miercuri, 3 aprilie 2019

ATUNCI VOI ÎNVIA..


Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Preot Sorin Croitoru

Un om cu dor de Dumnezeu,
Ce plânge după El mereu
Ca pruncul după mama lui
Rămas pe lume-al nimănui,
Un om atât de necăjit..
Eu sunt acela, ați ghicit!

Voi râdeți mult, eu râd puțin,
Mâncându-mi pâinea cu suspin,
Și cum să râd, când mă gândesc
La Cel pe Care Îl iubesc,
La Domnul meu Iisus Hristos,
Și știu cât sunt de păcătos?..

Să râdă cel fără păcat,
Iar păcătosului i-e dat
Să plângă mult, precum Adam,
Ce-a scos din Rai întregul neam..
Da, plâng și eu ca el mereu
Și cine știe dorul meu?..

Cum aș putea voios să fiu?
Fărădelegea eu mi-o știu
Și amintirea ei o port
În sufletul acesta mort..
Mai înviază Dumnezeu
Un suflet negru ca al meu?..

Lumina Sfintei Învieri
N-o văd în mine nicăieri,
Doar întuneric și păcat..
Culeg acum ce-am semănat!
Hristoase, sunt și eu al Tău,
Chiar dacă-s păcătos și rău..

Îmi duc păcatele acum
Precum o cruce grea pe drum,
Dar știu că într-o bună zi,
Atunci când Tu vei socoti
Că m-am uscat destul de dor,
O, bunule Mântuitor,

Cu harul Tău mă vei uda
Și voi începe-a învia
Precum toiagul lui Aaron,
Precum Zaheu din Ierihon,
Precum băiatul din Nain,
Precum Iisusul meu, amin!

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO