joi, 16 martie 2023

Despre vrajbă...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                    

    Frate si sora, daca ai vrajba cu cineva, intai sa te impaci imediat, ca altfel nici o rugaciune sau fapta buna, sau vreun prinos adus la altar nu e primit inaintea lui Dumnezeu; nu te poti impartasi cu Sfintele Taine si nici rugaciunea Tatal nostru n-ai s-o poti spune, caci atunci cand zici ,,si ne iarta noua precum si noi iertam gresitilor nostri, iti ceri singur osanda de la Dumnezeu, fiindca ceri sa-ti ierte precum si tu ierti, iar daca tu nu ierti si tii dusmanie, ura, nici Dumnezeu nu te va ierta. Domnul zice sa iertam de 70 de ori cate 7 intr-o zi celor ce ne gresesc. 

Aceasta inseamna sa iertam la infinit, asa cum Dumnezeu ne iarta noua cand ne intoarcem cu adevarata cainta si hotarare de a nu mai gresi. Suntem datori si noi sa iertam la infinit tuturor acelora care ne gresesc si mai ales atunci cand ei vin sinceri si cu durere in suflet si ne cer iertare. Daca ei nu inteleg ca atunci cand ne gresesc trebuie sa vina cu parere de rau sa ne ceara iertare, noi, care suntem crestini si cunoastem mai mult, trebuie totusi sa-i iertam din toata inima, caci ei nu stiu ce fac; nu numai sa-i iertam, dar noi sa le cerem lor iertare, ca in felul acesta ei se umilesc si se imblanzesc.
 
Daca ei nu inteleg lucrul acesta si ne iau in ras sau, si mai rau ne tulbura, desi ei sunt vinovati, datoria noastra de buni crestini cere ca noi sa le facem bine si sa ne rugam lui Dumnezeu pentru iertarea si indreptarea lor, ca iarasi zice Domnul: ,,Sa iubiti pe vrajmasii vostri si sa faceti bine celor ce va urasc pe voi!. Insusi Mantuitorul s-a rugat pentru cei ce L-au pironit pe Cruce, zicand: ,,Parintele Meu, iarta-le lor ca nu stiu ce fac!. Daca vom tine seama de aceste cuvinte sfinte ale Mantuitorului, vom primi iertare de la Dumnezeu .
 
Dumnezeu nu ne da iertarea direct, ci prin Taina Sfintei Spovedanii, pe care trebuie s-o facem sub epitrahil, inaintea unui preot duhovnic. Aceasta Sfanta Taina a fost mai inainte proorocita de Duhul Sfant prin unii prooroci ai Vechiului Testament . Iata ce spune Dumnezeu prin proorocul Ezechiel: ,,Spune-le pe viata mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui si sa traiasca. Intoarceti-va, intoarceti-va de la calea voastra cea rea, pentru ce vreti sa muriti in pacat, voi, casa lui Israel, voi, crestinilor?
 
Prin proorocul Osia, zice: Intoarce-te, Israele, la Domnul Dumnezeul tau, caci ai cazut prin nelegiuirea ta, adu cuvinte de cainta si intoarce-te la Domnul. De vom citi psalmii lui David, vom vedea ca acolo se vorbeste de iertare prin pocainta si pocainta consta in intoarcerea la Domnul Hristos si la invatatura Evangheliei Sale; intoarcerea de la calea rea la cea buna , adica pe calea Bisericii.


Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO