Taina Sfintei Spovedanii

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Discutând despre cele sfinte, un om îi spuse unui călugăr:

- Părinte, eu cred în Dumnezeu, însă nu prea merg la Biserică. Nu am mai fost la slujbe sau la Spovedanie de mult timp şi nu cred că este neapărat să mergi. Este suficient să crezi în Dumnezeu şi atât.

- Fiule, îi spuse atunci călugărul, ai o cămaşă foarte frumoasă.
Nedumerit, omul nu a mai ştiut ce să zică, însă călugărul a continuat:
- Spune-mi, porţi toată ziua această cămaşă ?
- Da, răspunse omul.
- Dar două zile, o porţi ?
- S-ar putea.
- Dar o săptămână sau o lună, o porţi ?
- Nu, părinte, bineînţeles că nu.
- De ce ? - îl mai întrebă călugărul ca şi când nu ar fi priceput.
- Fiindcă se murdăreşte şi trebuie spălată. Abia după aceea o iau iarăşi pe mine, când este curată şi frumoasă.

- Păi, vezi, fiule! Aşa cum se murdăreşte cămaşa ta şi trebuie spălată pentru a o purta iarăşi, la fel şi sufletul se “murdăreşte” de păcate şi răutate şi cum l-ai putea curăţa dacă nu la spovedanie şi la slujbe, prin dragostea şi harul Domnului ?!

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE TAINA SFÂNTULUI BOTEZ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                                                                                                        Preot Ioan

                                                                                                                                                                                                                            Iubiţi credincioşi, 

           Denumirea de BOTEZ vine din limba greacă „BAPTISMA“ sau din limba latină „BAPTISMO-BAPTISMUM“. BOTEZUL este o afundare, o acţiune sau un rit de purificare, în multe religii, dar numai în creştinism a devenit O TAINǍ şi a rămas ca atare numai în Biserica Ortodoxă. Deci, BOTEZUL este o TAINǍ SFÂNTǍ care, prin întreita cufundare în apa sfinţită, în numele Sfintei Treimi, împărtăşeşte sufletului harul iertării păcatelor şi face din cel ce o primeşte, membru al Bisericii. BOTEZUL este naşterea „din apă şi din Duh“ (Ioan 3:5) este, după cum am spus, O TAINǍ, iar nu o închipuire sau un simbol, cum susţin cultele religioase. Însuşi Mântuitorul a poruncit Sfinţilor Apostoli să săvârşească Taina Sfântului Botez: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19).

Este adevărat că în Noul Testament se vorbeşte despre două feluri de botez? Da,   în Noul Testament se vorbeşte despre două feluri de botez: 

1. BOTEZUL SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL sau „BOTEZUL POCǍINŢEI“ (Faptele Apostolilor 1:22). 
2. BOTEZUL CREŞTIN, care este condiţia intrării în Împărăţia Cerească, după cum reiese din convorbirea lui Iisus Hristos cu Nicodim, căruia îi spune: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5).

                                                  Cine poate boteza?

          După Sfânta Evanghelie şi după Canoanele Bisericii, dreptul de a boteza îl are episcopul şi preotul. La nevoie, când e primejdie de moarte şi în lipsă de preot, poate boteza orice credincios creştin, afundând pruncul de trei ori în apă curată şi rostind de fiecare dată formula Botezului: „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu... în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin“. Dacă cel botezat scapă de moarte, preotul întregeşte slujba, îl miruieşte şi-l împărtăşeşte. Deci, BOTEZUL se săvârşeşte în numele Sfintei Treimi, prin trei afundări, iar nu printr-o singură afundare, cum fac cultele religioase, închipuind prin aceasta doar moartea Domnului Iisus Hristos.

                                             Unde se săvârşeşte botezul?

            Botezul se săvârşeşte în pridvorul sau în pronaosul Bisericii. Canoanele opresc săvârşirea Botezului nu numai în case, ci chiar în paraclisele din casele particulare. Numai în cazuri de mare nevoie şi cu totul rare (frig grozav, pericol de moarte pentru prunc) se îngăduie săvârşirea botezului în case.

                                   

                             CE SE CERE DE LA CEL CE SE BOTEAZA

    De la cel ce se botează se cere credinţă în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Copiii, neavând păcate personale, nu au trebuinţă de pocăinţă, iar credinţa este mărturisită în locul lor de către naşi. MǍRTURIA UNORA PENTRU CREDINŢA ALTORA ÎŞI ARE TEMEI ÎN SFÂNTA EVANGHELIE: vindecarea slăbănogului (Marcu 5:2), slugii sutaşului (Matei 8:5-13) şi fiicei femeii cananeence (Matei 15:22).
  Ei s-au vindecat prin credinţa celor ce au mijlocit pentru vindecarea lor la Iisus Hristos. Naşii sunt martorii care răspund cu sufletul lor pentru credinţa finilor: „Şi luând un copil l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis: Oricine va primi, în numele Meu pe unul din aceşti copii, pe Mine Mă primeşte: şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine“ (Marcu 9:37). 

             Botezul creştin este tot una cu botezul Sfântului Ioan Botezătorul? 

Nu. Între aceste două botezuri există o mare deosebire. Acest lucru ne este arătat de Sfântul Ioan Botezătorul, care zice: „Eu unul vă botez cu apă, spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine... vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc“ (Matei 3:11). Însuşi Mântuitorul a arătat că, între Botezul pe care-l va aşeza El şi Botezul lui Ioan, există mare deosebire: „Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi boteza cu Duhul Sfânt, de azi nu peste multe zile“ (Faptele Apostolilor 1:5).
    Botezul despre care vorbeşte Mântuitorul, este chiar botezul nostru de azi, cel creştin. Şi Sfinţii Apostoli au arătat că între cele două botezuri este o mare deosebire, după cum citim în Biblie: „Pe când Apolo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut ţările de sus ale Asiei, a coborât la Efes şi găsind câţiva uecnici, i-a întrebat: Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut? 
Ei însă i-au răspuns: Nici n-am auzit măcar că este Duhul Sfânt. Zis-a Pavel: Dar cu ce botez v-aţi botezat? Ei au spus:  botezul lui Ioan. Atunci Pavel a grăit: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând norodului să creadă în Cel ce era să vină după el, adică în Iisus. Auzind ei aşa, s-au botezat în numele Domnului Iisus“ (Faptele Apostolilor 19:1-6).

     Deci, botezul lui Ioan se aplica numai iudeilor, iar botezul lui Iisus se aplică                                     oricui, în numele Sfintei Treimi (Matei 28:19).

                               Ce însemna pocăinţa care însoţea botezul lui Ioan? 

   Însemna căinţa pentru un păcat săvârşit şi hotărârea de a nu mai păcătui. Era un semn extern, o mărturisire, un angajament de a nu mai păcătui. Deşi Sfânta Scriptură zice că era „întru iertarea păcatelor“, totuşi acest botez nu avea nimic sacramental în el pentru că îi lipsea acţiunea curăţitoare a Duhului Sfânt.

    De ce Mântuitorul, niciodată în viaţa sa pământească, până la Înviere n-a trimis       Sfintii Apostoli să boteze, ci numai să predice? 

       Pentru că în Împărăţia lui Dumnezeu, predicată de Mântuitorul şi de Sfântul Ioan Botezătorul, se putea intra numai prin această „uşă“ - botezul creştin - dar numai după Învierea Mântuitorului, prin biruinţa Sa asupra morţii şi asupra diavolului, şi numai după ce Apostolii au fost ei înşişi îmbrăcaţi cu Duhul Sfânt. 

Deci, botezul Sfântului Ioan a fost o pregătire pentru cel creştin, aşa cum întreg Vechiul Testament este o pregătire pentru Noul Testament. 

                          Botezul este numai un simbol sau o Sfântă Taină? 

      Toate cultele religioase spun că botezul este numai un simbol, adică o lucrare văzută care dovedeşte că cineva are credinţă. Noi însă ştim că Botezul este O SFÂNTǍ TAINǍ. Mântuitorul a numit Botezul cu apă şi cu Duh: „naşterea din nou“ şi „naşterea de sus“ (Ioan 3:3-7).
 Sfântul Apostol Petru spune că Botezul este săvârşit „spre iertarea păcatelor“ (Faptele Apostolilor 2:38), iar Sfântul Apostol Pavel îl numeşte „înnoire a vieţii“ (Romani 6:3-5).

                                      Care sunt efectele Botezului?

       Efectele Sfântului Botez sunt:
 1. Curăţirea de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele personale de până la Botez, în cazul unor persoane mai în vârstă, precum şi sfinţirea, după cum rezultă din cuvintele apostolului: „V-aţi spălat, v-aţi sfinţit, v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos“ (1Corinteni 6:11). Anania îi spune în Damasc lui Saul: „Şi acum ce mai aştepţi? Scoală-te, primeşte botezul şi spală-te de păcatele tale“ (Faptele Apostolilor 22:16). 

2. Renaşterea spirituală a omului la o viaţă nouă, sfântă, cu adevărat creştină, după cuvintele Mântuitorului: „Ce este născut din Duh, Duh este“ (Ioan 3:6). 

3. Dobândirea calităţii de fiu al lui Dumnezeu şi de membru al Bisericii.

4. Îndreptarea la fericirea vieţii veşnice, aşa cum rezultă din cuvintele Mântuitorului: „Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui“ (Marcu 16:16). 

                               Botezul creştin este o condiţie a mântuirii?

    Da, pentru că orice făptură omenească se naşte cu păcatul strămoşesc, moştenit de la Adam, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a străbătut în toţi oamenii, prin aceea că toţi au păcătuit“ (Romani 5:12). Sau, după cum ne spune Psalmistul David: „Întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea“ (Psalm 50:7). Fără botez nimeni „nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5). 

                         Câte stări are Împărăţia lui Dumnezeu? 

                         Împărăţia lui Dumnezeu are trei stări

► În inima omului. 
► În societatea de pe pământ a celor ce se mântuiesc prin aşezămintele lăsate de Hristos, societate numită BISERICǍ (1 Corinteni 3:6).
► În cer, societatea celor trecuţi din lumea aceasta, care aici au fost membri ai Bisericii lui Hristos.

   Fără Botezul cu apă şi cu Duh, nici Împărăţia lui Hristos nu poate intra în om,  nici omul nu poate intra în ea. 

                         Ce cuprinde rânduiala Sfântului Botez?

 Rânduiala Botezului cuprinde: 
1. Pregătirea prin post, o reminiscenţă a botezului pocăinţei (Ioan 1:26).

 2. Lepădările sau renunţarea la omul ce vechi (Coloseni 3:9) prin exorcizarea forţelor diabolice care s-au cuibărit de la cădere, în firea omenească.

3. Mărturisirea credinţei adevărate (Simbolul Credinţei).

 4. Afundarea în apa sfinţită a botezului, simbol al trecerii de la o existenţă după trup, spre stricăciune, la naşterea după Duh, spre nemurire.

 5. Taina ungerii cu Sfântul şi Marele Mir, în care cel botezat primeşte pecetea darului Sfântului Duh şi imediat urmează Taina Sfintei Împărtăşanii.

                                           Botezul se repetă? 

         Categoric nu, căci noi spunem în Crez: „Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor“. Deci, nu mărturisim mai multe botezuri, iar dacă ne botezăm a doua oară, este foarte clar că ne lepădăm de primul. Al doilea botez sau rebotezul este interzis ortodocşilor, deoarece textul biblic este foarte clar: „Un Domn, o Credinţă şi un Botez“ (Efeseni 4:5). DOMNUL este Iisus Hristos, CREDINŢA este cea ortodoxă şi  BOTEZUL este cel primit de fiecare dintre noi, în Biserica Ortodoxă, în fragedă copilărie (la 40 de zile de la naştere).
Deci, acest text respinge foarte clar botezul ereticilor şi schismaticilor. DUPǍ CUM NU-I POSIBIL CA HRISTOS SǍ SE MAI RǍSTIGNEASCǍ A DOUA OARǍ, TOT AŞA NU-I POSIBIL SǍ NE MAI BOTEZǍM A DOUA OARǍ. Să privim cu atenţie la ce ne spune Sfântul Apostol Pavel despre cei care se botează a doua oară, lepădându-se astfel de credinţa ortodoxă:
„Cu neputinţă este pentru ei dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu, şi-l fac de batjocură“ (Evrei 6: 6). 

                                            De ce se botează copiii? 

      Această întrebare a început să se pună cu stăruinţă în veacul al XVI-lea, veacul reformei religioase. Până atunci creştinătatea nu şi-a pus o astfel de întrebare, deoarece încă din vremea Sfinţilor Apostoli se botezau, pe lângă vârstnicii care lepădau păgânătatea, şi copiii mici cuprinşi sub numele de casă: casa lui Ştefana (1Corinteni 1:16), casa văduvei Lidia (Faptele Apostolilor 16:14-15), casa temnicerului din Filipi (Faptele Apostolilor 16: 32-33).
 Deci, copiii se botezau pentru că:
● Nimeni nu se mântuieşte fără botez, adică nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu fără naşterea din apă şi din Duh: „Adevărat, adevărat zic ţie: de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5).
 Toţi oamenii se nasc întinaţi de păcatul strămoşesc din sămânţa vătămată a lui Adam, după cum spune profetul: „Întru fărădelegi m-am zămislit, şi în păcate m-a născut maica mea“ (Psalm 50:6) sau „Ce este omul ca să se creadă curat, şi cel născut din femeie ca să se creadă neprihănit“ (Iov 15:14).
● Păcatul lui Adam, părintele neamului omenesc, a trecut la toţi oamenii, după cum rezultă din versetul: „De aceea, printr-un om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii pentru că toţi au păcătuit în el“ (Romani 5:12). 
● Porunca botezului este dată pentru toate neamurile, pentru toţi muritorii, deci, şi pentru copii. „Drept aceea mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19). 
● Făgăduinţa iertării păcatelor este dată „şi copiilor“, nu numai oamenilor mari, aşa cum rezultă din cele spuse de Sfântul Petru: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă vă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri“ (Faptele Apostolilor 2: 38-39).
 ● Tăierea împrejur, care preînchipuia botezul, se făcea copiilor: „În El a-ţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii întru tăierea împrejur a lui Hristos“ (Coloseni 2:11).
 ● Sfinţii Apostoli au botezat „case“, adică „familii“ întregi: casa sutaşului Corneliu (Faptele Apostolilor 10:47-48),casa temnicerului din Filipi (Faptele Apostolilor 16:23), casa lui Ştefana (1Corinteni 8:16),casa Lidiei  (Faptele Apostolilor 16:5), , casa lui Crispus (Faptele Apostolilor 18:8) şi locuitorii din Samaria, case care, desigur că nu erau fără copii.
 ● Copiii au fost întotdeauna botezaţi în toate Bisericile, şi în Răsărit şi în Apus, iar dacă mor fără să fie botezaţi, este mare păcat.
 ● Numai ereticii nu-şi botează copiii. 

       Cultele religioase ne spun că ei se botează precum Hristos, la 30 de ani 

         Hristos s-a botezat la 30 de ani cu Botezul lui Ioan, nu cu Botezul în numele Sfintei Treimi (căci nici nu se putea boteza în numele Său).
        A făcut aceasta pentru a fi cunoscut de către poporul lui Israel că este: „Mielul lui Dumnezeu“, nu fiul lui Iosif şi al Mariei, cum era ştiut până la Botezul lui Ioan: „Şi eu nu-L ştiam, dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu botezând cu apă“ (Ioan 1:31). Botezul lui Ioan era un botez al pocăinţei, nu era un botez mântuitor. Ştim cu toţii că Hristos nu avea păcate, deci, nici nu avea nevoie de pocăinţă şi de acest botez. Mântuitorul a primit acest botez la vârsta de 30 de ani, pentru că atunci şi-a început activitatea publică, şi, potrivit unei concepţii a acelei vremi, era vârsta majoratului la evrei, când putea fi socotit capabil să păşească în public şi să înveţe pe alţii o nouă învăţătură.
       În Biblie, Mântuitorul n-a stabilit nici o limită de vârstă pentru ca cineva să se boteze. El însă, când a vorbit despre Botezul pe care îl va aşeza, a arătat marea importanţă pe care o va avea lucrarea acelui Botez, şi de aceea n-a mai fost nevoie să spună că va trebui aplicat şi copiilor. Iar dacă n-a spus-o direct, a spus-o indirect, cu toată claritatea, prin cuvântul „Cineva“ cuprinzându-i pe toţi: „Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, Duh este“ (Ioan 3:5-6).

 Îmi amintesc o întâmplare deosebit de interesantă. Mergând în vizită într-un salon de spital, am întâlnit o doamnă bolnavă care mi-a spus că are o fetiţă în vârstă de 5 anişori, pe care n-a botezat-o, datorită unui vis. În vis, se făcea că a venit Dumnezeu (ca un bătrân cu părul alb, înconjurat de multă lumină, şezând pe un tron de aur) la mama fetiţei şi i-a zis: „Dacă-ţi botezi copilul va muri negreşit!“ Şi atunci, eu i-am spus: „Doamnă, cel din vis, care v-a poruncit să nu vă botezaţi fetiţa nu a fost Dumnezeu ci, în mod sigur diavolul. Iată de ce: 
► în primul rând că Dumnezeu în Biblie a zis: „Ca şi cel care se prinde de umbră şi aleargă după vânt, aşa este cel care crede visurilor. De la diavol ce poţi scoate curat? Şi din minciună, ce poţi scoate adevărat?“ (Înţelepciunea lui Sirah 34:2-4).
 ► în al doilea rând, diavolul ne poate păcăli şi încă foarte rău: „Şi nu este de mirare deoarece însuşi Satana se preface în înger al luminii“ (2 Corinteni 13:14). 
► în al treilea rând, Iisus Hristos a poruncit aşa: „Drept aceea mergând, învăţaţi toate neamurile botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“(Matei 28:19). Deci, este uşor de înţeles că în vis, diavolul a luat „chip de Dumnezeu“, a înşelat-o pe biata femeie prin neştiinţa ei, iar acum aştepta cu nerăbdare să moară fetiţa, ca să-i poată lua sufletul fiind nebotezată. Au trecut 20 de ani de la această întâmplare şi fetiţa despre care am vorbit,n-a murit la botez, ba chiar este mama a doi copii frumoşi şi sănătoşi.

 Cultele religioase se folosesc de versetul: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui“ (Marcu 16:15) şi susţin astfel că, copiii numai cu botezul, dar fără credinţă, se pot mântui.

 Nu este deloc adevărat ce spun ei. Copiii, desigur că nu pot crede la vârsta când sunt botezaţi, dar nici nu pot tăgădui sau refuza pe Hristos. În Vechiul Testament tăierea împrejur se făcea în baza credinţei părinţilor, şi tot aşa în Noul Testament, Botezul se făcea si se face pe baza credinţei părinţilor sufleteşti, care sunt naşii (Marcu 9:36-37). Copiii nu au credinţă, dar au naşii lor. Şi aceşti naşi pot fi chezaşi pentru mântuirea altora, conform cu cele spuse de Mântuitorul: „Din gura a doi sau trei martori să se statornicească adevărul“ (Matei 18:16; 1Timotei 5:19). 

Acest verset: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui“ (Marcu 16:15) se referă cu siguranţă la oamenii în vârstă, care se botezau pentru prima dată, şi care, desigur, trebuiau mai întâi să creadă, şi apoi să se boteze. Referitor la naşi, oare nu prin credinţa sutaşului s-a vindecat sluga sa? (Matei 8:13). În alt caz, patru oameni aduc la Mântuitorul un slăbănog: „Şi văzând Iisus credinţa lor a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule!, Iartă-ţi-se păcatele! Apoi a zis: Scoală-te ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta“ (Marcu 9:2- 6-7). Pentru credinţa cananeencei, Mântuitorul a vindecat pe fiica acesteia, scoţând diavolul din ea (Matei 15:21-28). 
      Aşadar, acestea şi încă multe alte mărturii ale Sfintei Scripturi, ne dovedesc că pe temeiul credinţei părinţilor, naşilor şi a martorilor care sunt la botez, Dumnezeu le dă copiilor sfinţire şi mântuire, lucru adeverit şi de Sfântul Apostol Pavel în versetul: „Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă, şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios“ (1Corinteni 7:14).

