- Ce poate face un om care -si spovedeşte mereu aceleaşi păcate, le urăşte, luptă ca ele, însă, oricum, le repetă? Cum le poate învinge?
Cel mai important lucru este ca omul să-şi urască păcatul. Este esenţial! Când nu iubim un păcat, atunci putem scăpa foarte repede de el.
Dumnezeu ne-a binecuvântat cu multe daruri, cum ar fi şi darul mâniei. Auziţi? Este un dar! Şi acesta este pentru a ne mânia pe diavol, pe duhurile rele, în momentele în care suntem atacaţi de ele.
Pe când noi am început să-l folosim spre păcat, înfuriindu-ne pe aproapele nostru.
Ni s-a mai dat şi darul râvnei pentru Dumnezeu. Însă noi nu râvnim după cele sfinte, ci râvnim la cele ale aproapelui nostru. Un alt dar este cel al dorului de nesăturat după Dumnezeu, după cele sfinte, dar noi l-am transformat în păcat, întrucât nu ne mai săturăm de farmecele acestei lumi. Cel mai important lucru este însă să ne îndreptăm şi să urâm păcatul.
Pentru aceasta avem nevoie de voinţă. În tinereţile sale, Fericitul Augustin nu putea scăpa nicidecum de un păcat şi, abia după ce a devenit un bărbat copt duhovniceşte, a priceput de ce nu se putea izbăvi de acesta. Nu avea suficientă voinţă şi dorinţa sinceră de a se elibera: "Eu mă rugam, Îl rugam pe Dumnezeu să mă izbăvească de păcat, dar în adâncul inimii parcă spuneam într-un fel:
izbăveşte-mă, Doamne, de păcat, dar nu acum, ci mai târziu. Acum sunt tânăr şi vreau să mai trăiesc."
Nu pronunţa acestea cu voce tare, dar undeva, în subconştientul său, acest gând era prezent.
-Eu merg la biserică, mă pocăiesc, mă spovedesc, mă împărtăşesc, dar simt că nu e total aşa cam ar trebui să fie de fapt.
Căci conştiinţa mea tace, nu-mi descoperă păcatele, patimile. Ce-aş putea să fac?
Lucrul cel mai important pe care l-aţi putea face ar fi să vă spovediţi pentru toate păcatele săvârşite de-a lungul vieţii. Să vă amintiţi tot, în măsura în care vă va permite memoria, pentru a dobândi o conştiinţă curată.
În momentul în care omul va fi mereu atent la cuvintele, faptele şi gândurile sale, el se va elibera repede de păcate.
Vocea conştiinţei îl va avertiza cu putere de fiecare dată când va voi să săvârşească ceva prin care ai încălca poruncile lui Dumnezeu.
Dimpotrivă, omul care nu s-a pocăit pentru păcatele sale îşi nesocoteşte conştiinţa.
Dacă împliniţi toate acestea şi duceţi o viaţă activă în Sfânta Biserică: vă spovediţi, vă pocăiţi, vă Împărtăşiţi, vă rugaţi şi participaţi la slujbe, atunci sunteţi pe calea cea dreaptă.
Important este faptul că doriţi să vă desăvârşiţi, să vă îndreptaţi.
Altcineva, care îşi înăbuşă vocea inimii, se comportă într-un mod total diferit: "Ei, ce-o să se întâmple dacă în timpul postului voi bea un pahar cu lapte sau voi mânca o bucăţică de salam?"
Se începe de la cele de jos. Iisus spune: “Peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune” (Mt. 25, 20-22).
Însă nefiind credincios peste puţine, păcatul mic va da naştere unuia mai mare.
Trebuie să căutaţi un preot care să vă poată asculta când mergeţi la el pentru o spovedanie generală. În parohii sunt puţini preoţi: unul sau doi. La mănăstiri sunt mai mulţi şi dispun de mai mult timp. Pentru ei spovedania este o ascultare specială. S-ar putea să găsiti chiar un duhovnic care să vă îndrume pe calea mântuirii duhovniceşti.
El va discuta cu dumneavoastră şi vă va ajuta să vă descoperiţi patimile ascunse.
Dumneavoastră însă trebuie să învăţaţi să nu ascundeţi nimic în faţa lui, căci păcatul nu este aur, ca să-l îngropi. El trebuie descoperit repede şi scos din sutlet, şi atunci vocea conştiinţei va fi auzită în orice ispită.
Citiţi din Vieţile Sfinţilor şi vi se va zdrobi inima când veţi compara viaţa dumneavoastră cu nevoinţele lor. Veţi vedea cât de curat trăiau ei şi cum trăim noi.
Asumaţi-vă vina pentru orice ispită şi nu căutaţi vinovatul în altă parte, consideraţi-vă dator în faţa lui Dumnezeu.
Certitudinea omului că ar fi pe calea cea dreaptă nu-i este de folos, deoarece trebuie să ne asumăm neputinţa până la moarte, după cum spunea şi Apostolul Pavel. Chiar dacă am săvârşi fapte bune de dimineaţa până seara, tot nu trebuie să fim încrezuţi În mântuirea noastră, căci doar lui Dumnezeu Îi sunt cunoscute toate.
-Părinte, eu merg la biserică, mă spovedesc, dar deja de foarte mult timp simt depresia. Ce-aş putea face?
Important este să ne aducem aminte de toate păcatele, începând cu tinereţile noastre şi să ne pregătim pentru o spovedanie generală trebuie să ne eliberăm sufletul, să scoatem afară toată
mizeria care ne stânjeneşte viaţa.
Căutaţi-vă un duhovnic căruia să-i puteţi povesti despre starea dumneavoastră sufletească. Şi spovediţi-vă, căci în timpul citirii deasupra capului a rugăciunii de dezlegare, prin preot Dumnezeu iartă păcatele şi dăruieşte puterea harică în lupta cu ele.
Dumnezeu Se bucură pentru pocăinţa noastră, ne dăruieşte harul Său şi liniştea sufletească.
Iar când cădeţi din nou în această stare, deschideţi Evanghelia şi citiţi din ea, căci Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde în suflet şi alungă întunericul, tristeţea şi deznădejdea.
Trebuie să vă obişnuiţi ca, imediat după rugăciunea de dimineaţă, să citiţi din Evanghelie şi apoi să rostiţi cu luare-aminte Rugăciunea lui Iisus de cel puţin 500 de ori.
La început va fi mai greu, dar cu timpul vă veţi obişnui şi rugăciunea va curge. Sufletul are un mare folos din rostirea acestei rugăciuni. Întunericul, tristeţea şi deznădejdea vor trece, pentru că sunt doar halucinaţii drăceşti. Pentru că omul păcătuia şi cu trupul, şi cu sufletul, acum pătimeşte din cauza lor.
Există halucinaţii drăceşti din cauza invidiei celui rău, dar există şi o astfel de boală cu substrat pur fiziologic, care apare atunci când omul este slăbit fizic. Dar dacă se va strădui să scape de ea, să se abţină şi să nu permită acestui vulcan să răbufnească, înseamnă că el luptă, iar lupta aceasta este pe placul lui Dumnezeu.
-Dacă, ajungând în faţa preotului şi ruşinându-mă să enumăr toate păcatele mele, Îl voi ruga pe Dumnezeu: "Doamne, iartă-mă pe mine, mult păcătoasa", oare îmi va ierta Dumnezeu păcatele pe care le spun în faţa Lui?
Desigur, noi trebuie să ne cerem mereu iertare în faţa lui Dumnezeu şi să ne pocăim. Însă astfel nu putem şti dacă ne-a iertat sau nu. El ne-a lăsat cele ce ţin de viaţa duhovnicească pe pământ încredinţând primei Sale Biserici, ucenicilor, Apostolilor Săi, puterea de a ierta şi de a ţine păcatele.
Taina Spovedaniei vine de la Apostoli. În ziua Înfricoşatei Judecăţi, Dumnezeu ne va ierta toate păcatele, în afară de cele pentru care nu ne-am pocăit. Trebuie să lăsăm ruşinea deoparte şi să ne spovedim În faţa slujitorului lui Dumnezeu. Căci prin ruşine ard şi păcatele noastre cele mai urâte. Trebuie să ne fie ruşine să mai păcătuim, nu să ne pocăim. Dacă sunteţi bolnavă şi nu puteţi merge la biserică, chemaţi preotul acasă.
Căci noi nu cunoaştem clipa în care va veni moartea şi trebuie să fim pregătiţi pentru a o întâmpina în orice moment .
