FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
Împărate
al veacurilor, Cel Ce Te porți pe scaun de heruvimi și din prisosul
milostivirii Tale ai binevoit a lua trup din Fecioară Preacurată, ca să
ne aduci pe noi, cei încremeniți în scaunul păcatului, la înălțimea
cunoștinței de Dumnezeu și la paza poruncilor Tale, Însuți Stăpâne,
Iubitorule de oameni, caută spre nevrednicii Tăi robi, cei împovărați cu
grele păcate și ridică de deasupra noastră jugul cel greu al patimilor.
În pustiul împietririi umblăm și nu am aflat om care împreună să
pătimească acum cu noi, dar Tu, Cel Ce pe slăbănog l-ai ridicat din pat,
ridică-ne și pe noi din păcat spre a merge pe cărarea pocăinței. Cel Ce
ai înviat pe fiul văduvei, înviază și sufletele noastre omorâte de
răutățile cu care pururea Te mâhnim și ne dă a pune început în viața cea
îmbunătățită. Cel Ce din mormânt ai scos pe Lazăr, mai presus de
nădejde omenească, și pe noi, cei de toți osândiți pentru stăruința în
păcat, trezește-ne din somnul greu al mândriei, dezleagă legăturile
păcatelor cu care ne-am legat și din mormântul egoismului trage-ne cu
mâna Ta cea tare la lumina dragostei de frați. Cel Ce pe cel orb din
naștere l-ai tămăduit, și sufletul meu cel orbit încă din pruncie de
loviturile păcatelor îl luminează și dă-mi a Te vedea limpede și cu ochi
duhovnicești pe Tine, Cel ascuns în poruncile Tale. Cel Ce pe femeia
cea cu scurgere de sânge ai vindecat, oprește și curgerea cea nemăsurată
a patimilor mele și în râul pocăinței mă curățește de toate gândurile
cele viclene ce întinează inima mea. Cel Ce ai înmulțit pâinile și
peștii spre hrănirea poporului istovit de apăsarea neputinței trupești,
înmulțește și întru mine pâinea rugăciunii și așează pe masa sufletului
meu ca un pește și înțelepciunea minții prin care să pătrund adâncurile
cele nemăsurate ale milostivirii Tale și să scot mărgăritarele
cuvintelor duhovnicești, cu care ucenicii Tâi vânau, ca niște pescari de
oameni, pe cei rătăciți, aducându-i la lumina cunoștinței Tale. Cel Ce
de femeia cananeiană Te-ai milostivit și ai slobozit pe fiica ei de
demonul cel cumplit, milostivește-Te și de sufletul meu cel ținut în
legăturile patimilor și, măcar că nu am credința aceleia, dăruiește-mi-o
Tu ca un milostiv. Cel Ce ne-ai lăsat minunile Tale ca pildă de nădejde
și de stăruință în rugăciune ca să dobândim cele spre mântuire, nu ne
trece cu vederea acum pe noi, cei gârboviți de păcat, ci ca pe femeia
cea neputincioasă, și pe noi, cei ce stăm cu nevredncie în sfânt locașul
Tău, ne ridică la înălțimea cunoașterii Tale, ca să aducem și noi cu
cetele îngerești prinosul laudelor spre slava Celui Neîncetat
slavoslovit în ceruri. Așa Stăpâne, Iubitorule de oameni, nu trece cu
vederea pe robul Tău, ci pururea mă acoperă de toate uneltirile celui
rău, ca prin pocăință să ajung și eu în Împărăția Ta cea cerească,
lăudând pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, în veci. Amin.
Împărate
al veacurilor, Cel Ce Te porți pe scaun de heruvimi și din prisosul
milostivirii Tale ai binevoit a lua trup din Fecioară Preacurată, ca să
ne aduci pe noi, cei încremeniți în scaunul păcatului, la înălțimea
cunoștinței de Dumnezeu și la paza poruncilor Tale, Însuți Stăpâne,
Iubitorule de oameni, caută spre nevrednicii Tăi robi, cei împovărați cu
grele păcate și ridică de deasupra noastră jugul cel greu al patimilor.
În pustiul împietririi umblăm și nu am aflat om care împreună să
pătimească acum cu noi, dar Tu, Cel Ce pe slăbănog l-ai ridicat din pat,
ridică-ne și pe noi din păcat spre a merge pe cărarea pocăinței. Cel Ce
ai înviat pe fiul văduvei, înviază și sufletele noastre omorâte de
răutățile cu care pururea Te mâhnim și ne dă a pune început în viața cea
îmbunătățită. Cel Ce din mormânt ai scos pe Lazăr, mai presus de
nădejde omenească, și pe noi, cei de toți osândiți pentru stăruința în
păcat, trezește-ne din somnul greu al mândriei, dezleagă legăturile
păcatelor cu care ne-am legat și din mormântul egoismului trage-ne cu
mâna Ta cea tare la lumina dragostei de frați. Cel Ce pe cel orb din
naștere l-ai tămăduit, și sufletul meu cel orbit încă din pruncie de
loviturile păcatelor îl luminează și dă-mi a Te vedea limpede și cu ochi
duhovnicești pe Tine, Cel ascuns în poruncile Tale. Cel Ce pe femeia
cea cu scurgere de sânge ai vindecat, oprește și curgerea cea nemăsurată
a patimilor mele și în râul pocăinței mă curățește de toate gândurile
cele viclene ce întinează inima mea. Cel Ce ai înmulțit pâinile și
peștii spre hrănirea poporului istovit de apăsarea neputinței trupești,
înmulțește și întru mine pâinea rugăciunii și așează pe masa sufletului
meu ca un pește și înțelepciunea minții prin care să pătrund adâncurile
cele nemăsurate ale milostivirii Tale și să scot mărgăritarele
cuvintelor duhovnicești, cu care ucenicii Tâi vânau, ca niște pescari de
oameni, pe cei rătăciți, aducându-i la lumina cunoștinței Tale. Cel Ce
de femeia cananeiană Te-ai milostivit și ai slobozit pe fiica ei de
demonul cel cumplit, milostivește-Te și de sufletul meu cel ținut în
legăturile patimilor și, măcar că nu am credința aceleia, dăruiește-mi-o
Tu ca un milostiv. Cel Ce ne-ai lăsat minunile Tale ca pildă de nădejde
și de stăruință în rugăciune ca să dobândim cele spre mântuire, nu ne
trece cu vederea acum pe noi, cei gârboviți de păcat, ci ca pe femeia
cea neputincioasă, și pe noi, cei ce stăm cu nevredncie în sfânt locașul
Tău, ne ridică la înălțimea cunoașterii Tale, ca să aducem și noi cu
cetele îngerești prinosul laudelor spre slava Celui Neîncetat
slavoslovit în ceruri. Așa Stăpâne, Iubitorule de oameni, nu trece cu
vederea pe robul Tău, ci pururea mă acoperă de toate uneltirile celui
rău, ca prin pocăință să ajung și eu în Împărăția Ta cea cerească,
lăudând pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, în veci. Amin.
