O, mare esti Tu, Doamne!
Se miră ochii mei
De firea cea văzută
Cu armonia ei!
Pe cele trecătoare
Asa le-mpodobesti!
Dar cât mai minunate
Vor fi cele ceresti!
De-ar înŃelege mintea
Podoaba cea de sus,
Te-ar pomeni de-a pururi,
Stăpânul meu - Iisus.
Atunci dulceața lumii
De tot am defăima
Si raza Ta cea Sfântă
Mereu ne-ar desfăta.
Dar mintea cea greoaie
Atârnă spre pământ,
Împiedicând pe suflet
Din Sfântul său avânt.
Pornirea pătimasă
A trupului de lut
Adesea ne desparte
De Cel ce ne-a făcut.
Înaripează, Doamne
Gândirea mea spre cer
Si-mi usurează trupul
Cu sufletul stingher!
Sf Ioan Iacob Romanul