Deznădejdea ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

- Dacă omul cade în păcat si se întâmplă de repetă acel păcat, cum se poate mântui? Se ajunge la deznădejde?

- Nu. Să nu se ajungă niciodată la deznădejde! În rugăciunea a doua de la Sfântul Maslu se spune: "Tu esti Cel ce ai zis: De câte ori vei cădea, ridică-te si te vei mântui." Adică niciodată, când ai căzut, să nu te gândesti că nu te mai poti ridica. E poruncă! Bineînteles că asta nu ne îndeamnă să facem păcate, ci ne îndeamnă să facem bine si să nu deznădăjduim niciodată, când am căzut în vreun păcat.Si la "Rugăciune pentru Spovedanie" zicem: "Tu esti Cel ce ai zis: De saptezeci de ori câte sapte să iertăm celor ce cad în păcate" - adică la infinit.

Este o vorbă a părintelui Ioan Negrutiu, de la mănăstirea Timiseni, care o ajuns si pe la mine si mi-a plăcut tare mult: "Când cazi, să ai grijă să cazi cu fata în sus! Adică să nu uiti de Dumnezeu, să nu uiti de mântuire, să nu uiti că nu aia e ultima formulă a existentei tale – căderea -, ci ridicarea." (Părintele Teofil Părăian)