luni, 31 mai 2021

Pilde...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“




1) Unui frate facandu-i-se strambatate de catre alt frate, a venit la avva Sisoe si i-a zis : mi s-a facut strambatate de cutare frate si eu voi sa-mi fac izbanda. Iar batranul il ruga zicand : nu, fiule, ci lasa mai bine la Dumnezeu izbanda. Iar el zicea : nu voi inceta pana nu voi face izbanda. Si a zis batranul : sa ne rugam, frate ! Si sculandu-se, a zis batranul : Dumnezeule, nu mai avem trebuinta de Tine, ca sa porti grija pentru noi, caci noi ne facem izbanda noastra. Deci, aceasta auzind fratele, a cazut la picioarele batranului, zicand : nu ma mai judec cu fratele, iarta-ma, avvo !

2) Un frate l-a intrebat pe avva Sisoe, zicand : ce voi face, ca de multe ori merg la biserica si de multe ori se face pomana si ma tin ? I-a zis lui batranul : osteneala are lucrul. Deci l-a intrebat Avraam, ucenicul sau : in calatorie fiind sambata sau duminica si va bea vreun frate trei pahare nu cumva este mult ? Raspuns-a batranul : de nu este de la satana, nu este mult.

3) Zicea ucenicul lui avva Sisoe, catre dansul : parinte, ai imbatranit, si mergem de acum aproape de lume. I-a zis lui batranul : unde nu este femeie, acolo sa mergem. I-a zis lui ucenicul : unde este loc, care sa nu aiba femeie, decat numai in pustie ? Deci i-a zis lui batranul : la pustie du-ma !

4) De multe ori ii zicea ucenicul lui avva Sisoe : avvo, scoala-te, si mancam ! Iar el zicea catre dansii ! : dar n-am mancat, fiule ? Iar ucenicul ii raspundea : nu, parinte. Si zicea batranul : daci nu am mancat, ad-o sa mancam.

5) Zis-a odata avva Sisoe cu indrazneala : indrazneste, iata treizeci de ani ani de cand nu ma mai rog lui Dumnezeu pentru pacat. Ci asa ma rog, zicand : Doamne, lisuse, apara-ma de limba mea ! Si pana acum in fiecare zi cad printr-insa si pacatuiesc.

6) Un frate i-a zis lui avva Sisoe : cum de nu ma parasesc patimile ? I-a raspuns lui batranul : vasele lor inlantru ta sunt. Da-le lor arvuna si se duc.

7) Sedea odata avva Sisoe in muntele lui avva Antonie singur. Si zabovind slujitorul lui sa vina la dansul, timp de zece luni nu a vazut om umbland prin munte, a gasit un faranit, care vana dobitoace salbatice. Si i-a zis lui batranul : de unde vii si cita vreme ai aici ? Iar el a zis : cu adevarat, avvo, am unsprezece luni in muntele acesta si nu am vazut om decat pe tine. Si auzind batranul aceasta, intrand in chilia lui, se batea pe sine, zicand : iata, Sisoe, ai socotit ca ai facut ceva si nici ca mireanul acesta n-ai facut !


Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO