Prea ne-am obișnuit să ne justificăm propria lene printr-o falsă smerenie. Că refuzăm să lucrăm cu talanții încredințați nouă de către Ziditorul nostru Dumnezeu și considerăm că această ne-lucrare este născătoare de smerenie în inimile noastre. Săraci înșelați de diavol ce suntem.. Nu lenea și comoditatea nasc în suflet minunata virtute a smereniei, ci lucrarea întru osteneală! Iar dacă ni se pare că starea inimilor noastre de leneși ce suntem în cele duhovnicești smerenie se numește, să știm că aceea nu smerenie de la Duhul Sfânt este, ci este biciul mustrării dumnezeiești din noi! Iar dacă vrem să ne convingem de acest lucru, destul ne este a citi Pilda talanților rostită spre înțelepțirea noastră de Cuvântul Dumnezeu.
“Slugi” i-a numit El pe toți cei ce au avut pe mână avuția Stăpânului. Dar pe primii doi, adică pe cei harnici, i-a numit “slugi credincioase”, iar pe ultimul, pe cel ne-lucrător cu care ne asemănăm noi, l-a numit “slugă vicleană “! Slugi i-a numit pentru că El este cu adevărat Stăpânul. Slugi i-a numit pe cei dintâi și pentru smerenia lor profundă cu care I s-au adresat, smerenie pe care o dobândiseră din multele osteneli prin care au reușit să înmulțească averea Sa. De aceea Domnul “slugi” îi numește, dar slugi bune și credincioase, vrednice de prețuirea Sa. “Slugă” îl numește pe cel leneș din motivul cel dintâi și pentru că s-a apropiat de Dânsul cu inima zdrobită de frică. Dar l-a chemat “slugă vicleană”, căci nu în smerenie a viețuit acesta, știind că va trebui să dea socoteală de talantul primit, ci în nepăsare și în dispreț față de Stăpân. Cum putea fi smerit cel ce și-a disprețuit toată viața Stăpânul? Mândrie și batjocură fuseseră lenea lui, iar nu smerenie. De aceea Domnul îl numește “viclean”.
Deci și noi, creștinii de astăzi, mergem pe urmele viclenei slugi care a îngropat în pământ talantul, lăudându-ne cu smerenia noastră închipuită. Și avem și urâtul obicei de a-i osândi tocmai pe cei care prin lucrare înmulțesc zilnic darul lui Dumnezeu. “Da, da, ii știm noi pe aceia, merg la biserică dar sunt cei mai răi dintre toți!” Atât de mult repetăm astfel de cuvinte, încât am creat un fel de paradigmă, asociind hărnicia în viața bisericească a unora cu cele mai mari patimi omenești! Ca adică să rezulte că osteneala sfântă naște patimă, nu virtute, osândă veșnică, nu mântuire.. Nu, fraților, nu-i așa. Domnul cere roade, cere hărnicie și osteneli. Dacă ne întoarcem cu mintea la dumnezeiasca Pildă a talanților, mai observăm ceva: cel cu doi talanți a mai câștigat încă doi, nici cu unul în plus, adică trei, nici cu unul în minus, adică unu. Tot la fel, cel cu cinci talanți a mai obținut prin muncă asiduă încă cinci. Nici cu unul în minus, adică patru, nici cu unul în plus, adică șase. Iar Cel Care ne descoperă acestea este Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Așadar El, Domnul, pretinde să dublăm darul Său în viața noastră! De două ori mai mult.. Și ce înseamnă de două ori mai mult? Înseamnă că pe cât ne-a dat El nouă, tot pe atât trebuie să-I oferim noi Lui! El ne-a dat talentele și priceperile de multe feluri, noi trebuie să-I oferim munca și lucrarea. Undeva Domnul ne dă procentul corect între inspirație și transpirație: cincizeci – cincizeci. De la El vine inspirația, de la noi să vină transpirația. Pe cât de mult ne-a dat, pe atât de mult să-I oferim. Și în această osteneală a noastră să nu ne închipuim că noi înșine suntem ceva, căci în alt context tot El ne-a avertizat: “Când veți face faptele dreptății voastre, să ziceți: slugi netrebnice suntem, și ce eram datori să facem am făcut “.
Așadar spuneți-mi mie: cine este smeritul, cel ce râde nepăsător de talanții lui, sau cei ce se ostenesc și înmulțesc pe zi ce trece ceea ce au primit la naștere din mâinile Stăpânului?..
Iar noi prea ne-am obișnuit să înțelegem Evanghelia prin prisma minții noastre de oameni pătimași: lăudăm leneveala și criticăm osteneala, lăudăm nepăsarea și luăm în râs frica și smerenia. Pe cei ce fac milostenie îi acuzăm de slavă deșartă, pe cei ce merg la biserică îi acuzăm de vanitate, pe cei ce se împărtășesc întru trezvie cu Dumnezeieștile lui Hristos Taine îi acuzăm de cutezanță și de obrăznicie. Iar noi, stând acasă suntem duhovnicești, nedăruind suntem cumpătați și ne-împărtășindu-ne din Potirul Vieții suntem smeriți..
Să renunțăm, frații și surorile mele, la aceste idei greșite care ca o neghină spurcată au fost aruncate în lume de nevăzuții vrăjmași, și să începem chiar de azi a păși pe urmele înaintașilor noștri în osteneli duhovnicești întru smerenia cugetelor inimii, amin.
Părintele Sorin Croitoru
