PILDĂ

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

    

Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou".
La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat.
Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
- Părinte, sunt destul de rău.
Aş vrea să mă schimb, dar nu pot.
Îmi pierd uşor răbdarea.
Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele.
Am încercat să mă schimb, dar nu am putut.
Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
- Nu, i-a răspuns bătrânul.
Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
- Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
- Da, părinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
- Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
- Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân.
Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
- Acum vezi, fiule ?
Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel?
Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur.
Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată.
Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

Pelicanul si sarpele

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

„În cuibul unui pelican a intrat odinioară un șarpe veninos. Pelicanul nu era în cuib, erau numai puișorii singuri. Șarpele a început să muște și să bage veninul lui ucigător în toți puișorii. Când era aproape să-i înghită, a venit pelicanul. La zgomotul aripilor lui, șarpele a părăsit cuibul, fără să guste din pradă. Bietul pelican vede cu durere că puișorii săi sunt pe jumătate morți, fiind otrăviți de veninul de șarpe. Fără să mai stea mult pe gânduri, el se hotărăște să-i scape cu orice preț. Și iată anume ce face: își găurește coasta lui cu ciocul și cu sângele său adapă pe toți puișorii care sunt amețiți de veninul șarpelui. Sângele lui curat are minunata putere să taie otrava șarpelui și prin aceasta puișorii se înviorează și scapă de moarte.”

Sântul Maxim Mărturisitorul, în lucrarea Întrebări și nedumeriri, explică:
Hristos este pelicanul care își împunge cu ciocul coasta până curge sânge ca să își reînvie puiii omorâți din pricina veninului de șarpe; puiii pelicanului îi reprezintă pe protopărinți, adică pe Adam și Eva sau, mai simplu spus, simbolizează firea noastră umană. Șarpeșe este în mod cert diavolul care, prin viclenia sa (venin) îi omoară pe oameni îndemnându-i la viețuirea în păcat.
„Ca un pelican, Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte și-ai dat viață l-ai tăi fii, care au murit, răspândind asupra lor izvoare vii.”
Aceste versuri sunt cuprinse în partea a doua a Prohodului Domnului, care se săvârșește în Vinerea Mare.

sursa 

Maica Siluana Vlad

SA NU FII COLTUROS, CI ROTUND! TRAIESTE CA UN OM, INTRE NEOAMENI!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu tine in toata ziua si in tot lucrul tau. Amin! Daca Dumnezeu este Atotbun, inseamna ca si tu trebuie sa fii bun. Daca Dumnezeu este Prea Milostiv, inseamna ca si tu trebuie sa fii macar milostiv. Daca Dumnezeu este Indelung Rabdator, si tu trebuie sa fii macar rabdator...

       As putea spune asa: Azi si in toate zilele vietii tale, sa nu fii colturos, ci rotund, asa cum ne spune o istorioara din Patericul egiptean: “L-a intrebat un frate pe avva Matoe: Ce sa fac, ca ma supara limba si cand ies printre oameni, nu o pot stapani, ci ii osandesc pentru tot lucrul bun si-i mustru; ce sa fac? Daca nu poti sa o stapanesti, insingureaza-te, ca este neputinta. Cel care sade cu fratii nu trebuie sa fie colturos, ci rotund, ca sa se rostogoleasca inspre toti. Si apoi adauga batranul! Nu din virtute stau singur, ci din slabiciune; cei care ies in mijlocul oamenilor sunt puternici”.
                                                                                              Preot Ioan .

Ce este mai importanta: calatoria sau destinatia?*

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



- *Ce este mai importanta: calatoria sau destinatia?*
- _Cei care ne insotesc._
https://pildepentrutoti.blogspot.com/
Oamenii care ne ies in cale, de-a lungul vietii, ne sunt dati sa ne mantuim si sa ne realizam scopul nostru cel mai inalt.
In viata noastra avem parte numai si numai de acele relatii ce ne ofera cea mai mare posibilitate de a ne implini acest scop; oricat ne-am dori, nu putem controla ce oameni vom intalni, cand si ce fel de experiente cu ei vom trai. De asta se ocupa sufletul nostru, caci el ne cunoaste scopul.
Eu vad relatiile pline de provocari ca pe niste vase pline - in diferite grade - de crapaturi, gauri si cioburi. De orice natura ar fi aceasta relatie, cei doi implicati in ea vad acele gauri, acele crapaturi, acele cioburi si au doua optiuni la dispozitie: sa le lase asa, poate doar sa intoarca vasul sa se vada dintr-un unghi mai bun, lasand vasul sa se strice si mai mult, sau sa vada crapaturile si gaurile ca spatii care se cer umplute cu Iubire si daruire- cam ca in arta japoneza Kintsugi, arta repararii vaselor ceramice crapate sau sparte cu pasta cu aur.

In relatii, cand zici doi, zici trei de fapt- trei fiind relatia care ia nastere instantaneu odata ce exista doi. De aceea, nici nu conteaza daca amandoi le umplu sau doar unul, sau unul umple mai mult si altul mai putin, la sfarsit vasul va fi intreg si de o frumusete uimitoare.

Toate provocarile din relatiile noastre stranse contin invataturi.
Ce lectii putem invata? Sa nu ii mai invinovatim pe ceilalti pentru ca ne simtim neiubiti. Sa ne definim clar limitele. Sa intelegem ca relatia cu partenerul este o oglinda a relatiei noastre cu propria inima. Sa ne iertam atunci cand ne inchidem inima temporar, sa ne purtam cu noi precum un parinte bland si rabdator cu copilul lui. Sa ne acceptam fricile, fiindca numai asa vom putea transforma tendinta de a fugi de suferinta in dorinta de a trai si a fi expresia unei iubiri cat mai profunde. Sa intelegem ca doar schimbarea de atitudine fata de provocarile ce le avem si traim in prezent va face diferenta intre relatiile nesatisfacatoare si cele ce ne implinesc pe deplin.
Odata aprofundate, aceste invataturi ne deschid inima si ne maresc capacitatea de a iubi. Caci despre Iubire e vorba intotdeauna.

Femeia care-şi spovedea bărbatul!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Maria era o femeie căsătorită, care nu se prea înțelegea cu soțul ei și din această cauză în casa lor era tot timpul neliniște și război. Ea se credea foarte credincioasă și mereu mergea la spovedanie, dar de fiecare dată la alt duhovnic. La duhovnic când se spovedea mai mult vorbea despre păcatele soțului său și de faptul că aproape în totalitate vina păcatelor săvârșite erau din cauza lui.

Iată însă că într-un final ajunge la un duhovnic foarte iscusit, care o spovedește. Dar și de data aceasta Maria se îndreptățea și găsea explicații păcatelor sale în purtarea soțului ei.

După o lungă spovedanie la urmă preotul îi spuse așa:

- „Maria! Pentru toate păcatele săvârșite vei face în fiecare zi rugăciunile de dimineață și de seară, paraclisul Maicii Domnului spre ajutor, o catismă la psaltire și…..etc., etc., fapte bune, milostenie, trezvia minții, bunătate, blândețe cu aproapele…. și câte 300 de metanii în zi!„ Maria stăta și asculta și consternată de faptul că i-a dat preotul un canon așa aspru l-a întrebat intrigată:

- „Părinte! Dar de ce să fac eu așa de multe, de ce să-mi dați un canon așa de greu, când eu toate le fac din cauza soțului? El se cade să-l facă, nu eu!„

Și părintele cu blândețe i-a răspuns:

- „Maria! Se cuvenea ca ție să-ți dau canon, atâta timp cât tu l-ai spovedit pe el, nu pe tine. Tu în loc să te spovedești pe tine l-ai spovedit pe el. Așa că acest canon ţi se cuvine ție. El când va veni la spovedanie îi voi da și lui ceva de făcut spre îndreptare, dar deocamdată tu l-ai spovedit pe el, l-ai judecat în fel și chip și deci se cade acum ca tu să-i faci canonul…”.

Unii dintre noi, de câte ori nu mergem la spovedanie şi vinovat pentru toate câte am făcut e oricine numai noi nu. E vinovată și vremea de afară, și autobuzul care nu vine la timp, și şoferii din trafic, și ploaia și soarele și soacra și cățelul și purcelul, până și luna de pe cer greșește față de noi și noi, smeriții, față de Dumnezeu, dar numai din cauza lor, în niciun caz din cauza noastră.

Îndreptățirea de sine este păcatul frate cu neascultarea, deoarece Adam și Eva, în rai, s-au îndreptățit și au pierdut totul. Aşadar, când mergem la spovedanie să spunem duhovnicului doar păcatele noastre, fără să ascundem ceva, şi să dăm vina numai pe noi, nu (şi) pe alţii.

GRĂDINA MAICII DOMNULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

AŞA NU MAI VREAU SĂ TRĂIESC!

Într-o zi, aşteptam trenul în gară. După câteva minute văd că se apropie de mine o femeie, şi dupăce a luat binecuvântare, m-a întrebat de la ce mănăstire sunt. Apoi, după ce am vorbit puţin, mi-a povestitcum s-a întors ea la Dumnezeu. În timp ce lacrimile au început să-i curgă, mi-a zis:„Părinte, eu am fost atee şi membră de partid. Lucram la un birou şi nu voiam să aud deDumnezeu. Îmi plăcea să-mi trăiesc viaţa.

După o perioadă de timp, m-am îmbolnăvit şi am ajuns într-ostare critică. Aveam un fel de paralizie psihică şi nu mai puteam face nimic. Trebuia să fiu îngrijită ca uncopil. Această stare m-a dus la deznădejde. Într-una din zile n-am mai rezistat şi m-am hotărât să măsinucid. Mi-am ridicat ochii minţii spre cer şi am zis: «Doamne, dacă într-ade-văr exişti,

Tu poţi să măscapi, altfel îmi voi curma viaţa, aşezându-mă pe linia ferată şi aşteptând primul tren. Aşa nu mai vreau sătrăiesc!». S-a întâmplat ca acest tren să fie acceleratul Iaşi-Timişoara.Zicând aceste cuvinte, m-am dus la o distanţă oarecare de gară, ca să nu fiu văzută de nimeni şi m-am aşezat pe linia ferată, întinsă pe şine, cu faţa în sus.

După câteva clipe, a venit acceleratul cu toatăviteza, şi când s-a apropiat de mine, l-am văzut că s-a ridicat la jumătate de metru deasupra mea şi a trecuttot trenul prin aer. După ce a trecut, mi-am dat seama de minunea care s-a petrecut cu mine şi m-amcutremurat. Am rămas vie şi nevătămată. Am început să plâng în hohote, şi, sculându-mă, m-am dusacasă. De atunci, m-am făcut sănătoasă şi m-am apropiat de Dumnezeu”.

Întorcându-mă odată de la Tesalonic spre Sfântul Munte, m-a dus cineva cu maşina până într-unsat, iar de acolo aşteptam să iau autobuzul.Un bătrânel care trecea pe acolo, când m-a văzut, m-a întrebatde unde sunt, iar eu răspunzându-i, mi-a zis:

- Ei, părinte, mare grijă are Maica Domnului de Sfântul Munte!

- Ştiu! Am simţit şi eu ajutorul ei, i-am spus eu.

- Uite, zise el, cu ani în urmă, ministrul cultelor de aici, din Grecia, a vrut să viziteze SfântulMunte. Cu toate că i s-a spus că nu are voie să intre pentru că este femeie, ea nu a ascultat şi a hotărât ca peste două zile să intre în Sfântul Munte. Însă cu o zi înainte s-a îmbolnăvit grav, şi, după câteva zile, amurit.+

Altădată, cineva tot cu o funcţie mare a vrut să intre în Sfântul Munte ca să impună cevanepermis. Când a ajuns în portul Uranopolis, i s-a făcut dintr-o dată rău, şi în scurt timp a murit.- Vezi, părinte, că nu lasă Maica Domnului pe nimeni să facă rău Grădinii ei?

- Ai dreptate, bunicule! Şi-ţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase. Maica Domnului să te aibă în pază! Slavă frumoasei noastre Împărătese!

sursa:(I) Povestiri duhovniceşti

Monah Pimen Vlad

SCRISOARE DE LA DUMNEZEU

Te-am cunoscut înainte de-a te naşte. ştiu câte fire de păr ai pe cap. Cum e părintele aşa e şi copilul, tu ai fost creat după chipul Meu. Am planuri pentru tine. Ţi-am dat şi darurile necesare pentru a le duce la îndeplinire; şi ceea ce îţi dăruiesc Eu, nimeni nu-ţi poate lua. Dar nu le neglija, foloseşte-le zi de zi. Fii încredinţat, am început o lucrare bună în tine şi o voi duce la bun sfârşit. Totdeauna termin ce am început. Cuvântul Meu cu privire la tine este stabilit dinainte, iar angajamentul Meu faţă de tine este fără sfârşit. În această viaţă vei avea parte de încercări, dar bucură-te că am luat lui satan puterea de a te controla, iar lumea nu mai are puterea de a te distruge.
Când te afli la încercare, ţine minte, Eu sunt cu tine ca să te ajut. Dă-mi Mie poverile tale şi te voi susţine. Când eşti stresat şi epuizat de presiunile vieţii, sprijină-te pe Mine. Eu voi fi stânca ta, cetatea ta, ajutorul şi tăria ta. Chiar dacă dai greş din când în când, nu vei fi lepădat pentru că Eu te susţin. Dar iată o atenţionare: nu primi sfaturi de la cei ce sunt orbi spiritual şi nu petrece timp cu cei sceptici. Desfată-te în Cuvântul Meu şi, asemenea unui stejar care creşte pe malul unui râu, vei prospera în tot ceea ce vei face.
P.S. Mi-ar plăcea să îmi dai răspuns.
Cu multă dragoste

CELE 10 FERICIRI ALE FAMILIEI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

,,Cinta-voi Domnului în viata mea, cinta-voi Dumnezeului meu pînă ce voi fi ".Ps 103.

"Fă mereu ceva bun , pentru ca diavolul sa te găsească ocupat" Fericitul Ieronim

Când aveţi un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău, îngenuncheaţi şi rugaţi-vă să se facă voia lui Dumnezeu şi nu a voastră… Domnul, Care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului şi mijlocul prin care să o depăşească.

*** ***

                                                     CELE 10 FERICIRI ALE FAMILIEI

1. Fericită este casa unde HRISTOS domneste.

2. Fericită este casa care are ca îndreptar SFÂNTA EVANGHELIE.

3. Fericită este casa unde toti se ROAGĂ.

4. Fericită este casa unde sotii TRĂIESC sub acelasi acoperis, în dragoste reciprocă, îngăduintă si IERTARE.

5. Fericită este casa în care membrii ei se RESPECTĂ si au ÎNTELEGERE deplină unii fată de ceilalti, încât nici o problemă neplăcută nu există între ei.

6. Fericită este casa unde membrii ei sunt copiii CREDINCIOSI ai lui DUMNEZEU si trăiesc VIATA DUHOVNICEASCĂ a Sfintei Biserici, încât nu se primejduiesc să devină victime ale duhurilor răutătii.

7. Fericită este casa unde membrii ei cunosc ÎNVĂTĂTURA de CREDINTĂ ORTODOXĂ, neaflându-se în pericolul de a se abate de pe calea cea dreaptă prin învătătura ereticilor.

8. Fericită este casa unde membrii ei trăiesc cu stăpânire de sine si cu ÎNTELEPCIUNE, încât nu se află în pericolul de a cădea victime ale ispitelor veacului.

9. Fericită este casa unde membrii ei trăiesc cu prudentă, CUMPĂTARE si în conformitate cu principiile MORALEI.

10. Fericită este casa unde domneste DRAGOSTEA, că unde domneste dragostea este si BINECUVÂNTAREA, iar unde se revarsă binecuvântarea acolo este prezent HRISTOS. Unde este El este MULTUMIRE, BUCURIE, PACE si o stare de LINISTE.

Fericiti fiti VOI care trăiti întru HRISTOS, Domnul nostru! AMIN!

DOAMNE, IISUSE , IARTĂ- MĂ !

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Undeva , într- un sat slujea un preot care obisnuia sa ramană în Biserică cateva ceasuri sa pomenească pomelnice după Liturghie.

Un tanar care lucra la poliție îl oprea de fiecare dată și il punea sa sufle în fiolă.

- Opreste, parinte !

Iar ați băut azi ?

Suflă aici !!

- Domnule Ofițer, m- ati oprit de cateva zile incontinuu ..

Puteți să- mi spuneți , ce aveți cu mine ?

- Da.

Cred că stai în Biserică și bei, nu te rogi.

Ești un mincinos, ca toți popii !

Tot te prid eu !

Prostiți oamenii.

- Bine, spuse preotul.

Ține minte , tinere !

Dacă eu mai suflu astazi, maine nu vei mai sufla tu !

- Mă ameninți ?

Suflă , popă suflă !

După ce a suflat parintele și , iar nu a iesit nimic la fiolă , nervii tanărului erau la maxim.

A doua zi dimineată o femeie a intrat in Biserică și spuse :

- Parinte, Parinte !

Vreau sa vorbesc ceva cu dumneavoastră.

- Da. Spuneți ?!!

- Parinte, soțul meu, agentul de politie, care vă punea fiola nu mai poate respira si doreste să veniți la el.

Zis si facut.

Preotul merse la casa bolnavului si conststă ca tanarul politist nu mai putea respira deloc ...

Atunci preotul il intrebă ce a făcut de a ajuns așa ?

Insă el privea speriat pe preot. Nu putea inspira și expira bine .

Scrise pe o foaie un cuvant:

"Iartă- mâ, parinte."

In acel moment preotul luă epitrahilul si citi rugăciuni pentru sănătate , apoi il marturisi, facand și rugaciunea dezlegare. Îl împartăși cu Sfintele Taine și îi lasă o carte de rugăciuni.

Insa pacientul dadea afirmativ din capul său, caci in rest nu putea vorbi absolut deloc.

Preotul ceru o lumanare si - i spuse :

- Vezi această lumanare ?

Vă rog să faceți această rugaciune: "Doamne, Iisuse Hristoase , iartă- mă."

Apoi sa stingeti lumanarea sufland.

Incet si cu răbdare , bolnavul a inceput sa spună rugăciunea, apoi aprindea lumanarea, se ruga si sufla din nou.

Facea zilnic acest efort . De multe , multe ori...

A durat mai bine de 3 luni , apoi a reusit să sufle din nou foarte tare si a resimtit in suflet o mare bucurie.

A strigat pe sotia lui si a rugat-o sa cheme preotul la el.

-Parinte, Parinte am inceput din nou sa am putere si sa rasuflu, spuse tanarul .

Am vindecat plamanii.

- Nu , nu ai vindecat plamanii, ci sufletul.

Te rog cand te faci bine sa vii la biserică sa vorbim.

După cateva zile tanarul intră in biserica smerit si spuse:

DOAMNE, IISUSE ,

IARTĂ- MĂ !

Iară si iară rostea această rugăciune.

Se vindecă de această neputință si luă calea Bisericii.

Devenise paraclisier in Biserica satului si după el veniră si familia si mulți prieteni care inainte radeau de preot prin glumele pe care le spunea tanarul agent.

Dacă stateai langă el , il auzea- i rar si constant respirand si șoptind: Iisuse, iartă- mă.

Iisuse, iartă- mă.

Nu a mai durat mult timp și fostul agent a avut un mare necaz. Soția lui a murit intr- un accident rutier.

Așa tanarul casatorit, dar fara copii a luat blagoslovenie de la duhovnicul său și a plecat pentru totdeauna în Muntele Athos la liniște.

( întamplare reală istorisită de un preot ortodox din Venezuela, Caracas)

Grea slujbă!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Un credincios, care trăia cu adevărat Evanghelia, spunea odată între nişte oameni:
– Am un lucru foarte greu. Când vine seara, stau să cad mort de oboseală… abia apuc să mă dau odihnei.
– Şi ce lucru atât de greu vei fi având? – întrebară oamenii.
– Un lucru foarte greu. În fiecare zi păzesc doi şoimi, îngrijesc doi iepuri, asupresc doi săpători, biruiesc un leu, apăr o casă de foc, curăţ o fântână şi vindec un bolnav.
Ascultătorii zâmbiră. Credeau că omul lui Dumnezeu glumeşte.
– Desigur, dumneata glumeşti cu noi, căci unde s-a mai pomenit ca cineva să îngrijească iepuri şi să omoare lei. Astea-s poveşti!
– Nicidecum! – răspunse credinciosul. Ceea ce v-am spus e adevărat. Ascultaţi!
Cei doi şoimi sunt ochii mei, pe care trebuie să-i păzesc toată ziua, să nu „zboare“ pe acolo pe unde se rănesc inimile şi se strică sufletele.
Cei doi iepuri sunt picioarele mele, de care trebuie să grijesc neîncetat să nu alerge în căile pierzării şi să nu mă ducă şi pe mine în calea cea rea.
Cei doi săpători sunt mâinile mele, pe care trebuie să le „asupresc“ neîncetat cu munca, pentru a-mi câştiga traiul vieţii şi a ajuta, după puterile mele, şi pe cei săraci şi lipsiţi.
Leul, pe care trebuie să-l biruiesc, este vrăjmaşul diavol care „umblă neîncetat, răcnind ca un leu şi căutând să mă înghită“ (I Petru 5, 8).
Focul, de care trebuie să apăr casa, este limba mea, căci „foc este limba, care aprinde case şi păduri“ (Iacov 3, 5). De acest foc îmi apăr mereu casa sufletului, înfrânându-mi limba, ca să nu grăiesc decât ceea ce place lui Dumnezeu.
Iar fântâna, pe care trebuie să o curăţ în fiecare zi, este inima mea, care, una-două, o simt că se umple cu deşertăciune şi trufie. Şi trebuie să o curăţ mereu de acest „nămol“, pentru ca să Se sălăşluiască în ea Duhul lui Dumnezeu.
Şi, în sfârşit, bolnavul pe care trebuie să-l vindec este trupul meu, este lutul acesta neputincios care, oricât de mult m-aş îngriji eu, tot se mai strecoară destulă otravă în el şi trebuie să-l vindec mereu prin Sângele Domnului şi prin lacrimi de căinţă.
Iată, acesta este lucrul cel greu pe care îl fac în fiecare zi şi îl voi face mereu, până la sfârşitul vieţii, ca să dobândesc viaţa şi odihna cea veşnică.

Crăciunul

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

       Se spune că Satan a organizat o întâlnire de lucru cu toţi demonii săi. Odată ce s-au adunat toţi înaintea lui, a luat cuvântul şi le-a zis:
- Măi, băieţi! Nu putem să-i oprim pe creştini să meargă la Biserică, să citească Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor, şi să descopere cuvântul... Nu avem nicio putere să oprim relaţia intimă pe care o au cu Salvatorul lor. Noi ştim că odată ce se prind în legătură cu Iisus, puterea noastră asupra lor este nimicită. Din această cauză m-am tot gândit ce să facem, şi iată ce idee mi-a venit... Daţi-le voie să meargă la Biserică, să se închine Dumnezeului lor, dar furaţi-le timpul ca să nu mai aibă timp să dezvolte şi să întreţină o relaţie cu Iisus Hristos şi cu Maria, mama Lui, de care noi ne temem atât de mult. Cum vom face aceasta?
Potrivnicii creştinilor au tăcut...
- Iată cum! Ţineţi-i ocupaţi cu aspectele neesenţiale ale vieţii, inventaţi nenumărate scheme care să le ocupe mintea tot timpul.. Tentaţii, să cheltuiască, să-şi dorească mai mult, mai mult, mai mult.. Să caute să muncească cât mai mult - 10,12,14 ore pe zi, chiar şi Duminicile, pentru ca să creadă că aşa îşi pot împlini toate cele ce ţin de trebuinţele lor materiale... Trimiteţi-i în Spania, Italia şi Anglia. Cât mai departe de familiile lor. Acolo împuşcăm doi iepuri: le dăm mult de muncă şi îi lipsim, pe cei mai mulţi ortodocşi, de bisericile lor, de spovedanie şi împărtăşanie…
Împuţinaţi-le timpul pe care l-ar petrece cu copiii, cu familiile lor. Suprastimulaţi-le mintea ca să nu mai poată auzi liniştea, care le-ar putea oferi un timp de meditaţie la rostul vieţii lor şi să vadă deşertăciunea sufletelor lor.. Televizoare peste tot, dvd-uri, computere, ziare şi reviste, manele, desene animate, jocuri, lux; nu-mi pasă cum le numiţi, utilizaţi orice lucru de care se pot folosi fără oprire şi prin care putem vinde vise goale... Asta va încărca minţile lor şi va rupe orice legătură cu Hristos... Umpleţi-le vieţile cu super oferte, jocuri de noroc şi orice servicii şi produse gratuite, adică speranţe false şi iluzii...
Nu uitaţi de femeie! Ea a ştiut întotdeauna să ispitească. Folosiţi-o cât mai sumar îmbrăcată pentru a înşela ochii bărbaţilor, care vor fi şi mai slabi şi vor crede că frumuseţea trupului este importantă şi vor deveni nesatisfăcuţi de propriilor lor neveste.
Ţineţi-le pe neveste ocupate cu treburile casei, cu bucătăria, cu mofturile copiilor, cu îndatoririle faţă de soţ, de părinţi, pentru ca, odată sfârşită ziua, să nu le mai poată oferi soţilor dragostea lor, astfel ei se vor umple de amar şi vor căuta mângâiere în altă parte.
Daţi-le pe Moş Crăciun, daţi-le brad, pentru a-i îndepărta de la adevăratul sens al Naşterii Mântuitorului, la fel şi cu Paştile, daţi-le iepuraş, să uite de Înviere şi de puterea lui Iisus Hristos asupra păcatului şi a morţii... Astfel, ei singuri îşi vor îndepărta proprii copii de la Adevăr...
În vacanţe învăţaţi-i să facă excese: discoteci, grătare, petreceri, să nu se poată linişti prea mult, ca să poată reflecta la creaţia lui Dumnezeu. Astfel, faceţi ca ei să se întoarcă la viaţa de zi cu zi şi mai obosiţi, să nu aibă timp să se încarce cu energia naturii lui Dumnezeu. Daţi-le parcuri distractive, evenimente sportive în fiecare zi, spectacole de muzică, filme.. Ţineţi-i ocupaţi, ocupaţi, ocupaţi ! Umpleţi-le viaţa cu atât de multe invenţii şi cauze bune, încât să creadă că ei sunt stăpâni pe vieţile lor şi pot face "ceva".. Curând îşi vor sacrifica şi sănătatea şi familia pentru a face "ceva" cu viaţa lor... Să ştiţi băieţi că o să meargă, o să meargă.. E un plan bun. Acum plecaţi şi faceţii cum v-am spus...
Astfel, demonii au plecat pe pământ să facă totul spre a-i ţine pe oameni ocupaţi cu scopurile lor în viaţă, pentru a le împuţina timpul în care ar putea medita la viaţă şi moarte, la Judecată, la necesitatea schimbării vieţii lor şi mai ales timpul de rugăciune...
Întrebarea este: A reuşit oare satan în planul lui sau nu?!

Pildă ortodoxă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

              Erau doi cizmari. Unul avea copii mulţi, femeie, tată şi mamă şi mergea la biserică în fiecare Duminică. Şi toate îi mergeau bine. Altul nu mergea la biserică, ci lucra şi Duminica, şi nu putea să se conducă nici pe sine. De aceea, invidiindu-l pe fratele său care îi era nesuferit, i-a zis cu mânie: „De unde şi cum te-ai îmbogăţit? Pentru că eu muncesc mai mult decât tine şi cu toate acestea am sărăcit”. Însă fratele său, ca să-l facă pe el să meargă la biserică, i-a zis: „Iată, eu merg întotdeauna la biserică şi, mergând, aflu aur aruncat pe cale; şi de atunci, câte puţin, m-am îmbogăţit. Dacă vei vrea ca să mergem împreună, orice vom găsi vom împărţi în jumătate”. Iar acela, crezând, a început a merge după dânsul; şi, mergând el la biserică totdeauna, i-a binecuvântat Dumnezeu şi s-a îmbogăţit.

După un timp i-a zis bunul său frate: „Oare ştii, frate, cât de mult ţi-a folosit un cuvânt de îndemn pentru Dumnezeu şi averea ta? Să mă crezi pe mine că nimic n-am găsit pe cale pentru că ţi se părea că eu după aur umblu. Dar, pentru că Dumnezeu a zis: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte se vor adăuga vouă”, pentru aceea ţi-am vorbit ţie. Deci, chiar de am şi minţit, iată că n-am greşit, fiindcă tu te-ai îmbogăţit”.

