sâmbătă, 22 martie 2025

PECETLUIESTE-TI FRUNTEA CU SFANTA CRUCE ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“




Bucuria mea, iata ce zice Sfantul Parinte, Ilie Cleopa despre sfanta cruce: "Nici un lucru sa nu faci pana nu te insemnezi cu Sfanta Cruce! Cand pleci in calatorie, cand incepi lucrul, cand te duci sa inveti carte, cand esti singur si cand esti cu mai multi, pecetluieste-ti cu Sfanta Cruce fruntea ta, trupul tau, pieptul tau, inima ta, buzele tale, ochii tai, urechile tale si toate ale tale sa fie pecetluite cu semnul biruintei lui Hristos asupra iadului. Si nu te vei mai teme atunci de farmece sau de, vraji sau de descantece.

 Ca acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la fata focului si ca praful in fata vantului. Cine este urmator al Crucii lui Hristos, iubeste si crucea cea dinauntru, si cinsteste cu evlavie si semnul ei, adica pe cea din afara." Iar in alt sens: "Crucea inseamna sa-ti vezi prietenii tradandu-te si tu sa ai puterea sa ii porti in rugaciune. Crucea inseamna sa-l vezi pe cel care a stat cu tine la masa incercand sa te sape in fata superiorului. Crucea inseamna sa te impartasesti din acelasi Potir cu acela care te va vinde pentru 30 de arginti.

 Crucea este atunci cand te afli tintuit pe ea de cei cu care ai impartit o paine, avand totusi puterea sa-i ceri lui Dumnezeu: "Nu le socoti lor pacatul acesta". Crucea, este AMARA, este GREA, este APASATOARE, este OBOSITOARE, este LIPSITA DE PREMII SI DE APLAUZE. Iti aduce doar durere si amaraciune. Se duce cu multa osteneala pana pe varful Golgotei si doar astfel iti prilejuieste Raiul. Crucea este dureroasa, dar rasplata purtarii ei pana la final, plina de nadejde!" Amin!
 
Sfantul Parinte, Serafim de Virita, zice asa:" Cat de des ne imbolnavim numai din aceea ca nu ne rugam inainte de masa si nu chemam binecuvantarea lui Dumnezeu asupra mancarii. Inainte, oamenii faceau toate cu rugaciunea pe buze: cand arau se rugau, de asemenea si semanatul si secerisul granelor il faceau tot cu rugaciune. Acum noi nu mai cunoastem ce fel de oameni au pregatit ceea ce noi mancam, fiindca de multe ori alimentele sunt pregatite cu vorbe de hula, cu batjocura si blasfemie. De aceea, neaparat trebuie sa, ne inchinam, sa ne rugam si chiar sa stropim hrana cu aghiasma mica si se poate manca ceea ce am pregatit, fara sa ne tulburam. Tot ceea ce mancam noi este darul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii; prin mancarea pe care o mancam, toata natura si lumea ingereasca slujeste omului. Pentru aceasta, inainte de masa trebuie sa ne rugam in mod deosebit. Cu adevarat ingerii sunt cu noi la masa cand noi mancam din mancare cu rugaciune si multumire.”


                                                                                               Amin si Aliluia!
                                                                                               Preot Ioan .

sâmbătă, 15 martie 2025

PĂCATE CARE SUNT IERTATE PRIN SPOVEDANIE, DAR NE OPRESC DE LA ÎMPĂRTĂŞANIE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



1. Lipsa rugăciunii zilnice.
2. Lipsa postului de miercuri şi vineri.
3. Nepostirea în cele patru posturi de peste an.
4. Lipsirea de la slujbele Bisericii.
6. Scandaluri, bătăi, violenţă. Lovirea părinţilor.
7. Fumatul şi beţia.
8. Ceartă/ură veche, stăruitoare.
9. Mărturia mincinoasă.
10. Mutilări (automutilări), crime.
11. Dorinţa de sinucidere.
12. Responsabilitate morală pentru sinuciderea cuiva.
13. Credinţa că te poţi mîntui şi fără Hristos, Maica Domnului, Sfinţii Îngeri, icoane, Evanghelie, într-un cuvînt, fără Biserica Ortodoxă.
14. Necredinţa şi îndoiala în credinţă.
15. Reaua-credinţă, care pune la îndoială predania Bisericii Ortodoxe.
16. Lipsa Botezului ortodox (fără acesta nu poate fi nici spovedit, nici împărtăşit).
17. Trecerea la altă credinţă.
18. Vrăjitorie, fermecătorie, ghicitorie şi căutarea lor.
 
19. Credinţa în horoscop, zodiac, astrologie etc. Practicile vrăjitoreşti şi magice, atît “populare”, cît şi: bioenergia, radiestezia, yoga, spiritismul, meditaţia transcendentală, zen-budismul, dianetica, parapsihologia, hipnoza, precum şi consultarea celor care le săvîrşesc.
20. Port de amulete, talismane (cuarţuri, cristale, şnururi, brăţări), protectoare, vindecătoare.
21. Jocuri de noroc: robingo, loto, loz în plic, ruletă, bridge, wist, remi, table, cărţi, zaruri şi jocuri mecanice. Şi jocuri sportive: biliard, popice şi celelalte.
22. Lipsa desei spovedanii, spovedania nesinceră, incompletă (ascunzînd mai ales păcatele trupeşti ruşinoase).

23. Vizionarea filmelor/spectacolelor erotice/horror/terror.
24. Masturbarea.
25. Perversiuni sexuale (relaţii orale/anale).
26. Pedofilie/homosexualitate.
27. Relaţii sexuale fără a fi cununat în Biserica Ortodoxă.
28. Relaţii sexuale cu rudenii după trup şi după duh.
29. Relaţii sexuale cu animale.
30. Folosirea diferitelor metode contraceptive: anticoncepţionale, leacuri, băi, păzire, calendar, sterilet, avort, prezervative etc.
 
31. Copilul mort nebotezat din negrija părinţilor.
32. Relaţii conjugale în posturile mici şi mari, în duminici şi sărbători.
33. Ocupaţie care se împotriveşte vieţii ortodoxe: bar, casă de amanet, bordel, sex-shop, strip-tease, anchetator la poliţie, executor judecătoresc etc.
34. Actorie, muzică, dans; participare/organizare de spectacole şi emisiuni distractive etc. (regie, coregrafie, scenografie).
 
Căci: “Sfinţii Apostoli afurisesc pe lirişti, pe viorişti, pe jucători şi pe toţi cîntătorii din organe, zicînd în aşezămintele lor: «Dacă vreun bărbat sau vreo femeie care a fost începător de jocuri va veni la credinţă, sau jucător, sau luptător în privelişte, sau din cei ce cîntă din fluier, sau chitaragiu, sau viorist, sau învăţător de jocuri, ori să înceteze, sau, de nu, să se lepede» (Cart. 8, Cap. 32), adică să fie îndepărtaţi din Biserică“ (Sfîntul Nicodim Aghioritul, în Hristoitia).
35. Sportul. (care vine din şi naşte grija faţă de trup, stimularea curviei, a părerii de sine, a trufiei succesului şi a cîştigului, riscul sinuciderii în cazul sporturilor extreme: curse diverse, paraşutism, alpinism, speologie, cascadorie etc.).
 
36. Colportaj de publicaţii sectare, eretice, pornografice.
37. Afaceri necurate, din care au rămas oameni înşelaţi, pe drumuri, în temniţă.
38. Favorizare/îndemn la divorţ/avort.
39. Furt (de la oameni, ori din biserică).
40. Neparticiparea (morală, materială) la nevoile (sărăcia, boala) părinţilor.
41. Neglijarea nevoilor materiale ale familiei.
42. Trafic cu droguri, femei, arme.
43. Neimplicarea copiilor în viaţa ortodoxă, lipsa exemplului cu fapta şi cu cuvîntul.
44. Participarea le experienţe genetice sau de schimbare a sexului.
45. Răpire/sechestrare de persoane.
46. Politică anarhistă, apostată, antiortodoxă.
47. Profanare de biserici, troiţe, morminte.
 
Toate acestea duc la oprirea de la Sfînta împărtăşanie, cu canonisire, între 1 şi 15 ani (care se adună!).
ORICARE DIN PĂCATELE SPOVEDITE ŞI IERTATE, DACĂ SE REPETĂ, SE SPUN DIN NOU LA SPOVEDANIE, PRIMIND UN NOU CANON.


Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO