Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
Fiecare cheltuie banii pe ceea ce iubeste mai mult. Fiecare se simte multumit pe ceea ce a cheltuit banii. Mai putini sunt aceia care se gandesc la folosul sufletesc si cel trupesc ce le poate aduce acele lucruri pe care a cheltuit banii sau sudoare fruntii sale. Nimeni nu se gandeste ca si acest aspect ar face obiectul unei judecati drepte si nici ca i se pun in calcul ca fapte.
Omul in libertatea lui face ce vrea. Nu se gandeste niciodata ca vointa lui este raportata la Vointa lui Dumnezeu si ca in raport de aceasta devine sfant sau pacatos. Nimeni nu se gandeste si nu se intreaba care este starea de sfant a unui om sau cand omul devine sfant.
Atunci cand vointa omului implineste Vointa lui Dumnezeu omul intra in stare de sfintenie, sau cand vointa omului se masoara cu Vointa lui Dumnezeu sau este egala cu ea. Pana atunci omul isi cheltuie fara sa-si dea seama de folos, viata, sanatatea, averea, banii si tot ce are, care sunt expresia vointei lui.... si nu le masoara cu vointa lui Dumnezeu.
Aceasta este tragedia omului ... pierderea.