(Cuvinte de la Sfintii Părinti, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 20-21)

CEL MAI SCUMP LUCRU DIN LUME

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

O poveste veche spune că Dumnezeu i-a cerut unuia din îngerii Săi: „Mergi pe pământ şi adu-mi lucrul cel mai scump pe care-l vei găsi în lume!“
Îngerul a mers străbătând munţi şi văi, mări şi râuri în căutarea lucrului preţios. După ani de căutări, îngerul a ajuns pe un câmp de bătălie şi a zărit un ostaş murind din pricina rănilor primite pe când îşi apăra ţara. Îngerul a luat o picătură de sânge, a dus-o la tronul ceresc şi a spus: „Doamne, acesta este lucrul cel mai scump din lume“. Răspunsul a fost: „Cu adevărat, îngere, cântăreşte mult înaintea ochilor Mei sângele ostaşului, dar nu acesta este cel mai scump lucru din lume“.
Astfel că îngerul a fost nevoit să se întoarcă din nou pe pământ pentru a afla ce i se ceruse. Şi a găsit, pe un pat de spital, o asistentă care trăgea să moară de la o boală cumplită, contractată când îi îngrijea pe cei suferinzi. Când ultima suflare a ieşit din trupul ei, îngerul a luat-o şi a dus-o la scaunul judecăţii, zicând: „Doamne Dumnezeule, negreşit, acesta este lucrul cel mai scump din lume“. Părintele ceresc a zâmbit îngerului şi i-a spus: „Cu adevărat, îngere, jertfa pentru alţii este foarte preţioasă înaintea Mea, dar nu acesta este lucrul cel mai scump din lume“.
Îngerul s-a coborât încă o dată pe pământ. A umblat peste tot. Şi după mult timp, într-o seară, ostenit de atâta alergătură, s-a aşezat lângă o casă aflată într-o pădure. Din senin, a apărut un om cu o înfăţişare cumplită. Avea în mână o bardă şi venise cu gândul de a-l ucide pe stăpânul casei. Apropiindu-se de locuinţa duşmanului său, răufăcătorul a privit pe fereastra luminată. A văzut-o pe soţia celui căutat de el cum punea copilul ei cel mai mic în pat şi îl învăţa să se roage, spunându-i să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Lui. Privind scena, răufăcătorul a uitat pentru ce venise. Şi-a amintit de copilăria lui, cum mama îl punea în pat şi-l învăţa să se roage lui Dumnezeu. Inima i s-a înmuiat şi o lacrimă i s-a scurs pe obraz. Îngerul a luat lacrima şi a zburat bucuros la Dumnezeu, zicând: „Cred că am găsit ce căutam“.
Dumnezeu a surâs uşor şi a spus: „Cu adevărat, îngere, Mi-ai adus lucrul cel mai scump din lume – lacrima de pocăinţă, care deschide porţile cerului“.....

ESTE FOARTE BINE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Se spune despre un rege african că avea un prieten foarte bun din copilărie. Acest prieten era creştin şi avea obiceiul ca, indiferent de situaţia în care se afla, bună sau rea, să spună cu seninătate şi fără să se mânie: "Este foarte bine! Aşa e voia Lui Dumnezeu!" Într-o zi, amândoi se aflau la vânătoare. Prietenul încărca şi pregătea armele pentru rege.
Dintr-o greşeală, o armă s-a descărcat şi i-a retezat regelui buricul degetului mare. Prietenul regelui, nefiind deloc mişcat de întâmplare, a zis ca de obicei: "Este foarte bine! Aşa e voia Lui Dumnezeu!" Enervat, regele a răspuns: "Nu, nu e bine deloc!" şi a poruncit ca prietenul lui să fie aruncat în închisoare. Peste un an, regele, vânând într-un teritoriu străin, a fost capturat de canibali şi dus în satul lor. L-au legat de un proţap şi se pregăteau să-l "prepare". Pregătindu-se să aprindă focul, unul dintre canibali a observat că regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstiţioşi, aveau ca regulă să nu mănânce pe nimeni care nu era întreg. Prin urmare, l-au eliberat pe rege. La întoarcerea acasă, regele şi-a amintit de întâmplarea de la vânătoare când îşi pierduse degetul şi, cuprins de remuşcări, ordonă să fie eliberat prietenul lui.
- Ai avut dreptate, i-a spus prietenului proaspăt eliberat. A fost foarte bine că mi-ai retezat buricul degetului. Şi a început să-i povestească păţania cu canibalii.
 - Îmi pare foarte rău că te-am trimis la închisoare atâta vreme. A fost urât din partea mea să fac acest lucru.
 - Nu, a replicat prietenul, este foarte bine! Aşa a fost voia Lui Dumnezeu!
 - Ce vrei să spui cu asta: Este foarte bine?!? Cum poate fi bine să-ţi trimiţi prietenul la puşcărie un an?
 - Dacă n-aş fi fost în puşcărie, aş fi fost cu tine şi, eu neavând nici un cusur trupesc, mă mâncau sigur canibalii, aşa că... este foarte bine! Aşa a fost voia Lui Dumnezeu!

Din viaţa Sfântului Eftimie cel Mare

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE..

                                    O poveste înfricoşată 

 În Mânăstirea Sfântului Eftimie din Palestina era un călugăr de la Roma cu numele Emilian; acesta din tinereţile lui avea viaţă cu fapte bune, era curat la trup şi foarte cumsecade şi înţelept. Pe acest frate monah l-a pizmuit diavolul şi într-o duminică i-a dat mare război trupesc, şi nemaiputând răbda ispita, primea în mintea lui acele gânduri spurcate şi se învoia îndulcindu-se de ele. Şi când s-a dus noaptea în Biserică pentru a citi utrenia, Sfântul Eftimie s-a întâmplat să fie lângă acel frate care avea războiul trupesc şi simţea că ieşea mare putoare de la acel frate. Sfântul a înţeles ispita vrăjmaşului şi certându-l, duhul cel necurat, duşmanul omenirii l-a aruncat pe acel frate la pământ, muncindu-l. Şi el văitându-se şi plângând scotea spume din gură. Atunci Sfântul a poruncit să aducă lumină că era noapte şi întuneric, şi zise către ceilalţi părinţi: „Vedeţi fraţilor pe acesta care are fapte bune şi e curat din tinereţile lui, cum se tăvăleşte acum pe pământ la picioarele noastre, vedere jalnică şi de plâns, numai că a primit gândurile cele spurcate în mintea lui. Deci să ia seama bine fiecare şi să se împotrivească gândurilor celor spurcate, şi să le gonească din mintea lui, chiar de la început când nu au mare putere. Iar dacă le primim cu bună plăcere îndulcindu-ne, măcar că nu ne apropiem de trupul altuia, dar cu sufletul am curvit, după cum zice la Sfânta Evanghelie, şi ca cei prea curvari ne vom osândi în ziua aceea a judecăţii, când cele ascunse şi cele nepricepute se vor descoperi“. 1 Ascultaţi şi altă pildă înfricoşată: Mi-au spus nişte Părinţi din Egipt, că într-un oraş era unul care se părea că avea viaţă minunată şi plină de sfinţenie la arătare. Dar într- ascuns mult mânia pe Dumnezeu cu gândurile cele deşarte şi cu mişcările inimii, care se învoia cu gândurile cele necurate. Dar cu fapta niciodată nu a păcătuit, însă cu mintea de multe ori curvea. Odată s-a îmbolnăvit greu de moarte, şi toată lumea din oraş se întrista şi plângea, socotind că moartea lui e paguba tuturor. S-a întâmplat să fie în acea zi un Bătrân Sfânt care era cu Darul înainte văzător, şi văzând pe toţi trişti şi plângând s-a dus şi el în grabă să ia iertare şi blagoslovenie de la dânsul. Şi când a sosit acolo, vede Arhiereul cu toţi clericii lângă dânsul, ţinând lumânări aprinse în mâini, aşteptând să-şi dea sufletul. Grăbindu-se Sfântul l-a ajuns că încă mai sufla. Şi vede o minune înfricoşată şi de cei mulţi nevăzută, dar jalnică şi vrednică de plâns. Un uriaş înfricoşat care avea în mâini o furcă de foc cu trei dinţi, o înfigea în inima lui şi i-a smuls sufletul cu multă silă şi fără nici o milostivire. Şi a auzit glas de sus care zicea: „După cum acest suflet nu m-a odihnit nici o zi, aşa şi tu să nu te leneveşti, nici să încetezi străpungându-l pre el şi prea aspru să-l chinuieşti“. Acestea spunându-le la părinţi Sfântul Eftimie, îi învăţa să ia seama şi să-şi aducă aminte întotdeauna de ieşirea sufletului, să ia pildă de la Emilian şi de la alţii, ca să nu păţească şi dânşii tot la fel ca ei. Şi făcând rugăciune Sfântul Eftimie pentru cel bolnav, s-a umplut tot locul acela de o putoare nesuferită ca de pucioasă şi din fum s-a auzit glas zicând: „Eu sunt duhul curviei“. Le spunea şi aceasta, Sfântul, dacă cineva are gânduri nepotrivite şi murdare numaidecât să le mărturisească la cei mai cu multă practică ca să-i poată îndrepta.

Lemnele şi focul

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 Să băgăm de seamă că lemnele ce ard în foc ne pot fi şi ele o predică minunată şi un ajutor preţios pentru înţelegerea Sfintei Evanghelii despre dragostea lui Dumnezeu.
De ce ard lemnele când le aprindem? Învăţaţii au aflat că lemnele când ard nu fac altceva decât să dea înapoi căldura pe care au absorbit-o din razele şi căldura soarelui. Focul nu este, aşadar, altceva decât o căldură a soarelui pe care lemnele au absorbit-o în ele şi, când le aprindem, ne-o dau nouă. În această asemănare trebuie să fim şi noi faţă de iubirea Tatălui Ceresc. Soarele şi izvorul iubirii noastre este Dumnezeu şi Jertfa cea Sfântă a Fiului Său. Iubirea ce o primim noi neîncetat din acest izvor infinit, trebuie să o dăm şi noi mai departe. O, ce lucru fioros se vede în ziua de azi! Lemnele cele neînsufleţite ne dau nouă căldura primită de la soare, însă noi nu dăm nimic. Lemnele dau căldură, iar noi dăm răceală. Sorbim căldură şi lumină, dar dăm afară ură şi otravă. La îndemnurile mele de a se împăca doi oameni certaţi, unul spunea aşa: Asta n-o pot face, părinte, nu mă lăsa inima să-l iert! Ba, diavolul nu te lasă! i-am răspuns eu. Dumnezeu te-a iertat prin Jertfa Fiului Său şi tu nu vrei să ierţi.

P e s c ă r u ş u l

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                                          (aranjament preot Ioan)

             Iată o întâmplare adevărată care are forţa unei adevărate pilde

biblice. Acum, câţiva ani, o prietenă a doamnei Olga – femeie văduvă,

foarte săracă şi cu mulţi copii – se angajase servitoare la un medic din

Constanţa. Era ultima ei şansă de a nu rămâne pe drumuri. Într-o

primăvară, medicul, în timp ce se spăla în grădină la cişmea, şi-a

pierdut lănţişorul de aur cu cruciuliţă primit de la maică-sa. Medicul a

dat vina pe servitoare. A batjocorit-o a tras-o de păr, a silit-o să

recunoască şi, în cele din urmă, a dat-o afară din casă, convins fiind că

numai a putea să-i fure lănţişorul. Biata femeia s-a dus la doamna

Olga, spunându-i cu lacrimi în ochi că fusese aruncată în stradă şi că

se teme pentru viaţa copiilor ei, să nu moară de foame. Abia a putut

găsi o cămăruţă într-o casă dărăpănată din suburbiile oraşului.

                  La o săptămână de la aşa-zisul furt, Olga s-a dus cu şapte

pomelnice la mănăstirile din Munţii Neamţului. Şi chiar când au

început slujbele, în curtea fostei servitoare a murit un pescăruş. Şi să

vedeţi: când a spintecat guşa pescăruşului (de foame, se gândise să-l

dea de mâncare copiilor), ea a văzut înăuntru vârful unei cruciuliţe de

aur! Nu l-a tăiat mai mult. A plecat cu pescăruşul în palmă la doctorul

care o umilise şi, când acesta a scos din guşa păsării lănţişorul pierdut,

şi-a cerut iertare şi a rugat-o să vină înapoi. Şi câte n-ar mai fi de

spus… Ce învăţături se pot trage din toate acestea, nu mă pricep. În ce

mă priveşte, eu am învăţat din viaţa Olgăi că nu putem dobândi

adevărata nădejde decât printr-o mare suferinţă. Am mai învăţat că

hotarele dintre moarte şi viaţă sunt atât de nestatornice, încât nimeni

n-ar mai trebui să spună că viaţa noastră se sfârşeşte aici, pe pământ.

Şi am mai învăţat că niciodată nu trebuie să te dai bătut: câte o dată

tocmai acolo, la hotarele vieţii şi ale morţii, îl poţi găsi peDumnezeu. (Formula AS, anul XI, nr. 456, 19-20 martie 2001,

Bogdan Lupescu, pp.22-23).

Mânia şi dragostea

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 „În timp ce un om îşi schimba roata la maşina nouă, băieţelul lui de 4 ani a luat o piatră ascuţită şi a început să zgârie aripa maşinii. Mânios, bărbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama că avea în mână o cheie. La spital, copilul şi-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când şi-a văzut tatăl... copilul a întrebat cu ochii plini de durere: „Tati, îmi vor creşte degetele la loc?”. Bărbatul a rămas împietrit de durere; s-a întors la maşină şi a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte... stând în faţa maşinii s-a uitat la zgârieturi; băieţelul scrisese: „TATI, TE IUBESC”. Mânia şi dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urmă pentru a avea o viaţă minunată... Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiţi. Dar problema lumii de astăzi este că Oamenii sunt folosiţi şi lucrurile sunt iubite... în timpul acestui an, să fim atenţi şi să ne amintim: Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiţi. Aminteşte-ţi mereu… veghează asupra gândurilor tale; ele vor deveni cuvinte. Veghează asupra cuvintelor tale; vor deveni fapte. Veghează asupra faptelor tale, vor deveni obiceiuri. Veghează asupra obiceiurilor tale, vor deveni un caracter. Veghează asupra caracterului tău, va deveni destinul tău. Voia lui Dumnezeu nu te va duce

niciodată acolo unde Harul lui Dumnezeu nu te va păzi.

De ce trebuie să moară omul?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Era un preot bătrân, si-mi spunea că de multă vreme s-a zbătut cu un gând. El era nedumerit, că de ce trebuie să moară omul ? si odată, fiind la o înmormântare, a citit mai cu atentie în molitva de dezlegare, care zice: omul trebuie să moară, pentru ca răutatea să nu fie nepieritoare. si Sfintii Părinti la fel spun.
Până la Iisus, moartea era socotită ca o pedeapsă dată omenirii. Odată cu Învierea lui Iisus, moartea este socotită ca o pedeapsă a păcatelor.
Precum un om schimbă mai multe rânduri de haine (voi stiti cum), tot asa sufletul trebuie să schimbe această învelitoare de lut (adică trupul).

GHETELE..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

    Intr-un sat de munte, era un om vestit pentru harnicia sa. Dar, pe cat de muncitor era omul, pe atat de lenes era fiul sau. Toata ziua ar fi stat degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, se duse la tatal sau si ii spuse:

    - Tata, am vazut pe ulita niste baieti incaltati cu ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete.

    - Mai baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu cat de putin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si tu, e drept ?

    N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat suparat. Tare si-ar fi dorit asemenea ghete, asa ca, a doua zi, iar s-a dus sa-i ceara bani tatalui sau. Dar si de data aceasta parintele l-a refuzat.

    Cand a venit si a treia zi sa-i ceara bani, taranul i-a spus:

    - Uite, mai baiete -vad ca nu mai scap de tine! Eu am treaba aici, in gradina. Dar, in pod, e o gramada de grau ce trebuie vanturat, ca altfel se umezeste si se strica. Pune mana pe lopata, vantura tu graul si pe urma vino aici si-ti dau bani sa-ti cumperi ghetele.

    N-a mai putut baiatul de bucurie. S-a urcat repede in podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca. Asa ca s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de somn, dupa care a alergat in curte, strigand:

    - Gata tatuca, am vanturat tot graul. Acum imi dai banii ?

    - Nu! - a raspuns omul categoric. Ti-am spus sa vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Treci in pod si fa ce ti-am spus!

    A plecat iar baiatul, dar nu putea intelege de unde stia tata ca el nu vanturase graul. Probabil ca l-a surprins dormind si nu l-a trezit, ca altfel nu se poate ... Asa ca, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a pus la panda in loc sa aiba grija de grau. A stat el pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i de ajuns, se duse iarasi in gradina.

    - Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de grau neintors. Acum imi dai banii ?

    - Mai baiete, dupa ce ca esti lenes, mai esti si un mare mincinos. Nu ti-e rusine ? Sa stii ca, daca nici de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheata. Ai inteles ?

    Cand a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada, a gasit ascunsa in grau o pereche de ghete noi noute, exact asa cum isi dorea el.

    De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar, in acelasi timp, ii crapa obrazul de rusine pentru minciunile sale de mai'nainte. Fara sa-l mai puna nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in gradina sa isi ajute tatal. Acum simtea, intr-adevar, ca merita ghetele, dar, mai mult decat atat, simtea cat de bine este sa fii alaturi de parinti si sa ii ajuti.

    "Cresteti-va copiii in invatatura si intelepciunea Domnului!"