joi, 19 decembrie 2019

DESPRE "CRĂCIUNUL EUHARISTIC"

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


De ce i-am pus poeziei de mai înainte titlul "Crăciun euharistic"? De ce cuvântul acesta, "euharistic", ce treabă are Sfânta Euharistie cu sărbătoarea Nașterii Domnului?.. Păi are! Știați dumneavoastră, dragi prieteni virtuali și vizitatori ai paginii mele de Facebook, că unul din simbolismele Proscomidiei, adică a părții introductive a Sfintei Liturghii, este legat chiar de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos?.. Da, chiar așa este. După ce preoții așează frumos acolo, pe Sfântul Disc, toate "miridele", adică părticelele de pâine, în mijloc fiind Sfântul Agneț, slujitorul cel sfințit al lui Hristos ia "steluța", un obiect făcut din două tăblițe încrucișate, și o așează deasupra Cinstitelor Daruri pe disc, spunând cuvintele din Evanghelie: "Și venind steaua, a stat deasupra, unde era Pruncul"! Ați înțeles, puilor? Sfântul Disc închipuie la Sfânta Proscomidie tocmai staulul în care S-a născut Mântuitorul nostru pe care Îl așteptăm cu atâta drag la Crăciun! Să spunem că Domnul Se naște la Proscomidie, în acea parte a Sfintei Liturghii care se săvârșește în taină de către preot exact așa cum S-a născut în realitate: în taină, necunoscut decât de câteva persoane.. Și în Sfântul Altar nu sunt decât preotul și paraclisierii, deci.. câteva persoane. Apoi Domnul, devenind "bărbat desăvârșit", iese la propovăduire și iată-l pe Înaintemergătorul Ioan Botezătorul ieșind înaintea Domnului Hristos!.. Este vorba despre purtătorul sfeșnicului cu lumină care iese înaintea preotului, acesta din urmă ținând la frunte Sfânta Evanghelie. Da.. Apoi auzim "Apostolul" cântat în mijlocul Bisericii de către dascăl (cantor) , adică auzim propovăduirea apostolică despre Cuvântul întrupat, Iisus Hristos. Pe urmă Îl auzim pe Însuși Domnul propovăduind prin glasul preotului, care citește Sfânta Evanghelie dintre Ușile Împărătești.. Da, Domnul este, noi preoții Îi punem la dispoziție doar vocile noastre. În ultima parte a Sfintei Liturghii urmează Jertfa pe Cruce, sacrificiul Domnului Iisus Hristos care a adus mântuirea lumii. Iisus iese cu Crucea pe spate, adică preotul iese cu Cinstitele Daruri de la proscomidiar, și Își duce Crucea până pe Golgota. Iisus Se răstignește pe Cruce în Jertfa nesângeroasă a Sfintei Liturghii pe Golgota Sfântului Altar!
Ei, dragii mei, sfântă și frumoasă este Sfânta Liturghie.. Fântână care izvorăște pururea darurile lui Dumnezeu, școală care ne învață tainele mântuirii, fereastră prin care coboară la noi Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.. Fericiți sunt cei care acceptă invitația la Cina Fiului lui Dumnezeu și vai de cei care o refuză, invocând țărini, perechi de boi și femei.. Acestora le zice Domnul prin pilda auzită duminica trecută la Sfânta Liturghie: "Adevărat vă spun, dintre cei chemați la cină, nici unul nu va mai intra"! Iar aici Domnul Se referă la cina Lui din Împărăția Cerurilor, în vremurile veșniciei.. Pe care să ne ajute Domnul și Măicuța Sa cea Sfântă să le dobândim și noi, amin! 
                                                                                                            Sorin Croitoru de la Mantova

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO