COLIVA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Preot Sorin Croitoru

 
Multe fapte poți să faci de ai viață milostivă,
Dar să nu uiți niciodată să mai faci câte-o colivă!
Să o pui spre pomenire în pronaos pe o masă,
Așteptându-l pe Părinte ca de la Altar să iasă.

Vezi ca nu cumva să uiți să faci pe coliva ta
Și o Cruce trilobată din cacao sau cafea!
Iar în mijloc lumânare să-i înfingi, te rog frumos,
Căci lumina amintește slava Domnului Hristos!

Pentru slujba Panihidei, un pomelnic tu să scrii:
Trece-acolo cu răbdare pe cei morți pe care-i știi.
Minunată faptă bună faci tu astfel pentru morți,
De îi scrii pe-al tău pomelnic și în inimă îi porți!

Căci când listele cu nume de Părinte s-or citi,
Îndurările divine cei citiți le vor primi!
Ești și tu creștin ca mine și ai "adormiții" tăi.
Să te-ntrebi cu-ngrijorare: "Dacă îi muncesc cei răi"?..

Se vor bucura săracii, orișiunde s-or afla,
Și vor ști atunci că Harul a venit prin mila ta!
Iar în coșul de pe masă și-un bănuț mereu să pui,
Cum ne-nvață Cartea Sfântă: jertfa slujitorului.

Căci a noastră rugăciune nu își împlinește rostul
Dacă nu-i vom pune aripi milostenia și postul.
Să mai faci câte-o colivă, căci e mare semn de milă
Dac-o faci cu bucurie și cu pace, nu în silă..

Mare taină-ascunde-n el dulcele făcut din bob,
El din iad eliberează pe acel ce este rob!
Mare taină-ascunde-n el dulcele făcut din grâu,
Când se leagănă cu jale, lacrimile curg pârâu!

Prin coliva cea smerită nu-i uităm pe cei ce mor,
Fiecare bob de grână e o lacrimă de dor!
Oare ce-i coliva noastră? Nu e, oare, o scrisoare
Către sufletele dragi ce s-au dus în depărtare?..

Am văzut soții plângând soți iubiți ce nu mai sînt..
Am văzut copii plângând pe-al părinților mormânt..
Am văzut părinți vărsând lacrimi, să aduni un râu..
Toți aveau în mâini coliva, dulcele smerit din grâu!

Da, această farfurie de cei adormiți ne leagă..
Da, o mână de colivă de păcate îi dezleagă..
Deci iubitul meu creștin, de ai viață milostivă,
Nu uita din când în când să mai faci câte-o colivă...

                                                   amin

Taina Sfintei Spovedanii

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Discutând despre cele sfinte, un om îi spuse unui călugăr:

- Părinte, eu cred în Dumnezeu, însă nu prea merg la Biserică. Nu am mai fost la slujbe sau la Spovedanie de mult timp şi nu cred că este neapărat să mergi. Este suficient să crezi în Dumnezeu şi atât.

- Fiule, îi spuse atunci călugărul, ai o cămaşă foarte frumoasă.
Nedumerit, omul nu a mai ştiut ce să zică, însă călugărul a continuat:
- Spune-mi, porţi toată ziua această cămaşă ?
- Da, răspunse omul.
- Dar două zile, o porţi ?
- S-ar putea.
- Dar o săptămână sau o lună, o porţi ?
- Nu, părinte, bineînţeles că nu.
- De ce ? - îl mai întrebă călugărul ca şi când nu ar fi priceput.
- Fiindcă se murdăreşte şi trebuie spălată. Abia după aceea o iau iarăşi pe mine, când este curată şi frumoasă.

- Păi, vezi, fiule! Aşa cum se murdăreşte cămaşa ta şi trebuie spălată pentru a o purta iarăşi, la fel şi sufletul se “murdăreşte” de păcate şi răutate şi cum l-ai putea curăţa dacă nu la spovedanie şi la slujbe, prin dragostea şi harul Domnului ?!