miercuri, 26 mai 2021

MILOSTENIA ESTE CEVA DIN DUMNEZEUL DIN TINE!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


... Obisnuiti-va sa traiti nu numai voi, sa traiti in toti care sunt cu voi.

Milostenie nu înseamnă numai 

– Daţi de pomană. O, dacă aţi şti!… Şi Vlăhuţă spune: „Milă e toată Scriptura!” Cel mai mare lucru posibil ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubeşti. Şi, iata, înseamnă educaţie. 

Domnule, dacă spune: Însutit veţi primi, nu te teme că sărăceşti. Vrei să te îmbogăţeşti? Dă! Dar ce, urmărim să ne îmbogăţim? Mă doare inima de cel sărac. 

Nu te doare inima de el, deloc?

    Eu am fost surprins de un cerşetor, care era fără picioare, pe stradă. Şi ăsta aştepta să îmi vărs buzunarele, nu glumă. Dar eu n-aveam nimic. S-a întâmplat să n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de maşină. Şi i-am spus: „Frate, nu te supăra, n-am nimic, dar îţi dau o mână caldă!” „O, părinte, aşa ceva nu mi-a dat nimeni”. Şi-mi zic: „Am brodit-o! Am biruit!”.

Milostenie nu înseamnă numai

 – Ei, vreau să vă spun: nu fiţi nepăsători. Şi nu aşteptaţi să-i întâlniţi. Căutaţi-i. Căutaţi-i, pentru că, găsindu-i pe ei, te-ai găsit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul, nu te poate uita când faci o milostenie. Şi rupeţi din voi cu orice chip. 

Acum, milostenie nu înseamnă numai să laşi din traistă; ai un coleg care suferă, care nu-ştiu-ce, care e trist: „De ce eşti trist? De ce eşti trist?” Şi îl mângâi. Şi nu îl laşi deloc. Şi înseamnă că ai făcut o milostenie cu el. Şi îi dai un cuvânt de folos: „Lasă, mă, ca a murit tata, lasă, dragă, că ştie Dumnezeu. Nu te omorî. Hai să fim liniştiţi, hai să-l pomenim, să-l ajutăm acolo (că putem să-l ajutăm dupa cum trăim)”. Milostenie este să accepţi pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi în gând. Obişnuiţi-vă să trăiţi nu numai voi, să trăiţi în toţi care sunt cu voi. Să nu lăsaţi mâna întinsă nici când vă dă, nici când va cere.

A milostivi pe unul, pe altul, aici se arată. Apoi nici nu ştii că acela pe care îl ajuţi poate să fie Hristos. El întinde mâna să-ţi dea Împărăţia Cerurilor şi tu nici nu observi. Fraţii mei, ţineţi minte: „cerşetorii sunt personaje biblice!” Ai trecut pe lângă mântuirea ta aşa de usor! Şi mai grozav, l-ai dispreţuit! Cerşetorii nu pier niciodată. Fac sobor la margine de drum şi împart ce s-a căpătat şi zic: „Asta-i de la cutare. Pomeneşte-l, Doamne, întru Împărăţia Ta!” şi are valoare. Să nu aşteptaţi să-i întâlniţi! Căutaţi-i! Milostenia este ceva din Dumnezeul din tine!

Arhimandrit Ioanichie Bălan
Extras din Ne vorbeşte Părintele Arsenie (Papacioc), Vol. 1, Ed. Episcopiei Romanului, 1996, pag. 142-143

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO