RĂBDAREA,RĂBDAREA,RĂBDAREA ȘI ÎNDELUNGA-RĂBDARE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

RĂBDAREA este o roadă a Duhului alături de alte virtuţi, răbdarea este mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu face roadă însutită, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare ,răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.”, iar în altă parte spune:,, bucuraţi-vă în nădejde, fiţi răbdători în necaz, stăruiţi în rugăciune”.
Răbdarea nu creşte peste noapte.

 Puterea şi bunătatea lui Dumnezeu sunt cruciale în creşterea răbdării. Coloseni 1:11 ne spune că tăria Lui Dumnezeu ne dă răbdare şi îndelungă răbdare, în timp ce Iacov 1:3-4 ne încurajează să aflăm că incercările sunt calea lui Dumnezeu de a creşte răbdarea noastră. Răbdarea creşte de asemenea odihnindu-ne în credinţa că Dumnezeu are timpul Său potrivit şi planul perfect pentru fiecare lucru, chiar şi în faţa celor răi care reuşesc în lucrul mâinilor lor când caută să-şi împlinească planurile lor viclene (Psalmul 37:7).

 Răbdarea noastră este răsplătită în cele din urmă pentru că venirea Domnului este aproape (Iacov 5:7-8). „Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută” (Plângerile lui Ieremia 3:25).

În viaţa creştină avem nevoie de răbdare.

A avea răbdare înseamnă a îndura imperfecţiunile şi provocările altora, conştienţi de faptul că Dumnezeu le-a îndurat pe ale noastre; înseamnă, de asemenea, a suporta toate necazurile şi dificultăţile vieţii, fără murmurare sau răzvrătire; înseamnă să ne supunem voinţei divine ştiind că acceptarea providenţei lui Dumnezeu aduce întotdeauna beneficii vieţii .

Îndelunga răbdare este capacitatea de a răbda multe şi îndelung, are sensul de suferinţă lungă, lungime a spiritului, răbdare lungă.

    Dragostea îi dă omului putere să rabde când toate lucrurile merg rău. De asemenea îi dă putere să rămână calm şi liniştit când alţii îşi pierd firea. Există oameni cu talente şi posibilităţi nelimitate, dar într-o situaţie neaşteptată intră în panică. Singurul lor mod de reacţie este să devină agitaţi. Îndelunga răbdare suportă mult timp purtarea urâtă a oamenilor, împrejurări dificile îngăduite de Dumnezeu, aşteptări lungi ale promisiunilor lui Dumnezeu.
Îndelunga răbdare autentică, duce la dragoste, adevăr, smerenie, pace, blândeţe, îngăduinţă, unitate, și iertare .

Unele necazuri se datorează păcatelor noastre: „Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: de la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu ispiteșete pe nimeni, ci fiecare este ispitit când este tras și momit de însăși pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naște păcat, iar păcatul, odată săvârșit, aduce moarte“ (Iacov 1, 13-15).

Necazurile vin asupra noastră uneori din partea diavolului, care este „invidios” pe omul credincios care face bine celor cuprinși de greutăți. El ne pizmuiește fiindcă ne rugăm lui Dumnezeu și facem bine aproapelui. Orice suferință fără voie să te învețe să-ți aduci aminte de Dumnezeu, în acest caz nu-ți va lipsi prilejul spre pocăință, ocara de la oameni aduce întristare inimii, dar se face pricină de curăție celui ce o rabdă.

Fraţii mei, consideraţi o mare bucurie când aveţi să ajungeţi în felurite încercări, cunoscând că încercarea credinţei voastre, lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să aibă o lucrare a ei perfectă, pentru ca să fiţi perfecţi şi întregi, nelipsiţi de nimic.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU PE TOȚI ,AMIN.

Bucuria mea, nu trebuie sa ni se para ciudat ca vin peste noi patimi si boli, ci sa rugam pe Dumnezeu sa ne dea POCAINTA, acest balsam pentru ranile cele sufletesti si pentru cele trupesti.

Asa a spus Dumnezeu: "Eu pe cati ii iubesc ii mustru si ii pedepsesc" (Apocalipsa 3:19).

Pacatele se iarta prin SPOVEDANIE, dar se ispasesc prin SUFERINTA. Si atunci RABDAREA este diamantul care impodobeste sufletul crestinului si face neteda calea mantuirii sufletului sau. RABDAREA, este barbatia sufletului, sprijinul, radacina cea adanca, ce tine tine pomul atunci cand il lovesc vanturile si raurile il potopesc. Dar ce ne facem daca nu avem nici macar RABDARICA, ce sa mai vorbim de RABDARE, RABDAROI sau RABDAREA SFINTILOR, fiindca RABDAREA DESAVARSITA o are doar Dumnezeu.

Cand cazi, RIDICA-TE si cand pacatuiesti, POCAIESTE-TE!

Ai grija ca nu cumva sa intre "otrava deznadejdii" in sufletul tau, fiindca Dumnezeu este un ocean de milostivire, oricate ar pacatui cineva, toate se iarta prin SPOVEDANIE (sincera si cu cainta).

Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

DESPRE LUCRARE ȘI DESPRE SMERENIE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Prea ne-am obișnuit să ne justificăm propria lene printr-o falsă smerenie. Că refuzăm să lucrăm cu talanții încredințați nouă de către Ziditorul nostru Dumnezeu și considerăm că această ne-lucrare este născătoare de smerenie în inimile noastre. Săraci înșelați de diavol ce suntem.. Nu lenea și comoditatea nasc în suflet minunata virtute a smereniei, ci lucrarea întru osteneală! Iar dacă ni se pare că starea inimilor noastre de leneși ce suntem în cele duhovnicești smerenie se numește, să știm că aceea nu smerenie de la Duhul Sfânt este, ci este biciul mustrării dumnezeiești din noi! Iar dacă vrem să ne convingem de acest lucru, destul ne este a citi Pilda talanților rostită spre înțelepțirea noastră de Cuvântul Dumnezeu.

“Slugi” i-a numit El pe toți cei ce au avut pe mână avuția Stăpânului. Dar pe primii doi, adică pe cei harnici, i-a numit “slugi credincioase”, iar pe ultimul, pe cel ne-lucrător cu care ne asemănăm noi, l-a numit “slugă vicleană “! Slugi i-a numit pentru că El este cu adevărat Stăpânul. Slugi i-a numit pe cei dintâi și pentru smerenia lor profundă cu care I s-au adresat, smerenie pe care o dobândiseră din multele osteneli prin care au reușit să înmulțească averea Sa. De aceea Domnul “slugi” îi numește, dar slugi bune și credincioase, vrednice de prețuirea Sa. “Slugă” îl numește pe cel leneș din motivul cel dintâi și pentru că s-a apropiat de Dânsul cu inima zdrobită de frică. Dar l-a chemat “slugă vicleană”, căci nu în smerenie a viețuit acesta, știind că va trebui să dea socoteală de talantul primit, ci în nepăsare și în dispreț față de Stăpân. Cum putea fi smerit cel ce și-a disprețuit toată viața Stăpânul? Mândrie și batjocură fuseseră lenea lui, iar nu smerenie. De aceea Domnul îl numește “viclean”.
Deci și noi, creștinii de astăzi, mergem pe urmele viclenei slugi care a îngropat în pământ talantul, lăudându-ne cu smerenia noastră închipuită. Și avem și urâtul obicei de a-i osândi tocmai pe cei care prin lucrare înmulțesc zilnic darul lui Dumnezeu. “Da, da, ii știm noi pe aceia, merg la biserică dar sunt cei mai răi dintre toți!” Atât de mult repetăm astfel de cuvinte, încât am creat un fel de paradigmă, asociind hărnicia în viața bisericească a unora cu cele mai mari patimi omenești! Ca adică să rezulte că osteneala sfântă naște patimă, nu virtute, osândă veșnică, nu mântuire.. Nu, fraților, nu-i așa. Domnul cere roade, cere hărnicie și osteneli. Dacă ne întoarcem cu mintea la dumnezeiasca Pildă a talanților, mai observăm ceva: cel cu doi talanți a mai câștigat încă doi, nici cu unul în plus, adică trei, nici cu unul în minus, adică unu. Tot la fel, cel cu cinci talanți a mai obținut prin muncă asiduă încă cinci. Nici cu unul în minus, adică patru, nici cu unul în plus, adică șase. Iar Cel Care ne descoperă acestea este Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Așadar El, Domnul, pretinde să dublăm darul Său în viața noastră! De două ori mai mult.. Și ce înseamnă de două ori mai mult? Înseamnă că pe cât ne-a dat El nouă, tot pe atât trebuie să-I oferim noi Lui! El ne-a dat talentele și priceperile de multe feluri, noi trebuie să-I oferim munca și lucrarea. Undeva Domnul ne dă procentul corect între inspirație și transpirație: cincizeci – cincizeci. De la El vine inspirația, de la noi să vină transpirația. Pe cât de mult ne-a dat, pe atât de mult să-I oferim. Și în această osteneală a noastră să nu ne închipuim că noi înșine suntem ceva, căci în alt context tot El ne-a avertizat: “Când veți face faptele dreptății voastre, să ziceți: slugi netrebnice suntem, și ce eram datori să facem am făcut “.

Așadar spuneți-mi mie: cine este smeritul, cel ce râde nepăsător de talanții lui, sau cei ce se ostenesc și înmulțesc pe zi ce trece ceea ce au primit la naștere din mâinile Stăpânului?..
Iar noi prea ne-am obișnuit să înțelegem Evanghelia prin prisma minții noastre de oameni pătimași: lăudăm leneveala și criticăm osteneala, lăudăm nepăsarea și luăm în râs frica și smerenia. Pe cei ce fac milostenie îi acuzăm de slavă deșartă, pe cei ce merg la biserică îi acuzăm de vanitate, pe cei ce se împărtășesc întru trezvie cu Dumnezeieștile lui Hristos Taine îi acuzăm de cutezanță și de obrăznicie. Iar noi, stând acasă suntem duhovnicești, nedăruind suntem cumpătați și ne-împărtășindu-ne din Potirul Vieții suntem smeriți..

Să renunțăm, frații și surorile mele, la aceste idei greșite care ca o neghină spurcată au fost aruncate în lume de nevăzuții vrăjmași, și să începem chiar de azi a păși pe urmele înaintașilor noștri în osteneli duhovnicești întru smerenia cugetelor inimii, amin.

 Părintele Sorin Croitoru