FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...
Privesc o icoană a Domnului nostru Iisus Hristos.. Își duce Crucea cu atâta durere, cu atâta umilință.. Și îmi amintesc că înainte cu câteva ore spăla picioarele ucenicilor Săi.. Și după alte câteva ore era mângâiat de un înger după acea rugăciune plină de spaimă din Grădina Ghetsimani.. Și după alte ore era scuipat și pălmuit în fața lui Caiafa.. Apoi ținut flămând și însetat, cu picioarele în butuci de lemn în închisoarea pretoriului roman..
Îl văd cu ochii minții pe Domnul înaintea lui Pilat, trist și slăbit, privind în jos. Apoi Îl văd legat de stâlp și bătut.. Și bătut.. Dezlegat și batjocorit de niște nespălați îngâmfați.. Coroană de spini pe cap, mantie pe umăr, trestie în mână.. Apoi scuipări, cum zice cântarea: "Obrazul nu l-ai ferit de rușinea scuipărilor".. Ați fost scuipați vreodată în obraz? Eu am fost. O singură dată, când eram un puști, de alt puști, mai mare decât mine. Este dezgustător..
Acum Îl văd pe Domnul cu crucea pe umăr.. Cade, primește bice din toate părțile, ca un bou de jug ce nu reușește să scoată carul împotmolit din noroi.. Haide, Doamne, ridică-Te, Doamne, că ăștia Te termină cu bicele lor!..
Mă uit în jurul meu.. Caut vreun creștin, vreun om umil, smerit.. Nu găsesc! E plin de îngâmfați în jurul meu.. Care mai de care privește în jurul său, să vadă dacă este apreciat la "justa" valoare.. Toți seamănă cu niște curcani înfoiați.. Doamne, ce-a rămas din ucenicii Tăi?.. Ce-a rămas, Doamne, din sfânta Ta umilință? Noi, ucenicii Tăi, prezentăm un tablou jalnic înaintea celor care nu Te cunosc.. Toată adunătura patimilor s-a încuibat în noi!
Știu că ești dispus să ne ierți toate greșelile, dar îngâmfarea.. Asta ai urât-o întotdeauna.. "Feriți-vă de aluatul fariseilor", spuneai.. Și i-ai criticat pe farisei atât de mult, tocmai pentru acest viciu al îngâmfării..
Îmi vine să mă duc într-un vârf de munte, să trăiesc doar cu fiarele sălbatice în jurul meu.. Să nu mai văd oameni îngâmfați, că mi-'s mai dragi lupii decât ei! Scoate-mă, Doamne, de aici, du-mă unde știi, dar scapă-mă de îngâmfarea "ucenicilor" Tăi de sfârșit de lume!..
Te rog..
Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)
Sorin Croitoru