SMERENIA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

"A te smeri" nu înseamnă doar ați repeta la nesfârșit cât ești de păcătos. Înseamnă și a tăcea când alții îți cer părerea despre greșelile aproapelui tău. Înseamnă și a lăsa pe altul să-și exprime ideile înaintea ta, chiar dacă tu ești "pe subiect" în anumite discuții. Înseamnă și a tăcea atunci când nimeni nu-ți cere părerea. Un cuvios îi zice într-o zi ucenicului său: "Frate, tare mai ești tulburat.." 

Acesta, mirat, îl întreabă: "De ce spui asta, avva?" Bătrânul îi răspunde: "Pentru că văd că mereu vrei să-i înveți pe alții, chiar dacă nimeni nu ți-a cerut sfatul". Așadar smerenia înseamnă multe lucruri în același timp. O stare sufletească liniștită, o inimă plecată, îndreptată spre propriile neputințe și slăbiciuni. În Sfânta Evanghelie se alătură întotdeauna două cuvinte, ca și cum ar alcătui un binom verbal. "Căci tot cel ce se va smeri pe sine se va înălța, iar cel ce se va înălța, se va smeri". 

Așadar opusul smeririi de sine este înălțarea de sine. 

Deci dacă nu înțelegem bine sensul adjectivului " smerit", să ne gândim la patima opusă, "înălțarea de sine". Astfel, smeritul devine cel coborât în inima sa. Exact ceea ce spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos: "Învățați de la Mine că sunt blând și smerit (plecat) cu inima". Dumnezeu să ne dăruiască binefacerile smereniei tuturor.

                                                                                                                        Părintele Sorin Croitoru