„În cuibul unui pelican a intrat odinioară un șarpe veninos. Pelicanul nu era în cuib, erau numai puișorii singuri. Șarpele a început să muște și să bage veninul lui ucigător în toți puișorii. Când era aproape să-i înghită, a venit pelicanul. La zgomotul aripilor lui, șarpele a părăsit cuibul, fără să guste din pradă. Bietul pelican vede cu durere că puișorii săi sunt pe jumătate morți, fiind otrăviți de veninul de șarpe. Fără să mai stea mult pe gânduri, el se hotărăște să-i scape cu orice preț. Și iată anume ce face: își găurește coasta lui cu ciocul și cu sângele său adapă pe toți puișorii care sunt amețiți de veninul șarpelui. Sângele lui curat are minunata putere să taie otrava șarpelui și prin aceasta puișorii se înviorează și scapă de moarte.”
Sântul Maxim Mărturisitorul, în lucrarea Întrebări și nedumeriri, explică:
Hristos este pelicanul care își împunge cu ciocul coasta până curge sânge ca să își reînvie puiii omorâți din pricina veninului de șarpe; puiii pelicanului îi reprezintă pe protopărinți, adică pe Adam și Eva sau, mai simplu spus, simbolizează firea noastră umană. Șarpeșe este în mod cert diavolul care, prin viclenia sa (venin) îi omoară pe oameni îndemnându-i la viețuirea în păcat.
„Ca un pelican, Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte și-ai dat viață l-ai tăi fii, care au murit, răspândind asupra lor izvoare vii.”
Aceste versuri sunt cuprinse în partea a doua a Prohodului Domnului, care se săvârșește în Vinerea Mare.
sursa
