FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
– Despre ispite dar cu credinţă pusă în lucrare
PREOT IOAN
Părintele Teofil Părăian: „Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine.
Să nu-l laşi departe de tine.
Să-l aduci aproape de tine.
Să-l îmbrăţişezi.
Să-l transferi din afară înlăuntru.
Să-l aduci în suflet.
Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe“.
Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti.
Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti.
Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi.
Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii.
Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi.
Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi.
Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti“.
1. Bătrânul Daniel din Katounakia Sfântului Munte zicea: „Diavolul nu se bucură nicicând mai mult decât atunci când stă de vorbă cu omul care-şi cultivă propria sa mândrie, fie acesta teolog, erudit sau mare ascet. Dimpotrivă, se teme de omul smerit şi ascultător“.
2. Bătrânul Iosif atră gea atenţ ia luptă torilor asupra următorului lucru: „Diavolul este peste tot. Ascuns şi întrarmat până-n dinţi, vrăjmaşul se află în suflet, în trup şi-n împrejurimi. Nu lasă să treacă nici un prilej pentru a încerca să-l subjuge pe om şi să-l ispitească în credinţa lui. În funcţie de circumstanţe, diavolul atacă şi se opune hotărârilor noastre. Ţinta lui principală, în acelaşi timp, este să-l lovească pe om în credinţa sa şi să-l facă să treacă la trădare şi renegare. Dacă a reuşit, el taie zelul şi râvna. Cu credinţă se face totul,. Dacă credinţa este clătinată, totul se clatină şi linia frontului slăbeşte”.
3. Bătrânul Epifanie spunea despre vicleniile diavolului: „Cât de viclean este diavolul! El le şopteşte tinerilor creştini care au încheiat o căsătorie reuşită: cât de bine v-ar fi într-o mănăstire,
preocupându-vă cu cele duhovniceşti, departe de grijile familiei care vă împrăştie şi vă apasă! Iar celor ce
au intrat în mănăstire, pentru că
doreau fecioria întru Hristos, le şopteşte: cât de bine v-ar fi dacă aţi fi căsătoriţi, dacă casa voastră ar fi o mică Biserică, dacă aţi trăi fericirea vieţii de familie, departe de nevoinţele ascetice şi de singurătatea
care vă copleşeşte. Dar dacă bărbatul căsătorit s-ar călugări şi cel
călugărit s-ar însura, le-ar spune tocmai invers. Toate acestea pentru
a-i aduce la disperare şi a-i scoate de pe calea mântuirii. Căci calea
mântuirii este căsătoria binecuvântată sau fecioria în Hristos“.
4. Bătrânul Eusebiu zicea referitor la atacurile diavolului: „Satan ne poate foarte uşor face să cădem la dreapta sau la stânga. Căderile de-a dreapta, care se prezintă sub aparenţa zelului pentru Dumnezeu, sub aparenţa virtuţii şi a datoriilor perfect împlinite, sunt mult mai periculoase decât căderile de-a stânga, care se văd limpede că sunt păcate. Noi trebuie să ne păstrăm întotdeauna pacea sufletului.” Altă dată, el îşi sfătuia aşa fiii săi duhovniceşti: „Dacă tu vezi că felul altora de a gândi diferă de al tău, nu te mira! Noi ştim acest lucru din cuvintele Domnului, şi anume că cel rău acţionează puternic asupra minţii oamenilor şi le întunecă pentru a nu putea discerne care le este interesul şi pentru a nu asculta glasul Domnului“.
5. Bătrânul Porfirie sfătuia să ne opunem ispitelor în felul următor: „Mergeţi pe drumul vostru. Diavolul va veni să vă ispitească cu gânduri şi vă va trage de mânecă pentru a vă dezorienta.
6 Bătrânul Iosif zicea că întâistă tătorii puterilor
7 .Bătrânul Daniel zicea că pe lângă alte încercă ri, diavolul încearcă cu duhul cu duhul întristării sufletul creştinului care duce o viaţă duhovniceasca
„Tristeţea cucereşte sufletul nu prin forţă şi înlănţuire
– cum face de obicei diavolul – ci printr-o pânză imaginară fină care acoperă sufletul în aşa fel că toate puterile lui devin reci şi insensibile.
Tristeţea îi ia sufletului zelul şi credinţa, îi ia minţii capacitatea de a
avea gânduri salvatoare“.
8. Bătrânul Amfilohie spunea că e nevoie de atenţie pentru
a înfrunta ispitele: „Dacă cineva aruncă cu piatra într-un câine
acesta, în loc de a se arunca asupra celui ce a dat cu piatra, se aruncă
asupra pietrei pentru a o mişca. Noi facem altfel. Ispititorul trimite o
persoană pentru a ne ispiti fie printr-un cuvânt, fie printr-o atitudine şi,
în loc de a ne arunca asupra celui ce a aruncat piatra, adică asupra
ispititorului, noi muşcăm piatra, adică pe fratele nostru pe care l-a
folosit vrăjmaşul!“
9. Acelaşi Bătrân Amfilohie insista: „În ceasul ispitei, noi trebuie să dăm dovadă de răbdare şi să ne rugăm. Ispititorul este mare expert: are munţi întregi de mijloace! Ispititorul nelinişteşte, creează stări de apăsare şi de lupte exterioare. El cunoaşte nenumărate viclenii. El face pe om să se îndoiască. De aceea noi naufragiem adesea. Când trecem prin încercări, harul lui Dumnezeu coboară asupra noastră. Încercaţi de ispite, constatăm cât de slabi suntem şi, smerindu-ne atragem harul lui Dumnezeu. Vânturile ispitelor, în această situaţie, nu vor afecta, şi nu ne vor putea face nimic“. Suprema libertate este acel ceva ce izvorăşte din interior, atunci când, în sfârşit, reuşeşti să te desprinzi de frică, durere, vinovăţie, gelozie şi resentimente. Cea mai bună cale spre a învăţa cum să te desprinzi de toate acestea este să te detaşezi de raţionalizări, justificări, explicaţii şi judecăţi. Parcă te aud spunând: „- uşor de zis, greu de facut...
– Despre ispite greu de făcut!“
Acestea, (raţionalizările, justificările, explicaţiile şi judecăţile) sunt însă mult mai aproape de propria voinţă şi este mult mai uşor să alegi în mod conştient să te desprinzi de ele. În plus, ele sunt, de fapt, rădăcina celor enumerate anterior.
Acceptă-i pe ceilalţi aşa cum sunt! Nu privi un lucru ca fiind „mai bun“ sau „mai rău“ decât un altul. Nu clasifica pe cineva ca fiind „bun“ sau „rău“, ci înţelege că fiecare persoană face alegerea pe care o consideră ca fiind cea mai potrivită, sau, poate, singura pe care o consideră valabilă. Fii asemeni unui copil, nerăbdător să experimentezi totul pentru întâia dată, fără a face distincţia între bine şi rău. Doreşte-ţi ca lucrurile să fie aşa cum sunt şi doreşte-ţi ceea ce ai! Savurează ceea ce este deja al tău!
Nu fii egoist. Nu te justifica, nu te apăra şi acceptă părerile celorlalţi. Fii fascinat şi nu iritat. Nu încerca să te consideri important şi nu încerca din răsputeri să placi. De asemenea, nu încerca să te crezi mai mult sau mai puţin decât eşti cu adevărat. Ci doar îmbunătăteşte încetişor şi treptat câte ceva, puţin câte puţin în fiecare zi, şi continuă să te dezvolţi, căci ceea ce încetează a mai creşte, în timp este sortit morţii.
– Despre ispite dar cu credinţă pusă în lucrare
PREOT IOAN
Părintele Teofil Părăian: „Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine.
Să nu-l laşi departe de tine.
Să-l aduci aproape de tine.
Să-l îmbrăţişezi.
Să-l transferi din afară înlăuntru.
Să-l aduci în suflet.
Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe“.
Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti.
Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti.
Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi.
Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii.
Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi.
Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi.
Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti“.
1. Bătrânul Daniel din Katounakia Sfântului Munte zicea: „Diavolul nu se bucură nicicând mai mult decât atunci când stă de vorbă cu omul care-şi cultivă propria sa mândrie, fie acesta teolog, erudit sau mare ascet. Dimpotrivă, se teme de omul smerit şi ascultător“.
2. Bătrânul Iosif atră gea atenţ ia luptă torilor asupra următorului lucru: „Diavolul este peste tot. Ascuns şi întrarmat până-n dinţi, vrăjmaşul se află în suflet, în trup şi-n împrejurimi. Nu lasă să treacă nici un prilej pentru a încerca să-l subjuge pe om şi să-l ispitească în credinţa lui. În funcţie de circumstanţe, diavolul atacă şi se opune hotărârilor noastre. Ţinta lui principală, în acelaşi timp, este să-l lovească pe om în credinţa sa şi să-l facă să treacă la trădare şi renegare. Dacă a reuşit, el taie zelul şi râvna. Cu credinţă se face totul,. Dacă credinţa este clătinată, totul se clatină şi linia frontului slăbeşte”.
