SPOVEDANIA TAIE DREPTURILE DIAVOLULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



     "Degeaba ma ostenesc cu dansul,ca se duce mereu la preot si se spovedeste,si-l dezleaga,si eu nu castig nimic.Mai bine ma duc la cei care dorm,care nu au grija de mantuire,care nu se spovedesc cu anii,ca aceia nu mi se mai impotrivesc!"

Sa nu tii pacatul mult timp nemarturisit,pentru ca pacatul e ca o otrava,asa cum spune Sf.Macarie Egipteanul-paralizeaza sufletul.De aceea,se afla lumea actuala asa afundata in neputinta,pentru ca nu se spovedeste.

Lasati-va casa nematurata,necuratita,neaerisita,timp de un an.Oare,nu va deveni ea o adevarata cocina?Si acum,socotiti,ce a devenit sufletul aceluia,care nu un an,ci 20,40,60 sau 70 de ani,nu si-a curatit sufletul prin spovedanie!

Intrati in Biserica si marturisiti-va acolo pacatele voastre,caindu-va pentru ele;caci acolo veti afla doctorul care va vindeca,iar nu un judecator care sa va osandeasca,acolo nu se cere pedepsirea pacatosului,ci se da ieratrea pacatelor(Sf.Ioan Gura de Aur)

Adevar graiesc voua:oricate veti lega pe pamant,vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega pe pamant,vor fi dezlegate si in cer(Mate 18,18)

Si graind acestea,a suflat si le-a zis:luati Duh Sfant,carora veti ierta pacatele,iertate vor fi,si carora le veti tine,tinute vor fi(Ioan 20,20-23) Precum sarpele,scos din ascunzis la lumina,se sileste sa fuga si sa se ascunda,tot astfel,si gandurile cele rele,date pe fata prin marturisire,se grabesc la fuga de la om(Sf.Ioan Casian)

Cand sufletul incepe sa-si vada pacatele sale mai multe ca nisipul marii,este inceputul luminarii interioare si semnul sanatatii sufletesti(Sf.Petru Damaschinul) Oricine face rele uraste Lumina,si nu vine la Lumina,pentru ca faptele lui sa nu se vadeasca.Daca zicem ca pacat nu avem,ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi.

Daca marturisim pacatele noastre,El este credincios si drept,ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea.Daca zicem ca n-am pacatuit,Il facem mincinos si cuvantul Lui nu este intru noi(Ioan 3,20;1,8-10) -

Ortodoxia.ro: Sfaturi si indrumari pentru o spovedanie corectă

- Ce poate face un om care -si spovedeşte mereu aceleaşi păcate, le urăşte, luptă ca ele, însă, oricum, le repetă? Cum le poate învinge?

Cel mai important lucru este ca omul să-şi urască păcatul. Este esenţial! Când nu iubim un păcat, atunci putem scăpa foarte repede de el.

Dumnezeu ne-a binecuvântat cu multe daruri, cum ar fi şi darul mâniei. Auziţi? Este un dar! Şi acesta este pentru a ne mânia pe diavol, pe duhurile rele, în momentele în care suntem atacaţi de ele.
Pe când noi am început să-l folosim spre păcat, înfuriindu-ne pe aproapele nostru.
Ni s-a mai dat şi darul râvnei pentru Dumnezeu. Însă noi nu râvnim după cele sfinte, ci râvnim la cele ale aproapelui nostru. Un alt dar este cel al dorului de nesăturat după Dumnezeu, după cele sfinte, dar noi l-am transformat în păcat, întrucât nu ne mai săturăm de farmecele acestei lumi. Cel mai important lucru este însă să ne îndreptăm şi să urâm păcatul.

Pentru aceasta avem nevoie de voinţă. În tinereţile sale, Fericitul Augustin nu putea scăpa nicidecum de un păcat şi, abia după ce a devenit un bărbat copt duhovniceşte, a priceput de ce nu se putea izbăvi de acesta. Nu avea suficientă voinţă şi dorinţa sinceră de a se elibera: "Eu mă rugam, Îl rugam pe Dumnezeu să mă izbăvească de păcat, dar în adâncul inimii parcă spuneam într-un fel:
izbăveşte-mă, Doamne, de păcat, dar nu acum, ci mai târziu. Acum sunt tânăr şi vreau să mai trăiesc."
Nu pronunţa acestea cu voce tare, dar undeva, în subconştientul său, acest gând era prezent.
-Eu merg la biserică, mă pocăiesc, mă spovedesc, mă împărtăşesc, dar simt că nu e total aşa cam ar trebui să fie de fapt.
Căci conştiinţa mea tace, nu-mi descoperă păcatele, patimile. Ce-aş putea să fac?

Lucrul cel mai important pe care l-aţi putea face ar fi să vă spovediţi pentru toate păcatele săvârşite de-a lungul vieţii. Să vă amintiţi tot, în măsura în care vă va permite memoria, pentru a dobândi o conştiinţă curată.

În momentul în care omul va fi mereu atent la cuvintele, faptele şi gândurile sale, el se va elibera repede de păcate.

Vocea conştiinţei îl va avertiza cu putere de fiecare dată când va voi să săvârşească ceva prin care ai încălca poruncile lui Dumnezeu.
Dimpotrivă, omul care nu s-a pocăit pentru păcatele sale îşi nesocoteşte conştiinţa.

Dacă împliniţi toate acestea şi duceţi o viaţă activă în Sfânta Biserică: vă spovediţi, vă pocăiţi, vă Împărtăşiţi, vă rugaţi şi participaţi la slujbe, atunci sunteţi pe calea cea dreaptă.

Important este faptul că doriţi să vă desăvârşiţi, să vă îndreptaţi.

Altcineva, care îşi înăbuşă vocea inimii, se comportă într-un mod total diferit: "Ei, ce-o să se întâmple dacă în timpul postului voi bea un pahar cu lapte sau voi mânca o bucăţică de salam?"
Se începe de la cele de jos. Iisus spune: “Peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune” (Mt. 25, 20-22).
Însă nefiind credincios peste puţine, păcatul mic va da naştere unuia mai mare.

Trebuie să căutaţi un preot care să vă poată asculta când mergeţi la el pentru o spovedanie generală. În parohii sunt puţini preoţi: unul sau doi. La mănăstiri sunt mai mulţi şi dispun de mai mult timp. Pentru ei spovedania este o ascultare specială. S-ar putea să găsiti chiar un duhovnic care să vă îndrume pe calea mântuirii duhovniceşti.

El va discuta cu dumneavoastră şi vă va ajuta să vă descoperiţi patimile ascunse.

Dumneavoastră însă trebuie să învăţaţi să nu ascundeţi nimic în faţa lui, căci păcatul nu este aur, ca să-l îngropi. El trebuie descoperit repede şi scos din sutlet, şi atunci vocea conştiinţei va fi auzită în orice ispită.

Citiţi din Vieţile Sfinţilor şi vi se va zdrobi inima când veţi compara viaţa dumneavoastră cu nevoinţele lor. Veţi vedea cât de curat trăiau ei şi cum trăim noi.

Asumaţi-vă vina pentru orice ispită şi nu căutaţi vinovatul în altă parte, consideraţi-vă dator în faţa lui Dumnezeu.

Certitudinea omului că ar fi pe calea cea dreaptă nu-i este de folos, deoarece trebuie să ne asumăm neputinţa până la moarte, după cum spunea şi Apostolul Pavel. Chiar dacă am săvârşi fapte bune de dimineaţa până seara, tot nu trebuie să fim încrezuţi În mântuirea noastră, căci doar lui Dumnezeu Îi sunt cunoscute toate.

-Părinte, eu merg la biserică, mă spovedesc, dar deja de foarte mult timp simt depresia. Ce-aş putea face?

Important este să ne aducem aminte de toate păcatele, începând cu tinereţile noastre şi să ne pregătim pentru o spovedanie generală trebuie să ne eliberăm sufletul, să scoatem afară toată
mizeria care ne stânjeneşte viaţa.

Căutaţi-vă un duhovnic căruia să-i puteţi povesti despre starea dumneavoastră sufletească. Şi spovediţi-vă, căci în timpul citirii deasupra capului a rugăciunii de dezlegare, prin preot Dumnezeu iartă păcatele şi dăruieşte puterea harică în lupta cu ele.

Dumnezeu Se bucură pentru pocăinţa noastră, ne dăruieşte harul Său şi liniştea sufletească.

Iar când cădeţi din nou în această stare, deschideţi Evanghelia şi citiţi din ea, căci Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde în suflet şi alungă întunericul, tristeţea şi deznădejdea.

Trebuie să vă obişnuiţi ca, imediat după rugăciunea de dimineaţă, să citiţi din Evanghelie şi apoi să rostiţi cu luare-aminte Rugăciunea lui Iisus de cel puţin 500 de ori.

La început va fi mai greu, dar cu timpul vă veţi obişnui şi rugăciunea va curge. Sufletul are un mare folos din rostirea acestei rugăciuni. Întunericul, tristeţea şi deznădejdea vor trece, pentru că sunt doar halucinaţii drăceşti. Pentru că omul păcătuia şi cu trupul, şi cu sufletul, acum pătimeşte din cauza lor.

Există halucinaţii drăceşti din cauza invidiei celui rău, dar există şi o astfel de boală cu substrat pur fiziologic, care apare atunci când omul este slăbit fizic. Dar dacă se va strădui să scape de ea, să se abţină şi să nu permită acestui vulcan să răbufnească, înseamnă că el luptă, iar lupta aceasta este pe placul lui Dumnezeu.

-Dacă, ajungând în faţa preotului şi ruşinându-mă să enumăr toate păcatele mele, Îl voi ruga pe Dumnezeu: "Doamne, iartă-mă pe mine, mult păcătoasa", oare îmi va ierta Dumnezeu păcatele pe care le spun în faţa Lui?

Desigur, noi trebuie să ne cerem mereu iertare în faţa lui Dumnezeu şi să ne pocăim. Însă astfel nu putem şti dacă ne-a iertat sau nu. El ne-a lăsat cele ce ţin de viaţa duhovnicească pe pământ încredinţând primei Sale Biserici, ucenicilor, Apostolilor Săi, puterea de a ierta şi de a ţine păcatele.

Taina Spovedaniei vine de la Apostoli. În ziua Înfricoşatei Judecăţi, Dumnezeu ne va ierta toate păcatele, în afară de cele pentru care nu ne-am pocăit. Trebuie să lăsăm ruşinea deoparte şi să ne spovedim În faţa slujitorului lui Dumnezeu. Căci prin ruşine ard şi păcatele noastre cele mai urâte. Trebuie să ne fie ruşine să mai păcătuim, nu să ne pocăim. Dacă sunteţi bolnavă şi nu puteţi merge la biserică, chemaţi preotul acasă.

Căci noi nu cunoaştem clipa în care va veni moartea şi trebuie să fim pregătiţi pentru a o întâmpina în orice moment .
Pocăinţa trebuie să fie plină de curaj. Aici suntem în faţa unui singur om, a preotului, în timp ce, la Înfricoşata Judecată, păcatele pentru care ne este ruşine să ne pocăim acum vor răsuna în faţa tuturor sfinţilor şi îngerilor. Atunci toată lumea le va afla. De aceea şi diavolul ne îndeamnă să ne ruşinăm de ele, ca să nu ne pocăim.

Însă, atâta timp cât prin venele noastre mai curge sângele, cât inima ne mai bate în piept, cât mila lui Durnnezeu mai este cu noi, trebuie să ne spovedim toate păcatele, şi vechi, şi noi.

-De ce ne este ruşine când trebuie să mărturisim un păcat ruşinos? Ne încurcă mândria: "Ce va gândi părintele despre noi?" Părintele spovedeşte zilnic o mulţime de oameni cu unele şi aceleaşi păcate! Şi va spune: "Iată, încă o oaie rătăcită s-a întors în turma lui Dumnezeu."

Când omul îşi mărturiseşte păcatele fără a le menaja în vreun fel se îndurerează şi plânge, iar preotul simte un adânc respect faţă de cel care se pocăieşte.

Păcatele nu trebuie adunate în suflet ca într-o puşculiţă. Cine are nevoie de ele? Iar când are loc o adevărată pocăinţă, şi omul, şi duhovnicul său dobândesc liniştea. “Şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte”(Lc. l5, 7).

Venind în vizită la medic şi spunându-i despre bolile mărunte, dar ascunzând-o pe cea mai periculoasă pentru viaţa noastră, putem muri. Rănile sufleteşti nu sunt mai puţin periculoase pentru viaţa noastră duhovnicească, pentru sufletul nostru, cu atât mai mult cu cât sufletul este mai de preţ decât trupul.

INDRUMAR DE SPOVEDANIE – PĂRINTELE AMBROZIE IURASOV (FRAGMENT)

INTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI DESPRE SPOVEDANIE ŞI DESPRE RELAŢIA CU PREOTUL DUHOVNIC
 
sursa:
Ortodoxia.ro: Sfaturi si indrumari pentru o spovedanie corectă: 

ISPITELE DIN TIMPUL MARTURISIRII

Unul dintre cele mai mari daruri date de Dumnezeu oamenilor este taina iertării păcatelor prin preotul duhovnic. Nicio instituţie pământescă nu-l poate absolvi pe creştin de păcate. Nu putem merge nicăieri să cumpărăm iertarea, nu putem încheia cu nimeni din lumea aceasta contract de iertare a păcatelor. Acesta este numai atributul lui Dumnezeu, izvorât din marea Sa milostivire, ca fiecare om să-şi pregătească încă din viaţa aceasta locul în Împărăţia lui Dumnezeu.

El ştie că suntem neputincioşi şi repede cădem în cursele diavolului, de aceea ne-a dat şi soluţia prin care putem sta împotriva celui rău: Spovedania sau Mărturisirea.

Pe cât de mare este darul primit prin Mărturisire, pe atât de greu ne este să ajungem la el, pentru că în fiecare clipă stăpânitorul întunericului ne ispiteşte şi luptă cu toată priceperea şi viclenia să ne disragă atenţia cu alte ispite, decât să alergăm pe calea pocăinţei şi a iertării păcatelor.

Când vine vorba de Spovedanie, diavolul îşi adună mai mult ca oricând puterile şi unelteşte împotriva noastră ca nu cumva să ieşim de sub stăpânirea lui şi să ne apropiem de Dumnezeu.

Iată numai câteva din cursele pe care el le întinde creştinului dornic de pocăinţă:

1.     În primul rând ne trimite gândul necredinţei, spunându-ne în chip ascuns că Taina Spovedaniei este o invenţie şi că nu e nevoie să apelăm la ea pentru că nu are efect. Aşa îi amăgeşte pe mulţi dintre fraţii noştri, iar aceştia ajung să moară fără să-şi fi îndreptat sufletul.

2.     Apoi ne şopteşte în minte că nu e nevoie să ne spovedim acum, să mai amânăm până ne simţim în stare, sau până ne mai pregătim. Dar toată amânarea aceasta nu e altceva decât un prilej de a ne depărta de intenţia bună de a ne mărturisi. Căzuţi în ispita amânării Spovedaniei cu greu ne mai venim în fire să mergem să primim iertare pentru că sufletul aflat departe de Dumnezeu rămâne în nesimţire şi nu mai conştientizează starea de păcătoşenie.

3.     Primul pas spre Spovedanie îl constituie conştientizarea stării de păcătoşenie, dar necuratul diavol are grijă să ne distragă atenţia şi de la aceasta, făcându-ne să credem că păcatele noastre sunt prea mici în comparaţie cu ale altora. Noi nu avem păcate grave, n-am omorât pe nimeni, nu avem ce spovedi. Are grijă necuratul să ne dea şi exemple potrivite, ne împinge în păcatul judecării aproapelui şi ne determină să ne comparăm cu semenii noştri care sunt deprate de credinţa în Dumnezeu. Tu creştine, dacă vrei să ajungi la vârsta duhovnicească a cuiva de pe lumea asta compară-te cu sfinţii şi vei vedea că gândurile diavoleşti sunt false. Tinde spre înălţimea duhovnicească a sfinţilor şi urcă pe calea pocăinţei mărturisindu-ţi păcatele!!

4.     Înainte de a merge efectiv la duhovnic şi e ne mărturisi, diavolul îşi continuă munca. Ba ne caută de treabă să nu mai avem timp de rugăciunile de dinainte de spovedanie, ba face să fim ocupaţi cu altceva încât să nu mai ajungem la biserică sau se întâmplă să mergem şi să nu găsim în ziua aceea pe duhovnicul nostru. Nu dezarma creştine, sunt ispite mărunte! Împărţia lui Dumnezeu se ia prin multă trudă!

5.     Nici în timpul spovedaniei nu suntem lipsiţi de ispite. Se întâmplă să uităm din păcate şi să plecăm de la doctor fără a spune tot ce ne doare. De aceea duhovnicii recomandă să scriem păcatele pe o hârtie, iar după ce ne spovedim să o ardem ca să nu râdă alţii de păcatele noastre

6.     Altădată se întâmplă să ne fie ruşine cu păcatele făcute şi să nu avem curajul să le mărturisim. Ruşinea asta este de la diavolul ca să nu primim iertare. Mai bine ar fi să avem altă ruşine: cea de a face păcatul. Să ne fie ruşine înaite să facem ceva rău, asta e ruşinea de la Dumnezeu.

7.     Mulţi dintre noi nu înţeleg cum de a rânduit Dumnezeu un om care să ne asculte mărturisirea, gândind că mai bine dacă ne-am retrage undeva şi am vorbi singuri cu Dumnezeu. Uită aceşti fraţi ai noştri că duhovnicul e rânduit de Domnul nostru Iisus Hristos, care a dat Sfinţilor Săi Apostoli şi urmaşilor acestora puterea harică de a lega şi dezlega păcatele. Preotul duhovnic e numai un martor, care odată ce rosteşte rugăciunea de dezlegare avem certitudinea că Dumnezeu cu harul Său S-a milostivit de noi şi ne-a iertat, născându-ne la o viaţă nouă.

8.     Ispitele apar şi asupra duhovnicului. De multe ori se întâmplă să spovedească în grabă, fără a cerceta cu de-amănuntul starea sufletească a creştinului. Graba şi aglomeraţia fac pe plac diavolului, care se bucură văzâdu-ne plecând de la spovedit fără a avea sufletul curăţit în întregime de păcate.

9.     Greşesc mult creştinii care aleargă de la duhovnic la duhovnic, căutând pe cel mai indulgent sau pe cel care aprobă păcatele fără impune un regim special de pocăinţă. Cel ce fuge de pocăinţă fuge, de fapt, de Împărăţia lui Dumnezeu spre care nu putem înainta fără a pune început bun prin pocăiţă.

10.                         Există situaţii când venim la spovedit şi plecăm nevindecaţi sau încărcaţi cu mai multe păcate. Aceasta se întâmplă când ascultăm mărturisirile altora, făcându-i să se jeneze să spună tot ce au pe suflet pentru că suntem noi foarte aproape şi putem auzi.

11.                        Alţii ascund cu bună ştiinţă din păcate şi le spun pe cele mai uşoare, să pară nevinovaţi înaintea preotului, sau pentru că le e ruşine. Aceştia ar trebui să ia seama la cuvintele molitvei dinainte de spovedanie: „De vei ascunde de mine vreun păcat, îndoit îl vei avea. Ia seama de vreme ce ai venit la doctor să nu te întorci nevindecat!”

12.                         Înaintea scaunului de spovedanie ne îndeamnă diavolul să ne dezvinovăţim, spunând că nu noi suntem vinovaţi de ce am făcut, ci cei din apropierea noastră. Aşa au făcut în vechime Adam şi Eva şi nu au fost iertaţi de Dumnezeu din cauza neasumării vinei şi a faptului că nu au recunoscut păcatul. Din această cauză, spun Părinţii Bisericii că cei care dau vina pe alţii la spovedanie şi nu vor să-şi recunoască păcatul făcut pleacă de la scaunul de spovedanie fără a primi iertare de la Dumnezeu. Spovedania unui astfel de om nu are efect, ci îi adună mai multe păcate.

13.                         Un alt caz care face ca spovedania să nu-şi îndeplinească scopul îl reprezintă micşorarea dimensiunilor reale ale păcatului, sau susţinerea ideeii că nu suntem chiar aşa de vinovaţi. Orice păcat, oricât de neînsemnat ar părea, trebuie socotit de noi ca fiind foarte grav, numai aşa ne putem păzi de a nu avansa în răutate şi pocăindu-ne să scăpăm de el.

14.                         Are diavolul altă cale de a face spovedania noastră ineficientă: trimite peste noi duhul inhibării şi al jenei, făcându-ne să spunem şoptit sau neclar păcatul, ori prea repede, astfel ca preotul să nu înţeleagă ce am zis. În astfel de cazuri, Părinţii spun că nu primim iertare, ci numai dacă spunem totul clar şi cu părere de rău.

15.                         Dacă am fost tari şi am rezistat acestor ispite, ne vom lovi de altele, căci nici după spovedanie diavolul nu ne lasă în pace, ci mai rău porneşte război asupra noastră. Mai întâi se chinuie să nu păstrăm prea mult timp sufletul curat,trimiţind mult mai multe ispite. Apoi ne atrage atenţia spre alte lucruri lumeşti, încercând să ne facă să uităm de canonul pe care nu l-a dat duhovnicul. Nu în ultimul rând ne insuflă în gând ideea că spovedania făcută este suficientă şi ar trebui să mergem mai rar să ne spovedim. Nu rare sunt cazurile când ia diavolul chip de om sau intră în semeni de-ai noştri care batjocoresc Sfânta Spovedanie sau ne fac să ne jenăm că noi ne îngrijim de suflet în loc să facem altceva în concordanţă cu obiceiurile vremii.

Iată prin câte încercări trecem şi cât de greu este să punem început bun mântuirii noastre. Toată viaţa este o luptă şi trebuie să facem faţă multor încercări. De aceea, creştine, acum când ne aflăm în vreme de post aleargă cât mai repede la duhovnic şi curăţeşte-ţi sufletul ca să nu-şi facă diavolul cuib de răutate în inima ta şi să-ţi împietrească simţirea.

Mergi cu sufletul luminat de credinţă şi cu nădejdea în mila lui Dumnezeu, spune-ţi păcatele cu umilinţă şi odată întors acasă nu te dezlipi de rugăciune ca Dumnezeu să-ţi ajute să învingi toate ispitele diavolului.

Sfaturi pentru o spovedanie curată

Iată ce spunea un bătrân îmbunătăţit despre o spovedanie curată:

1. La spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, asta ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârşeşte la spovedanie.

2. Nu trebuie să-ţi aminteşti de alte persoane cu care ai venit în atingere în clipa când ai făptuit păcatele, ci să te osândeşti numai pe tine. Sfinţii Părinţi opresc pe credincioşi să-şi spună păcatele în toate amănuntele, ci numai să le recunoască în general, pentru ca nu cumva, luându-le pe fiecare în parte, să dea prilej de sminteală atât sufletului său, cât şi duhovnicului.

3. Tu ai venit să te pocăieşti şi totuşi nu te căieşti de păcatele tale, fiindcă nu ştii cum trebuie să te pocăieşti, adică îţi săvârşeşti pocăinţa în chip rece şi indiferent.

4. Tu ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai notat că tu nu iubeşti pe Dumnezeu, că urăşti pe aproapele, că nu crezi în cele ce spune cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. În aceste patru păcate se cuprinde toată prăpastia de răutăţi şi toată stricăciunea noastră sufletească. De fapt, ele sunt rădăcinile din care răsar toate vlăstarele căderii noastre în diferite păcate.

Sursa: Pelerinul rus

TAINA IERTARII PĂCATELOR

       Unul dintre cele mai mari daruri date de Dumnezeu oamenilor este taina iertării păcatelor prin preotul duhovnic. Nicio instituţie pământescă nu-l poate absolvi pe creştin de păcate. Nu putem merge nicăieri să cumpărăm iertarea, nu putem încheia cu nimeni din lumea aceasta contract de iertare a păcatelor. Acesta este numai atributul lui Dumnezeu, izvorât din marea Sa milostivire, ca fiecare om să-şi pregătească încă din viaţa aceasta locul în Împărăţia lui Dumnezeu.

El ştie că suntem neputincioşi şi repede cădem în cursele diavolului, de aceea ne-a dat şi soluţia prin care putem sta împotriva celui rău: Spovedania sau Mărturisirea.

Pe cât de mare este darul primit prin Mărturisire, pe atât de greu ne este să ajungem la el, pentru că în fiecare clipă stăpânitorul întunericului ne ispiteşte şi luptă cu toată priceperea şi viclenia să ne disragă atenţia cu alte ispite, decât să alergăm pe calea pocăinţei şi a iertării păcatelor.

Când vine vorba de Spovedanie, diavolul îşi adună mai mult ca oricând puterile şi unelteşte împotriva noastră ca nu cumva să ieşim de sub stăpânirea lui şi să ne apropiem de Dumnezeu.

                Iată numai câteva din cursele pe care el le întinde creştinului dornic de pocăinţă:

1.     În primul rând ne trimite gândul necredinţei, spunându-ne în chip ascuns că Taina Spovedaniei este o invenţie şi că nu e nevoie să apelăm la ea pentru că nu are efect. Aşa îi amăgeşte pe mulţi dintre fraţii noştri, iar aceştia ajung să moară fără să-şi fi îndreptat sufletul.

ÎNDEMN LA SFÂNTA CUMINECĂTURĂ

Iubiţi prieteni, Mă adresez celor ce sunteţi creştini ortodocşi şi vă rog din suflet să vă faceţi timp pentru a citi acest material precum şi cele ce vor urma şi să vă rog din suflet să luaţi aminte!
 Îndemn la Sfînta Cuminecătură Glasul Domnului Hristos
 Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împo- văraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. (Mat. 11, 28).

 Pîinea pe care Eu o voi da, trupul Meu este, pe care Eu îl voi da pentru viaţa lumii (Ioan, 6, 51).

 Luaţi, mîncaţi, acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta faceţi întru pomenirea Mea (Luc. 22, ~9; 1, Cor. 11~ 24).

 Cela ce mănîncă trupul Meu şi bea sîngele Meu, întru Mine petrece şi Eu întru el (Ioan, 6, 56).

 Cuvintele pe care Eu le grăiesc vouă, duh sînt şi viaţă" (Ioan, 6, 56).

 Meditaţie

 Vedem aici împlinirea făgăduinţelor dumneze- ieşti a nădejdelor neamului omenesc, a figurilor şi a proorociilor Legii vechi. Jertfa adevărată care lucrează de-a-pururea pentru împăcarea omului cu Dumnezeu, urmează jertfelor simbolice- şi fără folos.
Adevăratele Paşti, Hristos, care pentru noi s-a jertfit (1, Cor., V, 7), mana cerească hrăneşte de acum înainte nu numai pe poporul lui Israel, ci şi pe toate popoarele legii celei noi, pe toţi adevăraţii fii ai Părintelui credincioşilor.

După exeml(lul Împăratului păcii, (Facerea, XIV, 18), Preot în veac după rînduiala lui Melchisedek (Psalm, CIX, 4), aduce Celui Prea Inalt pîine şi vin, pîinea cea vie care s-a pogorît din cer (Ioan, VI, 51). Şi pîinea ce El o dă este trupul Său (Acelaş, 52), iar vinul este sîngele Său: de nu veţi mînca trupul Fiului Omului şi de nu oeţi bea sîngele Lui, nu veţi avea viaţă întru vot" (Acelaşi, 53). Căci Trupul Meu, zice El însuşi, cu adevărat este mîncare, şi sîngele Meu cu ade- vărat este băutură,' Cela ce mănîncă trupul Meu şi bea sîngele Meu, întru Mine petrece, şi Eu întru el (Acelaşi, 55, 56), aceasta este pîinea care s-a pogorît din Cer, cel ce mănîncă pîinea acea- sta, va trăi în veac (Acelaşi, 59).
Nu 'e deci timp de pregetat; cuvîntul acesta e lămurit.
Trebuie să zicem: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele (Luca, XVII, 5). Şi ceea ce vestise Proorocii: Mînca-vor săracii şi se vor sătura şi vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dînsul, vii vor fi inimile lor în veacul' veacului. Mîncat-au si s-au .
• I închinat toţi bogaţii pămîntului; înaintea Lui vor cădea toţi cei ce locuiesc pămîntul (Psalm. XXI, 30, 34). Tot astfel şi noi, în nestrămutata tărie a credinţei noastre trebuie să mîncăm şi să ne închinăm; să ne săturăm de această mîncare, să bem din acest sînge ce ne transformă în însuşi Iisus Hristos. Jertfă fără de preţ, El plăteşte da- toria noastră dreptăţii dumnezeieşti, şi spre a ne încredinţa de puterea neprecupeţită a jertfei Sale El uneşte' trupul Său .cu trupul nostru, aşa încît prin această nespusă unire, noi să fim întru Dînsul plini de dumnezeirea care locuieşte tru- peşte întru El (Colos., II, 9, 10). Minunată taină a dragostei! Pîine îngerească a mîncat omul (Psalm. LXXVII, 25). .

 Creştinilor, mergeţi la ospăţul cel sfînt, apro- piaţi-vă de masa aceea, unde Cuvîntul lui Dum- nezeu se face El însuşi. hrană tainică: Luaţi, mîncaţi pîinea cea adevărată .din cer (Ioan, VI, 32).

Acolo este nădejdea, viaţa, ultima încercare de credinţă, săvîrşirea' dragostei.

CUVIINŢA CU CARE TREBUIE SĂ NE CUMINECĂM

Cuviinţa cu care trebuie să ne cuminecăm Glasul celui ce urmează pe Hristos o Acestea sînt cuvintele Tale, Doamne Iisuse Hristoase, veşnicule adevăr, deşi n-au fost grăite în aceeaşi vreme, nici scrise în acelaşi loc. Şi fiindcă sînt ale Tale, şi, adevă- rate, trebuie ca eu să le primesc pe toate cu multumire si credintă. Ale Tale sînt, fiindcă Tu le-ai, zis şi' ale meÎe sînt, fiindcă' pentru mîn- tuirea mea le-ai zis. Cu bucurie le primesc de pe buzele Tale, pentru că să se întipărească adînc în inima mea. Cuvintele acestea, pline "de atîta milă, dulceaţă şi dragoste, mă îmbărbătează; dar fără-de-legile mele mai mult mă îngrozesc şi conştiinţa-mi cea necurată, mă goneşte de la pri- mirea acestor taine prea sfinte, Dulceaţa cuvin- telor Tale mă cheamă; mulţimea păcatelor mele însă mă opreşte.

 2. Tu porunceşti ca să mă apropii cu îndrăz- neală, dacă vreau să am parte cu Tine (Ioan, 13, 8), şi să primesc hrana nemuririi, dacă vreau să am viaţa şi slava cea veşnică. "Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi". 0, dulce şi prietenos cuvînt pentru urechea păcătosului, căci Tu, Doamne Dumnezeul meu, chemi deopotrivă pe sărac şi pe păcătos, la împărtăşirea cu prea sfîntul Tău trup. Dar cine sînt eu, Doamne, ca să îndrăz- nesc a mă apropia de Tine? Iată, Cerul ceruri- lor nu Te poate cuprinde pe Tine şi Tu zici încă: "Veniţi către Mine toţi",

 3. Cum poate să existe atîta îndurare ŞI PO- gorîre într-o themare atît de blîndă? Cum voi îndrăzni să viu către Tine, cînd nu ştiu să fi . făcut vreodată vreun bine, care, mi-ar putea da îndrăzneală? Acum cum Te voi primi în lăcaşul meu, eu• cel ce de atîtea ori am greşit înaintea feţei Tale? Te cinstesc îngerii şi arhanghelii, se ' înfricoşează sfinţii şi drepţii şi totuşi Tu zici: "veniţi cătrp Mine toţi?" Dacă n-ai zice Tu, Doamne, acestea" cine ar putea crede? Şi dacă n-ai porunci Tu însuţi, cine ar îndrăzni să se apropie.

 4. Noe, bărbat drept, o sută de ani a lucrat la facerea corăbiei, pentru ca să se mîntuiască cu acei puţini ai săi, şi eu cum voi putea' a, mă pregăti într-un ceas ca să primesc pe Făcătorul lumii? Moise, sluga Ta cea mare 'şi prietenul Tău, a făcut chivotul legii din lemn ce nu pu- trezeşte şi l-a îmbrăcat cu aurul cel mai curat ca să pună într-însul tablele legii, şi eu, fiinţă putredă, îndrăzni-voi a Te primi cu uşurinţă pe Tine, Dătătorule de lege şi izvorule al vieţii! Solomon, cel mai înţelept din împăraţii lui Israel, opt ani a zidit la strălucita biserică întru cinsti- rea numelui Tău şi opt zile' întregi a ser bat ziua sfinţirii ei. A adus mii_de jertfe împăciuitoare, şi în sunete de trîmbiţe şi cîntări de veselie, a aşezat cu solemnitate chivotul legii la locul pre- gătit şi eu cel mai mişel şi mai sărac dintre oa- meni, cum Te voi introduce în casa mea,' eu care abia pot petrece o jumătate de ceas în ru- găciune continuă? Şi măcar de aş fi putut şi atît cel puţin de cîteva ori în viaţa mea!

 5. 0, Dumnezeul meu, ce n-au făcut acel băr- baţi sfinţi ca:;'să placă ..• Ţie! Şi cît e de puţin ceea ce fac eu! Cît e de scurtă vremea ce eu o hotărăsc pentru pregătirea mea la cuminecătură! Rareori pot să-mi adun gîndurile de la lucrurile lumeşti înaintea feţei Dumnezeului şi a Mîntui- torului meu nici un gînd necuviincios n-ar trebui să treacă prin mintea mea, nici o făptură n-ar trebui să ia locul Tău în inima mea: căci nu pe înger ci pe Domnul. îngerilor voiesc să-L ospătez.

 6. Apoi cîtă deosebire este chivotul legii cu cele cuprinse în el şi între prea- curatul Tău, trup 'cu virtuţile lui; între jertfele din lege, închipuite numai şi între adevărata jertfă a trupului Tău, realizarea vie a jertfelor vechi. ,

7. De ce dar fiinţa Ta de faţă, care insuflă sfială îngerilor, nu-mi revarsă în suflet mai multă evlavie? Pentru ce nu mă pregătesc cu mai multă grijă pentru luarea sfintelor Tale taine, de vreme ce, sfinţii Patriarhi, Proorocii, împăraţii şi Domnii vechimii, cu tot poporul lor, au arătat atîta rîvnă în slăvirea şi cinstirea numelui Tău? !

 8. David, acel împărat iubitor 'de Dumnezeu, aducîndu-şi aminte de binefacerile pe care Dum- nezeu le-a varsat peste părinţii săi,' răpit de recunoştinţă şi evlavie, a căzut înaintea chivo- tului. A făcut felurite instrumente, muzicale,' a alcătuit psalmi, a orînduit să se cînte cu săr- bătorească bucurie, a cîntat el însuşi adeseori cu chimbalul, insuflat fiind de darul Duhului sfînt, a învăţat norodul lui Israel ca să laude pe Dumnezeu• din tot sufletul - şi cîntînd să binecuvînteze şi să vestească mărirea Lui. Dacă atunci, la vederea cortului legii, norodul lui Israel se pătrundea de atîta evlavie şi înălţa. lui Dumnezeu atîtea laude, de cîtă CÎIIst; şi evlavie trebuie să se pătrundă, acum, norodul creştin cînd se apropie de sfînta taină şi se cuminecă cu 'prea slăvitul Tău trup, o,• Iisuse Hristoase ! "

 9. Mulţi aleargă la locuri anumite spre a cer- ceta rnoaştele sfinţilor, se minunează auzind faptele lor, privesc cu mirare strălucitele biserici şi mînăstiri ridicate pe numele lor, sărută cu evlavie oasele sfinţilor îmbrăcate în mătase şi aur, iar Tu, Doamne Dumnezeul meu, făcătorul tutu- ror, Domnul îngerilor, Sfîntul sfinţilor, 'fu eşti aievea aci, pe altar.• Aceaste peregrinări pe la 10-- curile sfinte rămîn o simplă curiozitate pentru, 'cei ce n-au în sufletele lor o fărîmă de I evlavie. Dar aici, în taina altarului" eşti întreg, de faţă, - o, !isuse Hristoase, Dumnezeu adevărat şi om adevărat! Ai~i culege cu îndestularerodurile veşnicei mîntuiri oricine şi. ori de cîte ori Te . primeşte cu evlavie şi vrednicie. Apoi, ceea ce ne atrage către taina aceasta nu este nici în-. demnul după noutăţi, nici uşurinţa, nici pornirea simţurilor; ci o credinţă tare, o nădejde vie, o dragoste nefăţarnică.

 10. 0, nevăzutului făcător al lumii, o, Dum- nezeule, cît de minunat lucrezi cu noi! Cu cîtă bunătate şi îndurare Te porţi cu aleşii Tăi,• din- du- Te pe Tine însuţi spre împărtăşire în sfînta Ta taină! Aceasta cu adevărat covîrşeşte toată înţelegerea; aceasta mai mult decît orice în- deamnă către Tine inimile evla'vioşilor şi aprinde dragostea lor. Căci adevăraţii credincioşi, care s-au hotărît a petrece toată viaţa lor îndreptîn- du-se pe ei, nu se întorc niciodată flămînzi de la prea sfînta Ta masă, ci vin de acolo cu noi puteri spre evlavie şi cu dragoste de fapte bune.

 11. 0, dar minunat şi ascuns al tainei Cumi- necăturii, Tu eşti cunoscut numai de credincioşii- lui Hristos, pentru că slujitorii păcatului nu-l pot simţi. Prin această taină se dă darul Duhului sfint, se recapătă în suflet puterea cea pierdută şi se întoarce frumuseţea lui cea stricată. Uneori darul aceasta este atît de mare şi rîvna ce o insuflă atît de minunată, încît nu numai duhul, ci şi trupul cel slăvit se simte întărit cu 'noi puteri. <.. -.

 12. Dureros lucru este că sîntem atît de ne- păsători şi leneşi, şi nu ne apropiem cu o mai vie dorinţă pentru a primi pe Iisus Hristos, do-: Meditaţie - Tot ce înfăţişa mai mărit, mai impunător, mai sfînt, cultul legii celei - vechi, nu era - decît o uşoară umbră a tainelor Dumnezeu-Omului.• David sărbătoreşte cu pompă întoarcerea chivotului .legii lui Ierusalim; însă acest chivot a~ legii era deşert, el nu cuprindea pe Mîntuiţorul neamului . omenesc, Solomon zidi un templu măreţ. El îi făcu; în faţa poporului plin de evlavie, sfinţirea solemnă; jertfe fără număr sînt înjunghiate, însă acele jertfe nu sînt decît -nişte animale al căror sînge nu poate alina dumnezeiascaDreptate. Lumea sta în aşteptarea mîntuirii binevestită, cînd iată că în momentul prezis, se împlinesc făgăduinţele preuăsute şi salutete de către Patriarchi, prin Doritul neamurilor (Aggeu, II, 8), prin stăpîni- torul, prin Ingerul legii (Malach., III, 1). Acela al cărui nume, e lehova (Ierem., XXIII, 1); vine în "Templul său (Malach., III, 1), şi adevărata jertfă de iertare înlocuieşte pentru tlotdeauna. jertfele efemere (Acelaşi, 3). Pe sfînta masă a [ertfelnicului, sub pocroveţile sanctuarului, e trupul Domnului de-apururea viu, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (Ioan, 1, 29). Acela care' şade de-a dreapta Tatălui (Psalm CIV, ,1; Ebrei 1, 3), e acolo de faţă şi glasul Său ne cheamă: Luaţi, mîncaţi, .acesta este trupul Meu, beţi, acesta este sîngele Meu, a legii celei nouă carele se varsă spre iertarea păcatelor (Mat. XXVI, 27, 28). Veniţi deci: Eu sînt pîinea . vieţii, cel ce. vine la Mine nu va flămînzi nicio- dată, şi cel ce crede întru Mine, 1'ţU va - insetoşa niciodată (Ioan VI. 35). Cel ce mănîncă trupul Meu şi bea sîngele Meu, are viaţa veşnică, şi Eu îl voi învia pe . el în ziua cea de apoi (Ace- laş, 55). Doamne, cred şi mă închin Ţie; sufletul meu, însetat de dorinţă, vine cu grabă la Tine; . şi apoi deodată o mare frică îl opreşte; căci, ce sînt eu spre a îndrăzni să mă apropii de Dumnezeul meu? Cînd mă gîndesc la mulţimea .păcatelor mele, n-am decît o simţire, n-am decît un cuvînt: ieşi de la mine, că, om' păcătos sînt, Doamne (Luca, V, 8). Cu toate acestea, o, Iisuse, Tu ai venit să chemi pe cei păcătoşi, iar nu pe cei drepţi (Mat. IX,

13). Şi pentru aceasta, ce- rînd milostivirea Ta, scula-mă-voi şi mă uoi duce' (Luca, XV, 18); mă voi duce cu o cre- dintă vie, cu o dragoste. arzătoare, la Fiul, la Cuvintul strălucirea măririi şi chipul ipostasului său (Ebrei, 1, 3), la Mîntuitorul dumnezeiesc care ne curăţeşte de păcatele noastre. Acelaşi care se întrupează cu creatura sa spre a o înălţa pînă la Dînsul: Mă voi duce şi voi zice: Doamne, nu sînt vrednic ca să intri sub acoperămîntul meu J ci număr zi cu zi cuvîntul, şi se va tămă- dui sufletul meu (Mat. VIII, 8).

INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE

Vă rog să vă faceţi timp şi să ciţiţi cele de mai jos cu atenţie. Aici sunt trecute toate posibilităţile de a păcătui, iar DÎumneavoastră, veţi reţine numai ce aţi făcut rău, apoi veţi reflecta asupra lor şi veţi merge la părintele duhovnic să le mărturisiţi. Veţi fi după aceea uşuraţi sufleteşte şi vă veţi simţi alt om.

Mai întâi de toate marturisesc înaintea lui Dumnezeu, Celui închinat în Sfânta Treime, Tatalui si Fiului si Sfântului Duh, înaintea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria, înaintea tuturor îngerilor, a tuturor sfintilor lui Dumnezeu si înaintea sfintiei voastre, parinte, ca eu, pacatosul, în toata clipa si în tot ceasul am suparat pe Preabunul Dumnezeu cu
pacatele si rautatile mele cele fara de numar:

1. Am pacatuit cu încrederea prea mare si nesocotita împotriva lui Dumnezeu, zicând ca El
este milostiv si ma va ierta si pentru aceea pot sa pacatuiesc mereu.
2. Mi-am pus în minte ca sa pacatuiesc cât voi putea, zicând ca ma voi pocai la anul, la batrânete, pe patul mortii. Am zis ca daca va voi Dumnez eu ma voi mântui, iar daca nu, ma va pierde.
3. M-am deznadajduit de mila lui Dumnezeu,ca tot nu ma va ierta, de aceea am pacatuit mereu.
4. Mi-am pus în minte sa ma sinucid si chiar am încercat sa fac aceasta. Am fost autor moral la sinuciderea cuiva.
5. Am stat împotriva adevarului aratat si dovedit al Bisericii cuprins în Sfânta Scriptura, Sfânta Traditie si istorie, motiv pentru care am întristat si alungat Duhul Sfânt de la mine (Caz concret).
6. Mi-am împietrit inima, neprimind si nepazind cuvântul lui Dumnezeu, socotind Dumnezeiestile Scripturi mincinoase. Am avut gânduri de hula împotriva lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a Sfintilor sau a altor lucruri sfinte (Trebuiesc spuse gândurile de hula).
7. Am hulit faptele bune ale aproapelui; am invidiat pe aproapele pentru darul ce i l-a dat Dumnezeu.
8. Din rautate nu am dat învatatura despre credinta (daca am stiut) celor nestiutori.
9. N-am vrut sa aud vorbindu-se despre Dumnezeu, credinta, religie.
10. Am zis ca Dumnezeu e o nascocire a preotilor, ca El nu exista în realitate; ca nu exista suflet, nici îngeri, nici draci, nici judecata, nici înviere, nici rai si iad, nici viata viitoare; m-am lepadat de Dumnezeu cu cuvântul, cu gândul, chiar si în scris.
11. Am zis ca Dumnezeu ne-a dat uitarii, ca nu se mai ocupa de noi.
12. Am crezut mai mult în calendar decât în învatatura Bisericii, tinând sarbatorile si posturile dupa calendarul vechi.
13. Am tinut calendarul pe vechi, nesocotind hotarârea Sfântului Sinod al Bisericii. Am fost nas la Botez sau la Cununie la cei care au fost botezati sau cununati de catre preotii stilisti.
14. M-am lepadat de unica si dreapta credinta în Dumnezeu, cea ortodoxa, trecând la alte credinte eretice, sectare, schismatice sau filosofii (evrei, musulmani, budhisti, baptisti, penticostali, adventisti,
iehovisti, stilisti, catolici, atei etc). Am practicat yoga, arte martiale, dianetica, bioenergie, parapsihologie, radiestezie, telepatie, hipnotism, spiritism, meditatia transcendentala, zen-budismul si alte asemenea acestora. Am îndemnat si pe altii la asa ceva.
15. Am luptat împreuna cu potrivnicii Ortodoxiei la discreditarea preotilor si a învataturilor Bisericii; am facut glume pe seama lor. Am participat la slujbe cu cei de alte credinte si m-am rugat împreuna cu ei, cazând sub afurisenia Bisericii.
16. Am ucis cu voia sau fara de voia mea.
17. Am asuprit pe cei saraci, pe vaduve si pe orfani; pe cei neputinciosi sau lipsiti. Am oprit plata celor ce mi-au lucrat.
18. Am defaimat, batjocorit, batut pe parintii mei trupesti sau duhovnicesti.
19. Am silit pe altii sa pacatuiasca sau i-am ajutat lapacat (la care anume); am luat apararea celui ce pacatuia.
20. Nu am mustrat pacatul altora, când a fost vremea a face acest lucru.
21. Am avut îndoiala, si mai am, de credinta întru Unul Dumnezeu Cel în Treimea cea de o fiinta si nedespartita - Tatal, Fiul si Duhul Sfânt.
22. Am avut îndoieli asupra credintei Ortodoxe si a celor 7 Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Pocainta sau
Spovedania, Împartasania, Preotia, Nunta si Sfântul Maslu).
23. N-am iubit pe Dumnezeu mai presus de orice. Am cautat sa plac mai întâi oamenilor si apoi lui Dumnezeu.
24. M-am rusinat a face fapte urâte înaintea oamenilor, dar am facut în ascuns fara a ma rusina de Dumnezeu.
25. Am purtat numele de crestin, dar cu viata am fost mai rau decât un pagân.
26. M-am unit cu ateii, ereticii, sectarii, schismaticii, primindu-i în casa mea, mâncând, rugându-ma împreuna cu ei. Am fost în casa lor sau la adunarile lor încurajându-i în credinta lor, zicând ca si ei vorbesc tot din Scriptura si cred tot în acelasi Dumnezeu.
27. Am primit binecuvântare, daruri si ajutor de la eretici sau sectari. M-am casatorit cu eretic sau sectar. M-am casatorit prin cununie mixta (de exemplu: am primit Taina Cununiei si la ortodocsi si la catolici); am îngaduit copiilor mei sa faca o astfel de casatorie. Am avut nasi la Botez sau Cununie persoane de alta credinta.
28. Am avut si mai am îndoieli asupra Sfintei Biserici, a cinstirii Maicii Domnului, a Sfintei Cruci, a Sfintelor Icoane, a Sfintelor Moaste sau a altor învataturi ortodoxe.
29. Am citit carti eretice sau sectare, care sunt pagubitoare pentru suflet si potrivnice Bisericii. Am vândut publicatii sectare, eretice, pornografice.
30. Am facut glume, ironii; am facut pe altii sa râda pe seama cuvintelor din Sfânta Scriptura, a Sfintilor, precum si a preotilor si a celorlalti slujitori ai Bisericii. Am profanat biserici, troite sau morminte.
31. Am trait anti-crestineste si prin mine s-a hulit numele lui Dumnezeu între oameni. M-am rugat lui Dumnezeu sa-mi ajute la pacat.
32. Am tinut ziua sâmbetei, la fel ca adventistii, în loc de Duminica.
33. Am crezut în spiritism; m-am dus la cei care vorbesc cu mortii, la cei care deschid cartile sfinte (chiar si la preoti); am crezut în vise si vedenii.
34. Am defaimat schiopii, ologii, ciungii, cocosatii, urâtii etc, nesocotind ca si ei sunt oameni si zidiri ale lui Dumnezeu. M-am automutilat. Am fost sau sunt de acord cu: schimbarea sexului, eutanasia, clonarea etc.
35. M-am rusinat a face semnul Sfintei Cruci la aratare, când am trecut pe lânga biserici sau troite. Am batjocorit semnul Crucii, facându-l strâmb pe fata mea. Am facut semnul Crucii pe cusaturi, covoare, paturi pe care le-am asezat pe jos sau pe pat, calcând sau
asezându-ma pe ele.
36. Am slujit fapturii mai mult decât lui Dumnezeu, iubind copiii, parintii, fratii, sotia (sotul), rudeniile, prietenii, sau: averea, luxul, desertaciunile lumesti, jocurile, cântecele, glumele etc. mai mult decât pe Dumnezeu.
37. M-am lasat amagit de pacat, de frica si rusinea oamenilor, pentru bunuri trecatoare, pacatoase si pentru placeri trupesti.
38. Am slujit idolilor, adica: pântecelui, iubirii de arginti, precum si altor pacate idolesti, jertfindu-le din agoniseala mea.
39. Am ocarât pe altii ca sunt blânzi, rabdatori, ca merg la biserica, ca postesc si se roaga. Am râs de cei ce se înfrânau de la jocuri, petreceri, glume si cântece desfrânate, fumat si bauturi ametitoare; precum
si de cei ce se spovedesc si împartasesc, pazind poruncile lui Dumnezeu.
40. Am oprit pe altii de la faptele cele bune.
41. Am fumat, bucurând pe diavol si mâniind pe Dumnezeu, cheltuind banii în loc sa ajut pe cei lipsiti.
42. Am ajutat pe cei ce fumeaza oferindu-le tigari si chibrite. Am oferit tigari în schimbul unor servicii, facându-ma astfel partas la pacatul lor.
43. Am folosit droguri, stupefiante sau multa cafea, distrugându-mi sanatatea sau viata.
44. Mi-am ras barba si mustatile, m-am tuns dupa moda veacului de acum sau mi-am lasat plete.
45. M-am mascat dându-mi alta înfatisare, schimbându-ma din barbat în femeie sau invers, sau în capra, urs, strigoi, paiata sau alte chipuri
urâcioase.
46. M-am rosit, vopsit, parfumat; mi-am taiat parul, am umblat cu capul descoperit, chiar si în biserica (ca femeie). Am purtat cercei (chiar si în semnul Sfintei Cruci), margele, inele; m-am ras pe partile ascunse ale trupului. Ca femeie am purtat pantaloni, devenind urâciune înaintea lui Dumnezeu (vezi: Deuteronomul 22,5; canoanele Sinodului din Gangra).
47. Am fost la stranduri, plaja; am facut nudism.
48. Ca femeie, am intrat în biserica fiind în rânduiala firii (perioada lunara). Am sarutat Sfintele Icoane, am luat anafora sau m-am împartasit; mi s-a pus Sfântul Potir pe cap, am sarutat mâna preotului slujitor, fiind în aceasta stare.
49. Am luat anafora dupa ce am mâncat sau baut, ori când am trait trupeste cu sotia sau barbatul, sau când am avut scurgeri în vis.
50. Am hipnotizat, am adus oameni în transa, am prezis lucrurile viitoare.
51. M-am ocupat cu telepatia; am crezut ca este un lucru bun, folositor.
52. M-am dus la descântatori, ghicitori, la cei care deschid cartile sfinte (preoti, calugari sau la alt cineva) si mi s-a ghicit în ghioc, cafea, în palma etc.
53. Am facut si eu însumi farmece, vrajitorii, am ghicit, am descântat, am explicat visele, vedeniile, zodiacul; am dat copilul pe geam, am facut si alte lucruri vrajitoresti (se va spune ce anume).
54. Am crezut în noroc, destin (predestinatie), horoscop, astrologie etc.
55. Am crezut în superstitii sau ca este semn rau când îti tiuie urechea, se zbate ochiul; când îti iese cu galeata goala în fata; când îti trece pisica neagra prin fata sau preotul etc. Am folosit culoarea rosie împotriva deochiului; am purtat baiere, amulete, talismane crezând ca-mi pot fi de folos.56. Am folosit numele lui Dumnezeu, al Maicii Domnului si al Sfintilor, precum si semnul Sfintei Cruci, pentru vrajitorie, descântece...
57. Am crezut ca exista strigoi, vârcolaci, zmei si alte chipuri ale satanei si din aceste pricini am tinut unele datini sau zile ca sa nu mi se întâmple ceva rau.
58. Am legat barbat si femeie sa nu se împreune, sa nu se poata casatori; am luat mana de la animale, am turnat carbuni si am descântat la cei bolnavi.
59. În noaptea de Anul Nou m-am uitat în oglinda, verigheta, am pus busuioc sub cap si alte multe obiceiuri dracesti ca sa-mi visez soarta. Pentru a fi iubita de un anumit barbat, i-am pus spurcaciuni în mâncare sau bautura.
60. Am sfatuit pe altii sa mearga la vrajitori sau sa faca lucruri vrajitoresti. Am avut credinta mincinoasa ca sufletul dupa iesirea din trup se reîncarneaza în alt trup sau intra în animale, plante etc.
61. Am jurat strâmb la judecata sau în alte împrejurari (urmarile juramântului).
62. Am raul obicei de a folosi numele lui Dumnezeu si al sfintilor fara de rost, la toate nimicurile.
63. Nu am multumit lui Dumnezeu pentru binefaceri, pentru boli, necazuri, ispite, ci am cârtit, m-am blestemat pe mine, dorindu-mi chiar si moartea; am blestemat pe altii.
64. M-am jurat ca voi rasplati cu rau celor ce mi-au facut rau.
65. Am socotit ca trebuie sa împlinesc juramântul nelegiuit facut la mânie sau la betie si l-am împlinit.
66. În loc de a ma împaca, am dat în judecata pe aproapele meu.
67. M-am jurat sa mor, sa orbesc, sa ma arda focul, sa moara mama, tata, copilul meu etc.
68. Am silit pe altii cu bani, prin îngrozire sau viclesug ca sa jure pentru mine.
69. Am dracuit pe cei din casa, pe straini, dobitoace, lucruri, chiar si pe mine însumi.
70. Am jurat pe cele sfinte, fiind singur sau în fata copiilor, a oamenilor mari, îndemnând si pe altii la asa ceva.
71. Nu m-am luptat pentru a pazi poruncile lui Dumnezeu, ci pentru a le dispretui, a le huli.
72. M-am împartasit cu nevrednicie cu Sfintele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos.
73. Dupa spovedanie si împartasanie m-am întors din nou la pacate, facându-ma fur de cele sfinte.
74. Am scuipat dupa ce m-am împartasit.
75. Am luat particele.
76. Am luat Aghiasma Mare fara a fi spovedit.
77. Am trecut la pomelnicul mortilor pe cei vii care miau facut rau; i-am scris pe toaca sau clopot pentru a fi pedepsiti de catre Dumnezeu.
78. Am crezut si am spus si altora ca nu trebuiesc botezati copiii când sunt mici, zicând ca ei nu au pacate.
79. Am facut fagaduinte bune lui Dumnezeu la vreme de strâmtoare, la grea cumpana, iar când mi-a fost bine le-am calcat.
80. Am fagaduit a da daruri la Biserica, la cei necajiti, saraci si nu am dat, calcându-mi fagaduinta.
81. Am lucrat Duminica si în sarbatorile bisericesti, la mine sau la altii. Am facut lucruri care as fi putut sa le fac si în alte zile: cumparaturi, mâncare,spalat etc.
82. Am cumparat si vândut în acele zile în loc sa merg la biserica.
83. Am facut claci cu povestiri necuviincioase,cu vorbe si glume murdare, cu lautari, cu betii si jocuri, ajungându-se la certuri si scandaluri.
84. Mergând la biserica mi-am ales un loc de cinste si nu am stat cu buna rânduiala, vorbind si tulburând pe cei din jur.
85. Nu am ascultat cu toata evlavia si credinta slujbele din biserica. În timpul slujbelor am dormit sau m-am gândit la lucruri desarte.
86. Nu m-am dus Duminica si în sarbatori la biserica, ci am stat acasa uitându-ma la slujba de la televizor sau ascultând la radio, fara a avea un motiv binecuvântat.
87. Am venit la biserica dupa ce a început slujba si am plecat înainte de a se termina, asemanându-ma cu Iuda, vânzatorul.
88. Duminica si în sarbatori nu am facut fapte bune potrivite vredniciei zilei.
89. Am lepadat Sfânta Traditie a Bisericii, sus tinând ca numai Sfânta Scriptura este izvorul de credinta si mântuire.
90. M-am dus la biserica numai de ochii lumii, sau cu gânduri desarte, sau spre a ma ruga pentru osânda celor ce mi-au gresit.
91. Am îndemnat pe alti crestini sa nu mearga la biserica.
92. Nu mi-am facut pravila de rugaciune si canonul rânduit de catre duhovnic, ocupându-ma cu cele lumesti.
93. Am postit post negru sâmbata si Duminica. Am facut metanii în aceste zile, fara a avea canon de la duhovnic.
94. Am stat la masa fara a face rugaciune si m-am ridicat fara a multumi lui Dumnezeu pentru toate câte mi-a dat.
95. Am mâncat si baut cu lacomie, peste masura, fiindu-mi rau; am vomitat dupa ce am stat la masa, din cauza multei mâncari sau bauturi.
96. Nu am postit cele patru posturi, nici lunea, miercurea si vinerea de peste an. Am postit numai o saptamâna la început si alta la sfârsit.
97. Ca parinte, nu am avut grija în egala masura de fiecare din copiii mei.
98. Am împiedicat pe copiii mei de a merge pe calea credintei sau sa se calugareasca, sa mearga la biserica, ba i-am si pedepsit pentru asta.
99. Nu m-am îngrijit de mântuirea copiilor mei; nu i-am dus la spovedanie si împartasanie si nu le-am dat pilda prin viata si comportarea mea.
100. Când copiii mei au avut apucaturi rele nu i-am mustrat, nu i-am pedepsit si nu i-am oprit de la acestea.
101. Ca parinte m-am purtat prea aspru si am pedepsit pe nedrept pe copiii mei.
102. Am povatuit pe copiii mei sau pe cei din familie sa calce peste semanaturile oamenilor, sau sa strice munca si avutul altora, sa fure, sa minta sau sa faca alt rau.
103. Am purtat ura împotriva parintilor mei pentru ca nu am fost lasat în voia mea sa fac ceea ce îmi placea mie.
104. Nu am ascultat parintii când mi-au dat sfaturi folositoare de suflet, când mi-au cerut sa nu umblu prin localuri de petreceri si sa nu ma întovarasesc cu cei care au apucaturi rele si desfrânate.
105. Nu mi-am îndeplinit datoria fata de parintii mei; nu i-am cinstit cu lucrul si cu cuvântul, am fost neascultator si m-am purtat urât cu ei.
106. Mi-am blestemat parintii, i-am batjocorit, i-am batut, le-am spus cuvinte jignitoare; le-am dorit boala, necaz si chiar moartea. I-am parasit la nevoie, la boala si în neputinte, neajutându-i.
107. Ca parinte nu m-am rusinat de copiii mei, dezbracându-ma în fata lor.
108. Am vazut goliciunea parintilor mei.
109. Nu am ascultat de cei mai mari ai mei (profesori, conducatori, sefi) atunci când m-au înva tat de bine.
110. Nu am ascultat de parintii mei duhovnicesti (duhovnic si nasi), nu m-am rugat pentru ei; i-am batjocorit, i -am vorbit de rau, i-am urât.
111. Ca parinte duhovnicesc (nas) nu am purtat grija de fiii mei sufletesti, atât cât mi-a stat în putinta.
112. Nu mi-am ales sotie/sot tinând seama de învataturile Bisericii si binecuvântarea parintilor, ci dupa voia si placerea mea.
113. Ca barbat nu mi-am iubit sotia ca pe mine însumi; am batjocorit-o, am certat-o, am batut -o, am socotit -o ca pe o roaba, nu am ajutat -o si nu m-am straduit sa caut si sa gasesc armonia si pacea în viata
de familie.
114. Ca sotie nu am ascultat de sotul meu, ci l-am certat, l -am ocarât, încât am ajuns la cearta si scandal.
115. Am silit pe sotul meu, din pricina mândriei si a slavei desarte, sa cheltuiasca bani prea multi pe îmbracaminte luxoasa si la moda, pe placeri si desertaciuni lumesti.
116. Nu m-am supus sotului/sotiei la îndatoririle conjugale, motiv pentru care a pacatuit.
117. M-am despartit de sotie/sot fara motiv bine cuvântat si m-am recasatorit, despartind familie.
118. Am avut gând de razbunare si chiar m-am razbunat asupra vrajmasilor mei, dorindu-le necazuri, chiar si moartea; i-am pizmuit, i-am batut, i-am mutilat sau le-am facut alt rau.
119. Am facut rau aproapelui meu, l-am ocarât, defaimat, facându-i viata grea prin tot felul de insulte si ponegriri, spunând despre el multe neadevaruri, ucigându-l sufleteste. Am îndemnat si pe altii la batai si
ucideri.
120. Am ucis pe aproapele cu arma, prin junghiere, sufocare, otravire..., cu voie sau fara de voie.
121. Am ucis pe aproapele meu pentru a-i rapi averea sau sotia (sotul).
122. Am luat diferite doctorii pentru a nu ramâne însarcinata sau pentru a ucide copiii în pântece; am îndemnat si pe alte femei sa faca la fel sau le-am ajutat într-un anumit fel.
123. Am îndemnat, obligat sau am fost de acord ca sotia sa faca avort. Am ajutat pe alta femeie (sau pe medic) sa faca avort, sau am dat bani pentru a face avort.
124. Am folosit diferite metode pentru a nu ramâne însarcinata si înca nu am renuntat la ele.
125. Am facut avort (cu voie sau fara voie).
126. Am nascut copil mort.
127. Am omorât copilul dupa nastere, nebotezat sau botezat.
128. Am avut copil care a murit nebotezat din vina mea sau a altcuiva.
129. Am botezat copiii nascuti morti sau avortati, la sarbatoarea Sfântului Ioan Botezatorul (7 ianuarie) sau cu alta ocazie.
130. Am fost neatent si am lasat copilul sa cada în apa, în foc, de la înaltime sau sa umble cu obiecte taioase ca astfel sa se schilodeasca, sa se raneasca sau chiar sa moara.
131. Am parasit de buna voie copiii, lasându-i în voiasoartei.
132. Am pacatuit în întelegere cu sotia/sotul sau cu cine am avut relatie sexuala ca sa nu avem copii prin diferite metode: pazire, anticonceptionale, leacuri, bai, calendar, sterilet, prezervativ etc.
133. Am pacatuit cu sotia/sotul sau cu altcineva prin împreunare împotriva firii (perversiuni sexuale: gomorie - relatii orale; sodomie - relatii între persoane de acelasi sex, între oameni si animale; pedofilie).
134. Mi-am distrus singur sanatatea, scurtându-mi viata, prin mâncare peste masura, bautura, fumat, petreceri nesabuite si altele asemanatoare.
135. Am facut pariuri dracesti, întrecându-ma cu altii la fumat, baut, la joc sau alte chipuri nastrus nice, stricându-mi sanatatea mea sau pe a altora, pricinuind chiar si moarte.
136. Am câstigat bani si averi cu viclesug, cu vraji si alte mijloace dracesti, ucigând sufletul meu si pe al altora.
137. M-am purtat crud cu animalele, pasarile si alte vietuitoare, ucigându-le. Am pus greutati mari pe animale si le-am batut fara de mila.
138. Am mâncat sânge de animale; am mâncat animale sugrumate, omorâte de fiare salbatice, împuscate fara a curge sângele din ele.
139. Am avut cugete si pofte trupesti necuviincioase (uneori si când am privit la icoane); am pastrat în suflet acele cugete si nu le-am alungat, îndulcindu-ma de ele.
140. Nu am savârsit pacatul cu lucrul dar cu gândul am pacatuit iar prin imaginatie îmi închipuiam si cum am sa-l savârsesc atunci când voi avea ocazia.
141. Am cautat prilej de a pacatui dar nu am avut ocazia.
142. În loc de a-mi stapâni poftele, am cautat sa le aprind mai tare.
143. Am cârtit împotriva lui Dumnezeu, cerând sa ma scuteasca de razboiul desfrânarii, dar eu nu m-am straduit sa ma înfrânez.
144. Am rostit cuvinte si am facut fapte necuviincioase în fata copiilor si a celor mai în vârsta. Am râs fara de socoteala, cu nerusinare; am facut cu ochiul, am jucat si atâtat poftele altora, am jucat, am batut din
palme, am chiuit si am râs cu pofta la petreceri si nunti.
145. Am platit cu bani sau am dat daruri cântaretilor sau celor care cântau cântece si spuneau glume necuviincioase, sau am scris eu însumi cântece; le-am cântat sau am facut alte mascariciuni si obscenitati.
146. Am pastrat în casa, am primit diferite tablouri sau poze cu desfrânari; le-am pus pe pereti.
147. Am cumparat, am citit, am dat si altora carti, reviste sau poze pornografice.
148. Am avut vise desfrânate în timpul somnului, patimind si scurgere; m-am întinat, fiind treaz, din dezmierdare sau prea multa îmbuibare.
149. Nu mi-am facut canonul dupa ce am patimit scurgere în timpul somnului sau chiar treaz fiind.
150. Mi-am stricat fecioria sau curatenia prin pacatul malahiei (masturbare).
151. Am facut pacatul malahiei cu altcineva.
152. Am privit fete straine cu gând de pofta trupeasca; m-am unit si învoit cu mintea si cu inima spre a sta de vorba cu gândurile desfrânarii celei trupesti. Am pacatuit, curvind cu mintea si cu inima, îndulcindu-ma prin închipuirea pacatelor trupesti. Am curvit prin
imaginatie, mai bine zis cu dracul curviei, ca si cu niste femei (barbati), înfierbântându-ma cu trupul. Am privit cu pofta la trupul si la fetele femeiesti si am preacurvit cu ele în inima. Chiar în vremea sfintei rugaciuni, uneori, m-am aflat curvind si preacurvind cu
mintea si inima. Am rapit sau violat cu forta.
153. Am desfrânat cu fecioara, vaduva, fete bisericesti, cu rudenii sau cu cei de alta credinta.
154. Am trait cu sotia înainte de cununia reli gioasa.
155. Am pacatuit cu dobitoace, pasari. De multe ori voind sa-mi rascolesc dezmierdarile cele trupesti si sa ma îndulcesc cu ele, mi-am închipuit cu mintea împreunari de oameni, de dobitoace, de pasari si alte feluri de închipuiri dracesti prin care mi -am spurcat mintea si inima, aprinzând în mine focul desfrânarii, cel ce m-a facut vinovat de focul cel vesnic.
156. Fiind casatorit, am preacurvit cu altcineva, chiar si cu femeie maritata, despartind familii.
157. Am trait trupeste cu sotia în zile de post, Duminica si sarbatori, în timpul perioadei lunare a sotiei sau în cele patruzeci de zile dupa nastere.
158. Nu m-am înfrânat de la împreunare nicicând sotia a ramas însarcinata.
159. Am mers la biserica (ca femeie) înainte de cele patruzeci de zile dupa nastere si fara a-mi face molifta de dezlegare.
160. Ca parinte am culcat în pat cu mine fete sau baieti mai marisori, sau i-am pus sa doarma împreuna.
161. Am pacatuit înainte de casatorie si am mintit pe sot sau sotie, nespunând adevarul.
162. Fiind copil am jucat diferite jocuri patimase, desfrânate, necuviincioase, cu alte fete sau baieti.
163. Am fost la nunti cu lautari, baluri, hore, discoteci si alte petreceri pagâne, necrestine. M-am uitat la televizor, video etc. la filme pornografice, întinându-mi mintea si sufletul; nu am purtat grija de copiii mei si le-am îngaduit sa priveasca la filme imorale, chiar si în prezenta mea.
164. Am jucat table, biliard, carti sau alte jocuri de noroc, pagubindu-ma baneste pe mine sau pe altii.
165. Am fost la stadioane, sali de sport, teatre, pentru a urmari meciuri, spectacole, circuri, conferinte sau alte manifestatii pagâne ori sectare.
166. Am frecventat case si locuri unde se spuneau cuvinte si fapte de sminteala, necuviincioase si nemernice: bar, bordel, sex -shop, strip-tease etc.
167. Am fost si am mâncat în casa la cei care traiau necununati la Biserica; nu i-am sfatuit sa se cunune; am primit daruri de la ei si i-am pomenit la slujbele Bisericii.
168. M-am casatoit cu rude de sânge, din cuscrie, din înfiere sau din botez.
169. Am avut de gând sau am furat averea aproapelui, a bisericii sau a manastirii. Nu mi-am platit datoriile cuvenite.
170. Am vândut marfa falsificata, stricata; am luat un pret mai mare decât cel cuvenit.
171. Am înselat la cântar; am folosit vorbe mestesugite la vânzare sau cumparare spre a însela pe aproapele, nu am spus adevarul.
172. Am silit pe altii sa cumpere scump de la mine marfa proasta, sa-mi lucreze sau sa-mi vânda ieftin. Am facut afaceri necurate din care au ramas oameni înselati, pe drumuri sau chiar în temnita. Am facut trafic cu droguri, femei, arme etc. Am rapit/sechestrat alte persoane.
173. Prin viclenia sau falsitatea mea am înselat statul, pe aproapele sau Biserica.amanet), mita sau alte daruri.
175. Am nedreptatit pe aproapele, tinând seama de îmbracaminte, avere sau pozitia sa sociala, nesocotind dreptatea legala, cautând si folosul meu.
176. M-am mâhnit pentru saracia mea materiala, tulburându-ma foarte tare si am dorit sa ma îmbogatesc.
177. Am furat de la cei din familie, de la stat, de unde am lucrat si nu am întors cele furate.
178. M-am pornit cu ura împotriva celor ce m-au furat sau pagubit, dându-i în judecata, batându-i sau facândule alt rau.
179. Am pagubit pe aproapele de cinste, de merite, de functie si de locul sau mai bun.
180. Am gasit lucruri furate si stiind ale cui sunt nu le-am înapoiat, pastrându-le pentru mine.
181. Am tainuit lucruri împrumutate sau date spre pastrare, neîndurându-ma a le înapoia; am pas trat în casa lucruri furate, am cumparat lucruri care am stiut ca sunt furate.
182. Am jefuit averile mortilor, mormintele.
183. Nu am respectat fagaduinta data de a face parastase, liturghii sau praznice dupa moartea parintilor sau a celor care m-au rugat si le-am promis.
184. Am luat de la Biserica lucruri, bani, lumânari, untdelemn, icoane etc. si nu le-am înapoiat. Am fost cu rautate asupra Bisericii sau manastirii, zicând ca au prea mult.
185. Am rapit cu sila, cu minciuni, juraminte false sau prin judecata pamântul aproapelui meu.
186. Am sfatuit pe altii sa fure, sa faca rau, ajutându-i si eu la acestea; i-am ascuns în casa mea.
187. Nu mi-am respectat nici contractul, nici fagaduinta facuta aproapelui.
188. Nu am lucrat dupa puterea mea la locul de munca, nefacându-mi datoria.
189. Nu mi-am platit datoriile fata de stat; am facut declaratii false, înselând statul.
190. Având posibilitatea sa înlatur pagubele aproapelui, nu l-am ajutat.
191. Am furat în grupuri, îngrozind lumea.
192. Am banuit, am napastuit, am pedepsit pe altii, pentru pierderea avutului meu.
193. Am facut vrajba între mireni sau (si) clerici, provocând tulburare.
194. Am marturisit strâmb asupra aproapelui în fata oamenilor, aducându-i astfel necinste, înjosindu-l, pricinuindu-i pagubire sufleteasca sau materiala, necazuri si suferinte.
195. Nu am tinut seama de datoria de a fi sincer, ci am grait minciuni de tot felul.
196. Am mintit de frica sa nu patimesc ceva rau, fiind amenintat.
197. La judecata am dat bani sau alte bunuri ca sa-mi micsoreze pedeapsa.
198. Am stat la îndoiala sa spun adevarul.
199. Am fost nestatornic în cuvântul dat, în credinta si fagaduinta, mintind pe altii si pagubindu-mi sufletul.
200. Am vorbit cu doua întelesuri; am vorbit altfel de cum am gândit, cazând în fatarnicie.
201. Am fost lingusitor cu fatarnicii, cu sarlatanii, cu oamenii mari si cu mincinosii.
202. Am mintit în fata judecatorilor ca pârât, ca inculpat sau ca martor.
203. Am mintit la marturisire, de rusine, din teama de a dezvalui unele însusiri rele ale mele sau unele pacate rusinoase.
204. M-am laudat, m-am înaltat cu gândul.
205. Am voie sloboda si din mândrie mi-o împlinesc.
206. Am obiceiuri rele si din mândrie nu le parasesc.
207. Sunt încapatânat, nesupus, ambitios si mândru în comportare.
208. Sunt orgolios, nu suport sa mi se porunceasca, sa mi se arate adevarul sau sa fiu criticat, desi recunosc ca sunt vinovat.
209. Sunt încrezut, ma încred în bunurile lumesti, în oamenii mari si ma laud cu toate.
210. Sunt îndraznet, doritor de a face numai ce doresc eu, sunt batjocoritor, obraznic, fals si fara de sfiala; ma supar repede.
211. Sunt potrivnic, neascultator, împietrit, as pru si plin de mine însumi.
212. Ma mândresc cu podoabele hainelor si cu frumusetea lor.
213. Ma mândresc cu podoabele casei mele, pe care am dat sume mari de bani, si cu alte desertaciuni.
214. Ma mândresc cu avere straina, cu rude bogate, cu ranguri înalte în societate sau cu starea mea sociala.
215. Ma mândresc cu podoaba parului, cu chipul meu frumos, cu sanatatea, cu tineretea sau cu vârsta înaintata pe care am apucat -o, cu tot ce am frumos si bun, uitând ca toate sunt de la Dumnezeu.
216. Din mândrie si ca sa arat bine, îmi îngrijesc cu multa atentie parul, tenul, unghiile pe care le las sa creasca, le vopsesc, îmi rad parul de pe picioare, ma coafez, îmi vopsesc parul, buzele si ochii cu diferite
vopsele, aratând prin aceasta lui Dumnezeu ca nu m-a facut asa cum trebuia.
217. Am purtat haine fine, scumpe, la moda si extravagante, facând sminteala celor ce ma priveau si cu dorinta de a place celor din jurul meu; m-am îmbracat necuviincios aratându-mi în felurite feluri
goliciunea trupeasca prin fuste scurte, rochii decoltate...
218. Am intrat în Sfânta Biserica împodobita ca la parada, facând sminteala celor ce ma priveau.
219. Am stat în fata ca sa fiu vazuta si admirata.
220. M-am împartasit îmbracata necuviincios, cu chipul si buzele vopsite, cu capul descoperit, cu pantaloni, atingând înfricosatele Taine ale lui Hristos, aratând lipsa de evlavie.
221. Am postit cu gândul sa slabesc, sa fac silueta, nu din evlavie.
222. Mi-am cheltuit averea si chiar ultimul ban din casa pentru lux si desertaciuni lumesti.
223. Am purtat la gât margele, medalioane, cercei, inele si alte bijuterii ca sa atrag atentia si sa ma mândresc cu ele, fara a ma gândi ca sunt lucruri idolesti si mare urâciune înaintea lui Dumnezeu.
224. Din mândrie am defaimat portul calugaresc si preotesc, precum si saracia sau nevointele lor.
225. Din mândrie am râs de pacatele altuia, dispretuindu-l si vorbindu-l de rau, iar pe ale mele nu le-am socotit.
226. Din mândrie am defaimat pe cei saraci, lipsiti, nestiutori, pe cei ce au gresit cu ceva, pe cei neputinciosi si pe cei ce au saracit din anumite motive sau necazuri, în loc sa ma rog lui Dumnezeu
pentru ei.
227. Din mândrie m-am socotit destept, întelept, talentat si cu multe calitati.
228. M-am mândrit si m-am socotit mai presus decât ceilalti cu frumusetea, cu stiinta, cu felul de a vorbi, cu glasul meu, nesocotind ca aceste daruri nu sunt alemele, ci ale lui Dumnezeu, Care mi le-a dat, si pentru care trebuie sa-I multumesc.
229. M-am mândrit cu saracia, cu hainele modeste, cu postul, cu slabiciunea trupului, cu visele si vedeniile pe care pretind ca le-am avut.
230. M-am rugat cu glas tare sau am cântat mai tare decât altii ca sa fiu auzit si laudat.
231. Am dat milostenii la saraci, în vazul lumii, ca sa fiu laudat, mândrindu-ma prin aceasta.
232. Din mândrie si slava desarta am intrat în Sfântul Altar. Fiind paracliser, m-am atins de Sfânta Masa si de alte obiecte sfintite (de ce anume). Ca femeie, la îndemnul preotului, am intrat în Sfântul Altar
si am facut curatenie; m-am atins de Sfânta Masa sau de alte obiecte sfintite.
233. Din mândrie am iscodit despre casa si bogatia altora; am ascultat pe la ferestre si am vrut sa stiu cum vietuiesc, pândind tot ce fac. Am vrut sa stiu starea duhovniceasca a fratelui meu, ispitindu-l prin tot
felul de întrebari.
234. Am cautat sa ma tin dupa moda lumeasca, fara a tine seama de ce-mi este folositor si îngaduit.
235. M-am trufit si semetit; am fost mincinos si laudaros.
236. Am fost fatarnic si mi-a placut mult sa fiu cinstit si laudat de oameni.
237. Am pacatuit cu iubirea de sine, cu parerea de sine, cu simtirea de sine, cu bizuirea pe sine si cu trufasa încredere în sine.
238. Am pacatuit foarte mult cu rânduiala de sine, adica mi-a placut sa umblu dupa voia mea si am urât supunerea si taierea voii.
239. Am fost stapânit în toata vremea de duhul multumirii de sine, adica am fost multumit cu starea si asezarea mea sufleteasca, socotind ca nu sunt ca ceilalti oameni.
240. N-am avut adevarata cunostinta de sine, adevarata mustrare de sine, fiind stapânit în toata vremea de îngâmfarea de sine si pretuirea de sine.
241. Am fost stapânit în minte si cuvânt de duhul îndreptatirii de sine. Am vrut si mi-a placut sa am întotdeauna dreptate, sa nu fiu contrazis, sa vorbesc mult si sa fiu ascultat de ceilalti.
242. Am fost stapânit de trâmbitarea de sine, adica am spus altora ispravile mele cele parute bune.
243. Am hranit în toata vremea pe fariseul meu cel dinlauntru cu închipuirea de sine si cu aratarea.
244. Fiind stapânit de mândrie si încapatânare, am vorbit împotriva fata de cei mai mari.
245. Fiind mândru si semet, am urât pe cei ce m-au mustrat si am iubit pe cei ce m-au laudat.
246. M-am mândrit si m-am laudat cu cele patru feluri de bunatati: cu cele firesti, cu cele câstigate, cu cele din întâmplare si cu cele câstigate prin nevointe (duhovnicesti).
247. Având unele bunatati duhovnicesti, n-am recunoscut ca le am de la Dumnezeu.
248. Am recunoscut ca am unele bunatati de la Dumnezeu, însa nu am recunoscut ca le am în dar, ci fiindca mi s-ar cuveni, socotindu-ma vrednic de ele.
249. Am socotit ca am unele bunatati duhovnicesti pe care niciodata nu le-am avut.
250. Am defaimat legile canonice si liturgice pe care le-au rânduit Sfintii Parinti în Biserica si nu am voit sa ma supun întru toate predaniilor Bisericii.
251. Am fost robit si stapânit de defaimarea ascultarii, de iscodire, de înselarea cu mintea, de trufie, de slava desarta, de lauda, de înaltarea cu mintea, de pregetarea cea fatarnica, de voia libera, de deprinderea
pacatului.
252. Am pacatuit înaintea lui Dumnezeu cu gândul de hula, de necredinta, de încapatânare, de îngâmfare, de neînfrânare, de iubirea de stapânire si de altele asemenea acestora.
253. M-am mândrit ca eu as fi feciorelnic cu trupul, defaimând în mintea mea pe cei ce au pacatuit.
254. N-am iubit niciodata în viata mea de a fi ocarât, defaimat, necinstit de altii si nebagat în seama.
255. Nu m-am silit a curma din mintea mea viclesugurile cele gândite ale slavei desarte; nu m-am silit a face ceva înaintea oamenilor ca sa fiu defaimat de catre ei.
256. Am avut întotdeauna viata mea fatarnica, plina de prefacatorie, si fiind eu înlauntru plin de ranile constiintei si urâciunea pacatelor mele, pe dinafara m-am aratat mormânt varuit prin cuviosia si fatarnicia mea, prin care am vânat slava si lauda de la oamenii cei neiscusiti care nu au cunoscut vicleniile mele.
257. M-am lacomit la avutii.
258. Am fost zgârcit si împietrit cu inima.
259. Nu m-a interesat saracia si lipsurile altora.
260. Sunt nesatios, viclean si nedrept, însusindu-mi bunuri straine pentru a ma îmbogati.
261. Am strâns bani sau avere prin viclesug sau prin cersetorie, spre a ma îmbogati.
262. Am fost grabnic a lua si zabavnic a da.
263. Am dat milostenii cu îndoiala si cu zgârcenie, ocarând pe cei carora le-am dat.
264. Nu m-am gândit la viata vesnica, dându-mi milostenie pentru sufletul meu, ci am socotit ca o sa-mi dea altii, dupa plecarea mea din aceasta lume.
265. Pentru zgârcenia mea nu am dat slujbe la Biserica pentruraposatii mei si pentru usurarea pacatelor mele.
266. Am clevetit, am soptit la ureche cuvinte despre altii, sau am facut semn cu mâna, aratând pe altii si vorbindu-i de rau.
267. Am zavistuit (invidiat) pe altul pentru bunastarea lui si m-am bucurat pentru necazurile lui.
268. Nu mi-am reparat greseala, când am nedreptatit pe aproapele, nici nu am cerut iertare.
269. Din pricina invidiei nu am raspuns la salut, nici nu am salutat pe cei ce erau mai capabili sau mai înzestrati cu darurile decât mine.
270. Din pricina zavistiei mi-am umplut sufletul de patimi si ciuda, întunecându-l cu multe pacate grele.
271. Sunt foarte dusmanos si rau; nu am recunostinta fata de cei ce-mi fac bine; tin minte raul, batjocoresc pe aproapele si ma bucur când altii sunt batjocoriti.
272. Am povestit altora greseala aproapelui si am încarcat si mai mult pacatele lui.
273. M-am iutit si m-am mâniat de foarte multe ori în viata mea, cu motiv si fara motiv.
274. Din cauza mâniei care m-a stapânit mi-am pierdut rabdarea si pacea mintii si a inimii.
275. Nu am avut râvna sfânta si nu m-am împotrivit celor ce au calcat si batjocorit legile canonice ale Bisericii lui Hristos.
276. Din cauza mândriei si a lenevirii mele am devenit nesimtitor si îm pietrit la inima si n-am avut umilinta si lacrimi spre a stinge la vreme de nevoie focul mâniei si al iutimii.
277. De multe ori, în timpul rugaciunii, mi-am amintitcu ura si cu mânie fata celui care m-a suparat si am urzit în minte gândul de razbunare.
278. Fiind stapânit de mânie am tinut minte raul asupra altora.
279. Am dusmanie asupra aproapelui meu si nu vreau sa-l iert.
280. În toata vremea vietii mele am fost lacom la mâncare si bautura.
281. M-am sârguit în toata vremea de a-mi procura mâncaruri gustoase, scumpe si de multe feluri.
282. Mi-am facut pântecele dumnezeu, slujindu-i lui si facându-i totdeauna voia.
283. Mi-am îngrasat trupul cu mâncaruri si bauturi peste masura, din care cauza mi-am îndobitocit mintea si am devenit lenes, trândav si greoi la lucrarea tuturor faptelor bune.
284. Am fost stapânit de nesaturare, de cârtire si nemultumire în timpul mesei.
285. Am fost iubitor de dulceata si mi-a placut sa beau bauturi dulci si aromate
286. Fiind rob al pântecelui, am asteptat cu mare nerabdare sa vina Pastile, Craciunul sau alte praznice mari spre a face dezlegare la toate mâncarurile si bauturile.
287. Am mâncat carne în saptamâna brânzei.
288. Desi am postit posturile, totusi, am dat la altii mâncare de frupt.
289. Din cauza saturarii pântecelui, mi-am facut mintea groasa si molatica, scazându-mi trezvia, atentia si memoria.
290. Fiind satul de tot felul de bucate, am avut nebunia de a ma face dascal si a tâlcui altora din Sfânta Scriptura, uitând ca: în pântecele plin, cunos tinta lui Dumnezeu nu locuieste.
291. Am postit cu scopul de a face rau vrajmasilor mei.
292. Am postit dupa a mea rânduiala si parere, încalcând postul rânduit de Biserica.
293. Am postit numai de mâncare dar nu si de pacate, fiind dusmanos si rau.
294. În post am mers la petreceri, ospete, zile onomastice.
295. M-am lenevit de a lucra toata fapta buna prin gând, cuvânt si lucru, dupa a mea putere.
296. M-am lenevit de a ma ruga lui Dumnezeu în toata vremea.
297. Am dormit prea mult si nu m-am sârguit de a priveghea dupa a mea putere.
298. M-am lenevit de a citi Sfânta Scriptura si învataturile Sfintilor Parinti.
299. M-am lenevit de a fi veghetor si treaz cu mintea în fiecare clipa, spre a nu fi luat prin surprindere de momelile cele subtiri ale dracilor.
300. M-am lenevit de lucrarea cea tainica a mintii, adica de a cugeta cât mai des la moarte, la Judecata de apoi, la Rai si iad, precum si la alte cugetari duhovnicesti si ziditoare de suflet.
301. Am fost stapânit de moleseala trupului, paruta neputinta a trupului si trândavie.
302. Din lenevie nu m-am ostenit a face metaniile si închinaciunile cum trebuie.
303. De multe ori lenea mea de a ma ruga lui Dumnezeu am acoperit-o cu unele pricini parute a fi folositoare.
304. M-am lenevit de a ajuta pe fratele meu cazut în îndoiala, deznadejde.
305. Seara, din pricina oboselii, m-am culcat fara rugaciune, iar dimineata, din pricina grabei, am plecat la activitatile mele fara a-mi face rugaciunea, socotind ca am aceasta îngaduinta din pricina împrejurarilor. M-am lenevit sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru toate, asteptând sa-mi vina cele de trebuinta fara osteneala mea
de a ma ruga si a multumi.
306. Din lene am lasat sa se strice icoanele si alte podoabe sfinte.
307. Mi-a fost lene sa-mi cercetez cu de-amanuntul pacatele mele, când a trebuit sa ma marturisesc, si din aceasta pricina m-am împartasit cu nevrednicie.
308. M-am lenevit sa-mi aprind candela sau lumânarea, sa îngenunchez cu amândoi genunchii în vremea rugaciunii.
309. Mi-am încurajat lenea zicând, ca m-as ruga mai mult daca as fi calugar, dar asa, fiind în lume, nu este cu putinta.
310. M-am lenevit a chema preotul sa faca aghiasma, Sfântul Maslu, sau alte slujbe, la vreme potrivita.
311. Nu am facut sfestanie în casa noua; n-am sfintit fântâna si vasele cele spurcate.
312. Din lene si nepasare m-am lenevit de a ma spovedi la vreme de ispita si când am facut pacate grele; am umblat din duhovnic în duhovnic, cautând pe cel mai îngaduitor, pentru a nu mi se da canon
potrivit cu pacatele mele cele grele.
313. Din cauza lenevirii si a trândaviei nu am voit sa lucrez dupa a mea putere faptele cele bune pe care as fi putut sa le fac cu lucrul.
314. Am fost lenes, molatec si nepasator de a ajuta în orice chip pe altii care se aflau în primejdie trupeasca sau duhovniceasca.
315. Am putut dar nu am vrut sa împiedic pe aproapele de a pacatui (Caz concret).
316. Nu m-am rugat pentru aproapele si pentru toata lumea.
317. Nu am mângâiat pe cei întristati.
318. M-am împartasit fiind suparat si învrajbit.
319. Nu am pus cuvânt bun si de garantie pentru cei care îi stiam vrednici.
320. Nu am saturat pe cei flamânzi.
321. Nu am dat sa bea celui însetat.
322. Nu am îmbracat pe cel gol.
323. Nu am cercetat pe cel bolnav, pe cel din închisoare.
324. Nu am primit pe cel strain.
325. Nu am îngropat pe cel mort.
326. Nu m-am ostenit sa cunosc dogmele, învataturile si rânduielile credintei.
327. Nu am avut dragoste sa-L cunosc pe Dumnezeu din frumusetile naturii si din tot ce ne înconjoara.
328. Nu m-am ostenit sa patrund mai adânc Crezul si credinta Ortodoxa.
329. În necaz, ispite, pagube, suferinte, mi-am pierdut nadejdea în Dumnezeu ca ma poate ajuta.
330. Când am pacatuit greu, mi-am pierdut nadejdea în Dumnezeu, zicând ca nu ma va ierta niciodat a si ca nu ma pot mântui niciodata, cazând în deznadejde si facând voia satanei.
331. Nu m-am ostenit sa aprind în sufletul meu focul sfintei dragoste.
332. Nu m-am silit sa câstig virtutile dragostei crestine în legatura cu Dumnezeu si cu aproapele.
333. Nu am tinut seama de smerenie si rabdare, prin care se învinge raul si se câstiga virtutea.
334. În toata vremea vietii mele am fost stapânit denestiinta, de nesimtire si împietrirea inimii.
335. Din cauza nesimtirii mele, în toata vremea m-a stapânit uitarea, lenea, nepasarea, deznadejdea, neevlavia si nefrica de Dumnezeu.
336. Din cauza nesimtirii inimii mele am trait ca si cum nu as mai muri vreodata, ca si cum nu as avea de dat seama înaintea lui Dumnezeu pentru toate faptele mele.
337. Am fost stapânit de raceala si uscaciunea sufletului fata de toate lucrurile cele bune si am stat încremenit si lâncezit cu trupul si cu sufletul fata de tot lucrul duhovnicesc.
338. Fiind cuprins de nesimtire, de împietrirea inimii, am pierdut râvna, zdrobirea inimii si umilinta, precum si orice simtire a lui Dumnezeu din sufletul meu si astfel, viu fiind cu trupul, cu sufletul din mine sunt mort.
339. Fiind cuprins de nesimtire pentru pacatele mele, m-am apucat ca sa învat pe altii.
340. Fiind stapânit de nesimtire, am mâncat si baut prea mult, am dormit prea mult, am vorbit prea mult si fara de folos.
341. De multe ori, fiind în biserica, atâta nesimtire am avut fata de acest loc sfânt, încât am stat cu vorbe desarte, cu dormitare si chiar cu glume si râs, ca în mijlocul unui spectacol.
342. Din cauza nesimtirii si a împietririi inimii mele, niciodata nu am putut sa am adevarata deslusire a gândurilor mele, având mintea oarba la deslusirea celor bune si n-am priceput ca nesimtirea este moartea mintii si omorârea sufletului mai înainte de moartea trupului.
343. În toate lucrurile, cuvintele si gândurile mele nu m-am sârguit sa am rabdare si blândete.
344. Neavând rabdare si blândete, m-a stapânit în toata vremea iutimea, nerabdarea, amaraciunea, necazul, tulburarea, nelinistea, nealinarea, neîngaduinta, rautatea si viclenia.
345. Fiind fara rabdare si blândete, am fost strain în toata vremea de nerautate, de simplitate si de nevinovatia cea cuvenita unui suflet curat.
346. Neavând rabdare si blândete, am fost nemultumitor si cârtitor la obligatiile pe care le aveam.
347. Nu am avut adevarata cunostinta de sine, adica nu am avut vedere clara si deslusita cu mintea despre toate slabiciunile si neputintele mele.
348. Având mintea întunecata de patimile mele si neavând dreapta socoteala, nu am putut întelege când a fost cu mine ajutorul lui Dumnezeu, ramânând pururea nesimtitor si nerecunoscator fata de El.
349. Neavând dreapta socoteala, am început de multe ori a face lucruri mai presus de puterea si de priceperea mea si în loc de folos, m-am ales cu paguba si primejdii.
350. Neavând smerenie si dreapta socoteala, m-am apucat uneori a face pe dascalul, tâlcuind altora, dupa capul meu, unele locuri grele din Sfânta Scriptura, înselându-ma si pe mine si pe altii.
351. M-am lenevit de a ma ruga lui Dumnezeu neîncetat, ziua si noaptea.
352. M-am lenevit de multe ori a merge la biserica, lipsind mai mult de trei Duminici consecutiv, cazând sub mare afurisenie.
353. M-am lenevit de a ma ruga mai mult, uitând ca rugaciunea multa duce la rugaciunea curata.
354. În timpul rugaciunii m-am silit a bolborosi multe cuvinte dar nu m-am silit sa-mi concentrez atentia mintii spre a întelege cele citite, spre simtirea lor cu inima, hranind pe fariseul cel din mine.
355. Uneori stând la rugaciune am avut gânduri spurcate; alteori am pierdut rugaciunea prin raspândirea la lucrurile cele desarte si nefolositoare.
356. În vremea rugaciunii am avut uneori cereri nechibzuite catre Dumnezeu si, daca dupa o vreme nu le-am dobândit, m-am întristat si descurajat de a ma mai ruga, neîntelegând ca Dumnezeu are mare grija de mine, de cele ce sunt spre folosul meu.
357. Am fost batjocorit de draci în chip jalnic, caci, sosind vremea de rugaciune, m-am apucat de alte treburi, neîntelegând ca nici o treaba nu este mai de folos decât rugaciunea.
358. Stiind ca Dumnezeu cere de la om rugaciunea curata, fara imaginatie, în vremea rugaciunii am lasat mintea sa-si închipuiasca fel de fel de forme si închipuiri.
359. Când mila Domnului m-a cercetat în vremea rugaciunii si când sufletul a început a se ruga din inima cu cuvinte proprii, eu, pacatosul, am început a cauta cuvinte subtiri si cu mestesug spre a vorbi în acele momente sfinte cu Dumnezeu si prin aceasta mândrie si prostie am alungat darul si umilinta de la ticalosul meu suflet si am mâhnit pe Preabunul Dumnezeu, Care cere de la om cuvinte smerite, simplitate si nevinovatie.
360. În vremea rugaciunii am tinut cu toata taria de anumite forme, ca pozitia trupului, plecarea capului, tinerea respiratiei, iar de cele de mare nevoie, adica de atentia mintii si de simtirea inimii, prea putin m-am apropiat.
361. Am avut si aceasta mare nechibzuinta ca uneori, când m-a cercetat mila lui Dumnezeu în timpul rugaciunii, nu am încetat cititul pravilei, ci fiind înclinat spre rugaciunea cea citita, am citit mai departe psalmi si rugaciuni.
362. Uneori am stat la rugaciune având rautate sau tinere de minte de rau asupra celor ce m-au suparat sau nedreptatit.
363. Fiind lenes si stapânit de toata moleseala si nesimtirea, nu am putut ajunge la treapta cea mai de sus a rugaciunii, dar cu toate acestea, uneori, am început sa visez cu gândul ca parca tot am sporit oarecum si nu as fi cel mai de jos în asemenea privinta.
364. În vremea rugaciunii, de multe ori, m-am aflat dormitând cu mintea si chiar cu trupul, uneori stând de vorba cu gândurile si imaginile care veneau de la draci si luând aminte la ele, am râs si m-am tulburat de alte patimi; si asa, stând cu trupul la rugaciune înaintea Domnului, cu mintea si cu sufletul m-am aflat slujind dracilor si
patimilor mele.
365. N-am avut chibzuinta si dreapta socoteala ca în vremea când am fost singur sa ma rog cu rugaciunea cea dinlauntru, ci m-am rugat cu glas tare.
366. Când cineva m-a rugat sa ma rog pentru el, eu fiind lenes, am pus motivul ca sunt nevrednic si nu am voit, ascunzându-mi lenevirea în spatele unei smerenii fatarnice.
367. Alteori m-am rugat pentru altii, si daca Dumnezeu le-a împlinit cererea lor, pentru a lor credinta, eu m-am mândrit ca si cum pentru a mea rugaciune s-a facut aceasta, laudându-ma cu lucru strain.
368. Auzind Dumnezeiasca Scriptura spunând ca Împaratia lui Dumnezeu este înlauntrul nostru, nu m-am silit a cauta pe Dumnezeu înlauntrul inimii mele prin chemarea cât mai deasa a Preasfântului Sau Nume: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiestema pe mine, pacatosul”.369. Am pacatuit foarte mult cu limba înaintea lui
Dumnezeu, în tot felul, în tot locul si în toata vremea.
370. Am osândit pe altii si i-am judecat din ura si rautate.
371. Am clevetit si am pârât pe altii, din care cauza ei au suferit diferite necazuri (Ce necazuri).
372. Am omorât cinstea altora prin vorbirea de rau si prin defaimarea lor.
373. Am ocarât, am defaimat, am certat, am mustrat, am blestemat si am batjocorit pe altii.
374. De multe ori nu mi-am oprit limba de la multe vorbe desarte.
375. Prea de multe ori am avut obiceiul de a ma lauda si a spune minciuni.
376. De multe ori am vorbit cu viclenie si fatarnicie spre a fi laudat de oameni.
377. De multe ori am laudat pe cei rai si lucrurile lor cele rele si am vorbit de rau pe cei buni si lucrurile lor cele bune.
378. De multe ori am avut obiceiul de a spune povesti, de a vorbi despre ispravile cele rele ale oamenilor care au fost tâlhari, desfrânati, betivi.
379. Am vorbit (facut) de multe ori glume, chiar si cu cuvinte sfinte.
380. Am râs de multe ori în hohot si cu glas tare, pâna la lacrimi, prin care am dovedit ca sunt om nebun si fara de minte.
381. De multe ori m-am laudat cu lucrurile mele, cu rudeniile si prietenii.
382. Am avut raul obicei de a lauda pe altii în fata si am vorbit de multe ori cu viclenie si lingusire.
383. Nu m-am silit sa opresc pe altii de la vorbirea de rau, de la clevetire, de la nedreptate si de la orice fel de pacat.
384. M-am rusinat si m-am temut de a spune adevarul si de a mustra pe fata nedreptatea si hula împotriva lui Dumnezeu, pe care cei necredinciosi si hulitori le-au vorbit la aratare.
385. N-am avut taria cea buna si cu dreapta socoteala, din care cauza am tacut acolo unde era nevoie de a vorbi si am vorbit acolo unde era nevoie sa tac.
386. Stiind ca multa vorbire este scaun al slavei desarte, totusi nu am încetat de la multa vorbire cea cu lauda de sine si de la vorbirea cea desarta.
387. Neavând dragoste fata de aproapele, nu m-am silit cu toata puterea de a mângâia pe cei întristati, de a învata pe cei nestiutori si de a apara pe cei nedreptatiti.
388. Din cauza nepasarii si a cutezantei de sine, nu m-am silit cu toata puterea de a fugi si de a ma feri de locurile acelea unde se râdea, se glumea si se spuneau desertaciuni.
389. Am fost stapânit si de aceste patimi: uitarea, neevlavia, iutimea, amaraciunea, înfurierea, ura de oameni, pomenirea de rau, osândirea, întristarea de suflet, îndoiala, lasitatea, rivalitatea, împatimirea,
afectiunea pentru cele pamântesti, nebarbatia, nemultumirea fata de Dumnezeu si de oameni, cârtirea, clevetirea, înfumurarea, parerea de sine, mila de sine, crutarea de sine, îndreptatirea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stapânire, iubirea de a porunci, iubirea de aratare, dorinta de a placea oamenilor, nerusinarea, înselaciunea, ironia, duplicitatea, îndoiala, ratacirea gândurilor, iubirea de slava, iubirea de argint, iubirea de placeri trupesti, iubirea de sine, care este
maica si radacina tuturor rautatilor.
390. De asemenea, am fost stapânit si de aceste patimi: hula, blasfemie, semetie, împietrirea inimii, nesupunere, bârfa, defaimare, amagire, nebunie, neînfrânare, nepricepere, nestiinta, iesire din minti,
aiureala, salbaticie, toropeala, negrija de cele bune, gresala de fiecare clipa, risipa, zgârcenie, cunostinta mincinoasa, odihna trupeasca fara de trebuinta, moleseala, rautate, nepasare, putina credinta, slujirea la
multe patimi, înaltare, amagire, cutezanta, întristare, grairea împotriva, fatarnicie, prefacatorie, curiozitate, învoirea cu pacatele cele patimase ale sufletului si deasa cugetare la ele. Pe lânga acestea mai am si alte pacate de care nu îmi aduc aminte sau nu îmi dau seama de ele ca sunt
pacate. De toate acestea numai eu sunt vinovat, pentru care îmi pare rau si din toata inima ma caiesc si ma voi cai. Deci, iarta-ma, parinte, si canon sa-mi rânduiesti, ca de aici înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu rugaciunile Maicii Domnului, cu ale tuturor Sfintilor si cu rugaciunile sfintiei voastre, vreau sa pun început bun.