Pocăinţa trebuie să fie plină de curaj. Aici suntem în faţa unui singur om, a preotului, în timp ce, la Înfricoşata Judecată, păcatele pentru care ne este ruşine să ne pocăim acum vor răsuna în faţa tuturor sfinţilor şi îngerilor. Atunci toată lumea le va afla. De aceea şi diavolul ne îndeamnă să ne ruşinăm de ele, ca să nu ne pocăim.
Însă, atâta timp cât prin venele noastre mai curge sângele, cât inima ne mai bate în piept, cât mila lui Durnnezeu mai este cu noi, trebuie să ne spovedim toate păcatele, şi vechi, şi noi.
-De ce ne este ruşine când trebuie să mărturisim un păcat ruşinos? Ne încurcă mândria: "Ce va gândi părintele despre noi?" Părintele spovedeşte zilnic o mulţime de oameni cu unele şi aceleaşi păcate! Şi va spune: "Iată, încă o oaie rătăcită s-a întors în turma lui Dumnezeu."
Când omul îşi mărturiseşte păcatele fără a le menaja în vreun fel se îndurerează şi plânge, iar preotul simte un adânc respect faţă de cel care se pocăieşte.
Păcatele nu trebuie adunate în suflet ca într-o puşculiţă. Cine are nevoie de ele? Iar când are loc o adevărată pocăinţă, şi omul, şi duhovnicul său dobândesc liniştea. “Şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte”(Lc. l5, 7).
Venind în vizită la medic şi spunându-i despre bolile mărunte, dar ascunzând-o pe cea mai periculoasă pentru viaţa noastră, putem muri. Rănile sufleteşti nu sunt mai puţin periculoase pentru viaţa noastră duhovnicească, pentru sufletul nostru, cu atât mai mult cu cât sufletul este mai de preţ decât trupul.
INDRUMAR DE SPOVEDANIE – PĂRINTELE AMBROZIE IURASOV (FRAGMENT)
INTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI DESPRE SPOVEDANIE ŞI DESPRE RELAŢIA CU PREOTUL DUHOVNIC
sursa:
Ortodoxia.ro: Sfaturi si indrumari pentru o spovedanie corectă:
Cel mai important lucru este ca omul să-şi urască păcatul. Este esenţial! Când nu iubim un păcat, atunci putem scăpa foarte repede de el.
Dumnezeu ne-a binecuvântat cu multe daruri, cum ar fi şi darul mâniei. Auziţi? Este un dar! Şi acesta este pentru a ne mânia pe diavol, pe duhurile rele, în momentele în care suntem atacaţi de ele.
Pe când noi am început să-l folosim spre păcat, înfuriindu-ne pe aproapele nostru.
Ni s-a mai dat şi darul râvnei pentru Dumnezeu. Însă noi nu râvnim după cele sfinte, ci râvnim la cele ale aproapelui nostru. Un alt dar este cel al dorului de nesăturat după Dumnezeu, după cele sfinte, dar noi l-am transformat în păcat, întrucât nu ne mai săturăm de farmecele acestei lumi. Cel mai important lucru este însă să ne îndreptăm şi să urâm păcatul.
Pentru aceasta avem nevoie de voinţă. În tinereţile sale, Fericitul Augustin nu putea scăpa nicidecum de un păcat şi, abia după ce a devenit un bărbat copt duhovniceşte, a priceput de ce nu se putea izbăvi de acesta. Nu avea suficientă voinţă şi dorinţa sinceră de a se elibera: "Eu mă rugam, Îl rugam pe Dumnezeu să mă izbăvească de păcat, dar în adâncul inimii parcă spuneam într-un fel:
izbăveşte-mă, Doamne, de păcat, dar nu acum, ci mai târziu. Acum sunt tânăr şi vreau să mai trăiesc."
Nu pronunţa acestea cu voce tare, dar undeva, în subconştientul său, acest gând era prezent.
-Eu merg la biserică, mă pocăiesc, mă spovedesc, mă împărtăşesc, dar simt că nu e total aşa cam ar trebui să fie de fapt.
Căci conştiinţa mea tace, nu-mi descoperă păcatele, patimile. Ce-aş putea să fac?
Lucrul cel mai important pe care l-aţi putea face ar fi să vă spovediţi pentru toate păcatele săvârşite de-a lungul vieţii. Să vă amintiţi tot, în măsura în care vă va permite memoria, pentru a dobândi o conştiinţă curată.
În momentul în care omul va fi mereu atent la cuvintele, faptele şi gândurile sale, el se va elibera repede de păcate.
Vocea conştiinţei îl va avertiza cu putere de fiecare dată când va voi să săvârşească ceva prin care ai încălca poruncile lui Dumnezeu.
Dimpotrivă, omul care nu s-a pocăit pentru păcatele sale îşi nesocoteşte conştiinţa.
Dacă împliniţi toate acestea şi duceţi o viaţă activă în Sfânta Biserică: vă spovediţi, vă pocăiţi, vă Împărtăşiţi, vă rugaţi şi participaţi la slujbe, atunci sunteţi pe calea cea dreaptă.
Important este faptul că doriţi să vă desăvârşiţi, să vă îndreptaţi.
Altcineva, care îşi înăbuşă vocea inimii, se comportă într-un mod total diferit: "Ei, ce-o să se întâmple dacă în timpul postului voi bea un pahar cu lapte sau voi mânca o bucăţică de salam?"
Se începe de la cele de jos. Iisus spune: “Peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune” (Mt. 25, 20-22).
Însă nefiind credincios peste puţine, păcatul mic va da naştere unuia mai mare.
Trebuie să căutaţi un preot care să vă poată asculta când mergeţi la el pentru o spovedanie generală. În parohii sunt puţini preoţi: unul sau doi. La mănăstiri sunt mai mulţi şi dispun de mai mult timp. Pentru ei spovedania este o ascultare specială. S-ar putea să găsiti chiar un duhovnic care să vă îndrume pe calea mântuirii duhovniceşti.
El va discuta cu dumneavoastră şi vă va ajuta să vă descoperiţi patimile ascunse.
Dumneavoastră însă trebuie să învăţaţi să nu ascundeţi nimic în faţa lui, căci păcatul nu este aur, ca să-l îngropi. El trebuie descoperit repede şi scos din sutlet, şi atunci vocea conştiinţei va fi auzită în orice ispită.
Citiţi din Vieţile Sfinţilor şi vi se va zdrobi inima când veţi compara viaţa dumneavoastră cu nevoinţele lor. Veţi vedea cât de curat trăiau ei şi cum trăim noi.
Asumaţi-vă vina pentru orice ispită şi nu căutaţi vinovatul în altă parte, consideraţi-vă dator în faţa lui Dumnezeu.
Certitudinea omului că ar fi pe calea cea dreaptă nu-i este de folos, deoarece trebuie să ne asumăm neputinţa până la moarte, după cum spunea şi Apostolul Pavel. Chiar dacă am săvârşi fapte bune de dimineaţa până seara, tot nu trebuie să fim încrezuţi În mântuirea noastră, căci doar lui Dumnezeu Îi sunt cunoscute toate.
-Părinte, eu merg la biserică, mă spovedesc, dar deja de foarte mult timp simt depresia. Ce-aş putea face?
Important este să ne aducem aminte de toate păcatele, începând cu tinereţile noastre şi să ne pregătim pentru o spovedanie generală trebuie să ne eliberăm sufletul, să scoatem afară toată
mizeria care ne stânjeneşte viaţa.
Căutaţi-vă un duhovnic căruia să-i puteţi povesti despre starea dumneavoastră sufletească. Şi spovediţi-vă, căci în timpul citirii deasupra capului a rugăciunii de dezlegare, prin preot Dumnezeu iartă păcatele şi dăruieşte puterea harică în lupta cu ele.
Dumnezeu Se bucură pentru pocăinţa noastră, ne dăruieşte harul Său şi liniştea sufletească.
Iar când cădeţi din nou în această stare, deschideţi Evanghelia şi citiţi din ea, căci Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde în suflet şi alungă întunericul, tristeţea şi deznădejdea.
Trebuie să vă obişnuiţi ca, imediat după rugăciunea de dimineaţă, să citiţi din Evanghelie şi apoi să rostiţi cu luare-aminte Rugăciunea lui Iisus de cel puţin 500 de ori.
