SPOVEDANIA, NE DESCHIDE PORTILE CERULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

http://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.ro/

“Unui calugar pustnic i s-a aratat diavolul intr-o noapte si a inceput sa-i aminteasca pacatele: „Ai facut asta, asta si asta, … aceia, aceia si aceia..., vai si amar de sufletul tau!”. “Numai atata?”, a intrebat pustnicul? “Ba, ai mai facut si multe alte pacate si destule, ca sa ai parte de focul iadului nostru! “Te rog, scrie-mi-le pe o hartie, ca sa nu le uit!”, i-a zis călugărul pustnic. 

Cand au fost gata, pustnicul a luat hartia de la diavol, a facut peste ea semnul Sfintei Cruci si a scris cuvintele: Pacatele acestea, toate mi-au fost iertate de Dumnezeu Iisus Hristos, in Duhul Sfant prin parintele meu duhovnic in Taina Sfintei Spovedanii!

        Iar, apoi, cu binecuvantarea duhovnicului, am primit Sfanta Impartasanie, adica, Cinstitul Trup si Scumpul Sange al Domnului nostru Iisus Hristos, si prin aceste doua Sfinte Taine, PACATELE MELE AU FOST ACHITATE, (mi-au fost sterse faradelegile mele si de tot pacatul am fost curatit.

 Pustnicul, i-a intins hartia diavolului, spunandu-i: „Mi-ai dat nota de plata, poftim aici chitanta!”. Atunci, crapand de furie si de necaz, diavolul indata s-a facut nevazut”.

 
Bucuria mea, daca acestui pustnic spovedit si impartasit i-a amintit diavolul toate pacatele, atunci ce va fi cu cel care merge la judecata particulara sufletul negru, ca un tuci, catranit???

Osanda vesnica il asteapta si-i va spune Mantuitorul:

“Prietene, cum ai intrat aici fara haină de nunta? El insa a tacut. Atunci Imparatul a zis slugilor: Legati-l de picioare si de maini si aruncati-l in intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Caci multi sunt chemati, dar putini alesi. (Matei 22:12-14). 

Cine are minte, sa ia aminte! Amin si Aliluia!

                                                                                                                      Preot Ioan .

Spovedania...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!

                           

“Era cineva care nu se spovedise niciodată în viață, și când a fost pentru prima dată la mărturisit, a întâmpinat mari ispite, căci își pierduse portofelul cu toți banii și cu acte. La altcineva care tocmai se lăsase de fumat, a venit diavolul printr-o persoană, și i-a întins gratis un pachet de țigări. Ispita! Tentația! Alte persoane trăiau necununate, în păcatul desfrânării, le mergea bine, se înțelegeau, diavolul era mulțumit că i se face pe plac și îi lăsa în pace. Cum s-au cununat, au început certurile, neînțelegerile, căci diavolul le pierduse sufletul, nu îi mai avea în gheare.

Toate aceste întâmplări par paradoxale – să faci păcate și să-ți meargă bine, iar când te-ai lăsat de ele, să-ți meargă rău. Dar tocmai aici e cheia: la ușa unei case de desfrânări stă un diavol și acela doarme, iar la ușa unui creștin stau cete. El după păsările cele vii aleargă, după creștinii cei vii și lucrători, căci pe cei adormiți de plăceri îi are deja în plasa sa. Diavolul este un vânător de suflete. El se zbate să câștige sufletele oamenilor pentru împărăția sa întunecoasă.

El, diavolul, știe ce mare valoare are un suflet. Cât aleargă, cât iscodește, cât se viclenește ca să câștige un suflet de om. Stăruința aceasta e un semn că diavolul știe a prețui sufletul – comoara neprețuită. Numai noi, oamenii nu conștientizăm ce comoară purtăm în noi.

Și de multe ori, diavolul vorbește prin gura lumii, căci nu te mai scoate din: țicnit, pocăit, habotnic, deplasat, fixist, exagerat, mironosiță … Dar mai bine să latre, mai rău ar fi dacă n-ar lătra, ar însemna că te are prins pe undeva cu vreun păcat. Sufletul omului este ca o cetate pe care vrea să o cucerească cineva din 4 părţi deosebite: trupul, lumea, diavolul şi Domnul Hristos. De noi depinde cui ne cucerim sufletul.

Vino, Doamne, și mă mântuiește ca să nu zică vrajmașii mei că m-ai părăsit.Amin !

Părintele Visarion Iugulescu

*SPOVEDANIA FEMEILOR CARE AU FĂCUT PĂCATE MARI ÎN VIAŢĂ!*

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Teodorescu Adrian

Mărturisesc lui Dumnezeu, Preasfintei Născă­toare de Dumnezeu, tuturor sfinţilor şi sfinţiei voastre, cinstite părinte, toate păcatele mele cele mari şi foarte mari pe care le-am făcut în viaţă împotriva Duhului Sfânt, precum şi păcatele strigătoare la cer, cum nu au mai făcut alte femei pe pământ, pentru care sunt vrednică de toată pedeapsa şi de cele mai grele chinuri ale iadului, şi pe care nu le-am mai mărturisit nicio­dată la preot:

-Am fost născută într-o familie creştină (bună sau) decăzută moral, din părinţi beţivi, răi şi necredincioşi, care trăiau în concubinaj şi nu ştiau de Dumnezeu şi de Biserică;

-În copilărie n-am primit nici o educaţie creştină ortodoxă, nici n-am fost dusă la biserică, la spovedanie, la Sfânta Împărtăşanie, nici cărţi de rugăciuni nu am avut şi nimeni n-a avut grijă de sufletul şi de viaţa mea;

-În anii tinereţii am căzut în desfrânări şi sodomii cu tot felul de tineri şi oameni căsătoriţi şi am făcut multe avorturi;

-M-am măritat de tânără şi am avut mai multe cununii civile, dar nici o cununie religioasă (sau numai una). În căsnicie am făcut tot felul de orgii, sodomii şi desfrânări pe care le poate face omul pe pământ, de care îmi este ruşine a le şi spune;

-Am păcătuit cu zeci de bărbaţi căsătoriţi şi necăsătoriţi, cununaţi şi necununaţi, creştini şi păgâni, ortodocşi şi de altă lege, tineri şi mai bătrâni, simpli şi intelectuali, şi am făcut cu mulţi dintre ei cumplite păcate de sodomie şi perversiuni sexuale, întinând multe case şi ucigând multe suflete, pentru care voi da greu răspuns la judecată;

-Ca femeie măritată am făcut zeci de avorturi singură sau ajutată de alte femei, acasă şi la spitale, sau prin medicamente şi injecţii împotriva naşterii, şi am ucis copiii, încât nu ştiu cum să mă pocăiesc, ca să primesc de la Dumnezeu iertare şi mântuire;

-Am făcut avorturi multor femei pentru bani ucigând sute de copii în pântecele fetelor şi femeilor tinere, acasă sau la spital, pe ascuns ca să nu mă ştie nimeni, adunând mulţi bani şi făcând avere cu banii încasaţi de pe avorturi şi sânge nevinovat, spre a mea cumplită osândă;

-M-am păzit să nu rămân gravidă şi am învăţat pe multe fete şi femei cum să se păzească, cum să avorteze şi cum să evite sarcina, omorând prin pază sute de copii pe care îi am pe conştiinţă;

-Am făcut casa mea, casa părinţilor mei şi alte locuinţe, case de desfrânare, de sodomii, de orgii diavoleşti şi de ucideri de copii, case de beţii, de petreceri de noapte şi locuri de grele păcate;

-Fiind asistentă medicală la spital, am ajutat la matemitate unde se fac avorturi, contribuind personal la avortarea a mii de copii, dând ajutor medicilor la chiuretaje, făcând injecţii femeilor ucigaşe şi primind bani de la ele, drept recunoştinţă;

-Mi-am întreţinut casa şi copiii, mi-am cumpărat cele de nevoie în viaţă şi mi-am adunat avere din banii primiţi pe avorturi, spre a mea osândă;

-Am vândut şi împrumutat medicamente şi instrumente anticoncepţionale şi am învăţat pe femei cum să le folosească împotriva naşterii de copii, contribuind la avorturi;

-Am îmbolnăvit pe unele femei, făcându-le avort clandestin; le-am sterilizat, rămânând sterpe, iar pe una (mai multe) am infectat-o cu seringă, medica­mente vechi etc. şi a murit fără pocăinţă, din cauza mea, făcându-mă prin aceasta ucigaşă de copii şi de mame;

-Am stricat mai multe familii prin desfrânările mele, am lăsat femei văduve şi copii orfani, luându-le bărbaţii, iar o femeie (mai multe), din cauza disperării, s-a sinucis, căci i-am distrus casa şi i-am cheltuit averea;

-Am trăit în desfrânare cu un bărbat, şi soţia lui, aflând, a divorţat şi s-a sinucis; iar feciorii lor mă urăsc de moarte, vor să se răzbune şi nu vor să mă ierte;

-Am făcut multe vrăji, am chemat ajutorul diavolilor, am luat mana de la vite, am făcut farmece ca fetele să nu se mai poată căsători, distrugând prin vrăjitorie mai multe fete, femei şi familii. Am făcut vrăji de tot felul, ghicind fetelor şi femeilor cu cărbuni, cărţi de joc, bobi, cafea şi cu cărţi sfinte, cum sunt: Evanghelia, Psaltirea etc., adunând mulţi bani din vrăjitorie şi făcând ură între oameni;

-Am fost beţivă mulţi ani, îmbătându-mă mereu, din care cauză am înjurat de cele sfinte, am hulit pe Dumnezeu, m-am certat, am desfrânat cu mulţi bărbaţi şi am blestemat;

-Mi-am blestemat copiii şi vecinii, şi am fost şi eu blestemată de mama şi de un preot şi au murit fără să mă ierte, rămânând nedezlegată de blestem;

-Am vândut copii de la maternitate, de la leagăn şi de la casele de copii, precum şi de la unele familii sărace, dându-i la români şi la străini, pe valută, cu scopul de a mă îmbogăţi, vânzând sânge de copii nevinovaţi;

-Am sfătuit şi am mijlocit vânzarea de copii creştini botezaţi, la oameni sectanţi, atei sau păgâni care nu cred în Hristos, lipsindu-i de mântuire spre a mea cumplită osândă;

-La maternitate, ca asistentă, am lăsat să moară mai mulţi copii nou-născuţi fără botez şi nu m-am silit să-i botez cu aghiasmă, cum m-a învăţat preotul;

-Am fost femeie de serviciu la oameni mari şi am furat multe lucruri şi bani de la ei, apoi am căzut în desfrânare cu ei şi cu feciorii lor, făcând ură şi dezbinare între soţie şi copii;

-Am fost convertită de sectanţi la secta lor, primind daruri, cărţi şi bani şi am pus pe foc icoanele din casă, Crucea, cărţile sfinte, şi, lepădându-mă de Botezul ortodox, am primit botezul lor, certându-mă cu toţi ai mei. Ba am atras la sectă şi soţul, copiii şi alţi oameni, ducându-i pe toţi la pierzare;

-Mi-am lăsat soţul, fiind desfrânată, smintind vecinii şi copiii, iar el, de ruşine, s-a sinucis, făcându-mă prin aceasta ucigaşă de oameni;

-Rămânând văduvă, n-am făcut parte dreaptă de moştenire copiilor mei şi ca urmare s-au judecat, s-au şi bătut între ei, iar unul a fost ucis din cauza mea;

-N-am îngrijit la maternitate cu atenţie femeile lăuze şi pruncii nou-născuţi şi din neatenţie le-am fă­cut injecţii vechi sau le-am dat medicamente necorespunzătoare şi astfel, din cauza mea, au murit atâţia copii şi atâtea mame;

-Am acceptat să fiu informatoare la securitate şi martoră mincinoasă la procese, pârând pe mulţi şi contribuind la condamnarea unor oameni nevinovaţi.

-Acestea sunt cele mai mari păcate ale vieţii mele, pentru care mă căiesc din toată inima şi cu lacrimi cer iertare de la Dumnezeu şi de la sfinţia voastră, părinte. Vă rog să-mi daţi canon de pocăinţă şi dezlegare, căci făgăduiesc să pun început bun, ca să dobândesc şi eu păcătoasa mântuirea sufletului.

*Arhim. Ioanichie Bălan, „Rânduiala Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii”,

Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010*

PĂRINTE, CÂT DE DES SĂ NE SPOVEDIM ȘI SĂ NE ÎMPĂRTĂȘIM???

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

..."PĂRINTE, CÂT DE DES SĂ NE SPOVEDIM ȘI SĂ NE ÎMPĂRTĂȘIM???...

(Părintele Ioan Iovan)

..."A numărat careva dintre voi de câte ori și-a îmbrățișat soțul? Sau de câte ori și-a sărutat soția? Sau de câte ori și-a drăgălit copilașul? A numărat careva din voi de câte ori a spus „Te iubesc!” celui drag?


Nu cred… De ce? Pentru că aceste gesturi nu se numără… nu se limitează… ci se trăiesc și se retrăiesc… Relația de iubire e veșnică… e un infinit de permanentă iubire revărsată unul către altul. Așa este și cu relația omului cu Dumnezeu… Omul a fost creat să trăiască în sânul Sfintei Treimi.


Dar iată ce spun Sfinții Părinți;


..."Toţi binecredincioşii creştini sunt îndatoraţi să se împărtăşească des. Acest lucru îl poruncesc."
( Sfântul Nicodim Aghioritul)


„Ca să se învrednicească omul de viaţa veşnică, zice, trebue să se împărtăşească cu Trupul şi cu sângele lui Hristos."
(Sf. Vasile cel Mare)


"Cât de des trebuie să ne apropiem noi de Sfânta Împărtăşanie???
„Cu cât mai des cu atât mai bine”.
(Sf.Serafim de Saraov)


Iar Mântuitorului spune;
„Amin, amin zic vouă, de nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi de nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi”.
(Ioan 6,53)

C A I N T A .....

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                  

🙏 Bucuria mea, sa stii ca in Taina Sfintei Spovedanii, celui care isi marturiseste pacatele, i se cere neaparat: CAINTA si SINCERITATE.

 Trebuie sa stim clar ca: Pacatele nu le iarta preotul duhovnic, ci, IISUS HRISTOS PRIN PREOT, IN DUHUL SFANT. CAINTA, este parasirea gandurilor neconforme cu voia lui Dumnezeu, a vorbelor desarte, a patimilor, a pacatelor si intoarcerea pe calea lui Hristos. CAINTA, este cea dintai treapta care duce la Imparatia lui Dumnezeu. CAINTA, este singura cale de a bate la poarta cerului. CAINTA, este stravederea dintr-o data a leprei pacatului care ii roade sufletul. Este ca si cand un om avand parul negru si neprivind-se multa vreme in oglinda, s-ar uita deodata si s-ar vedea cu parul albit. Care este aceasta oglinda? Oglinda este Iisus Hristos, oglinda in care fiecare se vede asa cum este. In aceasta oglinda, fiecare se vede plin de mizerie sufleteasca, plin de lepra pacatelor. CAINTA, este inceputul lepadarii de voia proprie si inceputul implinirii voii lui Dumnezeu. "OM" nu este niciodata sinonim cu "voia proprie". Cine traieste dupa voia sa, traieste in intuneric spiritual, in nebunie, in scrasnirea dintilor. Sfantul Apostol Petru s-a lepadat de 3 ori, dar prin cainta sincera a fost repus in treapta Apostoleasca. CAINTA TALHARULUI DE PE CRUCE, ne arata putinta mantuirii fie si in ultima clipa: cea a mortii.

 IAR CLIPA MORTII NOASTRE ESTE DEFINITORIE PENTRU VESNICIA CARE NE ASTEAPTA. De aceea zice proorocul: “Pregateste-te sa te intalnesti cu Dumnezeul tau!” (Amos 4:12).

                                                                                                                 Amin si Aliluia!
                                                                                                                 Preot Ioan 🛎.

TAINA SFINTEI SPOVEDANII

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, iata ce cuvinte minunate, ne-a lasat Sfantul Parinte, Ioan Iacob Hozevitul:

 “Pocainta-i Taina mare, 

Data pentru fiecare, 

Pentru tanar si batran,

 Pentru sluga si stapan, 

Pentru cel de la amvon,

 Pentru cel ce sta pe tron. 

Pentru turma si pastori, 

Pentru cei din inchisori, 

Pentru cel ce zace-n pat, 

Pentru tot cel botezat. 

Si precum ne-nvata Crezul, 

Spovedania-i botezul, 

Care spala, care curma, 

Tot pacatul, fara urma.

 Si cati Sfinti si Cuviosi,

 N-au iesit din pacatosi? 

Care-au plans si-au suspinat, 

Pentru orisice pacat. 

Tot mereu, parintii nostri, 

Si parintii dragi ai vostri, 

Post de post se spovedeau, 

Si mereu se-mpartaseau. 

Ei nu amanau cu anii, 

Taina Sfintei Spovedanii, 

Ci faceau cu pregatire,

 Sfanta lor marturisire.

 Si n-aveau atunci, ca noi, 

Viata buna, ci nevoi, 

N-aveau carti de rugaciune, 

Nici Biserici mari si bune. 

