INTRU SLAVA ZIDITORULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

O, mare esti Tu, Doamne!
Se miră ochii mei
De firea cea văzută
Cu armonia ei!

 
Pe cele trecătoare
Asa le-mpodobesti!
Dar cât mai minunate
Vor fi cele ceresti!

 
De-ar înŃelege mintea
Podoaba cea de sus,
Te-ar pomeni de-a pururi,
Stăpânul meu - Iisus.

 
Atunci dulceața lumii
De tot am defăima
Si raza Ta cea Sfântă
Mereu ne-ar desfăta.

 
Dar mintea cea greoaie
Atârnă spre pământ,
Împiedicând pe suflet
Din Sfântul său avânt.

 
Pornirea pătimasă
A trupului de lut
Adesea ne desparte
De Cel ce ne-a făcut.

 
Înaripează, Doamne
Gândirea mea spre cer
Si-mi usurează trupul
Cu sufletul stingher!

 
Sf Ioan Iacob Romanul