Mai nou, orice replică în contradinctoriu este întîmpinată cu reproșul: "De ce judeci!" Este adevărat că judecata aparține lui Hristos și oricine judecă pe aproapele său săvîrșește păcatul lui antihrist, căci se pune pe sine în locul lui Hristos. Dar tot Hristos ne-a spus că fiecare om va ieși judecat sau îndreptat din propriile cuvinte.
Așadar, singura judecată care se face încă de pe pămînt este judecata cuvintelor. Adică noi știm, chiar în clipa în care cineva rostește un cuvînt strîmb, că acel cuvînt este sentința sa pe care Însuși Hristos a pecetluit-o.
Toate păcatele erau iertate de Hristos, a iertat adulterul femeii și cămătăriile vameșilor, a iertat uciderile tîlharului, dar nu a iertat hula împotriva Duhului Sfînt ce se face cu gura.
Orice cuvînt strîmb împotriva adevărului este o hulă împotriva Duhului Sfînt, căci Duhul Sfînt este Duhul Adevărului. Iată de ce Sfinții Părinți au condamnat ferm ereziile, dar au pus chip de pocăință tuturor păcatelor, avînd pentru aceasta împuternicirea lui Hristos.
Urmînd învățătura lui Hristos și noi iertăm și ne păzim de orice judecată a păcatelor străine, dar mărturisim cu fermitate că nimeni nu poate fi drept dacă cuvintele sale sînt strîmbe, nu poate fi bun dacă cuvintele sale sînt rele. Căci fiecare iese judecat din propriile lui cuvinte, un principiu care se păstrează și în judecata omenească, unde primul drept este "dreptul de a nu spune nimic".
