Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
Potrivit invataturii Bisericii, stim ca Fiul lui Dumnezeu s-a facut Om sa mantuiasca intreg neamul omenesc. Nu a fost usor pentru comunitatile crestine din primii ani ai Bisericii sa inteleaga acest lucru. Si cu atat mai putin pentru evreii in mijlocul carora Mantuitorul si-a desfasurat activitatea si pentru ucenicii sai care proveneau din randul acestui popor si aveau, oricum, aceeasi mentalitate ca si concetatenii lor cu privire la raporturile poporului evreu cu neevreii. Existau susceptibilitati constituite de-a lungul secolelor si, de ce nu, datorita tipului de religie si de cultura ale poporului evreu in comparatie cu religiile si diversele culturi vecine.
Strainii, precum cainii
Refuzul micului popor evreu de a fi asimilat de marile culturi vecine (egipteana, asiro-babiloniana, siriaca, greco-romana), de multe ori i-a adus acestuia mari nenorociri. Si totusi, tocmai pentru ca avea o misiune de indeplinit in istorie, cu mari sacrificii, acest popor si-a pastrat specificitatea culturii sale data de credinta intr-un singur Dumnezeu. De aici si atitudinea evreilor fata de popoarele idolatre din jur sau fata de cei pe care conditiile socio-politice si istorice i-au dus sa locuiasca printre evrei. In ciuda faptului ca evreii au fost mai tot timpul stapaniti de straini, ei nu au trait niciodata sentimentul inferioritatii fata de cei care, de cele mai multe ori, i-au dominat din punct de vedere politic si militar. Ei aveau un real sentiment de superioritate, dat tocmai de faptul ca nu erau politeisti, ca aveau Legea data de Iahve Insusi, intr-un context foarte precis, prin personalitati bine cunoscute in istorie si in imprejurari istorice de necontestat, care excludeau orice mitologie si orice liberalism cu privire la ceea ce Dumnezeul lor, Dumnezeul cel adevarat, cerea de la ei. Asa se explica de ce evreii erau foarte nationalisti, pana intr-atat incat fata de straini aveau uneori denumiri de-a dreptul peiorative.
Una dintre denumirile pe care evreii le dadeau neevreilor, mai ales, greco-romanilor, era aceea de „caine“. La evrei cainele era socotit animalul cel mai de necinste, pentru ca mananca orice. Or, elinii carora nu le punea nimeni vreo opreliste intr-ale mancarii, erau precum cainii. Strainii care traiau printre evrei sau in imediata lor apropiere cunosteau atitudinea evreilor fata de ei, incat de multe ori nu o mai considerau motiv de conflict.
„A venit ceasul ca sa fie proslavit Fiul Omului“
Constient de toate acestea, Mantuitorul Hristos a menajat susceptibilitatile conationalilor sai cu privire la straini. Nu avem informatii din care sa reiasa ca Mantuitorul ar fi avut neplaceri din partea strainilor care imparteau acelasi areal geografic si politic cu evreii. In mod surprinzator, din putinele informatii date de Evanghelii privind intalnirile Mantuitorului cu neevreii, il vedem pe Iisus uimit de calitatea credintei acestora, ajungand sa-i previna pe iudei ca „multi vor veni de la Apus si de la Rasarit si vor sta la masa cu Avraam, si cu Isaac, si cu Iacov in imparatia cerurilor, iar fiii imparatiei vor fi aruncati in intunericul cel mai din afara“ (Mt. 8, 11-12; Lc. 13, 29). Ba, mai mult, cand, inainte de patimirile sale, prin Filip si Andrei, Mantuitorului i se aduce la cunostinta ca niste greci ar vrea sa-l vada (parca astepta aceasta), va spune: „A venit ceasul ca sa fie proslavit Fiul Omului“ (Ioan 12, 23), sugerandu-ne ideea ca momentul in care paganatatea, reprezentata de grupul celor care voiau sa-l cunoasca pe Iisus, si-a aratat dorinta sa-l cunoasca pe Hristos, era acela in care Fiul lui Dumnezeu, facut Om, putea sa lase desfasurarea evenimentelor in sensul sacrificiului sau suprem pentru mantuirea intregii omeniri. Momentul sosise. Interesul grupului de elini care voiau sa-l cunoasca pe Hristos constituie timpul potrivit in care paganatatea isi dadea in mod liber acordul pentru ca lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu sa se implineasca si in randurile sale.
