duminică, 27 martie 2022

SFAT DUHOVNICESC

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“




   Binecuvantarea Domnului nostru Iisus Hristos, sa fie peste tine, cu al sau Har si cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Har, mila si pace sufletului tau de la Dumnezeu! Cauta BLANDETEA si SMERENIA si vei afla PACEA SUFLETULUI TAU! Nu judeca pe nimeni, fiindca SE VA TULBURA SUFLETUL TAU! Daca azi, si in fiecare zi a vietii tale, va veni peste tine vre-o ispita, TU SA NU INVINOVATESTI PE NIMENI, ci sa zici, din tot sufletul: ASA-MI TREBUIE PENTRU PACATELE MELE! Iti multumesc Doamne, ca mi-ai dat sa sufar atat de puțin, fiindca, meritam mult mai mult!

 DOAMNE, PRECUM VREI SI PRECUM STII MILUIESTE! Doamne, ma las in voia Ta, precum pruncul in bratele maicutei sale, fiindca, stiu ca toate le faci spre mantuirea sufletelor noastre! FACA-SE VOIA TA, PRECUM IN CER ASA SI PE PAMANT! Iar daca va veni ceva bun peste tine, sa spui: LUCRAREA LUI DUMNEZEU ESTE! SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE! 

                                                                                                                   Amin si Aliluia!
                                                                                                                   Preot Ioan

miercuri, 23 martie 2022

Părintele Chiril de la mănăstirea Vatoped ( muntele Athos

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!



“Părintele Chiril de la mănăstirea Vatoped ( muntele Athos)zice cam așa :
„Să nu vă pară rău și să nu vă fie frică pentru copiii voștri din cauza că lumea in care ei cresc nu mai este ceea ce era.
Dumnezeu i-a creat și i-a chemat pentru momentul potrivit și exact al timpului în care ei se află. Viața lor nu a fost o coincidență sau la întâmplare.
Creșteți-i și educați-i pentru a cunoaște puterea în care merg în calitate de copii ai lui Dumnezeu.
Antrenați-i în autoritatea Cuvântului Său.
Învățați-i să meargă cu credință știind că Dumnezeu este în control.
Împuterniciți-i să știe că ei pot schimba lumea.
Nu-i învățați să fie înspăimântați și descurajați de starea lumii, ci plini de nădejde că pot face ceva în acest sens.
Fiecare persoană din toată istoria a fost plasată în timpul în care se afla datorită planului suveran al lui Dumnezeu.
El știa că Daniel se va descurca în groapa cu lei.
El știa că David se va descurca cu Goliat.
El știa că Estera se va descurca cu Haman.
El știa că Petru va putea să treacă biruitor prin persecuție.
El știe că și copilul tău poate face față oricărei provocări cu care se confruntă în viața lui. Dumnezeu l-a creat special pentru asta!
Nu vă speriați pentru copiii voștri, dar fiți onorați că Dumnezeu v-a ales pe VOI pentru a crește și educa generația care se confruntă cu cele mai mari provocări din timpurile noastre.
Ridicați-vă până la aceasta provocare!
Creșteți-i pe Moise, Iosua, pe Ghedeoni, Danieli, Davizi, Estere, Petri, Paveli, etc!
Dumnezeu nu este în nedumerire întrebându-se ce va face El cu această lume mizerabilă.
El are o armată pe care o ridică pentru a alunga întunericul și a-L face cunoscut pe El in tot pământul.
Nu lăsați frica voastră să fure măreția pe care Dumnezeu a pus-o în copiii voștri! Știu că este greu să ni-i imaginăm ca pe altcineva în afară de bebelușii noștri dulci și vrem doar să-i protejăm de orice ar putea fi greu pentru ei, DAR EI S-AU NĂSCUT TOCMAI PENTRU UN TIMP CA ACESTA.”

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO