Iisuse, Vesnic Calator prin lumea de pacate,
Tu bati strain si iubitor la usile-ncuiate.
Nimic Tu nu-i ceri nimanui, când bati si-astepti sa vina,
ci vrei sa lasi în viata lui, iertare si lumina.
Ai vrea din viata Ta sa-i dai, caci viata lui e moarta,
dar el sta-nchis, Tu plângi si stai afara lânga poarta.
Eram copil când Te-am vazut si-n poarta mea, Straine,
si, sa-T;i deschid, ai tot batut sa intri si la mine.
Dar lumea-mi spuse sa nu vin, caci viata Ta-i amara,
am vreme, colo, mai târziu... Si Te-am lasat afara.
De-atunci trecura ani sirag pe viata-mi amarâta,
Tu m-asteptai, Iisuse drag, la poarta zavorâta.
Târziu, Ti-am auzit din nou chemarea Ta duioasa,
înceata, stinsa, un ecou: „O, lasa-Ma în casa!
O, las’ sa vin în viata ta, cu pacea Mea cereasca
cum lumea-ntreaga n-ar putea nicicând sa-ti daruiasca“.
Dar lumea-mi spuse sa Te las afara si-asta data;
Tu iar la usa ai ramas, si usa încuiata.
Te-am auzit ani multi, pe rând, chemându-ma din moarte,
dar n-am deschis, iar Tu, plângând, plecat-ai mai departe.
Iar, astazi, singur ma-nfior de-a’ mele fapte rele,
Iisuse, si Te chem cu dor în noaptea vietii mele.
Mai vino iar, Iisuse blând, mai bate inc-o data!
Te-astept cu sufletul plângând si usa descuiata...