3. Bătrânul Epifanie spunea despre vicleniile diavolului: „Cât de viclean este diavolul! El le şopteşte tinerilor creştini care au încheiat o căsătorie reuşită: cât de bine v-ar fi într-o mănăstire,
4. Bătrânul Eusebiu zicea referitor la atacurile diavolului: „Satan ne poate foarte uşor face să cădem la dreapta sau la stânga. Căderile de-a dreapta, care se prezintă sub aparenţa zelului pentru Dumnezeu, sub aparenţa virtuţii şi a datoriilor perfect împlinite, sunt mult mai periculoase decât căderile de-a stânga, care se văd limpede că sunt păcate. Noi trebuie să ne păstrăm întotdeauna pacea sufletului.” Altă dată, el îşi sfătuia aşa fiii săi duhovniceşti: „Dacă tu vezi că felul altora de a gândi diferă de al tău, nu te mira! Noi ştim acest lucru din cuvintele Domnului, şi anume că cel rău acţionează puternic asupra minţii oamenilor şi le întunecă pentru a nu putea discerne care le este interesul şi pentru a nu asculta glasul Domnului“.
5. Bătrânul Porfirie sfătuia să ne opunem ispitelor în felul următor: „Mergeţi pe drumul vostru. Diavolul va veni să vă ispitească cu gânduri şi vă va trage de mânecă pentru a vă dezorienta.
|
Nu vă întoarceţi, nu vă angajaţi în discuţii şi-n controverse cu el! Se
|
|
|
va lăsa păgubaş şi vă va părăsi“.
|
|
„Nu pot fi înfrânţi cu prăjituri şi ciocolată, ci cu râuri
de lacrimi, prin durerea sufletului, durere de moarte, printr-o smerenie desăvârşită şi o răbdare nesfârşită, prin Rugăciunea lui Iisus spusă cu durere...
7 .Bătrânul Daniel zicea că pe lângă alte încercă ri, diavolul încearcă cu duhul cu duhul întristării sufletul creştinului care duce o viaţă duhovniceasca
„Tristeţea cucereşte sufletul nu prin forţă şi înlănţuire
– cum face de obicei diavolul – ci printr-o pânză imaginară fină care acoperă sufletul în aşa fel că toate puterile lui devin reci şi insensibile.
Tristeţea îi ia sufletului zelul şi credinţa, îi ia minţii capacitatea de a
avea gânduri salvatoare“.
9. Acelaşi Bătrân Amfilohie insista: „În ceasul ispitei, noi trebuie să dăm dovadă de răbdare şi să ne rugăm. Ispititorul este mare expert: are munţi întregi de mijloace! Ispititorul nelinişteşte, creează stări de apăsare şi de lupte exterioare. El cunoaşte nenumărate viclenii. El face pe om să se îndoiască. De aceea noi naufragiem adesea. Când trecem prin încercări, harul lui Dumnezeu coboară asupra noastră. Încercaţi de ispite, constatăm cât de slabi suntem şi, smerindu-ne atragem harul lui Dumnezeu. Vânturile ispitelor, în această situaţie, nu vor afecta, şi nu ne vor putea face nimic“. Suprema libertate este acel ceva ce izvorăşte din interior, atunci când, în sfârşit, reuşeşti să te desprinzi de frică, durere, vinovăţie, gelozie şi resentimente. Cea mai bună cale spre a învăţa cum să te desprinzi de toate acestea este să te detaşezi de raţionalizări, justificări, explicaţii şi judecăţi. Parcă te aud spunând: „- uşor de zis, greu de facut...
– Despre ispite greu de făcut!“
Acestea, (raţionalizările, justificările, explicaţiile şi judecăţile) sunt însă mult mai aproape de propria voinţă şi este mult mai uşor să alegi în mod conştient să te desprinzi de ele. În plus, ele sunt, de fapt, rădăcina celor enumerate anterior.
Acceptă-i pe ceilalţi aşa cum sunt! Nu privi un lucru ca fiind „mai bun“ sau „mai rău“ decât un altul. Nu clasifica pe cineva ca fiind „bun“ sau „rău“, ci înţelege că fiecare persoană face alegerea pe care o consideră ca fiind cea mai potrivită, sau, poate, singura pe care o consideră valabilă. Fii asemeni unui copil, nerăbdător să experimentezi totul pentru întâia dată, fără a face distincţia între bine şi rău. Doreşte-ţi ca lucrurile să fie aşa cum sunt şi doreşte-ţi ceea ce ai! Savurează ceea ce este deja al tău!
Nu fii egoist. Nu te justifica, nu te apăra şi acceptă părerile celorlalţi. Fii fascinat şi nu iritat. Nu încerca să te consideri important şi nu încerca din răsputeri să placi. De asemenea, nu încerca să te crezi mai mult sau mai puţin decât eşti cu adevărat. Ci doar îmbunătăteşte încetişor şi treptat câte ceva, puţin câte puţin în fiecare zi, şi continuă să te dezvolţi, căci ceea ce încetează a mai creşte, în timp este sortit morţii.
