FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...
Biet orfan cu chip de inger,sade trist pe-o piatră rece
Ploaia asta prinsă-n fulger,lumea parcă vrea s-o-nece!
Lui nu-i pasă nici de ploaie,nici de fulger nu se teme,
Gândul lui ca pe-o scrisoare,către Domnul il asterne!
,, - Doamne, Tu ai fost ca mine,părăsit si-nfometat?
Când ai vrut un colt de pâine,l-ai cerut si Ti l-au dat?
Doamne, Tu ai fost vreodată,insetat si zdrentăros?
Doar c-o haină căpătată de la vreun crestin milos?
Plâns-au ochii Tăi, Iisuse,asa cum au plâns ai mei ?
Cu suspinele ascunse si cu grea durere-n ei ?
Ti-ai dorit o alinare? Ai primit o mângâiere,
Când stăteau să Te doboare,ale lumii vorbe grele ?
Ti-ai dorit să ai o casă,frati, surori să te iubească?
Să vă strângeti toti la masă,cu o dragoste frătească?
Te-au lovit ca si pe mine,fără a avea vreo vină?
Ai simtit ca lângă tine, e vreo mână ce Te-alină?
Doamne, iarta-mi indrăzneala, de-a Te intreba pe Tine,
Dar nu-mi iese socoteala,de ce altii nu-s ca mine ?
Oare ce-am gresit la ceruri, de-s lăsat in voia sortii,
Si acei ce mi-au dat viată, au trecut hotarul mortii ?"
O lumină il mângâie ca o aripă de inger,
Nu-i lumina diminetii, nici lumina de la fulger,
Simte multă bucurie...si nu poate să privească
Doar aude-o voce blândă din lumina cea cerească :
,, Fiul Meu, am fost ca tine, părăsit si-nfometat
Când vândut am fost de Iuda si-n Pretoriu, judecat,
Cand am mers pe Drumul Crucii, singur si plin de durere,
Si in sete si in foame, ei mi-au dat otet si fiere !
Gol am fost in suferintă, părăsit am fost de toti,
Si cămasa de pe mine, câstigat' a fost la sorti,
Doar Măicuta mea sărmana, mi-a acoperit Făptura,
Cu năframa ei cea albă...toti ceilalti isi vărsau ura !
Plâns-au ochii Mei, copile, cu suspinele ascunse,
Auzind jalea Măicutei si ocările aduse,
Si din inăltimea Crucii, am privit prin timp...departe
Si am plâns văzând cum astăzi, lumea zace in păcate !
Mi-am dorit o alinare...n-am primit o mângâiere
Am strigat doar către Tatăl..si in Cer era tăcere,
Dar tăcerea cea din ceruri, era Sfanta Bucurie,
Asteptând ca omenirea, prin Iisus Hristos să-nvie !
Am ales ca ucenicii,frati ai mei să se numească
Si i-am strans pe toti la Cină, cu o dragoste frătească,
Am frânt pâinea si le-am dat-o, am intins cu ei in blide,
Chiar dac' am stiut că Iuda, pe-un pumn de arginti mă vinde !
M-au lovit cu ură multă, când căzut eram in tină,
Numai blânda Veronică, mi-a adus un pic odihnă
Cu năframa mi-a sters fruntea de sudoare si de sânge,
Peste spinii din coroană...lacrima-i porni a curge !
N-ai gresit nimic, copile..doar ca omul poart-o cruce,
Sau păcatul altor neamuri, unii sunt alesi a-l duce,
Tu ai fost ales să porti, ca orfan, o cruce grea,
Dar cu Harul de la Tatăl, si cu Mare Mila Mea,
Vei păsi cu indrăzneală, peste serpi si peste pietre,
Lângă tine sta-vor ingeri si din ochi nu te voi pierde,
Si in ceruri ai o Maică si pe Dumnezeu cel Sfânt,
Ai si frati...pe sfinti si ingeri ! Esti orfan doar pe pământ !"
Eliana Popa
Ploaia asta prinsă-n fulger,lumea parcă vrea s-o-nece!
Lui nu-i pasă nici de ploaie,nici de fulger nu se teme,
Gândul lui ca pe-o scrisoare,către Domnul il asterne!
,, - Doamne, Tu ai fost ca mine,părăsit si-nfometat?
Când ai vrut un colt de pâine,l-ai cerut si Ti l-au dat?
Doamne, Tu ai fost vreodată,insetat si zdrentăros?
Doar c-o haină căpătată de la vreun crestin milos?
Plâns-au ochii Tăi, Iisuse,asa cum au plâns ai mei ?
Cu suspinele ascunse si cu grea durere-n ei ?
Ti-ai dorit o alinare? Ai primit o mângâiere,
Când stăteau să Te doboare,ale lumii vorbe grele ?
Ti-ai dorit să ai o casă,frati, surori să te iubească?
Să vă strângeti toti la masă,cu o dragoste frătească?
Te-au lovit ca si pe mine,fără a avea vreo vină?
Ai simtit ca lângă tine, e vreo mână ce Te-alină?
Doamne, iarta-mi indrăzneala, de-a Te intreba pe Tine,
Dar nu-mi iese socoteala,de ce altii nu-s ca mine ?
Oare ce-am gresit la ceruri, de-s lăsat in voia sortii,
Si acei ce mi-au dat viată, au trecut hotarul mortii ?"
O lumină il mângâie ca o aripă de inger,
Nu-i lumina diminetii, nici lumina de la fulger,
Simte multă bucurie...si nu poate să privească
Doar aude-o voce blândă din lumina cea cerească :
,, Fiul Meu, am fost ca tine, părăsit si-nfometat
Când vândut am fost de Iuda si-n Pretoriu, judecat,
Cand am mers pe Drumul Crucii, singur si plin de durere,
Si in sete si in foame, ei mi-au dat otet si fiere !
Gol am fost in suferintă, părăsit am fost de toti,
Si cămasa de pe mine, câstigat' a fost la sorti,
Doar Măicuta mea sărmana, mi-a acoperit Făptura,
Cu năframa ei cea albă...toti ceilalti isi vărsau ura !
Plâns-au ochii Mei, copile, cu suspinele ascunse,
Auzind jalea Măicutei si ocările aduse,
Si din inăltimea Crucii, am privit prin timp...departe
Si am plâns văzând cum astăzi, lumea zace in păcate !
Mi-am dorit o alinare...n-am primit o mângâiere
Am strigat doar către Tatăl..si in Cer era tăcere,
Dar tăcerea cea din ceruri, era Sfanta Bucurie,
Asteptând ca omenirea, prin Iisus Hristos să-nvie !
Am ales ca ucenicii,frati ai mei să se numească
Si i-am strans pe toti la Cină, cu o dragoste frătească,
Am frânt pâinea si le-am dat-o, am intins cu ei in blide,
Chiar dac' am stiut că Iuda, pe-un pumn de arginti mă vinde !
M-au lovit cu ură multă, când căzut eram in tină,
Numai blânda Veronică, mi-a adus un pic odihnă
Cu năframa mi-a sters fruntea de sudoare si de sânge,
Peste spinii din coroană...lacrima-i porni a curge !
N-ai gresit nimic, copile..doar ca omul poart-o cruce,
Sau păcatul altor neamuri, unii sunt alesi a-l duce,
Tu ai fost ales să porti, ca orfan, o cruce grea,
Dar cu Harul de la Tatăl, si cu Mare Mila Mea,
Vei păsi cu indrăzneală, peste serpi si peste pietre,
Lângă tine sta-vor ingeri si din ochi nu te voi pierde,
Si in ceruri ai o Maică si pe Dumnezeu cel Sfânt,
Ai si frati...pe sfinti si ingeri ! Esti orfan doar pe pământ !"
Eliana Popa
