"Pomul rău și pomul bun,
După roade se cunoaste",
Nu am inventat-o eu,
Domnul în Evanghelii vorbește.
Pomul bun e ca și omul
Ce iubește pe Dumnezeu.
Inima i se-nfierbanta
De fața, cuvantul Său.
Cu dragoste ii înălța
Un altar de închinăciune,
Timpul parcă îl oprește
Când se pune la rugăciune.
Cu icoane preasfintite
Și cu flori viu colorate,
Cu candele aurite
Toate frumos așezate.
Cu picturi de sfinți alesi,
Ce așteaptă o Liturghie,
Sa facă din cer pământ
Și pământ Împărăție.
Ce răsplată va avea
Un om iubitor c-acesta?
Cred c-ati înțeles deja...
Între cei aleși va sta.
Dar pomul cel rău cum este?
Cum sunt roadele lui oare?
Păi...ca omul ce trăiește
În uitare, nepăsare...
Rugăciuni înaltă-n graba,
Sa termine Liturghia,
N-are frică și nici teama
Că își pierde veșnicia.
Căci locașul de-nchinare
Sta sa cada-ncet, încet,
Fața sfinților e ștearsă
Tăcuți, plâng intr-un bocet.
Sunt păienjeni pretutindeni,
Cuiburi și-au făcut în turla
Ciorile cu pene negre,
Și.am văzut chiar si-o șopârla.
Si-am simțit și frigu-n oase,
Când se canta Liturghia,
Dinții îmi clantaneau în gura
La Amin, si Aliluia.
Nu sunt flori mirositoare
Și nici candele aprinse,
Crucea Ta Iisuse Doamne
Vântul iată o desprinse.
Roade ca acestea are
Omul rău ca pomul rău,
Cu securea îl va taie
Domnul Dumnezeu meu.
Ce răsplată va avea
Un om indiferent c-acesta?
Cred c-ati înțeles deja...
Cu cei chinuiți va sta.
Mihaela Stoica-Cucoanes
