marți, 20 octombrie 2020

ÎMI PARE-ATÂT DE RĂU, IISUSE..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“





de Preot Sorin Croitoru
Îmi pare-atât de rău, Iisuse,
Îmi pare-atât de rău
Că n-am putut în viața mea
Să fiu numai al Tău..
Am fost al lumii mult prea des,
Of, Doamne, mult prea des..
Căzând adânc în mreaja ei
N-am mai putut să ies.
Fugind de crucea ce mi-ai dat-o,
Cu ale ei dureri,
Golgota vieții n-am urcat-o,
Pierzându-mă-n plăceri..
Am vrut mereu alternative
La "viața în Hristos",
Descoperind mereu motive
De-a fi un păcătos..
Mușcam din fructele oprite,
Ca Eva și Adam,
Și-n locul lacrimii smerite,
Eu mă justificam.
Îmi amăgeam neînfrânarea
Și nepăsarea mea,
Fiind prea sigur de iertarea
Și bunătatea Ta,
Dar Duhul Tău Cel Sfânt din mine
Striga necontenit
Și-mi tot zicea că nu e bine
Să cad la nesfârșit.
De glasul conștiinței mele,
Un glas poruncitor,
Eram mustrat cu vorbe grele
Ca de-un judecător,
Apoi, văzându-mi împietrirea,
S-a săturat și ea
Să îmi tot certe nesimțirea
Și ne-voirea mea,
Și dintr-o dată s-a oprit,
Și-atunci eu am crezut
Că totul mi-e îngăduit,
Văzând că a tăcut..
Dar conștiința adormită
E semnul cel mai clar
Că viața mea era trăită
Cu totul în zadar.
Cândva ca Petru Ți-am promis
Că nu Te voi trăda..
Cocoșul însă a cântat
Și iată viața mea,
O viață plină de trădare,
Căci eu Te-am renegat,
Iisuse-al meu, cu fiecare
Cădere în păcat.
Ridic privirea-mi către cer
Și sufletu-mi smerit
Și nu voi renunța să sper,
Să sper la infinit,
Să scap din mreaja celui rău,
Luptând ca un erou,
Și să devin numai al Tău,
Iisuse-al meu, din nou!

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO