Cum se-mparte casa, frate
Când părinții nu mai sunt
Măsurăm cu pasul, toate
Ca pe-un petic de pământ?
Cum să împărțim frățește
Poza mamei din tablou
Ia uite cum ne zâmbește...
Parcă ne-ar vorbi din nou!
Dar pe tata?! Cum să facem
Să luăm ce e al lui?
Eu iau scaunul din tindă,
Tu, pălăria din cui?!
Astea-s amintiri, frăție
Ce-au crescut cu noi odată,
Azi copilăria noastră
E în casă încuiată!
N-am nevoie de nimica
Nu vreau nici pământ, nici vie
Dar ai încuiat cu lacăt
A noastră copilărie!
Ușa n-a fost încuiată
Când era mama-n nevoi,
Am dat mult, dar niciodată
N-am vrut nimic înapoi!
Nici acum nu vreau nimica
Că sunt bine unde stau
Dar pentr-o poză de-a mamei
Spune frate, cât să-ți dau?
Nu vreau casa nici pământul
Sau ce îmi revine mie
Nici la tribunal să mergem
Cu a noastră sărăcie.
Am dorit să am o cheie
Ca să pot pune pe masă
O fărâmă de pomană
La măicuța noastră-n casă.
Am trăit acolo odată
Și-am mâncat dintr-un ceaun
Azi văd casa de la poartă
Și pomană fac în drum.
Nu te bucura azi frate
Că eu chiar dac' am tăcut
Mama mi le spunea toate
Știu c-ați supărat-o mult.
N-am vorbit să nu o supăr
Că plângea și se ruga,
Dar acum tu încui ușa,
Asta e frăția ta?!
Am o mică întrebare,
Că de nimic nu mă mir,
Dar vei pune lacăt oare
Și pe ei la cimitir?!
Așa că spune tu, frate
Ca să știu cum împărțim:
Pas cu pas sau... cu frăție?
De toate să îngrijim!?