Era un momentul care amintea de acel „fiat“ al Sfintei Fecioare, prin care aceasta accepta sa devina Mama dupa omenitate a Fiului lui Dumnezeu. Dupa cum Mantuitorul Hristos nu a siluit in nici un fel libertatea evreilor de a-l primi, nu a siluit-o nici pe a paganilor. Acestia auzisera despre El si, iata, voiau sa-l cunoasca. Evangheliile nu ne spun daca grupul de greci s-a intalnit atunci cu Iisus. Aceia si toata paganatatea se vor intalni mai tarziu cu acelasi Iisus, dar proslavit. Oricum, momentul de interes al grecilor pentru Hristos inaintea patimirilor acestuia este de retinut.
Tirul si Sidonul
Inaintea acestei mari intalniri a lui Iisus cu paganatatea avem momentele care sugereaza marea intalnire si interesul paganilor pentru Hristos. Unul din aceste momente este, iata, intalnirea lui Iisus cu femeia cananeeanca. Se intampla dupa ce Irod Antipa il executase pe Sfantul Ioan Botezatorul. Stim ca, dupa ce a aflat de executia lui Ioan Botezatorul, Mantuitorul a cautat sa-l evite pe Irod Antipa pentru o perioada de timp, plecand in tinuturile stapanite de Filip, fratele acestuia. Iesirea din hotarele Galileii si mergerea in tinutul Tirului si al Sidonului faceau parte din masurile de precautie pe care Mantuitorul si le luase spre a evita riscul de a fi prins de Irod, care se aliase cu fariseii (cf. Mt. 14; Mc. 3, 6; Lc. 13).
In prima parte a capitolului, evanghelistul ne relateaza o discutie foarte dura a Mantuitorului cu fariseii. Existau, prin urmare, toate sansele ca acestia sa profite de bunele relatii cu Irod spre a-l da mortii si pe Iisus, care-i deranja mai mult decat i-ar fi deranjat Ioan. Tinutul Tirului si al Sidonului nu se gasea sub jurisdictia lui Irod, ci facea parte din provincia Siria. Acolo putea sa ramana in siguranta, pentru o vreme. De aceea a mers acolo.
Tirul si Sidonul au fost vechi orase feniciene, celebre in antichitate pentru constructiile de corabii si pentru navigatorii lor. Corabiile feniciene, la un moment dat, detineau controlul comertului din Mediterana (ajungand pana in Spania), unde au infiintat mai multe colonii, dintre care Cartagina a fost cea mai vestita. Alexandru cel Mare a cucerit aceste orase, in care s-a ajuns ca protipendada sa fie formata din greci, incat limba greaca a devenit limba oficiala. Precum celelalte popoare antice, evreii au avut raporturi deosebite cu Tirul si Sidonul. Solomon, spre exemplu, pentru corabiile sale a adus ofiteri din Tir (I Regi 9-10), regele Ahab s-a casatorit cu Izabela, printesa din Sidon (I Regi 16 si urm.; II Regi 9 si urm.), iar proorocul Ilie a facut mai multe minuni in casa vaduvei din Sarepta Sidonului (I Regi 17-19) inviindu-i chiar fiul.
„Mare este credinta ta, faca-ti-se tie dupa cum voiesti“
Evanghelistul Matei ne relateaza ca, vazandu-l pe Iisus, o femeie cananeeanca a iesit din tinutul acela si a inceput sa-l roage strigand: „Ai mila de mine, Fiul lui David, fiica mea este rau chinuita de un demon!“ (Mt. 15, 22). Femeia i s-a adresat Mantuitorului cu cuvintele „Fiul lui David“, recunoscand in el pe cel asteptat chiar de catre evrei. Mantuitorul se gasea in situatia, pe de o parte, de a sta de vorba cu o femeie straina si singura, ceea ce Legea lui Moise interzicea, iar pe de alta parte, sa dea curs rugamintii unei femei pagane, ceea ce el Insusi interzisese ucenicilor atunci cind ii trimisese la propovaduire (Mt. 10, 5). Era o dilema care trebuia rezolvata de-asa maniera, incat sa nu ramana nimeni care sa nu fi avut parte de prezenta sa binefacatoare. Ca Dumnezeu, Iisus cunostea cu siguranta credinta femeii, dar si sufletele ucenicilor sai.
