De câte ori m-am afundat,
În marea vieții pline de păcat,
M-am îndulcit și am făcut ca mine,
Căci am crezut ca eu fac totul bine.
De câte ori am spun ca ma opresc ,
Și m-am trezit ca iară eu greșesc,
Și ma certam ca să mă-ndrept acum,
Făceam ceva și-apoi uitam ce spun.
Și cine îmi cunoaște a mea cădere?
Si-mi dă iertare la păcate grele?
Doar Domnul primește pocăință mea,
El dă din Pacea Sfântă, Pacea Sa.
Mă scoate din marea învolburată ,
Prinzându-mă apoi de mâna dreaptă,
Iar eu ingenunchind în fața Lui,
Cu lacrimi vreau sa spăl piciorul Lui.
Mihaela Stoica-Cucoanes