ingeri tristi, care au cantat impreuna cu mine atat de frumos si asta m-a stimulat"
                                                                                                                  Amin si Aliluia!

                                                                                                                       Preot Ioan 🔔.

PRETUL MORTII LUI IISUS HRISTOS

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire.!

   Bucuria mea, iata cum ne indeamna Sfantul Parinte Sofronie Saharov: "Paziti-va de orice cuvant care raneste.

 Amintiti-va de aceste cuvinte ale lui Hristos: “Nu faceţi altora, ceea ce nu doriti sa vi se faca voua. Trebuie sa gandim asa: Oare, ce castig eu, judecand pe fratele meu, atata timp cat nu-l voi vedea asa cum Domnul il vede? Zece porunci are intelepciunea care spune: de 10 ori sa taci si o data sa vorbesti, dar si atunci putin.

Sfantul Parinte, Arsenie Papacioc, spune: “Nici un pacatos oricat ar fi de mare sa nu se piarda nadejdea mantuirii fiindca si Maica Domnului il apara. Maica Domnului ne iubeste mult. Ea vede in noi pretul mortii lui Iisus Hristos”.

Cel ce judeca pe altii inseamna ca uita cine este Judecatorul lumii - Iisus Hristos, inseamna ca uita de iad si in iad va ajunge!

Asadar, in loc sa clevetim si sa-i judecam pe altii, mai bine ne-am ruga asa: “Doamne, Dumnezeule, cu judecatile pe care numai Tu le stii, mantuieste pe toti cei dragi ai mei (numele ...), pe copiii mei (numele ...) si pe vrajmasii mei (numele ...). 

Faca-se voia Ta cea Sfanta precum in cer asa si pe pamant. In loc, sa judecam mai bine sa ne pocaim, fiindca, zice Parintele Staret Anatolie de la Optina: "Pocainta ne deschide inima pentru a-L primi pe Dumnezeu."
                                                                                                                          Amin si Aliluia!
                                                                                                                             Preot Ioan .

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO