M-a pus Hristos să-L dau la oameni,
Nu să-L “păzesc” de credincioși,
De frica aia că vezi, Doamne,
Sunt necurați și păcătoși.
Păi câtă frică să îmi fie
Să-L dau pe Domnul din Potir
Unui creștin de omenie
Ce intră des sub patrafir?
Păi dacă n-are ce să-mi spună
Când îl întreb ce-a mai greșit,
Aceasta nu-i dovada bună
Că-i numai bun de-împărtășit?..
În loc să facem “cum se face”,
Urmând tradiții din Fanar,
Zic eu, mai bine ne-am întoarce
La deasa-împărtășire iar
Căci “mult și gras” este Vițelul
Pe Care Tatăl ni L-a dat
Și a umplut cu Sânge Mielul
Potirul binecuvântat.
La Nunta lui Hristos se vine
În straie albe de nuntaș,
Dar nu se întinează haina
Cu o plimbare prin oraș.
Îmi este mare bucurie
Când Îl mănânc pe Dumnezeu,
Dar când Îl dau la parohie
Mă bucur și mai tare eu
Și când voi fi trimis de Tatăl
La Judecata lui Hristos,
Eu sper să spună Domnul: “Iată-l
Pe iconomul credincios!”