dacă voiești ca odorul să nu-ți mai plângă la împărtășanie...
1. Nu-l mai adu cu noaptea-n cap, pe furiș, că așa o să rămână mereu. Un grăbit acolo unde nu are ce căuta repezeala.
2. Vorbește-i de mic despre Dumnezeu! Nu pricepe dar înțelege.
3. Vino la Liturghie cu cel puțin jumătate de oră înainte de împărtășanie! E nevoie să se acomodeze cu parfumul, sonoritatea și mișcarea din această nouă placentă numită biserică.
4. Lasă-l să zburde în casa Domnului (că nu-i a omului). Dacă cineva e smintit de acest lucru, înseamnă că ori nu se roagă cu adevărat, ori e bătut în cap.
5. Nu pleca imediat după momentul împărtășirii. Lasă-l să digere (sau mai degrabă să fie el digerat), să respire, să admire, să mai vrea încă o dată.
6. Nu-l subestima. El știe mai multe decât noi în ceea ce privește legătura cu Tatăl.
7. Vorbește-i frumos despre preoți. Dacă-l ameninți mereu că popa-i taie limba dacă e obraznic, sau chestii de genul, îl vor vedea ca pe un inamic, iar mai târziu vor striga „Vrem spitale, nu...” știți voi ce.
8. Cel mai important: Dacă tu, mămico, nu ai o viață liturgică, nu te împărtășești și nu te rogi, uită ce am spus mai sus. Nu-ți va fi de mare folos. Copiii te imită. Nu-i interesează manualele.
Un părinte ....