“CERE-MI MAICA MEA SI NU TE VOI REFUZA!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!

        Bucuria mea, cat poate Dumnezeu cu puterea, atat poate Maica Domnului cu rugaciunea. Zice proorocul David: “Statut-a imparateasa de-a dreapta Ta” (Psalmul 44:11), adica, a pus-o Dumnezeu sa stea de-a dreapta Lui, langa tronul Sau si El ii spune: “Maica mea aleasa din toate neamurile, tu esti Maica Mea, Eu sunt Fiul tau. Este drept ca Fiul se cinsteasca pe Maica Sa. Este drept ca Maica sa imparateasca cu Fiul sau. Sezi dea dreapta Mea si imparateste in cer si pe pamant. Sa ti se-nchine ingerii si oamenii, ca imparateasa si Maica lui Dumnezeu. Sunt Dumnezeu, sunt Fiu, ca Dumnezeu, iti daruiesc slava Mea, iar ca Fiu, iti dau inima mea. Cere-Mi deci, Maica si nu te voi refuza. Cerem orice vrei si eu iti voi face voia ta. Si astfel sa te fericeasca toate neamurile. Cere-Mi, Maica mea! Cere sanatate acelui bolnav. Cere-Mi eliberare acelui rob. Cere-Mi ajutor pentru cel sarac. Cere-Mi sa fie salvat calatorul care este in primejdie pe mare. Daca cheama numele tau un bolnav, sa se faca sanatos. Cere-Mi Maica Mea! Daca te roaga o femeie stearpa sa-i daruiesti un fiu, o fecioara sa-i pazesti cinstea, un corabier sa-l scoti la liman, un agricultor sa-i trimiti rod pamantului, un negustor sa-i aduci aduci castig, sa li se implineasca cererile lor, numai prin mijlocirea ta, Maica mea! Dar vrei ca cel pacatos, acel nepocait, care a intaratat mania Mea, sa primeasca o luminare a Harului dumnezeiesc si sa vina la mantuire? Cere-Mi Maica Mea si nu te voi refuza! Sunt Dumnezeu, dar sunt si Fiu si pot sa fac totul, pentru dragostea mamei Mele. Sa se slaveasca Maica Mea cu slava mea si sa fie slava mea spre slavirea Maicii Mele!

 
Bucuria mea, strig-o si chem-o pe Maica Domnului, in ispitele si necazurile tale, citind Paraclisul, Acatistul, Acoperamantul Maicii Domnului.

 
                                                                                       Amin și Aliluia!
                                                                                          Preot Ioan .

Într-o casă friguroasă..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Într-o casă friguroasă de la margine de sat,
Își poartă singuri de grijă, o fetiță și-un băiat.
Mama lor se prapadira, iară tatăl pribegea,
Căutând viață ușoară, traiul bun și liniștea.

Au crescut ca toți copiii, cu iubire-n a lor casă,
Cu mămică iubitoare, ce-i punea cu drag la masă
Dar când soarta nemiloasă, le-a frânt aripile-n zbor,
Li s-a tipărit în suflet, numai teamă și mult dor.

_Vine noaptea, surioara și mi-e foame și mi-e frig,
De-am avea și noi pe masă, o bucata de covrig,
Oare tata unde este, se gândește și la noi,
Cum dormim cu ochii-n lacrimi și suntem flămânzi și goi?

_Te așează lângă mine, și-ți voi spune o poveste,
Iar când somnul ne va prinde, ne va da mămica veste,
Ne va trece frigul, foamea, când în vis o vom vedea,
Căci ne va-ncalzi la pieptu-i, cum odată o făcea.

Cât va fi noaptea de lungă,îi vom povesti de noi,
Cum ne-a părăsit și tata și suntem plini de nevoi,
Poate știe să ne spună, de ce ne-a abandonat,
Căci noi n-am aflat răspunsul, deși mult ne-am întrebat.

Si în visul nostru, frate, vom ruga-o să ne facă,
O painica și-o plăcintă, ca de foame să ne treacă.
Să-i aducă-n ospeție, pe bunica și bunicu,
Și măcar pentru-o secundă, să-l vedem și pe tăticu.

Iar apoi spre dimineață, când din vis te vei trezi,
Să-ntelegi că mama noastă, lângă noi nu va mai fi.
Te vei sprijini de mine, dragă frățiorul meu,
Și ne va purta de grijă, numai bunul Dumnezeu.

foto internet
autor Rodica Larie

FLĂMÂNZIRE...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                       


(autor preot Simeon Sica)


“Faptura mea, Doamne, facută-i din foame,
Iar lumea intreagă-i, livada cu poame,
Sunt pomii din Rai, ce i-ai dat spre mancare,
Să pot duce chipul, la asemanare.


Dar, Doamne, am gura-nclestată si mută,
Nimic nu primeste si nici nu m-ascultă,
Ucisă-i săraca de-a Sarpelui rană,
Si crede că moartea-i preadulcea ei hrană.


Când viata avea, vedea Viata in toate,
Si Viul din viu luminând peste poate,
Si viul lăuntric si viul din poame,
Hrănind - ostoind nesfarsita ei foame.


Din Viu se hrănea, din Lumina si Minte,
Din cele ce sunt mai presus de cuvinte,
Adanc asezate in taina din roade
De Cel Ce-i numit,Ratiunea a toate.

In fiece rod era dulce chemare,
Spre multa vedere si spre contemplare,
Urcus in Lumina si in inviere,
Uniti cu Lumina prin Har si-nfiere.


Intoarce-mă Doamne, că eu nu-s in stare,
Să fiu, fiu supus, intr-a Ta ascultare,
Si moartea-mi ce-o apar cu reaua-mi voire,
Să moară-mi cu moartea-Ti, intru răstignire”.


Acolo sus e altă lume,
De-aici, de jos, necunoscută,
Doar Sfintii ar putea să spună,
Acolo-n Rai ce se intamplă,


Nimeni de-acolo nu se-ntoarce,
Scrisori, mesaje nu ne scriu,
Dar sigur, c-ar vrea sa ne spună:
Cât incă, nu e prea târziu,


Pocăiti-vă, postiti, spovediti-vă,
impartăsindu-vă, mantuiti-vă!
Acesta-i baiul, manca-v-ar Raiul!


Dumnezeu si Maica Domnului să-i dea acestui părinte, Simeon Sica, multă sănătate si mântuire, la intreaga lui familie, enoriasilor dânsului si intregului popor român, crestin ortodox de pretutindeni.


Amin si Aliluia!

Preot Ioan 🛎.

Copacul fără umbră

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                   

de Ioan Dunăreanu

Fost-am cândva, de mic copil, sădit într-o poiată,
Și îngeri-mi cântau de zor, struniți de Maica Sfântă Preacurată.
Ca prunc priveam sfios, spre plopul-tată, lângă care-am fost sădit,
Și nu știam de este zi sau noapte, sau început de asfințit.

Trecură anii și-n poiată, cu greu priveam spre ceru-nseninat,

Toți cei ai vremii, ne-au făcut atei, ne-au poleit cu smoală și păcat.
Și-am râs mânjește deasta-i viața, s-o trăim din plin pe-acest pământ,
Să căutăm perechea ideală, iubind cu foc, cu patimă, ca graniță având mormânt.

Trecut-a vremea, maica s-a dus și plopul-tată s-a uscat,
Crescut-am crengi, aveam și-un pui și o proptea de neuitat.
Dar vântu-navuțirii și schimbării, zbură propteaua și s-a dus
Rămase puiu-nstrăinării, cu gândul maicii duse spre apus.

Treptat-treptat puiul crescu, întinse-a-sale aripi și s-a dus,
Umil priveam căzute-mi frunzele răpuse, înmormântând în mine ultimul surâs.
Rămas-am singur ros de vremi, de cari și de dureri, în draga mea poiată,
Familia, o dulce primăveri, nu vei mai fi nicicând poiata minunată.

Și când credeam că am să mor, ucis de cari și boli, necazuri și nevoi,
Ca un copac lipsit de umbră și ars de soare și lovit de ploi,
Din cer se auzi un cor de îngeri, strunit de Maica Sfântă,
Un cântec lin ce-mi scoate inima din piept, cu-nmiresmate aripi o încântă.

- O unde-ai fost tu Maica mea, de ce eu zeci de ani, de tine n-am știut?
- „Am stat mereu în umbra ta și te-am păzit mereu, dar nu m-ai cunoscut…”
Căzut-am la pământ și-atunci văzut-am în poiată, alți plopi cu fața la pământ,
Și-am înțeles atunci că singuri suntem, doar de vom fi înstrăinați de tot ce-i Sfânt.

Ce mai contează dar, de voi fi ars de soare, străpuns de ploaie și de vânt,
De voi ajunge lemn de foc, cărbune sau cruce de mormânt.
Am înțeles întru târziu, că plopul cel fără de umbră, crescut în minte-i în zadar,
De Maica Domnului va cere, Domnul îl va face poate ușă… spre Cer, ușă de Sfânt Altar.

MAI ROAGĂ-TE O DATĂ!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                    

*Dacă târziu tu te trezești, stai prea puțin în rugă,*
*Nici nu ai timp să studiezi, mereu mănânci în fugă,*
*Când de la masă te ridici e ora-ntârziată,*
*Chiar înainte ca să pleci... . mai roaga-te o dată!*

*Când dimineaț-aștepți prea mult tramvaiul ca să vină*
*Sau cu mașina ai făcut o pană de benzină,*
*Când stai destul la semafor sau la calea ferată,*
*Închide ochii și în gând... mai roagă te o dată!*

*Când întuneric e pe drum sau ai pierdut cărarea*
*Sau peste tot în jurul tău e agitată marea,*
*Când vântul e-împotriva ta cu ura lui turbată,*
*Ridică-ți ochii către cer... mai roagă-te o dată!*

*Când se revarsă ape mari sau vine uraganul*
*Iar un cutremur de pământ ți-a prăbușit tavanul,*
*Când fără casă tu rămâi și pierzi averea toată,*
*În loc să murmuri și să plangi... mai roagă-te o dată!*

*Când vrei să pui în gura ta un frâu pentru vorbire,*
*Să nu răspunzi la provocări, te lupți cu vechea fire,*
*Când îți apare-n calea ta ispita deghizată,*
*De vrei să fii biruitor... mai roagă -te o dată!*

*Când vezi oriunde-n jurul tău că se păcătuiește*
*Și că din ce in ce mai mult iubirea se răcește*
*Iar adunarea unde mergi e apostaziată,*
*Ca și Isus în Ghetsemani... mai roagă-te o dată!*

*Când ai aflat din profeții că vremea se-mplinește*
*Și toate-n jurul tău vestesc că totul se sfârșește,*
*Te uiți spre ceruri și nu vezi că Domnul se arată,*
*Ca și Ilie, pe genunchi... mai roagă-te o dată!*

TREI ZILE ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“... 

Trei zile, Doamne, vreau sa tac, 

Sa nu vorbesc deloc,

 Sa nu pronunt nici un cuvant, 

Doar Tie, cand ma rog.

Nu vreau sa fug, ci sa traiesc, 

Cu lumea laolalta, 

Si sa ascult; sa nu raspund, 

Chiar de-s intrebata.

Si nici parere sa nu-mi dau, 

Cand cred ca este buna, 

Cu-atat mai mult eu vreau sa tac, 

Cand vorba ma razbuna.

Nici gandul sa nu-mi zboare-as vrea,

 Inchis sa il pot tine,

 Doar cand Te chem in rugaciuni,

 Sa urce, sus, la Tine.

Trei zile, Doamne, vreau sa pot, 

Sa-nvat ce e tacerea, 

Sa cantaresc, apoi, mai mult,

 Cuvantul sau parerea. 

Ca suntem, iar, in Post crestin, 

Si toate-s cu masura,

 Nu-i doar la carne, lapte, vin,

 CI PAZA SI LA GURA!

CRUCEA VIEŢII OMENEŞTI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“




Un creştin odinioară
Tot se căina mereu:
Grea mai este crucea asta
Ce mi-a dat-o Dumnezeu!

Cum o dau nu-mi merge bine,
De necazuri nu mai scap,
Şi muncesc din greu ca boul
Până cad lângă “proţap”!

Iară alţii sunt mai leneşi
Şi trăiesc mai în belşug,
Numai mie (vorba ceia)
“Boii nu-mi mai rag la jug”!

Şi ofta creştinul nostru
Şi era mereu cârtind:
Nimeni nu putea odată
Să-l audă mulţumind.

Însă cel de sus Părinte
Care-ajută pe “mişel”
Căutând din cele Sfinte
Cercetatu-l-a pe el.

A trimes la el un Înger
Noaptea când dormea trudit
Şi luând pe om de mână
L-a urcat pe deal la Schit.