Cultele religioase ne reproşează că pruncii se pot mântui şi fără botez şi de aceea   n-au trebuinţă de a-şi curăţi păcatele pe care ... nu le au. 

  Copiii nu sunt sfinţi pentru că: „Ce este născut din trup, trup este“ (Ioan 3:6) şi deci, ei sunt numai trup şi cu păcatul lui Adam în ei. Botezul la copil aduce spălarea păcatului strămoşesc intrat în lume prin călcarea poruncii de către Adam şi Eva (Facerea 3), aşa cum rezultă şi din versetul următor: „Drept aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, PENTRU CǍ TOŢI AU PǍCǍTUIT ÎN EL“ (Romani 5:12).
Aşadar, afundarea de trei ori în apă „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19) înseamnă botezul în moartea lui Hristos, adică cel nou botezat a murit faţă de păcatul strămoşesc şi faţă de Legea lui Moise: „Căci păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră fiindcă nu sunteţi sub lege, ci sub har“ (Romani 6:14).

 Cultele religioase ne întreabă de ce nu ne botezăm în apă curgătoare aşa                                                   cum sa  botezat Iisus Hristos.

      În Biblie nu scrie că noi, creştinii, trebuie să ne botezăm în apă curgătoare (în râu), ci scrie: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5).
Şi apoi, de ce nu merg ei să se boteze în Palestina, în apa Iordanului, după cum s-a botezat Mântuitorul???

                                           Iubiţi credincioşi, 

Mare este puterea şi lucrarea Sfântului Botez. O întâmplare cuprinsă în vieţile sfinţilor ne stă mărturie despre puterea botezului, chiar dacă a fost săvârşit în glumă, în joacă.
 Despre Sfântul Porfirie se spune că a fost comediant şi foarte priceput în a stârni râsul. O dată, i-a venit în gând să imite pe creştini în Taina Botezului, fireşte în glumă, pentru a-i face pe ceilalţi să râdă. Dar, după ce a ieşit din apă şi după ce s-a rostit asupra lui formula botezării în numele Sfintei Treimi, Porfirie a devenit un om nou. O schimbare profundă s-a petrecut în sufletul lui şi a devenit cu adevărat creştin, ba chiar, şi-a pecetluit credinţa prin moarte de martir.

          Văzând ce poate face Taina Sfântului Botez, să nu întârziem a duce copiii noştri să fie botezaţi din fragedă pruncie (la 40 de zile de la naştere) căci, fără Botez, în caz de moarte prematură, ei sunt expuşi pierzării veşnice, neputând intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Să purtăm grijă ca aceste vlăstare (copiii noştri) să rodească rodul cel sfânt al mântuirii lor. Numai în chipul acesta ne vom face pe deplin datoria faţă de Dumnezeu şi faţă de copii.

 Doamne, Iisuse Hristoase, ne rugăm ţie, depărtează de la copiii noştri înşelăciunea cea veche (cu care s-au născut), şi-i umple de CREDINŢǍ întru Tine, de NǍDEJDE şi deDRAGOSTE, şi fă-i pe ei mădulare cinstite ale Bisericii Tale, fii şi moştenitori ai ÎMPǍRǍŢIEI TALE. 

BIBLIOGRAFIE: Biblia,E.I.B.M.,Bucureşti, 1994; P.I. David, Călăuza creştină, Editura Episcopiei Aradului, Arad, 1987.

                     Completare la cateheza Despre Taina Sfântului Botez 

                         Da, Iordanul în ziua de Bobotează curge invers! 

             Trebuie să mărturisesc că n-am crezut deloc atunci când părintele Dinu Pompiliu mi-a spus ajunşi la slujba de Bobotează pe malul Iordanului, că acesta va curge invers! Şi cum să crezi aşa ceva, ziua în amiaza mare, cu mii de oameni adunaţi pe maluri şi cu Patriarhul Ierusalimului în fruntea soborului de preoţi, flancat de body-guarzi, filmat şi fotografiat neîncetat?!
    Cu toate acestea, mi s-a întâmplat personal să pot vedea cu ochii trupeşti cum, după slujbă la azvârlirea crucii în unda râului, ACEASTA A LUAT-O... INVERS. Căutându-şi parcă originea, ruşinat, ai zice, de sfinţenia care tocmai i-a pătruns curgerea, sfidând orice logică, orice lege a gravitaţiei, Iordanul a luat-o pur şi simplu razna! Mai exact: după ce toată lumea a luat apă din râu, după ce
mulţi au sărit în unda rece şi mâloasă, după ce oamenii au dat drumul la porumbei albi în amintirea Pogorârii Duhului Sfânt peste Mântuitorul, după ce considerai că totul s-a terminat, aşadar tocmai când strângeam sculele şi bidoanele cu apă, cineva a strigat cu glas sugrumat: „Priviţi-l cum curge invers!“ (vezi foto dreapta). Într-adevăr, mut de uimire am blocat degetul pe declanşator. Iordanul nu curgea invers, ci pur şi simplu, fierbea! Ca şi cum cineva îi strecurase sub undă un uriaş fierbător electric, râul se tulbura sub ochii noştri (vezi fotografiile de jos). Cum ? Numai (în amonte) între locul unde fusese sfinţită apa şi aruncată crucea cu flori şi locul (în aval) în care ne aflam noi, şi în care se termina mulţimea de pelerini veniţi la slujbă. Aşadar, exact pe o porţiune de 20-30 de metri apa bolborosea, încreţindu-şi faţa, fără nici un motiv, fără ca nimeni să o agite, fără nici o explicaţie. Pentru a fi sigur că nu este o iluzie, am fotografiat apa din susul râului, care era de un calm netulburat, ca şi până atunci când, comparativ cu apa din dreptul nostru, care bolborosea, şi care fusese perfect calmă cu câteva clipe înainte!!!

A fost prima minune colectivă pe care am văzut-o cu ochii mei, o minune pe care nimeni nu mă poate convinge că este o iluzie. De altfel pelerinajul în |ara Sfântă te modifică atât de tare încât minunea începe să ţi se pară o stare de fapt, un lucru la îndemână, posibil, necesar, extrem de normal (Lumea credinţei, din 3 ianuarie, 2007, pag. 14, articol semnat de Răzvan Bucuroiu).

                            Despre Taina Sfântului Botez

          În simbolul credinţei (Crezul), creştinii rostesc: Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Prin această mărturisire se adevereşte credinţa Sfintei Biserici Ortodoxe în Sfintele Taine. Sfintele Taine sunt lucrări sfinţitoare instituite de Domnulu nostru Iisus Hristos, prin care celor ce le primesc se împărtăşeşte harul nevăzut al Duhului Sfânt. Sfintele Taine sunt în număr de şapte şi anume: Botezul, Mirungerea, Euharistia (sau Împărtăşania), Spovedania (Pocăinţa sau Mărturisirea), Cununia (sau Nunta), Maslul şi Hirotonia (sau preoţia). Acestea toate se săvârşeşc doar asupra oamenilor care trăiesc şi, dacă se săvârşesc corect, adică după rânduiala Sfintei Biserici, au valoare, indiferent de vrednicia săvârşitorului (preotul sau episcopul).
 Botezul este cea dintâi Sfântă Taină care se săvârşeşte prin întreita cufundare în apa sfinţită şi prin rostirea formulei de către săvârşitor. Cel ce se botează renaşte duhovniceşte la o viaţă nouă, iertându-i-se păcatul originar (cu care ne naştem toţi) în cazul pruncilor, precum şi păcatele săvârşite până în acel moment (în cazul adulţilor), cel botezat devenind membru al Sfintei Biserici. Fără a fi botezat după rânduiala Sfintei Biserici Ortodoxe, nimeni nu poate să aibă parte de celelalte Sfinte Taine, adică nu se poate spovedi, împărtăşi sau cununa, nu i se poate face Sfântul Maslu şi nu poate fi hirotonit, adică preoţit. Sfântul Chiril al Ierusalimului, spune că   omul în totalitatea lui este chemat să devină
fiu al lui Dumnezeu. Prin Taina Sfântului Botez, noi suntem scoşi din robia morţii şi regăsim chipul cel dumnezeiesc. (Preot Florin
Drăgoi, Sfânta Taină a Botezului şi alte slujbe legate de naşterea  omului, Editura Partener, Galaţi, 2007).

HRANA PENTRU SUFLET: TAINA SFANTULUI MASLU

Taina Sfântului Maslu reprezintă, aşa cum afirma Paul Evdokimov, "o Taină a trupului". Adresată în special persoanei umane aflate într-o suferinţă provocată de boli fizice, Taina Sfântului Maslu aduce totodată şi o vindecare sufletească profundă. În zilele noastre se cunosc puţine amănunte cu privire la această slujbă liturgică, în special pentru că în anumite regiuni ortodoxe din Răsărit ea se petrece extrem de rar, şi de regulă în cadrul familial restrâns al creştinului bolnav căruia i se adresează.

Importanţa textului din Epistola Sfântului Iacov

Textul biblic de mai sus este cel mai citat şi mai comentat ori de câte ori un Sfânt Părinte dorea să ofere mai multe detalii cu privire la istoricul, conţinutul sau scopul Tainei. De aceea, ne vom opri puţin asupra sa pentru a observa de ce este atât de semnificativ pentru dezvoltarea ulterioară a Tainei. Sfântul Apostol Iacov recomandă persoanei bolnave să cheme preoţii Bisericii. În cursul istoriei, acest plural a căpătat conotaţii absolute, deoarece Taina Maslului este singura dintre toate cele şapte care nu poate fi efectuată de un singur slujitor. În toate scrierile patristice, această regulă este reamintită de fiecare dată. Se consideră, aşadar, că Sfântul Apostol Iacov nu a pus la întâmplare acel plural. Care ar fi conotaţia acestui aspect? În primul rând faptul că, în esenţă, Taina Maslului încearcă să adune comunitatea în jurul persoanei bolnave, astfel încât aceasta din urmă să poată fi reintegrată atât trupeşte, cât şi duhovniceşte. În istoria Bisericii, una dintre ideile permanente a fost aceea că boala nu este deloc o realitate necesară şi normală. Boala este o urmare a căderii iniţiale a omului în păcat. Este adevărat că nu toate bolile prezente au drept cauză păcatul personal, dar unele dintre ele au această cauză. De aceea, se cere să vină mai mulţi preoţi, acordându-se astfel Tainei şi un caracter de iertare, de împăcare cu comunitatea Bisericii, ai cărei reprezentanţi principali sunt preoţii. Vindecarea, dacă urmează Tainei, se datorează comunităţii, nu capacităţii extraordinare a unui singur preot. Poate că este şi aceasta o explicaţie a numărului multiplu de preoţi care trebuie să fie prezenţi la săvârşirea Tainei.

Iertarea păcatelor prin Sfântul Maslu

Un al doilea aspect al Tainei Maslului subliniat de Epistola Sfântului Apostol Iacov constă în rugăciunea preoţilor pentru persoana bolnavă şi ungerea ei cu untdelemn. Această ungere, care este efectuată de şapte ori în cursul Tainei, are o legătură interesantă cu Taina Mirungerii. Deşi Epistola Sfântului Apostol Iacov nu stabileşte nici o legătură în acest sens, istoria liturgică a Bisericii cuprinde asemănări interesante între rugăciunea pentru sfinţirea untdelemnului în vederea ungerii prebaptismale (care se administrează înaintea afundării întreite din Taina Botezului), rugăciunea Sfinţirii Sfântului şi Marelui Mir şi a untdelemnului de la Taina Sfântului Maslu. Într-un fel, Taina Maslului îi reaminteşte persoanei bolnave de făgăduinţa vieţii curate făcută la Botez şi care din cauza propriei slăbiciuni a fost încălcată. Desigur, aceasta nu înseamnă că Taina Maslului este menită să descurajeze într-un fel sau altul persoana bolnavă, ci doar să trezească în ea dorinţa de pocăinţă, de schimbare a vieţii. De aceea, adesea, Taina Maslului este precedată de Taina Pocăinţei şi este urmată de împărtăşirea cu Sfintele Taine. Al treilea aspect important al Tainei Sfântului Maslu subliniat de Epistola Sfântului Apostol Iacov constă în precizarea scopului său îndoit în formă, dar unic în esenţă: vindecarea trupească şi sufletească, adică a omului ca întreg. Părintele Stăniloae afirmă, de exemplu, că Taina Sfântului Maslu nu este îndreptată exclusiv spre vindecarea trupească, ci şi spre ştergerea acelor păcate de care nu ne mai aducem aminte, precum şi a rădăcinilor pe care patimile le-au creat în noi prin efectuarea unor acte păcătoase pe o perioadă îndelungată de timp 

(pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 174).

Mai multe cititi aici:

URMEAZA LINCUL....

HRANA PENTRU SUFLET: TAINA SFANTULUI MASLU

Puterea Bisericii - Sfintele Taine si rugaciunile

 

PUTEREA BISERICII -  SFINTELE TAINE SI RUGACIUNILE

Prefata

Fiecare imparatie din lumea aceasta se sprijina pe multe si diferite puteri: unele pe o viteaza armata, altele pe o inteleapta si cinstita organizatie, altele prin faima stiintei si a culturii, si in sfarsit, altele pe bogatiile naturale ale tinutului pe care-l ocupa: munti cu paduri si zacaminte de petrol, dealuri cu vii si livezi, campii manoase si ape cu pesti si altele de acest fel.

Biserica e si ea o imparatie nu numai cereasca, dar si pamanteasca. De aceea in chip firesc vine sa ne intrebam: in ce consta puterea acestei imparatii?
La toate acele puteri de mai sus, Biserica aduce pentru oameni si locuri, puteri si tarii de puteri neinchipuit de mari, din Ceruri. Si cu ele miruind cu haruri si binecuvantari pe toti, abia atunci se infatiseaza toate acestea cu imbelsugari de daruri si puteri care inalta pe oameni pana la Dumnezeu. Caci prin Biserica se revarsa de la Dumnezeu acele puteri ale harului.

Puterea Bisericii este puterea lui Dumnezeu! Ea lucreaza cu puterea Duhului Sfant, care este a treia persoana din Dumnezeire. Duhul Sfant este Domnul de viata Facatorul, Carele de la Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, Carele a grait prin prooroci.

Pe acest Duh Sfant Dumnezeu, noi nu l-am cunoscut pana la venirea Mantuitorului Hristos. De-atunci L-am si vazut in chip de porumbel, la botezul lui Hristos Domnul; in chip de limbi de foc la Pogorarea Duhului Sfant.

Si iarasi, cunoastem puterea si Darurile Lui din ceea ce a impartasit El Sfintilor Apostoli, dupa 50 de zile de la Pasti. Iata, din niste pescari fricosi si nestiutori, Duhul Sfant face propovaduitori ai lumii, infruntatori ai celor faradelege, plini de curaj pana la moarte, zelosi aparatori ai credintei si legii lui Hristos!...

De atunci lucreaza intr-una Duhul Sfant in lume asupra fiecarui crestin. La aceasta s-a gandit profetul Ioil, cand a spus: "Si va fi dupa aceasta (dupa venirea Mantuitorului), voi turna din Duhul Meu preste tot trupul si vor prooroci feciorii vostri si fetele voastre". (II 28).

Si darurile Duhului Sfant, pe care El le impartaseste lumii, acestea sunt:

1. Intelepciunea, prin care cunoastem voia lui Dumnezeu;
2. Intelegerea, prin care intelegem si credem in tainele lui Dumnezeu;
3. Sfatul, pentru a spori intru marirea lui Dumnezeu, cu ajutorul celor ce cred cu adevarat;
4. Taria prin care calcam ispitele si ramanem neclintiti in credinta;
5. Stiinta, prin care cunoastem legea lui Dumnezeu si toate celelalte stiinte, aducandu-le la izvorul Celui Atotintelept;
6. Modestia, spre a face voia lui Dumnezeu, fara a cauta la lauda oamenilor;
7. Temerea de Dumnezeu, spre a indeplini voia lui Dumnezeu cu bucurie, precum fiii implinesc voia parintilor.

Din toate acestea prea mari daruri, impartasite noua de Duhul Sfant, rasar rodurile fericite, care ne mantuie sufletul cu adevarat: dragostea, bucuria, pacea, rabdarea, bunatatea, blandetea, infranarea poftelor.

In cele ce urmeaza voi arata prin ce mijloace ne comunica Biserica aceste mari Daruri ale Duhului Sfant Dumnezeu.

Sfintele Taine

Pentru a treia oara repet in cele scrise pana aici: Puterea Bisericii este puterea lui Dumnezeu. Caci Acel ce a facut lumea o si tine si o si ingrijeste. Pe om, faptura cea mai aleasa, facuta dupa chipul si asemanarea Creatorului Sau, l-a dat in grija Bisericii, care sa-l creasca sufleteste si sa-l calauzeasca spre Dumnezeu.

Sfanta Biserica isi indeplineste cu sfintenie si mare silinta aceasta lucrare, inca de-acum 2000 de ani si ea va continua aceasta pana la sfarsitul veacurilor. Lucrarea ei este lucrarea lui Dumnezeu Insusi. Si lucrarea ei de sfintenie si mantuire a sufletului omenesc o savarseste prin anumite slujbe sfinte, care au putere sa coboare asupra crestinului pe Duhul Sfant Dumnezeu, impartasindu-i darurile pomenite mai sus.

Si bine e sa cunoasca crestinul ca numai acest chip de mantuire are pe lume: Tainele Bisericii noastre sfinte. Caci Hristos Domnul este Acela care marturiseste urmatoarele: "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va intra intru Imparatia lui Dumnezeu! (Ioan III, 5). Apoi iarasi: "De nu veti manca Trupul Fiului omenesc si de nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata intru voi". Ori acestea singura Biserica le lucreaza si poate sa le impartaseasca crestinului. Lucrarile sfinte ale Bisericii le vedem, le primim, le simtim; odata insa cu savarsirea lor se mai petrece ceva tainic, nevazut: Duhul Sfant Dumnezeu se pogoara asupra crestinului si ii impartaseste mantuirea, o viata noua.

Pentru aceasta, acelor lucrari ale Bisericii li s-a dat numele de Taine; la savarsirea lor se petrece ceva ascuns, necuprins cu mintea. Aceste minunate lucrari, pe care le savarseste Biserica, sunt asezate de intemeietorul ei, de Hristos Iisus Dumnezeul nostru, si ele sunt in numar de sapte.

Tainele raspund la trebuintele cele mai principale din viata omului si crestinul le primeste in cele mai insemnate momente din viata lui ca om si ca madular al societatii din care face parte. Asa, crestinul, ca om, care urmareste mantuirea sufletului si unirea lui cu Dumnezeu, trebuie sa primeasca urmatoarele Sfinte Taine: Botezul, Ungerea cu Sf. Mir, Spovedania, Impartasania si Sf. Maslu. Ca madular al societatii trebuie sa primeasca Taina sfanta a Nuntii - si daca are o chemare si o pregatire anume, Taina sfanta a Preotiei.

Nazuinta crestinului, dorinta lui arzatoare e sa se indrepte spre Biserica lui Dumnezeu si cu silinta mare si vrednicie sa se impartaseasca cu prea curatele ei Taine "spre iertarea pacatelor si spre viata de veci".

Pacat mare face crestinul care a rarit ducerea la biserica si folosirea Sf. Taine. O spunem aceasta cu toata durerea noastra sufleteasca. Pentru bunul indemn insa, vom cauta sa lamurim ceva mai amanuntit puterea si folosul pentru crestini, a fiecarei Sf. Taine in parte. Aceasta mai ales, din pricina ca se gasesc unii care, parasindu-si legea sfanta si Biserica strabunilor nostri, nesocotesc aceste Sfinte Taine mantuitoare de suflet.

Taina Sfantului Botez

Omul, ca sa poata ajunge madular al Bisericii lui Hristos, trebuie, mai intai de toate, sa primeasca Sf. Taina a Botezului. Botezul este usa prin care se intra in aceasta Imparatie a Bisericii. Si el da dreptul crestinului sa se poata impartasi si cu celelalte Taine ale Bisericii. Mantuitorul, dupa ce a inviat din morti, dupa ce a savarsit rascumpararea din pacat, cu Sfantul Sau Sange, implinindu-se vremea sa impartaseasca oamenilor si darurile Sf. Duh, se arata apostolilor si le spuse: "Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant, drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sf. Duh"... (Matei 28, 19).

Iata asezarea sfanta prin care se comunica Bisericii puterea lui Dumnezeu, iar Biserica o impartaseste crestinului pentru mantuire. Botezul il savarseste Biserica, dupa porunca cea sfanta, prin afundarea in apa de trei ori in numele Sf. Treimi: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Prin aceasta lucrare se impartaseste celui botezat Harul lui Dumnezeu care curata pe cel botezat de pacatul stramosesc si de toate pacatele savarsite pana in acea clipa; il indrepteaza, il sfinteste, il face vrednic madular al Bisericii lui Hristos.
Precum se poate vedea, Botezul e inceputul mantuirii noastre. Domnul nostru Iisus Hristos, spune: "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va intra intru Imparatia lui Dumnezeu" (Ioan III, 5).

Pentru aceasta a si poruncit El apostolilor sai, ca sa propovaduiasca Evanghelia la toata faptura, adaugand urmatoarele: "Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu XVI, 16). Din acestea putem pricepe silinta si grija cea neadormita pe care trebuie sa o avem pentru implinirea si primirea acestei Sf. Taine. Pentru aceasta de mici, din fasa, ne botezam. In felul acesta s-a savarsit si inainte de Domnul Hristos cu botezul preinchipuit: taierea imprejur, pe care o primea ebreul la 8 zile dupa nastere si pe care Insusi Iisus Hristos l-a primit intocmai.

Sf. Apostol Pavel ne incredinteaza de aceasta: "In El ati fost taiati imprejur nu cu taiere imprejur facuta de mana, ci cu taierea imprejur a lui Hristos, in dezbracarea de trupul poftelor firii noastre pamantesti". (Coloseni II, 11). Mantuitorul mustra pe Apostoli cand opresc mamele sa-si aduca copiii la El pentru binecuvantare: "Lasati copiii sa vina la Mine, ca unora ca acestora li se cuvine Imparatia lui Dumnezeu". Intocmai au facut apoi si Sf. Apostoli, botezand copiii.

Si Doamne, unii dintre cei iesiti din randul nostru, in asa hal de ratacire au cazut, ca leapada aceasta Sf. Taina, spunand ca omul sa se boteze cand va fi mare, si nu la biserica. Cu aceasta gresita socotinta ies din randul crestinilor si trec in acela al ratacitilor, pe care numai osanda ii asteapta! Hristos Domnul ne spune, sa fim gata - cu sufletul - in orice clipa, caci nu se stie ziua, nici ceasul de chemare a noastra de aicea; si cum copilul poarta si el pacatul stramosesc, este de absoluta nevoie sa se boteze. (Rom. V, 12-18). Sa nu ne boteze Biserica? Dar cine? Niste lepadati de lege? Sa nu ne botezam la biserica? Dar unde? Cine stapaneste puterea lui Dumnezeu aicea pe pamant, decat Biserica Lui? Pentru aceasta, stramosii nostri, dupa invatatura cea sfanta, ne-au lasat mostenire traditiunea sfanta, de a ne boteza la biserica, indata ce vedem lumina zilei.

Sfanta Taina a Ungerii cu Sfantul Mir

Prin botez omul se invredniceste a se face madular al Bisericii lui Hristos. Aceasta e o fericire nu numai pentru cel botezat, dar si pentru Biserica, pentru care ea si dantuieste atunci, cantand noului botezat, "in Hristos v-ati si imbracat". Cum firea omeneasca este slaba si supusa pacatului, Biserica drept ajutor, indata dupa Botez, mai impartaseste crestinului inca un Dar, care sa-l imputerniceasca in lupta ce are de dus contra diavolului si a pacatului - ungandu-l cu Sf. Mir.

Acest Sf. Dar s-a facut cunoscut lumii in ziua 50-a dupa Invierea Domnului, - cand s-a coborat in forma de limbi de foc peste Apostolii Domnului. Iar ei, la randul lor, indatorati sa-l impartaseasca lumii, au ales persoane anume, cu vrednicie, Episcopii - care, mai la inceput, prin punerea mainilor asupra cuiva si, mai pe urma, prin ungerea cu Sf. Mir, pogorau acel Sf. Dar, trimis noua de la Tatal, prin mijlocirea Fiului Sau.

Lucrarea aceasta o savarseste Biserica astazi asupra noului botezat, ungandu-l cu Sf. Mir, la fata, crucis, apoi la ochi, gura, urechi, precum si madularele trupului, la incheieturi, in semnul crucii, zicand: "Pecetea Darului Sfantului Duh, Amin". Aceasta ungere, Biserica nu o mai repeta asupra aceleiasi persoane in toata viata, afara doar cand crestinul ar pleca si apoi s-ar reintoarce iarasi la credinta de care el se lepadase. Se mai ung cu Sf. Mir regii ortodocsi la incoronare.

Sf. Mir e untdelemn de prima calitate, fiert cu multe aromate, si sfintit la noi de toti Arhiereii Bisericii Ortodoxe Romane. Aceasta Sfanta Taina este asezata de Insusi Mantuitorul Hristos, care, mijlocind de la Tatal trimiterea Duhului Sfant peste Apostoli, le-a poruncit si lor, la rand, sa o savarseasca asupra crestinilor, fara incetare, pana la sfarsitul veacurilor.

"Atunci Petru si Ioan au pus mainile peste ei, si aceia "au primit Duhul Sfant", (Fap. Ap. 8,17), si prin ungere: "Dar voi ati primit ungerea din partea Celui Sfant si stiti orice lucru". (I, Ioan II, 20). Aceasta Sfanta Taina este de o covarsitoare trebuinta pentru crestin, caci Duhul Sfant este Cel care lumineaza mintea, intareste voia pentru intelegere, savarsirea si marturisirea adevarurilor de credinta si pentru propasirea in toate cele bune; ii da apoi taria de a ramanea vrednic madular al Bisericii.

Sfanta Taina a Pocaintei

Prin Botez, care e usa prin care omul intra in Biserica, noul increstinat se izbaveste de pacatul stramosului Adam, pacat care adusese urgia lui Dumnezeu asupra urmasilor primelor fapturi. Cum firea omeneasca, mostenind gandul spre pacat al celui dintai gresit, pacatuieste si el, pentru care are nevoie inca de un mijloc, care, ca un al doilea botez, sa-i poata sterge pacatele savarsite, sa-l impace iarasi cu Dumnezeu.

Mantuitorul Hristos, Atoate-Stiutorul, a si oranduit, dupa botez, inca un mijloc - o Taina Sfanta - pentru crestinul cazut in pacat, dar care e cu dor de indreptare. Aceasta Taina Sfanta o numim Pocainta, sau Marturisirea pacatelor, care, prin lucrarea ce savarseste, precum am scris mai sus, este ca un al doilea Botez. Pe cel dintai Botez il primim, in cele dintai zile ale vietii noastre, prin mijlocirea nasului; pe acesta de-al doilea trebuie sa-l dorim, sa-l urmarim singuri cu silinta si cu staruinta, cu dor de indreptare si impacare cu Dumnezeu. Si Sfanta Biserica, prin preotii ei, cu porunca si puterea de la Mantuitorul, dezleaga - daca este cazul - pe crestin de pacatele savarsite si marturisite.

"Orice veti lega pe pamant, va fi legat si in cer", - fagaduieste si imputerniceste Mantuitorul pe Apostoli. Pe temeiul acestei binefaceri a lui Dumnezeu si al puterii Bisericii Sale, crestinul care a pacatuit se indreapta spre aceasta Sfanta Taina cu inima infranta si smerita, plina de cainta si dor de indreptare si marturiseste preotului duhovnic in auz, si pe nume, pacatele savarsite. Iar preotul, prin puterea si mandatul dat lui de catre Intemeietorul acestei Sfinte Taine, tot in auz, da urmatoarea dezlegare crestinului ce s-a pocait: "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu darul si cu indurarile iubirii sale de oameni, sa te ierte pre tine si sa-ti lase toate pacatele. Si eu nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data de sus, te iert si te dezleg de toate pacatele tale, in numele Tatalui, si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin!”.

Intelegem ca o lucrare asa de mare, cu urmari asa de fericite pentru acela care o primeste, nu se savarseste cu usurinta, ci cu anumite conditiuni si din partea savarsitorului Tainei, cum si a celui care o primeste. Cel dintai, sa indreptateasca si sa pretuiasca marele Dar ce impartaseste crestinului prin povatuirea si trezirea la viata curata a aceluia care vine la Pocainta, dupa care sa aplice canonul;

Cel de al doilea, sa merite acel Dar sfant: a) prin o cainta cu lacrimi pentru pacatele savarsite; b) o hotarare nestramutata ca nu va mai repeta, in fapta ca si in gand pacatele marturisite; c) o credinta tare in indurarea lui Dumnezeu; d) ramanand obligat sa indeplineasca, pana la impartasire, Canonul dat de preotul duhovnic. Iata un minunat chip de mantuire a crestinului: Marturisirea pacatelor! Intelegem dar de ce ratacitii si vrajmasii credintei vor sa ne rapeasca acest mijloc de mantuire. Caci sufletul omenesc, innegrit cu pacatele, fara mijloace de mantuire si de impacare cu Dumnezeu, ajunge in starea indracitului de care face pomenire Sf. Evanghelie: o primejdie pentru semeni si neamul lui; - si doar la aceasta tintesc acesti rataciti (adventisti, evanghelisti....), care sunt arvoniti in slujba de vrajmasi ai Bisericii si Tarii noastre.

Taina Sfintei Impartasanii

Iata acum a venit randul sa scriu despre Sf. Taina a Tainelor, despre Sf. Impartasanie. Toate celelalte Sf. Taine despre care am scris si acele asupra carora voi mai scrie, impartasesc crestinului care le primeste, Harul sfintitor; impartasania insa indulceste pe crestin cu insusi Trupul si Sangele Domnului, pe care Biserica il da sub forma painii si a vinului, prefacut in chip tainic!

Caci minune mare este sa poti, tu crestine, impartasindu-te, sa mananci Trupul si sa bei Sangele Domnului! Si asa este! Ne-o spune Fiul lui Dumnezeu: "Cela ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, petrece in Mine si Eu in el". (Ioan, 6, 34).

Si crestinul simte minunea; pentru aceasta se apropie de impartasanie cu mare grija si cutremurare, si numai dupa ce s-a pregatit anume prin Sf. Taina a Pocaintei. Cand Mantuitorul a serbat Pastile cu ucenicii Sai, la Cina cea de Taina, a luat painea, a binecuvantat-o, a frant-o si a dat-o ucenicilor, zicand: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu". Si luand si paharul si binecuvantandu-l, l-a dat lor, zicand: "Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu al legii celei noi, care se varsa pentru multi spre iertarea pacatelor!" (Mat. 26, 26). Dupa aceasta inca a poruncit: "Aceasta sa o faceti spre pomenirea Mea". Si sa stiti: "ca ori de cate ori veti manca painea aceasta si veti bea paharul acesta, moartea Domnului vestiti, pana cand va veni", adica pana la Judecata de Apoi, pana la sfarsitul lumii.

Sfintii Apostoli, urmatori acestei porunci, indata dupa Invierea si Inaltarea Invatatorului lor, se adunau, binecuvantau painea si vinul, frangeau apoi painea si cu ea si cu vinul binecuvantat, impartaseau pe binecredinciosii de fata, spre pomenirea Mantuitorului. Aceasta lucrare de sfintire a trecut asupra Bisericii, care pana astazi si cat va fi lumea, prin slujitorii ei, preotii o implinesc intocmai la slujba dumnezeiestilor Liturghii din Duminici si Sarbatori si oricand savarsesc aceasta Sfanta slujba. Se sfinteste si se preface prin rugaciunile catre Dumnezeu si prin puterea Lui, painea pregatita anume si vinul din sf. potir, si le da credinciosilor spre impartasire.

Folosul acestei Sf. Taine, pentru crestin, este nepretuit de mare: i se iarta pacatele, se apropie intru totul de Dumnezeu, se face vrednic de dreptatea Lui.
Sa luam aminte, ca fara aceasta impartasire cu Sf. Trup si Sange al Domnului, nu putem avea viata intru El, si nu putem fi nici mostenitori ai vietii de veci: "De nu veti manca Trupul Fiului omului si de nu veti bea Sangele Lui, nu veti avea viata intru voi. Acela ce mananca Trupul Meu si bea sangele Meu, are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi"... (Ioan, 6, 47).

Ca urmare, sa se cerceteze fiecare de s-a impartasit la vreme si cu vrednicie de aceasta Sf. Taina. Zic cu vrednicie, pentru ca sunt unii crestini care nu se pregatesc cu adevarat pentru a primi aceasta Taina. In cazul acesta ei nu se impartasesc spre mantuire, ci spre osanda.

Sf. Apostol Pavel spune: sa se ispiteasca omul, "pe sine si asa din paine sa manance si din pahar sa bea. Ca cel ce mananca si bea cu nevrednicie, judecata lui isi mananca nesocotind Trupul Domnului". (I Cor. XI, 28). Iar o porunca a Sf. Biserici, spune sa nazuim cu mare silinta, grija si pregatire a ne impartasi in toate cele patru posturi de peste an; aceasta, pentru ca nu ne cunoastem ziua, ceasul cand sufletul ni se va cere Sus. De aceea e bine sa fim pregatiti oricand.

Daca in Sf. biserici se petrece acea minune mare, ca la slujbele ei din Duminici si Sarbatori, Hristos Domnul, in fiinta se pogoara si inca se poate da prin impartasanie, ca hrana duhovniceasca, ferice de acei crestini care sunt de fata atunci acolo, si inca mai fericiti sunt aceia care iau parte la acel ospat dumnezeiesc.
Ce putem insa, zice de acei rataciti care s-au lepadat de Biserica lui Dumnezeu?

Doamne, cum vor scapa de mania care-i asteapta pe acesti lucratori ai nedreptatii?! Cum au putut ei a se lepada de impartasirea cu Hristos Domnul pe care nu o poti gasi decat in Sf. Taina a Impartasaniei, pe care ei o nesocotesc!

Auzim insa, ca si ei se impartasesc!!! impartasania lor insa e paine si vin, iar nu Sf. Trup si Sange al Domnului. De aceea plangem de mila lor si ne rugam bunului Dumnezeu pentru intoarcerea lor in Staulul mantuirii, care e Biserica lui Dumnezeu, singura impartasitoare de Dumnezeu.

Sfanta Taina a Nuntii

Dumnezeu, pentru slava numelui Sau, dupa ce a facut toate cele ce vedem si nu le vedem - in cer si pe pamant - in urma, ca o incoronare a lucrului mainilor Lui, a facut pe om dupa chipul si asemanarea Sa - pe stramosul nostru Adam.

Dupa o clipa Dumnezeu a zis: "Nu este bine sa fie omul (barbatul) singur" - iar dupa ce a facut pe femeie i-a binecuvantat pe amandoi zicand: "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti". (Facerea, I, 28).

Urmatori sfintei asezari dumnezeiesti, barbatul cu femeia si astazi se insotesc, in traiul lor de pe pamant, cerand de la Dumnezeu, prin Biserica, binecuvantarea unirii lor. Biserica savarseste atunci asupra tinerei perechi, Taina mare si sfanta: Nunta.

La savarsirea acestei Sf. Taine, harul Duhului Sfant se pogoara asupra tinerilor si le intareste cuvantul cel grait de dansii, sfinteste gandul si inima pentru traiul cel dimpreuna nedespartit, pentru toata viata, cu scopul de a da nastere la copii si a-i creste in duhul legii noastre crestinesti.

Mantuitorul Insusi a cinstit in chip deosebit nunta din Cana Galileii, luand parte la ea si prefacand apa in vin. Apoi cand fariseii, cu gandul de a-L ispiti, Il intreaba daca se cade ca barbatul sa-si lase femeia, El raspunde: "Ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta". Iar Sf. Apostol Pavel zice: "Taina aceasta este mare, iar eu zic in Hristos si in Biserica". (Efeseni V, 32). Ce minune este dar aceasta Sf. Taina!

1. Harul Duhului Sfant care se impartaseste tinerilor, sfinteste casatoria: "Cinstita sa fie nunta intru toate si patul nespurcat". (Ebrei, 13, 14).
2. Intareste legatura dintre barbat si femeie, ca si unirea lui Hristos cu Biserica - si pentru totdeauna: "Ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta";
3. Da sotilor putere de a-si implini obligatiunile ce si-au luat, casatorindu-se: barbatul de a-si iubi femeia, cum a iubit Hristos Biserica, iar femeia de a se supune barbatului intru toate, precum se supune lui Hristos Biserica. (Efeseni, V, 24).

Odata casatoria incheiata de catre autoritatea civila si binecuvantata de Biserica, ea ramane ca o putere de viata si cei casatoriti trebuie sa ramana impreunati in tot traiul lor de pe pamant. Mantuitorul Hristos, care a asezat aceasta Taina sfanta a Nuntii, ne spune lamurit adevarul de mai sus. Iata cum odata, fariseii l-au intrebat: Se cade omul sa-si lase femeia pentru fiece pricina? La care El a raspuns: N-ati citit, ca Cel care i-a facut de la inceput, barbat si femeie i-a facut? Si adauga: pentru aceea va lasa omul pe tatal si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup! Asa incat nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta".

La aceasta fariseii cautara a se indreptati: Pentru ce dara Moise a randuit sa-i dea carte de despartire si s-o lase?" Dar Iisus le-a raspuns: "Moise, dupa invartosarea inimii voastre v-a dat voie sa va lasati femeile, dar din inceput n-a fost asa". (Matei, 19, 38).
Intelegem dar, frate crestine, ca traiul dimpreuna al barbatului cu femeia nu poate sta fara binecuvantarea Bisericii, si odata blagoslovit, ramane pentru toata viata.

Taina Sfantului Maslu

Stramosul nostru Adam, gresind amar fata de Dumnezeu, a fost blestemat, iar acel blestem i-a adus osanda sufleteasca - pierzand raiul desfatarii si al fericirii de veci - apoi durere si chin trupesc: "intru sudoarea fruntii tale iti vei castiga hrana de toate zilele", i se spune lui Adam; iar Evei, "intru dureri vei naste fii!". Intru intarirea acestui adevar Sf. Apostul Pavel, cu durere scrie Romanilor: "Plata pacatului este moartea" (VI, 23). Iar Biserica, de asemenea marturiseste: "Pentru pacatele mele cele multe mi se bolnaveste trupul, si slabeste si sufletul meu".

Observam noi insine ca bolile trupului, in cele mai multe cazuri, sunt o urmare a pacatelor noastre zilnice. Mantuitorul Hristos, venind pentru ridicarea acestui blestem al pamantenilor, a urmarit mantuirea omului in intregul lui (trup si suflet); o vedem aceasta din multele minuni savarsite de el asupra norodului in suferinte. Da apoi putere Apostolilor: "sa vindece toata boala si neputinta intru norod".

Sfintii Apostoli, urmand pilda Mantuitorului intru implinirea mandatului incredintat, vindeca bolile trupesti, ungand cu untdelemn pe cei in suferinte, ori numai atingandu-se de ei. Scoteau multi draci si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si se vindecau". (Marcu VI, 12-13). Vedem dar ca Mantuitorul a oranduit pentru ridicarea suferintelor trupesti ale crestinului, o Taina, si anume: Taina Sf. Maslu, pe care Biserica dintru inceput o savarseste la capataiul celor suferinzi. Si ea si indeamna pe crestini, prin gura Sf. Apostol Iacov, sa foloseasca acest mijloc de tamaduire a bolilor trupesti. "De este bolnav cineva dintre voi sa cheme pe preotii bisericii, sa se roage pentru dansul ungandu-l cu untdelemn sfintit intru numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mantui pre cel bolnav si-l va ridica pre dansul Domnul si de va fi facut pacate i se vor ierta lui". (Iacov, V, 14).

Prin urmare, observam ca doua mari foloase dobandeste crestinul prin savarsirea Sfantului Maslu, 1) Dumnezeu il ridica din patul durerii, vindecandu-i boala trupeasca; 2) Iertarea pacatelor care le-a savarsit pana atunci. Se intelege, este la voia lui Dumnezeu sa-l tamaduiasca ori nu, pe crestinul suferind; legea mortii nu poate fi ridicata din lume, in schimb insa, prin savarsirea Sf. Maslu, bolnavul prinde curaj sa rabde boala mai departe fara cartire si sa moara crestineste. Multi insa, se vindeca.

In ce priveste iertarea pacatelor, bolnavul sa primeasca intai taina pocaintei, caci aceasta este Taina anume pentru iertarea pacatelor.

Bine stiind toate acestea, Biserica noastra indeamna pe fiii ei, ca atunci cand suferintele ii incearca, sa cheme pe preotii bisericii sa se roage pentru ei, pentru ca intr-adevar sa se izbaveasca de dureri si chinuri atat in aceasta viata, cat si in cea care va sa vina.

Sfanta Taina a Preotiei

Pe toate cele sase Taine, despre care am scris mai sus, Biserica le impartaseste crestinului prin slujitorii ei: episcopi si preoti. Ei sunt trimisii si alesii lui Dumnezeu, desi traiesc intre pamanteni si sunt dintre ei. Preotia e apostolia incredintata ucenicilor lui Hristos Domnul, de El Insusi. Ea cuprinde puterea de a invata Cuvantul Domnului, de a savarsi si Sf. Taine, si de a conduce turma cea cuvantatoare.

Chiar in ziua Invierii, Hristos Domnul, intrand prin usile incuiate, in casa in care stau ascunsi de frica jidovilor Sfintii Apostoli, a suflat asupra lor si a zis: "Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi si carora le veti tinea, tinute vor fi". (Ioan XX, 25). Apoi, inainte de Inaltarea Sa la cer, trimitandu-i la propovaduire, le-a zis: "Mergand, invatati toate neamurile... si iata Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor". (Matei 28, 19).

Prin suflare li s-a impartasit ucenicilor Darul Sfant al Preotiei, dar care se impartaseste si astazi - celor alesi -, caci El a zis: "Iata, Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor". In puterea acestui adevar, Apostolii sfintesc diaconi pentru slujba meselor - prin punerea mainilor asupra lor si prin rugaciune. (Fap. Ap. VI, 6). Sfantul Apostol Pavel hirotoneste preoti la diferite biserici (Fap. Ap. 14, 23); aseaza episcop pe Tit in Creta, iar in Efes pe Timotei, dandu-le si lor putere de a hirotoni si orandui preoti pe la biserici si a-i supraveghea. (Tit 15; I Timot. V, 22): "Pentru aceasta te-am lasat in Creta, ca cele ce lipsesc sa le indreptezi si sa asezi preoti prin orase, precum ti-am poruncit", spune Apostolul Pavel episcopului Tit; iar episcopului Timotei ii zice: "Mainile sa nu-ti pui indata pe nimeni, nici nu te face partas la pacate straine".

Apoi, pentru a-l face bagator de seama asupra insarcinarii ce i s-a dat prin punerea mainilor, ii spune: "Pentru care cuvant iti aduci aminte, sa inflacarezi darul lui Dumnezeu, care este cu tine prin punerea mainilor mele". (II Timotei, I, 6).

Observam ca numai episcopul are dreptul de a savarsi Taina sfanta a Preotiei, numai lui i s-a dat puterea ca prin punerea mainilor si prin rugaciune, sa sfinteasca pe cel ales intru slujirea lui Dumnezeu. Intocmai asa Biserica urmeaza din inceput si va urma pana la sfarsitul veacurilor. Episcopul, punand mana pe crestetul celui ales pentru preotie, rosteste rugaciunea: "Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindeca si pe cele ce lipsesc le implineste, hirotoniseste pe cucernicul (in preot sau diacon). Sa ne rugam dar pentru el, ca sa vina asupra-i harul Sfantului Duh".

Iata ce este Preotia, frate crestine! Iata de unde-si ia darul parintele tau sufletesc! Iata cu ce putere a invrednicit Dumnezeu pe cei pe care ii cheama la treapta preotiei! Preotia este o alegere si trimitere dumnezeiasca. Si Hristos Domnul Insusi e Acela care impartaseste Darul cel sfant aceluia care va savarsi cele sfinte ale Lui pe pamant. Si preotul e acela prin care, pana la sfarsitul veacurilor, se infaptuieste lucrarea lui Dumnezeu de mantuire a popoarelor... Fara aceasta Taina a Preotiei nici celelalte Sfinte Taine nu s-ar savarsi pentru mantuirea oamenilor, si nici raul invataturii celei dumnezeiesti, n-ar fi cine sa-l reverse cu sfintenie asupra sufletului omenesc. Preotii sunt, dupa cum spune Sf. Carte, ingerii trimisi ai Domnului pentru mantuirea noastra.

Puterea Bisericii e si in rugaciuncle ei

Am aratat ca puterea Bisericii este puterea lui Dumnezeu. Duhul Sfant cu harurile Sale, se coboara in chip tainic asupra crestinului, prin rugaciunile slujitorilor Bisericii. Si aceste daruri aduc sfintirea si mantuirea sufletului si a trupului omenesc.

Am aratat pana acuma, ca prin sapte Sfinte Taine, pe care le savarseste Biserica, se savarseste acea minune nevazuta: pogorarea Duhului Sfant cu darurile Sale asupra noastra, in sufletul nostru. Ceea ce trebuie sa stim insa, e ca mai sunt si alte lucrari ale sfintei noastre Biserici la care de asemenea se pogoara puterea sfintitoare a lui Dumnezeu. Cele 7 Sfinte Taine sunt cele mai insemnate momente ale puterii sfintitoare ale Bisericii, dar lucrarea ei, adica puterea Bisericii, nu se opreste aici.
Dupa cum vom vedea, Biserica savarseste si alte lucrari tot cu scopul de sfintire a crestinului, de mantuire si indreptare catre Dumnezeu.

Scopul oricarei rugaciuni si lucrari a Bisericii e tot pogorarea puterii sfintitoare care sa lucreze asupra lumii. "Vantul sufla incotro vrea si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine si incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul Sfant". (Ion III, 8), spune Domnul Hristos, noului sau ucenic Nicodim. Dupa cum adica nu putem sti unde vine si incotro merge vantul, asa este cu Duhul Sfant. Sfanta noastra Biserica mai are si rugaciuni prin care se savarsesc inca lucrari sfintitoare pentru crestin. Caci crestinul simte nevoia de blagoslovenie, de sfintire a lucrurilor mainilor lui, a locuintei lui, a produselor cu care Dumnezeu ii incununeaza truda zilnica, a campului pe care-l lucreaza, pentru belsug si binecuvantare. Si Biserica raspunde la toate aceste cerinte ale crestinului cu rugaciuni si lucrari prin care cere de la Tatal ceresc trimiterea Duhului Sfant, care sa sfinteasca si sa binecuvanteze.

Asa la anumite trebuinte, Biserica sfinteste apa, careia noi ii zicem Sf. Aghiazma; apoi sfinteste apa in ziua cand femeia naste, si in sfarsit, de asemenea si in ziua Botezului Domnului savarseste Aghiazma cea mare. Apoi prin rugaciunile ei se sfintesc: biserici, icoane, clopote, vesminte bisericesti si se binecuvanteaza painea si fructele aduse la Altar ca jertfa lui Dumnezeu; poduri, fantani, izvoare, case, se blagosloveste campul spre rodire cu imbelsugare si altele nepomenite acum.
Din acestea se poate intelege mai cu usurinta nevoia ce trebuie s-o simta crestinul in a se apropia de Biserica, a se pleca la binefacerile ei, si a se folosi de mijloacele pe care ea le savarseste pentru mantuirea noastra.

Si tot din aceste scrise, oricine poate vedea ca in afara de Biserica nu este mantuire, pentru care si glasuieste ea in cantarile ei: "Cei ce urati biserica, de la Domnul va veti lepada".

Iata spre ce nenorocire ne indeamna prigonitorii Bisericii! Ura lor insa, sa ne intareasca credinta in sfanta noastra Biserica, care e cetatea mantuirii si tariei noastre.

Autor
Preot GHEORGHE I. VASILACHE
Vutcani – Falciu

Carte publicata in 1943 la Bucuresti

DESPRE POCĂIłNTĂ SI SPOVEDANIE

* Taina pocăintei este cea mai mare si mai binecuvântată taină, care ne pregăteste minunat pentru
ceruri... Nici un păcat de pe pământ nu este de neiertat pentru omul care s-a pocăit si pentru
Dumnezeul iubirii Care îl primeste... Dumnezeu este multumit si Îsi află odihnă în omul care se
pocăieste, oricât de păcătos ar fi fost el. Pocăinta este mereu deschisă pentru fiecare om păcătos.
Dumnezeu voieste doar mărturisirea greselii. De aici înainte se sfârsesc toate. Prin smerenie, ajungem la spovedanie si spovedania aduce curătia, iar curătia aduce vederea lui Dumnezeu.
* Lacrimile sufletului pocăit curătesc inima, mintea, sufletul, trupul, viata, cuvântul, curătesc chiar
si fiecare gest al omului.
* Niciodată să nu pierdem nădejdea. Oricât am cădea si ne-am răni, să nu deznădăjduim. De vreme
ce Dumnezeu ne dăruieste viaŃa, aceasta constituie o garanŃie a lui Dumnezeu că ne asteaptă.
Daca Dumnezeu nu ar fi preamilostiv, nimeni nu s-ar mântui... Hristos ne asteaptă, nu trebuie să întârziem si să amanam ..
* Dacă harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. Dacă ne schimbăm, dacă ne
pocăim, dacă ne gândim să ne întoarcem, este harul lui Dumnezeu. Însă pentru ca harul lui
Dumnezeu sa vină la noi, trebuie să fim primitori... Nepăsarea si trândăvia împiedică bunătătile lui Dumnezeu să vină spre noi.
* Postul Mare este perioadă de curătie, lacrimi, rugăciune si apropiere de Dumnezeu. Biserica, ca
mamă duhovnicească ce ne este, are grijă de sănătatea sufletului nostru si, printre alte leacuri, ne
ofera si leacul postului, al rugăciunii, al milosteniei, al spovedaniei si al Sfintei Împărtăsanii.
* Postul, printre altele, înfrânează poftele dobitocesti pe care le avem si este mereu de folos
sufletului si trupului.
* Toti suntem păcătosi. Nici unul nu a umblat pe pământ fără de păcat, numai Dumnezeul-om,
Iisus Hristos. Prin urmare, toti avem nevoie de pocăintă si de întoarcere la Dumnezeu, si doar prin
 pocainta  sinceră si spovedanie ne vom curăti.  Căci oricine vine în lumina sfintei spovedanii va primi iertare de la Dumnezeu prin reprezentantul Său - duhovnicul.

* Frumusetea Fetei dumnezeiesti a lui Hristos nu poate fi egalată de mii de raiuri!... Chinurile,
ispitele, necazurile si durerile vietii de acum sunt nimicuri în comparatie cu ceea ce a pregătit
Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc pe El, pentru copiii Lui!
* Când se teme un om? Se teme când îl apasă povara constiintei. Iar povara constiintei începe cu
fărădelegea. Cum e posibil ca un om să aibă mângâiere de la Dumnezeu când nu tine poruncile Lui?
Cand constiinta lui îl acuză că este călcător de lege? Omul primeste mare binecuvântare când se
impaca  cu Dumnezeu prin pocăintă adevărată si spovedanie curată; atunci curajul lui este de o
valoare duhovnicească nepretuită.
* Vă dăruiesc din toată inima urările mele de sporire duhovnicească si fie ca lucrarea curătiei să fie
mai rodnică, taina pocăintei să se întindă pretutindeni si sufletele să găsească această îmbăiere izbăvitoare,
izbavitoare să se curătească, să devină neprihănite si să dobândească mângâierea lui Dumnezeu. Să
ne rugam pentru toti oamenii care suferă trupeste si sufleteste.

Dumnezeu a făgăduit iertare celui care se căieşte, pe când celui împietrit în păcate nu i-a făgăduit să-l aducă la pocăinţă împotriva voinţei sale. Trebuie să fim conştienţi că noi avem nevoie să fim miluiţi de El, deci să ne îndreptăm paşii şi cu umilinţă şi părere de rău să ne cerem iertare. Să ne îndreptăm dar ca să ne miluiască Domnul!
Noi nu trebuie să amânăm vremea îndreptării noastre, pentru că ziua de mâine este nesigură pentru noi. Nu spune niciodată: ,,de mâine mă voi pocăi”, că tu nu ştii dacă vei mai apuca acel ,,mâine”!
Nu amâna pocăinţa pe ,,mâine”, deoarece aceasta este o zi nesigură pentru tine, mulţi din cei ce au amânat pe mâine întoarcerea de la calea păcătoasă a vieţii lor nu au mai trăit să apuce acel ,,mâine”. Nu amâna îndreptarea pe ziua următoare, căci ea îţi este necunoscută, iar moartea, ce atârnă deasupra capului tău e certă şi sigură. După cum este îndoielnic pentru cei ce plutesc pe ape dacă se vor izbăvi când se află pe marginea prăpastiei, tot aşa de îndoielnică este mântuirea pentru păcătosul ce nu se întoarce grabnic cu faţa către Dumnezeu.
Când dar vom fi mai buni? O, dar să ne îndreptăm cât mai avem timp! Dacă un peşte fiind încă în apă, a rupt plasa în care fusese ademenit şi a înotat către adâncul apei, atunci el s-a salvat; dar daca plasa a fost trasă pe uscat, atunci nu mai este pentru el nicio salvare.
Tot astfel şi noi, cât timp ne aflăm în viaţa de aici, atât avem puterea şi putinţa să sfâşiem acele legături cu care vrăjmaşul nostru, diavolul, ne înlănţuie, şi prin pocăinţă aruncând de pe noi povara păcatelor, să moştenim veşnica mântuire. Dar, când sufletul se va despărţi de trup şi va trece dincolo de mormânt, precum peştele din adâncurile apei, pe uscat, atunci nu mai există pentru el mântuire. Trebuie să lucrăm cât încă mai e ziuă, cât încă ne aflăm în viaţa aceasta de acum, căci când ne va ajunge noaptea, adică moartea, atunci nimeni nu mai poate lucra nimic.

PILDA 

O creştină a fost înviată de Maica Domnului spre a-şi mărturisi păcatele.
Povesteau bătrânii de pe valea Bistriţei că prin anii 1934-1935, în satul Izvorul Muntelui, Ceahlău, s-a petrecut un fapt cu totul neobişnuit.
O fată din sat, cam de 20 de ani, necăsătorită, păştea oile pe munte. Iar din lucrarea vrăjmaşului, un cioban a căzut cu dânsa în păcat. Fiindu-i ruşine să n-o afle părinţii, şi-a ucis mai înainte de vreme pruncul. Apoi, ruşinându-se şi de preotul satului, nu şi-a mărturisit acel greu păcat al desfrânării şi uciderii.
Însă sufletul acesta avea mare evlavie la Maica Domnului, înaintea căreia se ruga şi plângea ziua şi noaptea, să-i ierte păcatul acesta şi să-i ceară milă de la Domnul. După câţiva ani, fata s-a îmbolnăvit şi a murit. A treia zi a venit preotul şi mult popor şi s-a început slujba de înmormântare. După terminarea trisaghionului şi a praznicului în familie, pe când să pornească cu moarta spre biserică, iată că se deşteaptă răposata, mişcă puţin capul şi începe a striga:
- Părinte, părinte, vino încoace... nu te teme! Cu sfinţia ta am treabă... Eu am făcut un păcat mare în viaţă şi m-am ruşinat să-l spovedesc. Dar pentru că am avut evlavie la Maica Domnului, ea s-a rugat pentru mine înaintea Mântuitorului şi mi-a trimis sufletul în trup, ca să-mi spovedesc păcatul pe pământ, căci pe pământ l-am făcut...
Lumea uimită, s-a retras afară, iar fata s-a mărturisit la preot de păcatele sale, cu multe lacrimi. Apoi rudele au îmbulzit-o în jurul sicriului, cu tot felul de întrebări:
- Cum este dincolo? Ce ai văzut acolo? Ai văzut fericirea raiului? Dar muncile iadului?
- Cum este dincolo, nu pot să vă spun. Atât vă pot spune, că aşa cum este aici, pe pământ, unde fiecare este scris la primărie cu tot ce are, tot aşa şi dincolo, fiecare este scris cu tot ce a făcut, bun sau rău... Vă rog cu lacrimi, să vă spovediţi fiecare de toate păcatele, că ce se dezleagă pe pământ, se dezleagă şi în cer... Dincolo nu mai este pocăinţă şi nici Maica Domnului nu se roagă pentru păcătoşi. Tot ce aţi făcut pentru mine, rugăciuni şi pomană, sunt primite. Continuaţi! Şi a adormit din nou răposata.

SPOVEDANIA SI IMPARTASANIA

Perioada postului este o perioada de curăţire sufletească, de sinceră pocăinţă. De aceea, Biserica îndeamnă credincioşii la spovedanie, mai cu seamă în perioada posturilor, pentru ca jertfa lor să fie deplină.
„Importanţa Spovedaniei este deosebit de mare. Practic, Spovedania este cea care ne pune pe noi în faţa noastră, ne face pe noi înşine să ne cunoaştem, să ne descoperim împreună cu ajutorul duhovnicului toate acele părţi ascunse din interiorul nostru care sunt negative. Prin Spovedanie omul vine şi îşi aşterne sufletul la picioarele duhovnicului în faţa lui Dumnezeu şi el mărturiseşte în faţa duhovnicului ca şi în faţa lui Dumnezeu. Nu preotul în sine, omul în sine este cel care îi iartă lui păcatele, ci Dumnezeu ne iartă păcatele”, a spus părintele diacon profesor Răzvan Ştefan de la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti, după cum ne informează TRINITAS TV.
Cei care primesc dezlegare de la duhovnic, se pot împărtăşi cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos.
„Prin primirea Sfintei Împărtăşanii noi primim în noi pe Însuşi Hristos prin Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Său. Sfânta Împărtăşanie numită şi Sfânta Euharistie, cuvântul euharistie înseamnă de fapt mulţumire, este o mulţumire a noastră adusă lui Dumnezeu pentru darurile bogate pe care le-a revărsat asupra noastră. Dumnezeu este Cel Care ni se dăruieşte nouă din darurile pe care noi I le aducem. Este rodul unei conlucrări între Dumnezeu şi om. Este merinda noastră duhovnicească în lupta cu patimile, în lupta noastră duhovnicească mai ales în perioadele de post când omul este aţintit cu precădere asupra propriilor sale neputinţe sufleteşti”, a mai precizat părintele diacon profesor Răzvan Ştefan.
Credincioşii trebuie să fie conştienţi că pentru a primi cele două Sfinte Taine, atât pentru Spovedanie, cât mai ales pentru Împărtăşanie, este nevoie de o pregătire specială.

Sursa: AGENŢIA DE ŞTIRI BASILICA