Pagini

marți, 10 septembrie 2024

Viata mea

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



De câte ori m-am afundat, 
În marea vieții pline de păcat, 
M-am îndulcit și am făcut ca mine, 
Căci am crezut ca eu fac totul bine. 

De câte ori am spun ca ma opresc , 
Și m-am trezit ca iară eu greșesc, 
Și ma certam ca să mă-ndrept acum,
 Făceam ceva și-apoi uitam ce spun. 

Și cine îmi cunoaște a mea cădere? 
Si-mi dă iertare la păcate grele?
 Doar Domnul primește pocăință mea,
 El dă din Pacea Sfântă, Pacea Sa. 

Mă scoate din marea învolburată ,
 Prinzându-mă apoi de mâna dreaptă, 
Iar eu ingenunchind în fața Lui, 
Cu lacrimi vreau sa spăl piciorul Lui.


Mihaela Stoica-Cucoanes