Poate ca iesise din hotarele Galileii tocmai pentru a o intalni pe acea femeie, care, iata, iesea din hotarele paganatatii ei spre a descoperi in Iisus pe Fiul lui David, Mesia mult asteptat. Cu intelepciunea sa dumnezeiasca, Mantuitorul va conduce situatia creata in asa fel, incat ucenicii vor trece peste rezervele evreilor fata de pagani si vor mijloci ei insisi pe langa Iisus, ca acesta sa dea curs rugamintii femeii.
Mantuitorul amana implinirea rugamintii femeii, mai intai refuzand sa-i raspunda, apoi, facand-o sa inteleaga faptul ca era trimis numai catre poporul evreu, pentru „fiii imparatiei“, nu pentru „caini“, dupa cum numeau evreii pe elini. Probabil ca Mantuitorul a folosit aceasta denumire dispretuitoare tocmai pentru a testa ucenicii daca, la randul lor, puteau sa iasa si ei din limitele gandirii iudaice inguste, daca ei insisi intelegeau ce inseamna dragostea de aproapele.
Femeia cunostea cu siguranta cata „consideratie“ aveau evreii fata de pagani, de aceea nu a considerat jignire raspunsul lui Iisus. Nu s-a inhibat in fata acestui raspuns si n-a dat inapoi. Ea credea in El si insista ca acesta sa se mani-feste ca Dumnezeu, egal in iubire pentru toti. De aceea i-a raspuns Mantuitorului cu multa intelepciune: „Da, Doamne, dar si cainii se hranesc cu faramiturile care cad de la masa stapanilor lor“.
Biata femeie avea nevoie de o faramitura de dragoste in marea-i suferinta. Insistenta cuminte a femeii a pus in evidenta virtutea acesteia, pe care Hristos cu siguranta o stia. Mantuitorul a actionat cu o aparenta indiferenta, stimuland oarecum pe femeia cananeeanca sa-si arate dragostea de mama, sa-si arate credinta in el si „pentru ca nu voia sa ramana ascunsa virtutea acestei femei“, asa cum avea sa spuna mai tarziu Sf. Ioan Hrisostom. Vorbind cu femeia, Hristos lucra tainic in inimile ucenicilor sai, care, in apropierea lui Iisus au inteles ca femeia merita faramitura de dragoste care sa-i scape fiica de suferinta. Numai un parinte poate in-telege suferinta altui parinte pentru fiul bolnav, numai avand inima de parinti ucenicii au mijlocit la Iisus pentru biata femeie. Pentru ca Dumnezeu este Parintele tuturor celor care vin la el cu con-stiinta de fii, ca Fiu al lui Dumnezeu, Iisus va spune cananeencei: „femeie, mare este credinta ta, faca-ti-se tie dupa cum voiesti“ (Mt. 15, 28), iar evanghelistul va confirma ca, chiar in ceasul acela, fiica ei s-a tamaduit.
Suntem datori cu respect fata de oricine
Din textul Evangheliei acestei duminici invatam mai multe lucruri, dintre care vom mentiona cateva mai jos.
