marți, 16 februarie 2021

A P O S T A Z I E ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


    Bucuria mea, in aceste vremuri troneaza APOSTAZIA (adica, LEPADAREA DE CREDINTA). De aceea intreaba Sfantul Evanghelist Luca: “Dar Fiul Omului, cand va veni, va gasi, oare, credinta pe pamant?” (Luca 18:8). Lumea fara Dumnezeu isi afla pedeapsa propriei ei rautati. Cineva a intrebat-o pe Sfanta Matrona a Moscovei, de ce oamenii nu mai au putere sa lupte pentru suflet si pentru credinta? Sfanta Matrona a spus: “Poporul e hipnotizat, nu stie ce este cu el. 

O putere cumplita a intrat in actiune. Aceasta putere se afla in aer, patrunde peste tot. Inainte doar mlastinile si padurile de nepatruns erau locasurile acestei puteri, pentru ca oamenii frecventau Bisericile Crestin Ortodoxe, purtau cruci la piept, in case erau aparati de icoane, de candele si sfestanii. Dracii ocoleau astfel de case, insa acum, din cauza necredintei si a respingeri lui Dumnezeu, ei patrund si in oameni." 

Pentru ca aceste puteri sa nu-l doboare pe crestinul ortodox, el trebuie sa tina post cel putin miercurea si vinerea (cei ravnitori pot tine si lunea), trebuie sa coopereze cu Dumnezeu: omul prin rugaciune si Dumnezeu prin putere, trebuie sa participe in fiecare duminica la Sfanta Liturghie, trebuie sa se spovedeasca si sa se impartaseasca cel putin de patru ori pe an... Asadar, la chemarea: “Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerurilor” (Matei 4:17), sa raspunzi asa: “CRED DOAMNE!” 

                                                                                                                      Amin si Aliluia!
                                                                                                                         Preot Ioan .

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO