duminică, 12 aprilie 2020

B I N E C U V A N T A R E

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
Este posibil ca imaginea să conţină: interior
Harul Domnului nostru, Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal și impartasirea Sfantului Duh, sa fie cu tine, in toata ziua de astazi si in tot lucrul mainilor tale. Har, mila si pace sufletului tau, de la Iisus Hristos Dumnezeu! 
Astazi SMERESTE-TE, TACI, RABDA, IARTA, ROAGA-TE PENTRU TOTI! Iubește pe Dumnezeu din tot sufletul tau, cu toata fiinta ta, iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti si iubeste-i si pe vrajmasii tai. Cand ai nevoie de El, Dumnezeu este deja, langa tine. Cand il intrebi, Dumnezeu te aude. Cand crezi in El, Dumnezeu lucreaza in sufletul tau. Sa tii "candela inimii" tale, pururea aprinsa si sa nu uiti "tratamentul duhovnicesc" care ti l-am recomandat: Doamne, eu sunt adancul pacatului! Sunt cel mai mare pacatos din lume! Asa-mi trebuie pentru pacatele mele! Iti multumesc ca mi-ai dat sa patimesc atat de putin pentru pacatele mele, fiindca, meritam mult mai mult! Iar, daca sunt pe o cale gresita indreapta-ma Tu, pe cea buna! Doamne, precum vrei si precum stii si precum vrei, miluieste! 
Faca-se voia Ta, precum in Cer, asa si pe pamant! Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! Miluieste-ma, Maica Luminii! Sfinte Calinic de la Cernica, roaga-te lui Dumnezeu si pentru mine pacatosul, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii mele. Amin si Aliluia!
                                                                                                                         Preot Ioan 🛎.

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO