Eliana Popa
Sunt olteancă din Bănie, mândră sunt de neamul meu
Nu îmi plec la nimeni fruntea, doar la Bunul Dumnezeu.
Mi-a pus maica-n scăldătoare, busuioc și nalbă mare,
Să fiu floare-ntre oltence, sufletul să-mi fie floare.
În biserica din deal, cea cu plop bătrân și-nalt
Popa Leon, într-o toamnă, m-a miruns și botezat.
Acel loc îl port în suflet și mă-ntorc mereu, mereu
La biserica din deal, unde doarme neamul meu.
Și de fiecare data, când mă-ntorc, mă simt pruncuță
Parcă-l văd pe tata-n poartă și pe buna mea măicuță
Dar sub lespedea de piatră, amândoi se odihnesc
Doar în duh de rugăciune pot să-i simt, să le vorbesc.
Îmi spunea bunelul, dragul, multe pilde și povești,
Cu Ilene Cosânzene și cu fapte vitejești,
M-așeza lângă icoană și rostea cu glasul lui,
Rugăciunea ce se cheamă,, brâul Maicii Domnului "
Îmi vorbea de neamul nostru, prigonit, dar plin de glorii,
Depănam, la gura sobei, multe pagini de istorii,
Și mi-a spus o vorbă mare, ce nicicând nu pot s-o uit,
Căci sub fiecare brazda e osciorul vreunui sfânt.
Că-n pământul țării noastre, este-un uriaș potir
Care-a strâns și va mai strânge, sânge nobil de martir,
Mi-a mai spus ca neamul nostru, grea Golgotă stă să urce
Și atunci când va fi vremea, să pun umărul la Cruce.
Iar pe-aceia ce luptară pentru neamul românesc,
Voievozi-martiri și domni, ca pe sfinți să îi cinstesc
Căci prin sângele meu curge și un strop de Vladimir,
Îmi spunea bunicul mândru, ținând mâna la chimir.
Își avea bunicul portul, pantaloni albi de dimie
În picioare opincuțe și pe cap cu pălărie,
Peste mijloc cu chimir sau se mai strângea în bete
Avea cinci copii frumoși, doi băieți și-ncă trei fete.
Pe bunica Lisaveta o iubesc deși n-o știu,
În pomelnic, totdeauna, numele cu drag i-l scriu,
Unii zic ca mult ii seamăn, că am ochii ei ca mura,
Când privesc mai cu mânie, am ca ea căutătura.
Mult mi-e drag că sunt olteancă, căci olteanca n-are preț
De-ar seca apa din Jiu și albia la Olteț
Mult mi-e drag ca sunt româncă și așa voi fi mereu,
Până-n clipa cea din urmă, mândră sunt de neamul meu.
