de Preot Sorin Croitoru
Un om cu dor de Dumnezeu,
Ce plânge după El mereu
Ca pruncul după mama lui
Rămas pe lume-al nimănui,
Un om atât de necăjit..
Eu sunt acela, ați ghicit!
Voi râdeți mult, eu râd puțin,
Mâncându-mi pâinea cu suspin,
Și cum să râd, când mă gândesc
La Cel pe Care Îl iubesc,
La Domnul meu Iisus Hristos,
Și știu cât sunt de păcătos?..
Să râdă cel fără păcat,
Iar păcătosului i-e dat
Să plângă mult, precum Adam,
Ce-a scos din Rai întregul neam..
Da, plâng și eu ca el mereu
Și cine știe dorul meu?..
Cum aș putea voios să fiu?
Fărădelegea eu mi-o știu
Și amintirea ei o port
În sufletul acesta mort..
Mai înviază Dumnezeu
Un suflet negru ca al meu?..
Lumina Sfintei Învieri
N-o văd în mine nicăieri,
Doar întuneric și păcat..
Culeg acum ce-am semănat!
Hristoase, sunt și eu al Tău,
Chiar dacă-s păcătos și rău..
Îmi duc păcatele acum
Precum o cruce grea pe drum,
Dar știu că într-o bună zi,
Atunci când Tu vei socoti
Că m-am uscat destul de dor,
O, bunule Mântuitor,
Cu harul Tău mă vei uda
Și voi începe-a învia
Precum toiagul lui Aaron,
Precum Zaheu din Ierihon,
Precum băiatul din Nain,
Precum Iisusul meu, amin!