N-aveau preoti multi in sate, 

Dar vezi, nici asa pacate. 

Nu cantau ca noi, frumos, 

Ci traiau dupa Hristos. 

Nu spuneau din gura multe, 

Ci doreau mai mult s-asculte, 

Orice vorba, orice sfat, 

Le primeau cu-adevarat”.

Intrebare: Daca Moise a fost oprit sa se apropie de Rugul care ardea, inainte de a-si scoate incaltamintea, oare, se vor putea apropia de Dumnezeu cei care nu s-au eliberat de “haina” pacatelor prin Taina Sfintei Spovedanii? Nuuu, nu vor putea! Sfintii Parinti spun toti la fel: Fara Spovedanie si Impartasanie nimeni nu se poate mantui!

Preot Ioan .

Taina Sfintei Spovedanii

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Discutând despre cele sfinte, un om îi spuse unui călugăr:

- Părinte, eu cred în Dumnezeu, însă nu prea merg la Biserică. Nu am mai fost la slujbe sau la Spovedanie de mult timp şi nu cred că este neapărat să mergi. Este suficient să crezi în Dumnezeu şi atât.

- Fiule, îi spuse atunci călugărul, ai o cămaşă foarte frumoasă.
Nedumerit, omul nu a mai ştiut ce să zică, însă călugărul a continuat:
- Spune-mi, porţi toată ziua această cămaşă ?
- Da, răspunse omul.
- Dar două zile, o porţi ?
- S-ar putea.
- Dar o săptămână sau o lună, o porţi ?
- Nu, părinte, bineînţeles că nu.
- De ce ? - îl mai întrebă călugărul ca şi când nu ar fi priceput.
- Fiindcă se murdăreşte şi trebuie spălată. Abia după aceea o iau iarăşi pe mine, când este curată şi frumoasă.

- Păi, vezi, fiule! Aşa cum se murdăreşte cămaşa ta şi trebuie spălată pentru a o purta iarăşi, la fel şi sufletul se “murdăreşte” de păcate şi răutate şi cum l-ai putea curăţa dacă nu la spovedanie şi la slujbe, prin dragostea şi harul Domnului ?!

Deznădejdea ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

- Dacă omul cade în păcat si se întâmplă de repetă acel păcat, cum se poate mântui? Se ajunge la deznădejde?

- Nu. Să nu se ajungă niciodată la deznădejde! În rugăciunea a doua de la Sfântul Maslu se spune: "Tu esti Cel ce ai zis: De câte ori vei cădea, ridică-te si te vei mântui." Adică niciodată, când ai căzut, să nu te gândesti că nu te mai poti ridica. E poruncă! Bineînteles că asta nu ne îndeamnă să facem păcate, ci ne îndeamnă să facem bine si să nu deznădăjduim niciodată, când am căzut în vreun păcat.Si la "Rugăciune pentru Spovedanie" zicem: "Tu esti Cel ce ai zis: De saptezeci de ori câte sapte să iertăm celor ce cad în păcate" - adică la infinit.

Este o vorbă a părintelui Ioan Negrutiu, de la mănăstirea Timiseni, care o ajuns si pe la mine si mi-a plăcut tare mult: "Când cazi, să ai grijă să cazi cu fata în sus! Adică să nu uiti de Dumnezeu, să nu uiti de mântuire, să nu uiti că nu aia e ultima formulă a existentei tale – căderea -, ci ridicarea." (Părintele Teofil Părăian)

SFANTA SPOVEDANIE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

sursa:

https://web.facebook.com/profile.php?id=100008836920080

Lasati-va casa nematurata,necuratita,neaerisita,timp de un an.Oare nu va deveni ea,o adevarata cocina?Si acum socotiti,ce a devenit sufletul aceluia care,nu un an,ci 20,40,60 sau 70 de ani,nu si-a curatit sufletul prin spovedanie!🙏Sf.Serafim Alexiev (1912-1993)
Nu este de ajuns sa ne spovedim in fata lui Dumnezeu;se cuvine sa ne spovedim,de asemenea,si in fata celor ce au primit de la Dumnzeue,puterea de a spovedi.Buna este spovedania pacatelor cand in urma ei vine indreptarea.Dar ce folos este,sa descoperi rana in fata medicului,si sa nu intrebuintezi mijloacele de vindecare?

🙏Fericitul Augustin

Unul din marile ajutoare duhovniceşti dobândite de cei care părăsesc viaţa aceasta şi merg în cea de dincolo,este Sfânta Spovedanie.Şi iarăşi,o mare pierdere pentru cei ce părăsesc această viaţă şi merg în cea de dincolo,este lipsa Spovedaniei.

Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus Sfinţilor Apostoli şi prin aceştia,la rândul lor,până azi,episcopilor şi preoţilor,că:"Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în ceruri şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri”(Matei 18,8).Legarea şi dezlegarea,o luăm numai aici pe pământ.Dincolo vom suporta doar consecinţele.Niciodată nu putem şti sfârşitul vieţii noastre..de aceea,este bine să ne spovedim în fiecare an,în toate posturile.Iarăşi,nu putem şti vârsta la care viaţa noastră se va sfârşi.Foarte mulţi tineri mor nespovediţi.E de la sine înţeles,că cea mai mare tragedie pentru un om şi urmaşii familiei sale este să moară nespovedit,că e tânăr sau că e bătrân,este acelaşi lucru până la urmă.Mulţi cad în eroarea de a zice că se vor spovedi când vor fi mai bătrâni.

Niciodată nu putem şti sfârşitul vieţii sau dacă ajungem ori nu la bătrâneţe.De aceea,omul trebuie să se spovedească de la 7 ani în sus,fiecare,în timpurile rânduite de Biserică sau când simte nevoia de a se spovedi.Spovedania înseamnă dezlegare,uşurare.Tot timpul trebuie să fim dezlegaţi şi uşuraţi de păcate prin Taina Spovedaniei.

Toate PACATELE NESPOVEDITE SE TRANSMIT URMASILOR celui decedat.Cei care mor nespovediţi nu au parte,prin urmare,de acea mare dezlegare fundamentală pentru viaţa de dincolo.Ei trec dincolo nedezlegaţi,sunt legaţi în păcatele lor.Dincolo nu mai pot fi dezlegaţi de nimeni.Mântuirea unui creştin nu poate fi garantată fără Taina Sfintei Spovedanii🙏

BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: CUVÂNT DESPRE NEVOIA DE SPOVEDANIE ŞI DE POVǍŢUITO...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

                                                                                               C u v i o s ul    Paisie

Prin mărturisire sufletul se eliberează de mizeria păcatelor

- Părinte, în primii ani ai creştinismului creştinii făceau

mărturisire publică. Aceasta ajută?

- Alţii erau anii cei dintâi ai creştinismului şi alţii cei de acum.

Aceasta nu ajută astăzi.

- De ce oare, Părinte? Atunci aveau mai multă râvnă?

- Aveau şi mai multă râvnă şi nu aveau cele pe care le au oamenii

astăzi. Iată, acum perechile se despart fără motiv, nu mai sunt ca

cele de odinioară. Oamenii s-au îndepărtat de Taina Mărturisirii

şi de aceea se îneacă de gânduri şi de patimi. Câţi nu vin şi cer să-i

ajut în vreo problemă de-a lor, dar nici nu se spovedesc, nici nu

merg la biserică.

- „Mergi la biserica?“, îi întreb.

- „Nu“, îmi răspund.

- „Te-ai spovedit vreodată?“.

- „Nu. Dar am venit să mă faci bine“.

- „Dar cum aşa? Trebuie să te pocăieşti de greşalele tale, să te

spovedeşti, să mergi la Biserică, să te împărtăşeşti atunci când ai

binecuvântare de la duhovnicul tău, iar eu voi face rugăciune să te

faci bine. Uiţi că există şi altă viaţă şi trebuie să ne pregătim

pentru ea?“.

- „Ascultă, Părinte, cele ce le spui despre Biserici, altă viaţă etc.,

pe mine nu mă preocupă. Astea sunt basme. Am mers la vrăjitori,

la medium şi nu au putut să mă facă bine. Am aflat că tu mă poţi

face bine“.

Hai, acum descurcă-te! Le spui despre spovedanie, despre viaţa

viitoare şi îţi spun: „Acestea sunt basme“, iar pe de altă parte, te

roagă: „Ajută-mă, că iau hapuri“. Ei, cum, în chip magic se vor face

bine?

Şi iată că deşi mulţi au probleme pricinuite de păcatele lor,

nu se duc la un duhovnic care îi poate ajuta în mod real, ci

sfârşesc prin a se spovedi la psihologi, îşi spun istoricul lor, le cer

sfaturi pentru problemele lor şi, dacă au de trecut un râu, îi aruncă în

apă şi ori se îneacă, ori ies dar unde ies? În timp ce, dacă ar merge să

se spovedească la duhovnic, vor trece pe celălalt mal pe pod, fără

osteneală, pentru că în Taina Spovedaniei lucrează harul lui

Dumnezeu şi se eliberează.

- Părinte, unii spun: „Nu aflăm duhovnici buni şi de aceea nu

mergem să ne spovedim“.

- Acestea nu sunt îndreptăţiri. Fiecare duhovnic are putere

dumnezeiască din moment ce poartă epitrahil. Săvârşeşte Taina, are

har dumnezeiesc şi atunci când citeşte rugăciunea de iertare

Dumnezeu şterge toate păcatele pe care le-am mărturisit cu

pocăinţă sinceră. De noi depinde cât ne vom folosi prin Taina

Mărturisirii.

Odată a venit acolo la colibă unul care avea probleme psihologice,

cu gândul că am harisma străvederii şi aş putea să-l ajut. „Ce prevezi

pentru mine?“, mă întreabă. „Să cauţi un duhovnic şi să te

spovedeşti, ca să poţi dormi ca un puişor şi să nu mai iei

medicamente“, îi spun. „Nu mai există astăzi duhovnici buni, îmi

spune. Mai demult existau“. Vin cu gând bun, că vor fi ajutaţi,

dar nu primesc ceea ce le spui şi păcat de cheltuielile cu drumul.

Văd însă şi o nouă tehnică a diavolului. Bagă în minţile

oamenilor gândul că, dacă fac o oarecare făgăduinţă şi o

împlinesc, dacă mai merg şi la vreun loc de închinare, sunt în

regulă duhovniceşte. Şi vezi pe mulţi mergând cu lumânări şi cu

alte obiecte făgăduite la mănăstiri, la locuri de închinare şi le

atârnă acolo, mai fac şi cruci mari, mai plâng puţin şi se limitează

la acestea. Nu se pocăiesc, nu se spovedesc, nu se îndreaptă, iar

aghiuţă se bucură.

- Părinte, un om care nu se spovedeşte poate fi liniştit

lăuntric?

- Cum să fie liniştit? Ca să simtă cineva odihnă trebuie să

arunce molozul dinlăuntrul său. Asta se va face prin

mărturisire. Omul, deschizându-şi inima sa duhovnicului şi

mărturisindu-şi greşelile se smereşte şi astfel deschide uşa cerului,

lăsând să coboare din belşug harul lui Dumnezeu, care îl eliberează.

Înainte de mărturisire în capul lui există ceaţă, vede slab şi îşi

justifică greşelile sale. Pentru că atunci când mintea lui este

întunecată de păcate, nu vede curat. Prin mărturisire face un „fuuu“,

se depărtează ceaţa şi orizontul se curăţă. De aceea, celor care vin să

discutăm o problemă sau să-mi ceară un sfat etc., dacă nu s-au

spovedit niciodată, îi trimit mai întâi să se spovedească şi după aceea

îi primesc să vorbim. Unii îmi spun: „Părinte, fiindcă Sfinţia Ta îţi

poţi da seama ce trebuie să fac în problema aceasta, povăţuieştemă“.

„Deşi mi-aş da seama eu ce trebuie să faci, îi spun, nu vei

înţelege tu ce voi spune eu. De aceea mergi mai întâi şi te spovedeşte

şi după aceea vino să discutăm“. Cum oare să te înţelegi cu un om

atunci când se află în altă frecvenţă?

Prin mărturisire omul aruncă din lăuntrul său orice ar fi

nefolositor şi rodeşte duhovniceşte. Într-o zi săpam în grădină, ca să

plantez nişte roşii. În acel timp vine cineva şi-mi spune: „Ce faci,

Părinte?“. „Ce să fac? îi spun. Îmi spovedesc grădina“. „Bine,

Părinte, dar şi grădina are trebuinţă de spovedanie?“. „Desigur că

are. Am observat că atunci când o spovedesc, adică scot afară

pietrele, pirul, spinii etc., face legume alese, iar altfel roşiile se fac

palide şi slabe!“.

                                                                                        

                                        Moaştele Sfântului Paisie

        Velicikovski aflate la Biserica   Şerban Vodă din Bucureşti.

                                 

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".citat din Sfântul Ioan Gură de Aur