Cerşetorul

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                 

Un creştin, având o treabă
Oarecare în obor,
Fu oprit la o tarabă,
De un jalnic cerşetor.

Cela, tremurând întruna
Şi cu glasul sfâşiat,
Spuse că-mplineşte luna,
De când pâine n-a mâncat.

Se uită la el, creştinul:
Un murdar şi-un zdrenţăros…
Las’ pe el, că-i ştie felul:
Sigur este mincinos.
.....................................................
Îi ceru din nou, acela,
Milă, pentru Dumnezeu,
Însă el împinse mâna
Şi plecă în drumul său.

Deodată, el aude
Lume multă ce ţipa.
Se întoarce-atunci şi vede
Omul, cum se prăbuşea.

Geaba se repede iute,
Încercând a-l ajuta…
Cela, prăvălit pe spate
Încetă a mai sufla…

Înțelese într-o clipă
Grozăvia, cum era:
Bietul, nemâncat murise…
Şi-asta, doar din vina sa!

Disperat, privi mai bine,
Faţa omului de jos
Şi căzu în amuţire:
Era chipul lui Hristos!

Pe Hristos Îl refuzase,
Nu-i dădu din pâinea sa!
Geaba-ngenunche şi plânse,
Mortul nu mai învia!

Frate, pe acel ce-ţi cere,
Nu-l respinge furios!
Cerşetorul are nume:
Totdeauna, e Hristos!

 
Pr. Turcu Laur