Se făcea că este ziua
Şi erau numai ei doi
Între nişte cruci frumoase
Felurite, după soi.

Unele erau de aur
Altele din fier şi lemn,
De argint şi de aramă,
Fiecare cu un semn.

Zicea îngerul atuncea:
“Ia-ţi o cruce, care vrei!
Numai potriveşte-o bine
Şi te-ntoarce la bordei!”

Lacom, el apucă-n grabă
Cea de aur mai întâi,
Începând s-o tăbârcească
Pe voinici umerii lui.

De prea multă strălucire
Nu te poţi uita la ea,
Dar voind ca s-o ridice,
Vede că-i nespus de grea.

Se mai uită, iar încearcă,
Până ce îşi ia de seamă
Să-şi aleagă altă Cruce
Tot frumoasă, de aramă.

Dar în ciuda lui ş-aceea
- Pentru dânsul – este grea,
Cea de marmură mai tare,
Cea de fier cam tot aşa.

Lângă ele mai la vale
Vede sub un copăcel,
Cruce de stejar uşoară,
Numai bună pentru el.

O ridică deci şi pleacă,
Iară Îngerul pe drum
Îl întreabă pentru cruce,
Dacă-i mulţumit acum.

“Slavă Domnului, răspunde,
Tare-s mulţumit de ea,
Că din toate numai asta
Este după vlaga mea!”

Îngerul atunci îi zice:
“Omule nemulţumit!
Pentru Crucea vieţii tale
Totdeauna ai cârtit!

Astăzi te-am adus anume
Ca să-ţi fie ţie semn
Ca nici una nu poţi duce,
Decât crucea cea de lemn.

Asta este “Crucea Vieţii”
Dată ţie de când eşti,
Deci lui Dumnezeu dă slavă
Şi de-acum să nu cârteşti.

Cele de metaluri scumpe
Sunt a oamenilor sfinţi,
Cari sufăr pân-la sânge,
Întru grele nevoinţi.

Iară tu cu sărăcia
Lesne te vei mântui,
Dacă vei păzi credinţa
Şi răbdând vei mulţumi!”

Sfântului Ioan Ioacob Hozevitul

Tu ai învins păcatul

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Sunt păcătoasă Doamne, o recunosc cinstit
În viața ce-am trăit-o, așa mult am greșit
Îmi plâng amar păcatul, căci știu că L-ai plătit
Cu sângele Tău sfânt când ai fost răstignit.


Știai Iisuse drag că nu mă-nvrednicesc
Că n-am să pot vreodată păcatul să-l plătesc
Și-ai coborât din cer, din al Tău sfânt palat
Ca să aduni din lume păcat după păcat.

Ai luat și-al meu păcat, l-ai pus pe crucea Ta
De la-nceput știai că n-am să-l pot purta
Căci greutatea lui, nimeni nu o poate duce
De-aceia l-ai luat, l-ai răstignit pe cruce.

L-ai răstignit cu Tine, ai frânt atunci păcatul
Tu l-ai învins așa, cum n-a făcut-o altul
Cu sângele Tău sfânt, prin mila Ta cea mare
Ne speli și-acum păcatul ca să ne dai valoare.

Ne-albești în al Tău sânge, ne cureți de păcat
Să fim neprihăniți cum n-am fost niciodat
Ca să putem urca, cu Tine în Casa-Ți Sfântă
Să ne îmbraci pe toți în hainele de nuntă.

Aștepți să ne întoarcem și să ne pocăim
Și cu păcatul nostru la Tine să venim
Să recunoaștem sincer păcatul, răzvrătirea...
Iar Tu să ne aduci în lume mântuirea

Cu Tine să umblăm și preoți sfinți să fim
Cu dragostea agape cu toți să Te slujim
Să fim faruri în noapte, să-ntoarcem la lumină
Pe toți copiii Tăi, ce i-ai chemat să vină.

Amin!
13.05.2023 Danielescu Alina Camelia

ARGATUL...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Cândva, un om, un biet argat,
Creștin, cu inima curată,
Lucra la un stăpân bogat,
Aproape pe nimica toată!

N-avea nimic, sărac lipit,
Trăia așa de azi pe mâine,
Muncind la omul înstărit,
Pentru un pat și-un colț de pâine!

Dar, într-o zi, și-au luat bucate
Și au pornit la drum, călare,
Bogatul vrând să îi arate,
Argatului său, tot ce are!

Șezând în șa, mândru, pe cal,
Fiind timp frumos, ziua senină,
Îl duse pe argat pe-un deal
Și-i spuse, întinzând o mână:

-Privește-n zare...tot ce vezi,
Păduri, câmpii...tot ce-i mai bun...
Nu poți nici să-ți imaginezi
Ce am...cât am putut s-adun...

De-acolo, de pe deal, săracul,
Privind în jos, în depărtare,
Printre copaci, văzu conacul,
În toată marea lui splendoare!

Uitându-se în jur, apoi,
La umbră, pe lângă copaci,
Pășteau turme întregi de oi,
Sute de cai...și mii de vaci...

-Pământu-l vezi cât se întinde?
Nici nu mai știu să mai socot...
Tot ce cu ochii poți cuprinde,
Chiar și mai mult...al meu e tot...

Era o zi caldă de vară,
Fără un nor, s-aducă ploi,
Și se făcuse deja seară,
Cât au vorbit pe deal cei doi...

La-ntoarcere, pe-același drum,
Argatul, plin de Dumnezeu,
Șopti: -Aș vrea să-ți spun acum,
Ce bogăție am și eu...

stăpâne...uită-te în sus,
Vezi tu, cât sunt de multe stele?!
Eu până astăzi nu ți-am spus...
Să știi...că toate-s ale mele!

Tu nu poți să-nțelegi misterul,
Ce multe bogății am eu...
Privește și mai sus...e Cerul
Și cât Îl vezi, e tot al meu!

Chiar dacă, astăzi, pe pământ,
N-am decât țoala de pe mine,
Am încheiat un Legământ,
Care, de Cer, legat mă ține!

E greu ca să poți înțelege,
Dar va veni o zi în care,
Acolo sus, în Cer, voi merge,
Unde e veșnic sărbătoare!

Azi, toate ale tale sunt,
Dar vei pleca de-aici, stăpâne,
Că viața este frunză-n vânt,
Și nu vei lua nimic cu tine!

De-a înțeles ce-a spus argatul,
Nu aș putea ca să vă zic,
Dar la întoarcere, bogatul,
Tot drumul, n-a mai zis nimic!

Bogat, nu e acela care
Adună saci cu bani, mereu...
Bogat e omul care-L are,
În inimă, pe DUMNEZEU!

sursa
Anișoara Contraș

ACEȘTIA-S ANII CEI DIN URMĂ

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Sosit-au anii cei din urmă
De care Sfinții ne vorbesc
Când din adâncuri se va ridica
Întreg alaiul cel drăcesc!

Cu mânie s-or abate
Asupra celor credincioși
Să-i smintească și să-i facă
Să adore falși hristoși!

Pe când îngerii duc lupte grele
Cu puzderia drăcească
Oamenii petrec în voie
Fără să se pocăiască!

Bogații viețuiesc în lux
Fără milă de sărmani
Și ajung cu voia lor
Robi ai propriilor bani!

Aceștia-s anii din urmă
Când iubirea va muri
Căci mila, cinstea și rușinea
Dintre oameni va pierii!

Este vremea pocăinței
Și a smeritei cugetări
Fiindcă doar așa vom trece
De atâtea grele încercări!

Îngerii sunt pregătiți
Să arunce cupe de mânie
Aproape-i ceasul în care Domnul
Cu mânie va să vie!

 
Să stăm bine , și cu frică
Căci Domnul ne va ocroti
Pecetea crucii Lui preasfinte
Pe frunți ne va străluci!

 
Când Îngerii vor trâmbița
Vor fi plânsete de moarte
Să intrăm în arca Lui Hristos
Acum cât încă se mai poate!

 
AUTOR : DANIELA IBRIȘIN

Sfânta Cruce

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Dan Gheorghe Somnea

Prima variantă

Sfinţita Cruce este în altar.
Spânzurătoare e pentru sectar !
Emanuel Iisus, fiu de teslar,
Plecat-a-n Cer, după un lung calvar !

El nu ne-a părăsit, de fapt, pe noi !
El ne-a răscumpărat şi vrea ca voi
să fiţi mai blânzi şi să iertaţi mai des.
Altfel, nici unul nu va fi ales.

Oricine vrea, să vină după Mine !
Zis-a ISUS, vorbind către mulţime.
Crucea s-o ia, s-o care după sine,
bine-i va fi, atunci, în cer la Mine !

A doua variantă

O, Sfântă Cruce, purtat-ai pe ISUS.
O, Maică Sfântă, plâns-ai atunci nespus.
Da, Sfântă Cruce, acum ne eşti şi scut.
Da, DOAMNE Sfinte, pe Tine Te ascult.

O, Sfântă Cruce, acum ne eşti Simbol.
O, DOAMNE Sfinte, sufletul mi-e obol.
Da, DOAMNE Sfinte, ne aperi permanent.
Da, Sfântă Cruce, de răul remanent.

Deci Maică Sfântă, rugu-te nespus.
Mărite DOAMNE, ajungem oare Sus ?

Verificat de soţia mea, Diana şi prietena noastră AnneMarie, plecată la DOMNUL.

Bibliografie :

Arhimandrit Ilie Cleopa, Călăuza în credinţa ortodoxă, capitolul 9, Despre venerarea Sfintei Cruci, pag. 200, Ed. Episcopia Romanului, 2003.

Doamne nu mă părăsi !

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Doamne, te rog să mă ierți pentru traiul fără rost, 

dintre toată omenirea, eu sunt cel mai păcătos.

 Eu sunt fiul rătăcit, ce mă-ntorc și plâng la Tine, 

nu mă izgoni, mă iartă , și ai grijă și de mine.

 Să mă ierți iubite Doamne, că deși nu știu a da, 

ei lipsită de rișine cer iertare-n fața Ta. 

Te-am mâhnit și supărat cu-ncăpățânarea mea, 

iar în ruga mea săracă, tot mereu am vrut ceva!

 Cu rușine azi gândesc : oare cum am îndrăznit, 

și-am îngenunchiat mereu, precum viermele-ncâlcit.

 N-am știut decât să-Ti cer, să te rog a m-ajuta 

și nu aș fi meritat, nici numele-a-Ti pronunța!

 Însă Tu și Fiu-Ți Doamne, chiar dacă des v-am greșit

 nu mi-ați întors spatele, voi mereu m-ați sprijinit 

Ați fost prezenți lângă mine, v-am simțit, în felul meu,

 M-ați îndreptat doar spre bine și mi-ați ușurat din greu. 

Mi-ați lăsat pe Maica Sfântă, la nevoi și la necaz, 

cu iubire să îmi șteargă lacrima de pe obraz și atunci 

când am nevoie să-mi aducă alinare, de-am plâns la icoana 

Ei, am primit mereu salvare!... 

Spun cu sufletul umil,

 Doamne nu mă urgisi,

 Tu ajuta-mi neputința,

 să Te pot cu drag sluji.

  Tată, Tu ai spus mereu :

 cere-mi, și Eu îți voi da...

 Vreau doar a Ta mântuire, 

numele-Ți a lăuda și 

să-Ti amintești de mine, 

în Împărăția Ta

                                       AMIN !

MAI IARTĂ-NE O DATĂ DOAMNE!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Mai iartă-ne o dată Doamne,
Te rog, mai iartă-ne o dată!
Că stăm cu ochii spre icoane
Şi strigăm către Tine: Tată!

Mai pleacă-ți fruntea peste noi,
Te rog, mai mângâie-ne o dată!
Că suntem căzuți în nevoi
Şi lumea toată-i disperată.

Mai ‘tinde mâna Ta cea mare,
Te rog ,ridică-ne de-ndată!
Din boala grea, molipsitoare,
Ce a cuprins suflarea toată.

 
Mai vindecă-ne Doamne iară,
Te rog, mai vindecă-ne o dată,
Ca şi pe orb odinioară...
Când i-ai redat vederea toată.

 
Mai fie-ți milă de noi Doamne,
Te rog, o dată ne mai scapă!
Trimite Sfinții din icoane,
Să ne mai de-a un strop de apă.

 
Mai iartă-ne o dată Doamne,
Pe toți care te-am răstignit
Căci datu-ne-ai destule semne,
Când turma Ta s-a rătăcit...

Noi ca şi oile pierdute,
Uitat-am de Stăpânul nost’
Şi-acum în vremuri gri, cernite
La Tine cerem adăpost...!

Şi ne rugăm precum săracul,
Că toți suntem neputincioşi...
Trimite-ne din Cer, Tu, leacul!
Ne vindecă, ca pe leproşi...

Te rog, mai iartă-ne o dată!
Căci ne-am întors la Tine iară
Şi lumea e îngenuncheată,
Cerând ca boala să dispară.

Doamne ajută!

La Tine vin Iisuse iar

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

La Tine vin Iisuse iar
picioarele să-Ți strâng;
trecutul să mi-l plâng amar,
păcatul să mi-l plâng.

Căci am greșit Iisuse bun
și-i mare vina mea
dar mii de lacrimi calde-adun
și-Ți cer a mi-o spăla.

Atâția păcătoși s-au strâns
de-atâția ani mereu
stropind cu lacrimi și cu plâns
păcatul lor cel greu.

Iar tu pe toți i-ai ascultat
pe vameși și pe hoți -
prin Jertfa Crucii i-ai spălat
și i-ai iertat pe toți.

De-aceea vin acum și eu
picioarele să-Ți strâng
căci Tu-mi cunoști păcatul greu
și știi ca și eu mi-l plâng.

Spre tine glasul mi-l îndrept
și mila Ta o cer
O dă-mi iertarea ce-o aștept
nu mă lăsa să pier.

Cu-a tale sfinte mângâieri
Tu mângâie-mă iar
și-n viața plină de dureri
revarsă-mi scumpul har.

Căci, Doamne, câtre Tine sus
privirea mi-o îndrept
Te chem cu glasul stins, Iisus
și mila Ta aștept.

MARELE ABSENT ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

   Versuri de  C. Haiura

   "Se umple universul de beteala, 

Toti renii-s dezhamati, umbland hai-hui, 

Sarbatorim fara de socoteala, 

Iisus nu-i invitat la ziua Lui.

   Cu rosii mos-craciuni pavam istorii,

 Cu globuri, ciocolata, staniol, 

Hristos, motivul clar al sarbatorii,

 Sta umilit, atemporal si gol.

   Asteapta cumintel o-mbratisare,

 Un LA MULTI ANI timid sau complezent,

 Noi, robii, L-am exclus din sarbatoare,

 Pe Imparat, pe Marele Absent.

   Sfios priveste lumea, ce povara,

 A ridicat candva din carca lor!

 Noi l-am uitat, Nascutul din Fecioara,

 Ne tot iubeste bland si rabdator.

Fiecare boală-şi are începutu-ntr-un păcat...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Ovidiu Florin

30 martie 2014  · 

Fiecare boală-şi are începutu-ntr-un păcat,
trupul nu se-mbolnăveşte cât e sufletul curat.
Numai după ce păcatul intră-n suflet, doar apoi,
întinându-se şi trupul, vin al boalelor convoi.

Nu-L rugaţi întâi pe Domnul să vă vindece vreun trup,
câtă vreme-n al lui suflet stau păcatele ca-n stup,
ci rugaţi-vă ’nainte şi-L chemaţi pe Dumnezeu,
ca să-i poată fi dat harul şi iertat păcatul greu.

Poate poţi (prin stăruinţe vinovat de îndelungi)
la vreo slabă vindecare a vreunui trup s-ajungi,
dar când boala sufletească n-a fost vindecată-ntâi,
numai cu o vindecare-nşelătoare-ai să rămâi.

Mulţi, când suferă cu trupul, au un suflet credincios,
dar, cum au scăpat de boală, Îl şi uită pe Hristos.
Dumnezeu le dase boala că să-L afle-n acest fel,
dar când le-a luat durerea s-au şi despărţit de El.

Nu doriţi întâi să scape nimenea de-o boală grea,
ci să lase-ntâi păcatul, că din cauza lui e ea.
Dacă-i vindeci al lui suflet, poţi să-i scapi şi trupul său,
dar când sufletul se pierde, vindecarea-n trup e-un rău.(T.D.) 

Îţi mulţumesc ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

Îţi mulţumesc pentru astăzi, pentru ieri şi pentru mâine.
Pentru anii ce-au trecut, pentru că te înduri de mine.
Îţi mulţumesc pentru cei dragi, cei de-acasă
Pentru că-i iubeşti, pentru hrana ce le-o pui pe masă.

Îţi mulţumesc pentru schimbarea ce-ai lucrat-o în mine
Dintr-un egoist făcuta-i om plin de iubire.
Îţi mulţumesc pentru Cuvânt, pentru credinţă
Îţi mulţumesc pentru iubire, pentru grijă, pentru cruce

Pentru nopţile când doar şoapta Ta somnul mi-l aduce.
Îţi mulţumesc pentru puterea de a fi ca Tine
Pentru Duhul Tău ce îmi şopteşte „nu te-ndoi de Mine”.
Îţi mulţumesc pentru momente grele, în care

Doar prezenţa Ta îmi ţine inima tare.
Îţi mulţumesc pentru probleme multe, când
Le iei şi le rezolvi Tu, toate rând pe rând.
Îţi mulţumesc pentru acea zi, „o ştii Tu care”,

Când fără Tine n-aş mai fi rămas pe cale.
Îţi mulţumesc pentru atâtea, Domnul meu,
Doar Tu şi cu ai Tăi aţi stat cu mine în greu.
Îţi mulţumesc că inimile nu ne sunt de piatră

Că încă ne putem strânge laolaltă.
Îţi mulţumesc şi pentru geamul mic prin care
În fiecare dimineaţă primesc porţia de soare.
Îţi mulţumesc, Iisuse drag, că îmi pui în inimă cuvinte,

Cu care să Te laud Scumpul meu Părinte.
Şi pentru câte n-ar mai fi să-Ţi mulţumesc, o Doamne,
Oricât aş vrea nu pot, Tu le cunoşti pe toate.

Un copil de ..Dumnezeu...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

Ce-am făcut să  merit Doamne. .

Dragostea ce-mi dăruiești..?

Dintre toți  si dintre toate..

Tu...pe mine m-ai ales..

Eu ..lipsitul ..golul..slabul..

În a face fapte bune...

Eu sunt Doamne... păcătosul. .

Care vin acum la Tine...

Să  te intreb ..Iisuse Doamne..

Oare Doamne ... merit eu...

Să  conduc spre veșnicie.. 

Turma dată...Tatăl  meu?

M-ai ales dintre atâția. .

Să conduc spre mal..,,barcuta"..

Si mi-ai dat în mână  ...crucea..

Să pornesc inspre Golgota..

Doamne...stiu că  fără  Tine..

Sunt nimic..nimic nu pot..

Te rog să fi lângă  mine...

,,Barca" la liman să scot..

Când  veni-vor valuri grele..

Si furtunile-or lovi...

Doamne...să  stai lângă  mine. .

Doar așa  voi birui..

Ce-am făcut  să merit... Doamne. .

Dragostea ce-mi daruiesti?

Întreba cu ochii in lacrimi..

,,Un copil de Dumnezeu. .."

Maria Pintican...

CREDINTA, NADEJDE SI IUBIRE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Atat de mult am cugetat la viata,
Si mai nimic din ea n-am inteles.
Un vis oprit sau poate nor de ceata,
Sa spuna cei plecati cu ce ei s-au ales.

Sarmanul om cat rau aduna-n el,
Alearga dupa lucruri trecatoare.
In zori copil, iar seara mosnegel,
Si obosit se-ntoarce la culcare.

In goana dupa bani adesea noi uitam,
De bunul simt, de cei mai tristi ca noi.
Multi au plecat, la fel si noi plecam,
Si-averile se vor preface in noroi.

Si cei bogati si imparatii mari,
Atat de mici se vad in fata mortii.
Batrani, copii si slabi dar si cei tari,
Cand vine ceasul vom pleca cu totii.

 
Cu slove sfinte spune in Scriptura,
S-avem Credinta, Nadejde si Iubire.
Caci omul e a Domnului faptura,
Si doar acestea duc spre Mantuire.

Iurie Hemei

O, creste-mi iubirea in inima mea.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

"O, creste-mi iubirea in inima mea,
Iisuse, Iisuse, mereu Te-as ruga:
imi umple cu harul pe care-l astept
si ochii si graiul si inima-n piept.

O creste-mi iubirea, Iisuse iubit,
sa fiu de-a ei haruri deplin coplesit;
revarsa-mi-o-n suflet cu val dupa val,
ca raul ce creste de da peste mal.

O, creste-mi iubirea, iubite Iisus,
in starea si locul in care m-ai pus.
Sa port pretutindeni belsugu-i de har,

si-a ei revarsare sa n-aiba hotar.
O, creste-mi iubirea cu rodu-i sfintit,
chiar numai cu ura de as fi rasplatit;
Sa nu pot Iisuse, trai fara ea:

- O, creste-mi iubirea in inima mea."