Iisus Hristos este Mantuitorul tuturor oamenilor, evrei si neevrei, si pe toti ii iubeste in mod egal. De efectele prezentei sale si de darurile lui mantuitoare au parte toti care se apropie de el, recunoscandu-l drept ceea ce este si, asa cum au facut-o ucenicii, asa cum a dovedit-o femeia cananeeanca, recunoscand in el pe Mesia, Fiul lui David. Femeia neevreica si ucenicii evrei s-au intalnit unii cu altii in modul in care l-au cunoscut si recunoscut pe Hristos. Nu te poti impartasi de consecintele lucrarii mantuitoare ale lui Hristos venind spre el nestiind cine este sau refuzand sa-l accepti drept ceea ce Iisus este, Fiu al lui Dumnezeu, facut Om pentru a noastra mantuire. Daca, in zilele noastre, multi nu au parte intrutotul de ceea ce ar putea primi de la Hristos-Dumnezeu, este pentru ca se apropie de el, crezand ca Hristos este altceva decat ceea ce de fapt este sau vrand ca el sa fie altceva decat Il prezinta Biserica de doua mii de ani incoace ca este. In lumea secularizata de azi, multi vor ca Hristos sa fie un simplu om. De la un simplu om nu poti primi decat ceea ce ti-ar putea da un simplu om, chiar atunci cand are bunavointa.
Din Evanghelia de azi invatam ca suntem datori cu respect fata de oricine, cunoscut sau necunoscut, de un neam cu noi sau de alt neam. Invatam ca raspunsul favorabil rugaciunii presupune virtute, presupune rabdare si staruinta in rugaciune. Invatam in egala masura ca oamenii alesi (sfintii) pot mijloci la Dumnezeu pentru noi, cum au facut ucenicii Mantuitorului pentru femeia cananeeanca. Este posibila si necesara mijlocirea sfintilor pentru noi, dar, pentru siguranta implinirii rugaciunilor noastre, mijlocirea sfintilor trebuie insotita si de staruinta noastra. Ucenicii Mantuitorului si fe-meia cananeeanca ne stau exemple in acest sens. Prin urmare, sa-i urmam intru toate: in credinta, in rugaciune, in staruinta, in compasiune si-n dragoste, dar mai ales, in respectul corespunzator fata de Cel caruia I te rogi.
Cu smerenie si dragoste crestineasca, DOAMNE AJUTA! AMIN.
https://www.facebook.com/groups/SfinteleIcoaneOrtodoxe/
Potrivit invataturii Bisericii, stim ca Fiul lui Dumnezeu s-a facut Om sa mantuiasca intreg neamul omenesc. Nu a fost usor pentru comunitatile crestine din primii ani ai Bisericii sa inteleaga acest lucru. Si cu atat mai putin pentru evreii in mijlocul carora Mantuitorul si-a desfasurat activitatea si pentru ucenicii sai care proveneau din randul acestui popor si aveau, oricum, aceeasi mentalitate ca si concetatenii lor cu privire la raporturile poporului evreu cu neevreii. Existau susceptibilitati constituite de-a lungul secolelor si, de ce nu, datorita tipului de religie si de cultura ale poporului evreu in comparatie cu religiile si diversele culturi vecine.
Strainii, precum cainii
Refuzul micului popor evreu de a fi asimilat de marile culturi vecine (egipteana, asiro-babiloniana, siriaca, greco-romana), de multe ori i-a adus acestuia mari nenorociri. Si totusi, tocmai pentru ca avea o misiune de indeplinit in istorie, cu mari sacrificii, acest popor si-a pastrat specificitatea culturii sale data de credinta intr-un singur Dumnezeu. De aici si atitudinea evreilor fata de popoarele idolatre din jur sau fata de cei pe care conditiile socio-politice si istorice i-au dus sa locuiasca printre evrei. In ciuda faptului ca evreii au fost mai tot timpul stapaniti de straini, ei nu au trait niciodata sentimentul inferioritatii fata de cei care, de cele mai multe ori, i-au dominat din punct de vedere politic si militar. Ei aveau un real sentiment de superioritate, dat tocmai de faptul ca nu erau politeisti, ca aveau Legea data de Iahve Insusi, intr-un context foarte precis, prin personalitati bine cunoscute in istorie si in imprejurari istorice de necontestat, care excludeau orice mitologie si orice liberalism cu privire la ceea ce Dumnezeul lor, Dumnezeul cel adevarat, cerea de la ei. Asa se explica de ce evreii erau foarte nationalisti, pana intr-atat incat fata de straini aveau uneori denumiri de-a dreptul peiorative.
Una dintre denumirile pe care evreii le dadeau neevreilor, mai ales, greco-romanilor, era aceea de „caine“. La evrei cainele era socotit animalul cel mai de necinste, pentru ca mananca orice. Or, elinii carora nu le punea nimeni vreo opreliste intr-ale mancarii, erau precum cainii. Strainii care traiau printre evrei sau in imediata lor apropiere cunosteau atitudinea evreilor fata de ei, incat de multe ori nu o mai considerau motiv de conflict.
„A venit ceasul ca sa fie proslavit Fiul Omului“
Constient de toate acestea, Mantuitorul Hristos a menajat susceptibilitatile conationalilor sai cu privire la straini. Nu avem informatii din care sa reiasa ca Mantuitorul ar fi avut neplaceri din partea strainilor care imparteau acelasi areal geografic si politic cu evreii. In mod surprinzator, din putinele informatii date de Evanghelii privind intalnirile Mantuitorului cu neevreii, il vedem pe Iisus uimit de calitatea credintei acestora, ajungand sa-i previna pe iudei ca „multi vor veni de la Apus si de la Rasarit si vor sta la masa cu Avraam, si cu Isaac, si cu Iacov in imparatia cerurilor, iar fiii imparatiei vor fi aruncati in intunericul cel mai din afara“ (Mt. 8, 11-12; Lc. 13, 29). Ba, mai mult, cand, inainte de patimirile sale, prin Filip si Andrei, Mantuitorului i se aduce la cunostinta ca niste greci ar vrea sa-l vada (parca astepta aceasta), va spune: „A venit ceasul ca sa fie proslavit Fiul Omului“ (Ioan 12, 23), sugerandu-ne ideea ca momentul in care paganatatea, reprezentata de grupul celor care voiau sa-l cunoasca pe Iisus, si-a aratat dorinta sa-l cunoasca pe Hristos, era acela in care Fiul lui Dumnezeu, facut Om, putea sa lase desfasurarea evenimentelor in sensul sacrificiului sau suprem pentru mantuirea intregii omeniri. Momentul sosise. Interesul grupului de elini care voiau sa-l cunoasca pe Hristos constituie timpul potrivit in care paganatatea isi dadea in mod liber acordul pentru ca lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu sa se implineasca si in randurile sale.
Era un momentul care amintea de acel „fiat“ al Sfintei Fecioare, prin care aceasta accepta sa devina Mama dupa omenitate a Fiului lui Dumnezeu. Dupa cum Mantuitorul Hristos nu a siluit in nici un fel libertatea evreilor de a-l primi, nu a siluit-o nici pe a paganilor. Acestia auzisera despre El si, iata, voiau sa-l cunoasca. Evangheliile nu ne spun daca grupul de greci s-a intalnit atunci cu Iisus. Aceia si toata paganatatea se vor intalni mai tarziu cu acelasi Iisus, dar proslavit. Oricum, momentul de interes al grecilor pentru Hristos inaintea patimirilor acestuia este de retinut.
Tirul si Sidonul
Inaintea acestei mari intalniri a lui Iisus cu paganatatea avem momentele care sugereaza marea intalnire si interesul paganilor pentru Hristos. Unul din aceste momente este, iata, intalnirea lui Iisus cu femeia cananeeanca. Se intampla dupa ce Irod Antipa il executase pe Sfantul Ioan Botezatorul. Stim ca, dupa ce a aflat de executia lui Ioan Botezatorul, Mantuitorul a cautat sa-l evite pe Irod Antipa pentru o perioada de timp, plecand in tinuturile stapanite de Filip, fratele acestuia. Iesirea din hotarele Galileii si mergerea in tinutul Tirului si al Sidonului faceau parte din masurile de precautie pe care Mantuitorul si le luase spre a evita riscul de a fi prins de Irod, care se aliase cu fariseii (cf. Mt. 14; Mc. 3, 6; Lc. 13).
In prima parte a capitolului, evanghelistul ne relateaza o discutie foarte dura a Mantuitorului cu fariseii. Existau, prin urmare, toate sansele ca acestia sa profite de bunele relatii cu Irod spre a-l da mortii si pe Iisus, care-i deranja mai mult decat i-ar fi deranjat Ioan. Tinutul Tirului si al Sidonului nu se gasea sub jurisdictia lui Irod, ci facea parte din provincia Siria. Acolo putea sa ramana in siguranta, pentru o vreme. De aceea a mers acolo.
Tirul si Sidonul au fost vechi orase feniciene, celebre in antichitate pentru constructiile de corabii si pentru navigatorii lor. Corabiile feniciene, la un moment dat, detineau controlul comertului din Mediterana (ajungand pana in Spania), unde au infiintat mai multe colonii, dintre care Cartagina a fost cea mai vestita. Alexandru cel Mare a cucerit aceste orase, in care s-a ajuns ca protipendada sa fie formata din greci, incat limba greaca a devenit limba oficiala. Precum celelalte popoare antice, evreii au avut raporturi deosebite cu Tirul si Sidonul. Solomon, spre exemplu, pentru corabiile sale a adus ofiteri din Tir (I Regi 9-10), regele Ahab s-a casatorit cu Izabela, printesa din Sidon (I Regi 16 si urm.; II Regi 9 si urm.), iar proorocul Ilie a facut mai multe minuni in casa vaduvei din Sarepta Sidonului (I Regi 17-19) inviindu-i chiar fiul.
„Mare este credinta ta, faca-ti-se tie dupa cum voiesti“
Evanghelistul Matei ne relateaza ca, vazandu-l pe Iisus, o femeie cananeeanca a iesit din tinutul acela si a inceput sa-l roage strigand: „Ai mila de mine, Fiul lui David, fiica mea este rau chinuita de un demon!“ (Mt. 15, 22). Femeia i s-a adresat Mantuitorului cu cuvintele „Fiul lui David“, recunoscand in el pe cel asteptat chiar de catre evrei. Mantuitorul se gasea in situatia, pe de o parte, de a sta de vorba cu o femeie straina si singura, ceea ce Legea lui Moise interzicea, iar pe de alta parte, sa dea curs rugamintii unei femei pagane, ceea ce el Insusi interzisese ucenicilor atunci cind ii trimisese la propovaduire (Mt. 10, 5). Era o dilema care trebuia rezolvata de-asa maniera, incat sa nu ramana nimeni care sa nu fi avut parte de prezenta sa binefacatoare. Ca Dumnezeu, Iisus cunostea cu siguranta credinta femeii, dar si sufletele ucenicilor sai.
Poate ca iesise din hotarele Galileii tocmai pentru a o intalni pe acea femeie, care, iata, iesea din hotarele paganatatii ei spre a descoperi in Iisus pe Fiul lui David, Mesia mult asteptat. Cu intelepciunea sa dumnezeiasca, Mantuitorul va conduce situatia creata in asa fel, incat ucenicii vor trece peste rezervele evreilor fata de pagani si vor mijloci ei insisi pe langa Iisus, ca acesta sa dea curs rugamintii femeii.
Mantuitorul amana implinirea rugamintii femeii, mai intai refuzand sa-i raspunda, apoi, facand-o sa inteleaga faptul ca era trimis numai catre poporul evreu, pentru „fiii imparatiei“, nu pentru „caini“, dupa cum numeau evreii pe elini. Probabil ca Mantuitorul a folosit aceasta denumire dispretuitoare tocmai pentru a testa ucenicii daca, la randul lor, puteau sa iasa si ei din limitele gandirii iudaice inguste, daca ei insisi intelegeau ce inseamna dragostea de aproapele.
Femeia cunostea cu siguranta cata „consideratie“ aveau evreii fata de pagani, de aceea nu a considerat jignire raspunsul lui Iisus. Nu s-a inhibat in fata acestui raspuns si n-a dat inapoi. Ea credea in El si insista ca acesta sa se mani-feste ca Dumnezeu, egal in iubire pentru toti. De aceea i-a raspuns Mantuitorului cu multa intelepciune: „Da, Doamne, dar si cainii se hranesc cu faramiturile care cad de la masa stapanilor lor“.
Biata femeie avea nevoie de o faramitura de dragoste in marea-i suferinta. Insistenta cuminte a femeii a pus in evidenta virtutea acesteia, pe care Hristos cu siguranta o stia. Mantuitorul a actionat cu o aparenta indiferenta, stimuland oarecum pe femeia cananeeanca sa-si arate dragostea de mama, sa-si arate credinta in el si „pentru ca nu voia sa ramana ascunsa virtutea acestei femei“, asa cum avea sa spuna mai tarziu Sf. Ioan Hrisostom. Vorbind cu femeia, Hristos lucra tainic in inimile ucenicilor sai, care, in apropierea lui Iisus au inteles ca femeia merita faramitura de dragoste care sa-i scape fiica de suferinta. Numai un parinte poate in-telege suferinta altui parinte pentru fiul bolnav, numai avand inima de parinti ucenicii au mijlocit la Iisus pentru biata femeie. Pentru ca Dumnezeu este Parintele tuturor celor care vin la el cu con-stiinta de fii, ca Fiu al lui Dumnezeu, Iisus va spune cananeencei: „femeie, mare este credinta ta, faca-ti-se tie dupa cum voiesti“ (Mt. 15, 28), iar evanghelistul va confirma ca, chiar in ceasul acela, fiica ei s-a tamaduit.
Suntem datori cu respect fata de oricine
Din textul Evangheliei acestei duminici invatam mai multe lucruri, dintre care vom mentiona cateva mai jos.
Iisus Hristos este Mantuitorul tuturor oamenilor, evrei si neevrei, si pe toti ii iubeste in mod egal. De efectele prezentei sale si de darurile lui mantuitoare au parte toti care se apropie de el, recunoscandu-l drept ceea ce este si, asa cum au facut-o ucenicii, asa cum a dovedit-o femeia cananeeanca, recunoscand in el pe Mesia, Fiul lui David. Femeia neevreica si ucenicii evrei s-au intalnit unii cu altii in modul in care l-au cunoscut si recunoscut pe Hristos. Nu te poti impartasi de consecintele lucrarii mantuitoare ale lui Hristos venind spre el nestiind cine este sau refuzand sa-l accepti drept ceea ce Iisus este, Fiu al lui Dumnezeu, facut Om pentru a noastra mantuire. Daca, in zilele noastre, multi nu au parte intrutotul de ceea ce ar putea primi de la Hristos-Dumnezeu, este pentru ca se apropie de el, crezand ca Hristos este altceva decat ceea ce de fapt este sau vrand ca el sa fie altceva decat Il prezinta Biserica de doua mii de ani incoace ca este. In lumea secularizata de azi, multi vor ca Hristos sa fie un simplu om. De la un simplu om nu poti primi decat ceea ce ti-ar putea da un simplu om, chiar atunci cand are bunavointa.
Din Evanghelia de azi invatam ca suntem datori cu respect fata de oricine, cunoscut sau necunoscut, de un neam cu noi sau de alt neam. Invatam ca raspunsul favorabil rugaciunii presupune virtute, presupune rabdare si staruinta in rugaciune. Invatam in egala masura ca oamenii alesi (sfintii) pot mijloci la Dumnezeu pentru noi, cum au facut ucenicii Mantuitorului pentru femeia cananeeanca. Este posibila si necesara mijlocirea sfintilor pentru noi, dar, pentru siguranta implinirii rugaciunilor noastre, mijlocirea sfintilor trebuie insotita si de staruinta noastra. Ucenicii Mantuitorului si fe-meia cananeeanca ne stau exemple in acest sens. Prin urmare, sa-i urmam intru toate: in credinta, in rugaciune, in staruinta, in compasiune si-n dragoste, dar mai ales, in respectul corespunzator fata de Cel caruia I te rogi.
Cu smerenie si dragoste crestineasca, DOAMNE AJUTA! AMIN.
https://www.facebook.com/groups/SfinteleIcoaneOrtodoxe/