La început va fi mai greu, dar cu timpul vă veţi obişnui şi rugăciunea va curge. Sufletul are un mare folos din rostirea acestei rugăciuni. Întunericul, tristeţea şi deznădejdea vor trece, pentru că sunt doar halucinaţii drăceşti. Pentru că omul păcătuia şi cu trupul, şi cu sufletul, acum pătimeşte din cauza lor.
Există halucinaţii drăceşti din cauza invidiei celui rău, dar există şi o astfel de boală cu substrat pur fiziologic, care apare atunci când omul este slăbit fizic. Dar dacă se va strădui să scape de ea, să se abţină şi să nu permită acestui vulcan să răbufnească, înseamnă că el luptă, iar lupta aceasta este pe placul lui Dumnezeu.
-Dacă, ajungând în faţa preotului şi ruşinându-mă să enumăr toate păcatele mele, Îl voi ruga pe Dumnezeu: "Doamne, iartă-mă pe mine, mult păcătoasa", oare îmi va ierta Dumnezeu păcatele pe care le spun în faţa Lui?
Desigur, noi trebuie să ne cerem mereu iertare în faţa lui Dumnezeu şi să ne pocăim. Însă astfel nu putem şti dacă ne-a iertat sau nu. El ne-a lăsat cele ce ţin de viaţa duhovnicească pe pământ încredinţând primei Sale Biserici, ucenicilor, Apostolilor Săi, puterea de a ierta şi de a ţine păcatele.
Taina Spovedaniei vine de la Apostoli. În ziua Înfricoşatei Judecăţi, Dumnezeu ne va ierta toate păcatele, în afară de cele pentru care nu ne-am pocăit. Trebuie să lăsăm ruşinea deoparte şi să ne spovedim În faţa slujitorului lui Dumnezeu. Căci prin ruşine ard şi păcatele noastre cele mai urâte. Trebuie să ne fie ruşine să mai păcătuim, nu să ne pocăim. Dacă sunteţi bolnavă şi nu puteţi merge la biserică, chemaţi preotul acasă.
Căci noi nu cunoaştem clipa în care va veni moartea şi trebuie să fim pregătiţi pentru a o întâmpina în orice moment .
Pocăinţa trebuie să fie plină de curaj. Aici suntem în faţa unui singur om, a preotului, în timp ce, la Înfricoşata Judecată, păcatele pentru care ne este ruşine să ne pocăim acum vor răsuna în faţa tuturor sfinţilor şi îngerilor. Atunci toată lumea le va afla. De aceea şi diavolul ne îndeamnă să ne ruşinăm de ele, ca să nu ne pocăim.
Însă, atâta timp cât prin venele noastre mai curge sângele, cât inima ne mai bate în piept, cât mila lui Durnnezeu mai este cu noi, trebuie să ne spovedim toate păcatele, şi vechi, şi noi.
-De ce ne este ruşine când trebuie să mărturisim un păcat ruşinos? Ne încurcă mândria: "Ce va gândi părintele despre noi?" Părintele spovedeşte zilnic o mulţime de oameni cu unele şi aceleaşi păcate! Şi va spune: "Iată, încă o oaie rătăcită s-a întors în turma lui Dumnezeu."
Când omul îşi mărturiseşte păcatele fără a le menaja în vreun fel se îndurerează şi plânge, iar preotul simte un adânc respect faţă de cel care se pocăieşte.
Păcatele nu trebuie adunate în suflet ca într-o puşculiţă. Cine are nevoie de ele? Iar când are loc o adevărată pocăinţă, şi omul, şi duhovnicul său dobândesc liniştea. “Şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte”(Lc. l5, 7).
Venind în vizită la medic şi spunându-i despre bolile mărunte, dar ascunzând-o pe cea mai periculoasă pentru viaţa noastră, putem muri. Rănile sufleteşti nu sunt mai puţin periculoase pentru viaţa noastră duhovnicească, pentru sufletul nostru, cu atât mai mult cu cât sufletul este mai de preţ decât trupul.
INDRUMAR DE SPOVEDANIE – PĂRINTELE AMBROZIE IURASOV (FRAGMENT)
INTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI DESPRE SPOVEDANIE ŞI DESPRE RELAŢIA CU PREOTUL DUHOVNIC
sursa:
Ortodoxia.ro: Sfaturi si indrumari pentru o spovedanie corectă:
