Când obosești să lupți cu viața și lacrimi
n-ai ca să mai plângi,
Când simți că totul se sfârșește
și doar dureri amare strângi,
Ridică-ți ochii către ceruri și strigă-ți neputința toată
Spre Cel ce-a dus povara lumii....și înc-o duce și ne-aşteaptă !
Când ești înconjurat de oameni dar ești mai singur ca sihastru'
Când florii nu-i mai simți parfumul , nici cerul nu-ți mai pare-albastru
Aprinde-o candelă în suflet și cheamă numele cel Sfânt
Și vei simți cum ruga ta, coboară Cerul pe Pământ !
Așa făcut-a și Hristos în noaptea-n care a fost vândut
Știind că va urma Calvarul după acel viclean sărut
Era tot singur în durere, doar luna își vărsa argintul
Țesând din fire de lumină, un giulgiu pentru Răstignitul !
Când toți dormeau cu visu-n gene și ochi vicleni pândeau în noapte,
Când lacrima-i cădea fierbinte peste-ale rugii sfinte șoapte,
Când peste tot era tăcere și-n cer și-n lumea pământească,
Un înger coborî din slavă, voința-i să o întărească !
Și dacă a urcat Golgota ,ducând povara până sus,
(Nu Crucea Lui , ci crucea noastră era pe umeri la Iisus )
Cum ar putea să nu te audă ? Nimic nu-i poți ascunde Lui
De-L chemi îți va întinde mâna ...ce poartă urma de la cui !
Câtă durere a purtat cuprinsă-n spinii împletiți
Nu orice spini ce-i știm cu toții, ci spinii cei mai ascuțiți
Din spinii târâtori pe piatră ...(nici frunze n-are acel soi).
Un singur spin și te ucide...Dar El ? Cu patruzeci și doi ?
O, frații mei, câtă durere în trup și-n suflet a purtat !
Precum un miel la-njunghiere pentru păcatul meu s-a dat ,
Pentru întreaga Omenire de la Adam și până azi...
Și tu nu poți, iubite frate...nimic să ierți...nimic să rabzi !
De-L vei chema și tu-n durere, îți șterge suferința toată
Și te ridică pe-ai Săi umeri și spre pășunea Lui te poartă
Atât de mult te prețuiește că în Altare iar se frânge
Să-ți fie hrană și putere prin Trupul Său și Sfântu-i Sânge !