Părinte, ce să mai fac să mă mântuiesc...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

- Taci.
- N-am înțeles.
- Așa un exercițiu. Să taci. Încearcă să nu vorbești cât mai mult timp posibil.
- Nu e greu, mă voi descurca cu ușurință.
- Mai întâi încearcă.
Am încercat, după o jumătate de oră am început să vorbesc, apoi mi-am amintit și mi-am acoperit gura cu mâinile. Așa a continuat și în zilele următoare. Au existat momente când îmi doream să vorbesc, să obiectez, să răspund, dar trebuia să păstrez tăcerea. Apoi mi-am dat seama că în majoritatea cazurilor nici nu e nevoie să vorbești. Tăcerea mi-a adus liniștea. Mai puține dispute, certuri, conflicte. Apoi am început să mă obișnuesc. Tăcerea face parte din asceză, și va aduce roade. Tăcerea sporește puterea voinței. Încercați....