de Preot Sorin Croitoru
Nu poți să iubești, creștine,
Fiindcă harul l-ai pierdut,
S-a stins focul cel din tine
Ce ardea la început!
Ești cenușă fumegândă,
Asta ești, că asta vrei..
Nu știu premiul cel din Ceruri
De-o să reușești să-l iei!
Te-ai obișnuit cu scuze:
"Nu mai sunt ca la-'nceput,
Nu mă rog ca înainte,
Nu mai fac ce am făcut"..
Când mâncai răbdări prăjite
Și pe paie tu dormeai,
Le puteai pe toate, frate,
Da.. pe toate le puteai!
Când îți înfășai copiii,
(Cu pelinci ți-i înfășai!),
Aveai timp de rugăciune,
Da, creștine.. te rugai..
Acum ești doar o legumă..
Spune tu: ce-ai devenit?
Nu mai știi să faci o cruce,
Nu vezi cât te-ai moleșit?..
Nu mai zici un "Tatăl nostru",
Nu te rogi, nu ții un post..
Cum te-ar judeca strămoșii,
Omule fără de rost?..
Ai mai dat pe la biserici
Doar ca naș la vreun botez,
Dar și-atunci, rușine mare,
N-ai știut să zici un Crez!
Eu nu te-aș certa, creștine,
De mi-ai fi indiferent,
Însă știi că țin la tine,
Chiar de ești un corigent!
Deci te-'nvăț: de vrei de astăzi
Lui Hristos să-'ncepi să-I placi,
Pune mâna de te roagă
Și metanii tu să faci:
Nu prea multe dintr-o dată,
Îți ajung și douăzeci.
Când vei crește în vârtute,
Vei ajunge la cincizeci.
Nădușește-'n rugăciune,
Nu la sârbele cu foc!
Rugăciunea mântuiește,
Sârba este doar.. un joc.
Hai, că poți, nu te mai plânge,
E suficient să vrei
Și cununa cea din Ceruri
Pân' la urmă.. o s-o iei!
amin
