luni, 27 martie 2023

CUVINTE DE FOLOS SUFLETULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


                      

Bucuria mea, mintea noastra trebuie sa fie indreptata cat mai mult spre Dumnezeu dupa cuvantul Sfantului Nicolae Velimirovici: “Siliti-va mintea voastra la aceasta rugaciune, pana la moarte: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, milueste-ma pe mine pacatosul!” 

Si pentru ca toti suntem pacatosi, “Toti gresim mult” (Iacov 3:2), sa ne rugam precum Sfantul Grigorie Palama: "Doamne, lumineaza intunericul din mine!".

 Daca vrei sa te mantuiesti: "Dragostea, ca sa se inmulteasca, trebuie sa o daruiesti” (Sfantul Paisie Aghioritul). Porunca Iubirii o-mplinesti numai atunci, cand si pentru vrajmasii tai te rogi si ii iubesti: "Daca te rogi pentru vrajmasii tai, pacea va veni asupra ta. 

Iar cand vei iubi pe vrajmasii tai, sa stii ca un mare Har dumnezeiesc locuieste intru tine. Nu zic ca este deja un Har desavarsit, dar e de-ajuns pentru mantuire” (Sfantul Siluan Athonitul). 

Si mergand pe “Calea cea stramta”, o urma de bine sa lasi in fiecare zi. Tu sa faci bine si sa asteapti raul. Binele ti-l va rasplati Dumnezeu. Daca oamenii, rudele ti-ar face bine, tie ce cruce ti-ar mai ramane? 

Si toate sa le faci cu smerenie, dupa cuvantul Sfantului Siluan Athonitul: "Niciodata sa nu te multumesti cu lucrurile cele bune ale tale, nici a cuteza spre dansele, ca nu stii de sunt placute lui Dumnezeu sau neplacute. Pentru aceasta, cuteaza mai vartos spre Dumnezeu si spre puterea Lui, ca niste tarana nefolositoare socotindu-te pe sineti, si de aici este indreptarea”.

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau! Dumnezeu sa fie cu tine si nimeni impotriva ta, iar Maicuta Domnului sa te acopera sub Sfant Omoforul ei! O, Doamne, miluieste! O, Doamne, sporeste! 

                                                                                                                      Amin si Aliluia!
                                                                                                                       Preot Ioan .


Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO