luni, 4 iulie 2022

Părinte, ce să mai fac să mă mântuiesc...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


- Taci.
- N-am înțeles.
- Așa un exercițiu. Să taci. Încearcă să nu vorbești cât mai mult timp posibil.
- Nu e greu, mă voi descurca cu ușurință.
- Mai întâi încearcă.
Am încercat, după o jumătate de oră am început să vorbesc, apoi mi-am amintit și mi-am acoperit gura cu mâinile. Așa a continuat și în zilele următoare. Au existat momente când îmi doream să vorbesc, să obiectez, să răspund, dar trebuia să păstrez tăcerea. Apoi mi-am dat seama că în majoritatea cazurilor nici nu e nevoie să vorbești. Tăcerea mi-a adus liniștea. Mai puține dispute, certuri, conflicte. Apoi am început să mă obișnuesc. Tăcerea face parte din asceză, și va aduce roade. Tăcerea sporește puterea voinței. Încercați....

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO