Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
Hristoase Doamne te uită la tâlharii,
Care te fură, te mint ca mai apoi să te ucidă,
Sunt printre ei și popi sau prefăcuți mișei,
Ce cățărați în vârful țării o guvernează strâmb,
O talhâresc o sărăcesc și o dezbină,
Și mai cu toții în inimă sunt doar atei.
Te uită Doamne după două mii de ani,
Cum omul se transformă în insectă criminală ,
În loc să îți asculte dulcea Ta chemare,
Și te alungă fără să mai creadă,
Nici în iubire, Biserică sau în al Tău Har,
Dar nici în Mântuire sau vreo Taină,
Ce Tu pe toate le cobori din Cer.
Te uită Doamne cum dracii joacă nebunește ,
Aduc desfrâu și nebunie dar și blesteme,
Și pe creștini ar vrea ca să-i omoare, să-i risipească,
Însă creștinii Tăi de moarte nu au teamă,
Și de aceea nici eu n-o să mă mai tem,
Când timpul nebuniei poate, al crimelor, apostaziei va cuprinde țara,
Și nu-i departe vremea aceea.
Dar totuși Te chem mai mereu Hristoase Doamne,
Nu ne lăsa în moartea rece,
Și nici căzuți blestemului etern,
Ca în povestea ce ne-ai spus-o,
La nunta fiului de Împărat,
Care alungă în întunericul făr' de sfârșit nuntașul ce nu purta cu demnitate,
Haina de nuntă cuvenită,
Căci da, chemarea era înaltă și măreață,
Deci și răspunsul pe măsură ar fi trebuit.
(Horia Stanicel 31 ian 2019).
Hristoase Doamne te uită la tâlharii,
Care te fură, te mint ca mai apoi să te ucidă,
Sunt printre ei și popi sau prefăcuți mișei,
Ce cățărați în vârful țării o guvernează strâmb,
O talhâresc o sărăcesc și o dezbină,
Și mai cu toții în inimă sunt doar atei.
Te uită Doamne după două mii de ani,
Cum omul se transformă în insectă criminală ,
În loc să îți asculte dulcea Ta chemare,
Și te alungă fără să mai creadă,
Nici în iubire, Biserică sau în al Tău Har,
Dar nici în Mântuire sau vreo Taină,
Ce Tu pe toate le cobori din Cer.
Te uită Doamne cum dracii joacă nebunește ,
Aduc desfrâu și nebunie dar și blesteme,
Și pe creștini ar vrea ca să-i omoare, să-i risipească,
Însă creștinii Tăi de moarte nu au teamă,
Și de aceea nici eu n-o să mă mai tem,
Când timpul nebuniei poate, al crimelor, apostaziei va cuprinde țara,
Și nu-i departe vremea aceea.
Dar totuși Te chem mai mereu Hristoase Doamne,
Nu ne lăsa în moartea rece,
Și nici căzuți blestemului etern,
Ca în povestea ce ne-ai spus-o,
La nunta fiului de Împărat,
Care alungă în întunericul făr' de sfârșit nuntașul ce nu purta cu demnitate,
Haina de nuntă cuvenită,
Căci da, chemarea era înaltă și măreață,
Deci și răspunsul pe măsură ar fi trebuit.
(Horia Stanicel 31 ian 2019).
