marți, 3 mai 2022

BUCURIA MANTUIRII vine din JERTFA si OSTENEALA!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“




Bucuria mea, dupa cuvantul Sfantului Gavriil Marturisitorul: "Fiecare se poate Sfinti in felul sau, in timpul sau in locul unde l-a pus Dumnezeu. Nu exista scuza pentru lenea noastra." Un singur tel are fiecare crestin ortodox pe pamant: MANTUIREA SUFLETULUI. Sfantul Isaac Sirul, ne spune asa: "Calea lui Hristos este crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a suit vreodata la cer prin comoditate.” Iar Sfantul Ioan Gura de aur ne sfatuieste asa: "Cine vrea sa impartasească slava Lui Iisus Hristos, trebuie sa-i impartaseasca si viata." Sfantul Efrem Sirul, spune despre cei ce se nevoiesc spre dobandirea Duhului Sfant: “Nu pot avea odihna pe pamant cei ce voiesc sa se mantuiasca”. Necontenita este lupta, fie din afara, fie dinlauntru. Vrajmasul ne lupta uneori in chip vazut prin oameni si prin lucruri, iar alteori, in chip nevazut prin cugete. Uneori, diavolul se arata pe fata si ne lupta cumplit si cu salbaticie, ca un vrajmas, iar alteori, in chip de prieten lingusitor ne amageste cu viclesug. Precum lupta dintre doua ostiri vrajmase, asa este si lupta omului cu patimile lumii acesteia. Cu adevarat, “NU POT AVEA ODIHNA PE PAMANT, CEI CARE VOR SA SE MANTUIASCA!” Odată cu mantuirea vine și odihna. BUCURIA MANTUIRII vine din JERTFA si OSTENEALA!
Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze, in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau!
Maica Luminii si Izvorul tamaduirii sufletelor noastre, sa te pazeasca sub Sfant Acoperamantul ei. Amin si Aliluia!


Preot Ioan .


Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO