(Parintele Ioan Istrati)
🙏 Acum trei ani, ne cheama o doamna foarte distinsa (pe mine si pe inca un preot) sa facem Sfantul Maslu tatalui ei. O casa cu mobila de mahon impecabila, sculpturi vechi de lemn... Batranul e la pat, sub o plapuma, o mana de om, se chinuie cu dureri mari. Urla, plange.
- Nu poate muri, parinte! zice fiica. Incepem Sfantul Maslu, 7 rugaciuni de sfintire, 7 Apostole, 7 Evanghelii, 7 rugaciuni mari. Omul geme de durere la fiecare ungere. Parca il arde untdelemnul sfintit. Terminam dupa o ora, sfarsiti. Doamna ne face cate o cafea, pe care ne-o serveste dintr-un set islamic aurit.
Intreb: - Doamna, tatal de cand nu s-a spovedit?
- Pai, parinte, cred ca niciodata. Stiti? Tata a fost director mare in securitate, sef de penitenciar, nu le-avea el cu de astea… - Cu de astea? zic eu iritat. "De astea" nu poate muri si se chinuie cumplit! Dumnezeu si el stiu de ce nenorociri a fost partas in puscarie...
Il spovedesc. Omul e vadit jenat, icneste de durere, poate inca vorbi. Se balbaie. Intr-un sfarsit, incepe: in anii '60, cand era director de inchisoare, l-a batut pana la lesin pe un preot batran si l-a tras de barba pe culoarele inchisorii.
- De ce? intreb eu.
- Pentru ca facea slujbe in celula si toti detinutii ascultau in genunchi.
Ma cutremur:
- Rugati-va sa nu muriti! Sa suferiti aici oricata durere, decat sa va duceti in fundul iadului!
Omul prinde a plange amar. Imi pare rau, parinte!
- Sa plangeti mereu, cate fire de par avea in barba parintele acela, atatea lacrimi sa varsati!
Tortionarul imi saruta mana si mi-o umple de lacrimi. In acest gest, vad marea rasplata a Lui Dumnezeu pentru preotul batut, zdrobit, tarat de barba ca o carpa pe holurile stabilimentului dracesc. Simt o picatura din durerea lui. Nu m-a mai sunat doamna. Dupa o saptamana, ma suna ca a murit batranul, tinand in mana o cruce de lemn. Cat de infinita e rabdarea Lui Dumnezeu!
Dumnezeu sa-l ierte!
