PĂCAT SPRE MOARTE ESTE TOT PĂCATUL NEPOCĂIT

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Ocara de la oameni aduce intristare inimii,dar se face pricina de curatie celui ce o rabda.E mai bine sa fim batjocoriti de oameni decat de draci;dar cel placut lui Dumnezeu pe amandoi i-a biruit.  

Cel nedreptatit de oameni,scapa de pacat,si pe masura mahnirii sale,afla sprijin impotriva lui. Cel ce se roaga pentru oamenii ce-l nedreptatesc,ii inspaimanta pe draci;iar cei ce se lupta cu cei dintai,e ranit de cel de-al doilea.  Fata de incercarile care vin,multi s-au impotrivitt in multe chipuri.

    Dar fara RUGACIUNE si POCAINTA,nimeni n-a scapat de asuprire.Inima iubitoare de placeri,in vremea iesirii,i se face sufletului inchisoare si lant,iar cea iubitoare de osteneli,ii este poarta deschisa.   

           Cel ce nu staruieste in cercetarea constiintei,nu vrea sa primeasca nici ostenelile trupesti,pentru credinta. Nu te face ucenic celui ce se lauda pe sine,ca nu cumva,in loc de smerita cugetare,sa inveti MANDRIA.   

Daca vrei ca Domnul sa-ti acopere pacatele,sa nu-ti arati oamenilor virtutile.Caci ceea ce facem noi cu acestea,aceea face Dumnezeu cu acelea.Cand vezi vreun gand ca-ti fagaduieste slava omeneasca,sa sti sigur ca-ti pregateste rusine. Cele rele isi primesc puterea una de la alta;de asemenea,si cele bune,cresc una prin alta,si pe cel partas de ele,il mana si mai mult inainte.   

            Este cate unul,care isi taie o patima,pentru o placere mai mare,si e slavit de ce ce nu-i cunosc intentia.Si poate ca unul ca acesta,nu isi da seama el insusi de sine,ostenindu-se prosteste.Se poate intampla ca unul,implinind pe fata o porunca,sa slujeasca in ascuns patimei,si prin ganduri pacatoase,sa strice fapta buna. 

Daca cineva,pacatuind in chip vadit si nepocaindu-se,n-a patimit nimic pana la moarte,socoteste ca,judecata lui va fi fara mila,acolo.

Pricina a tot PACATUL este SLAVA DESARTA si PLACEREA.   

            Cel ce nu le uraste pe acestea,nu va dezradacina patima.Iubirea de argint,slava desarta si placerea,trebuie urate ca niste mame ale relelor,si ca niste mame vitrege ale virtutilor. 

Din pricina lor ni s-a poruncit:"sa nu iubim lumea si cele din lume"iar aceasta,s-a zis,ca sa nu uram fara judecata,fapturile lui Dumnezeu,ci ca sa taim prilejurile celor trei patimi.  Prinzandu-te inceputul vreunui pacat,nu zice:"nu ma va birui pe mine",caci intrucat ai fost prins,ai fost si biruit.  

De vrei sa te mantuiesti,iubeste Cuvantul adevarat si nu lepada niciodata,fara judecata,mustrarea. Cel ce primeste cuvintele adevarului,primeste pe Dumnezeu Cuvantul.  

Caci zice:"Cel ce va primeste pe voi,pe Mine Ma primeste"(Mt.10,40).  

Cel ce uraste mustrarea,se supune patimii cu voia,iar cel ce o iubeste,va lupta si cu obisnuinta.Este o mustrare din rautate sau din razbunare,si alta este,intru frica de Dumnezeu si pentru Adevar.

Pe cel ce a incetat de-a mai pacatui si s-a pocait,nu-l mai mustra,;iar de zici,ca pentru Dumnezeu il mustri,mai intai descopera-ti pacatele tale.     

            De vezi pe cineva ca te lauda cu fatarnicie,asteapta la vremea sa,ocara de la el.Cand pentru vreo binefacere trupeasca,lauzi pe vreun om ca fiind bun,si uitand de Dumnezeu,acelasi om,pe urma ti se va arata ca e rau. Cel ce se pocaieste asa cum se cuvine,e luat in ras de nebuni.  

Dar aceasta sa-i fie semn de buna placere la Dumnezeu.  Omul sfatuieste pe aproapele sau precum stie;iar Dumnezeu lucreaza in cel ce aude,precum acela a crezut. 

 Domnul e ascuns in poruncile Sale.  Si cei ce-L cauta pe El,il gasesc pe masura implinirii lor.  Cand iti aduci aminte de Dumnezeu,inmulteste rugaciunea,ca atunci cand il vei uita, Domnul sa-si aduca aminte de tine

                                                                                                               Sf.Marcu Ascetul

CUVANT de INVATATURĂ despre RUGACIUNEA lui IISUS

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

        “Va voi povesti despre un batran parinte, care avea un corb in chilia sa. Parintele, rostea mereu Rugaciunea lui Iisus (in forma prescurtata), iar corbul auzind toata ziua: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma!”, i s-a facut obicei si spunea si el. Intr-o zi a ramas fereastra deschisa si corbul a zburat afara. Zbura, iar batranul il auzea cum rostea Rugaciunea. La un moment dat s-a napustit asupra lui un soim, dar auzind de la corb: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma!”, soimul s-a departat. Pasarea nu avea nici-o simtire a Harului lui Dumnezeu inlauntrul ei, dar, fiindca rostea Numele lui Dumnezeu, soimul s-a temut sa se apropie ca s-o manance.

   Cu atat mai mult pe noi ne va apara si ne va Sfinti, Harul lui Dumnezeu, cand rostim Rugaciunea lui Iisus. Pentru ca noi avem Harul Sfantului Duh inlauntrul nostru si poate lucra. Și chiar daca nu intelegem, el isi face lucrarea sa. „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma!”. Noi sa rostim Rugaciunea si Dumnezeu candva, ne va umbri. Dumnezeu este rasplatitor, nu se poate sa ne lase asa. Ci va veni, si atunci, si blandetea si smerenia si dumnezeiasca mangaiere de la Dumnezeu, precum si dumnezeiasca fericire si-l vor ajuta pe om. Si orice ar avea, fie ispite, fie epuizat de va fi, oricum ar fi, este cu neputinta ca Harul lui Dumnezeu sa nu-l umbreasca, pentru ca Numele lui Dumnezeu, cand il rosteste cineva, le binecuvanteaza pe toate” (Stareta Macrina Vassopoulos, “Cuvinte din inima”, Editura Evanghelismos).

Biserică de provincie....

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 

 ·

"Intr-o biserică de provincie, cam uitată de oameni, duminică dimineaţa nu a venit nimeni la Liturghie.
Aşa că slujba a fost oficiată doar de preot şi de cântăreţ în faţa celui însărcinat cu vânzarea lumânărilor.
Preotul s-a întrecut pe el însuşi, oficiind o slujbă atât de frumoasă, cu o predică atât de emoţionantă încât cei doi l-au întrebat uimiţi la sfârşit:
"Părinte, de ce aţi ţinut să faceţi o asemenea slujbă şi o asemenea predică în biserica goală?"
"Cum goală?", a replicat părintele. "Păi nu a venit nimeni!", au spus cântăreţul şi lumânărarul.
"Biserica era plină, dragii mei.
Biserica era plină de îngerii celor care nu au venit la Liturghie, deşi ar fi trebuit să vină.
Îngerii respectă rânduielile şi, chiar dacă omul care le e dat în pază nu vine la Liturghie, ei totuşi vin.
Când vine şi omul, îngerul e bucuros, când nu vine, e trist.

Dar îngerii vin mereu la Liturghie. Astăzi, biserica a fost plină de îngeri trişti, care au cântat împreună cu mine atât de frumos şi asta m-a stimulat."

SENSUL VIETII este INSASI VIATA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

(de Arhimandritul Pavel Papadopulos) 
,,Din esecul nostru de a nu trai profunzimea vietii noastre, se naste dorinta si alipirea pentru toate cele de la ,,periferia vietii”. Nu ne mai saturam de cele materiale! Noi nu mai respiram, ci FUMAM! Nu gustam, ci MANCAM! Nu vedem ce privim! Nu ne indragostim, ci NE DESFRANAM! Nu ascultam, ci TACEM cu indiferenta! Nu jucam hora, ci, NE CLATINAM TRUPUL! Nu ne rugam, ci SPUNEM CUVINTE! Nu lucram, ci MUNCIM! Nu ne casatorim, ci SEMNAM NISTE CONTRACTE! Nu suntem bucurosi, SUNTEM PUSI PE POANTE! Nu iubim, ci SOCIALIZAM! Nu ne pocaim, ci ,,NE MARTURISIM”. Nu ne smerim, ci JUDECAM! Vorbim despre Dumnezeu, dar, nu traim cele dumnezeiesti! Si totusi, acolo unde zici ca toate merg spre pierzare, ca ti-ai pierdut viata, vine o clipa, o scanteie, o raza de umilinta si de simtire, iar inima ta incepe sa bata din nou. Este atunci cand pasesti pe un drum singur, prin ploaie, fara umbrela si te desfatezi de aceasta. Este atunci cand vezi un om intr-o sala si spui “Doamne ajuta!” sau “Slavit sa fie Domnul”. Este atunci cand vezi un cunoscut si nu te multumesti cu o strangere de mana, ci il si imbratisezi. Este atunci cand saruti mainile unui bolnav de cancer. Este atunci cand nu te temi sa spui ,,TE IUBESC” omului de langa tine, prietenului tau, colegului tau, parintilor tai, copilului tau. Este atunci cand indraznesti sa plangi pentru greseala ta. Este atunci cand atentionezi cu farurile pe cei ce vin din fata, ca sa nu-i prinda radarul. Este atunci cand cele mici au capatat sens in viata ta si cand te-ai eliberat de cele pe care ti le inchipuiesti ca fiind mari. Profunzimea vietii, SENSUL VIETII este INSASI VIATA, iar nu cele de la periferia ei”.
                                                                                                                                        Preot Ioan 🛎.

Despre rugăciune

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

 Rugăciunea dăruieste oxigen duhovnicesc. Crestinul nu poate să trăiască crestineste, cu nădejdea vietii vesnice, dacă nu inspiră oxigenul rugăciunii. Trebuie să ne rugăm, să cugetăm la numele lui Dumnezeu si al Maicii Domnului. Nu este greu. Cum ne putem gândi la orice lucru si nu ne putem gândi la numele lui Hristos si al Maicii Domnului?
Putem, e de-ajuns să vrem. Desigur, avem piedicile diavolului, căci diavolul nu vrea rugăciune, ci vorbă lungă si desartă. Vrea să rătăcim cu mintea noastră, să colindăm cu gândul prin toată lumea, ne permite intrarea oriunde, dar ne împiedică intrarea către Hristos si Maica Domnului. Însă noi să ne străduim cu orice pret să comunicăm într-una cu Dumnezeu, să luăm oxigen. În orice necaz, supărare, ispită si problemă grea ne-am afla, să nu uităm rugăciunea. Să ne rugăm cu râvnă si durere în suflet, si Dumnezeu ne va da de veste, si cererea noastră va fi împlinită... Cu numele lui Hristos, ascetii au războit toate patimile; prin rugăciune au fost învredniciti de eliberarea de patimi, au primit mari harisme.
 Când suntem săraci la suflet înseamnă că nu avem rugăciune. Harul lui Dumnezeu vine prin rugăciune.

                                                                                                                   Efrem Atonitul

Botosaneanul Ortodox: Rugaciune

Botosaneanul Ortodox: Rugaciune:

O, Parinte Ceresc, Tata scump si bun, Dumnezeul nostru pe care Te-am parasit, care esti bogat in mila, in bunatate si rabdare, trimite...
O, Parinte Ceresc, Tata scump si bun, Dumnezeul nostru pe care Te-am parasit, care esti bogat in mila, in bunatate si rabdare, trimite peste noi Harul Tau Ceresc si peste toti fiii Tai care sunt pecetluiti cu Sfantul Botez si intoarce-i, Doamne, din caile pierzarii, caci stii neputinta firii noastre si cat este de mare zavistia demonilor impotriva noastra. Trimite, Doamne, peste noi toate cate stii ca ne sunt de trebuinta, ca sa ne faca sa ne intoarcem la Tine si sa-Ti slujim in toate zilele vietii noastre, facand numai voia Ta cea sfanta si aici si in vecii vecilor. Amin.

Doamne. . .

Slăvindu-Te, Îţi mulţumim Ţie, Doamne, căci nu treci cu vederea puţina noastră rugăciune, pe care Te rugăm să o primeşti ca pe cei doi bani ai văduvei. Nu ştim să ne rugăm Ţie cu zdrobire de inimă, nu ştim să ne arătăm mulţumitori pentru toate binefacerile arătate şi cu atât mai puţin pentru cele ascunse minţii noastre, dar recunoaştem înaintea Ta că suntem neputincioşi de nu ne vei întări, slabi de nu ne vei face îndrăzneţi. Miluieşte-ne, Doamne, că fără mila Ta pierim!

 BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

PILDE DESPRE RUGĂCIUNE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Un oarecare om evlavios, Agatonie, fusese învăţat încă din copilărie de pioşii săi părinţi să rostească în fiecare zi, în faţa icoanei Maicii Domnului, rugăciunea: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te….” şi celelalte. O spunea zilnic. Mai târziu, ajungând bărbat împlinit, începu să ducă o viaţă de sine stătătoare şi, năpădindu-l grijile şi interesele vieţii, rostea din ce în ce mai rar rugăciunea învăţată de la părinţi, iar în cele din urmă o părăsi de tot. Într-o seară a primit în casa lui un pelerin, care i-a spus că e pustnic în Tebaida şi că a avut o vedenie în care i se poruncea să meargă la Agatonie ca să-l mustre pentru că a părăsit rugăciunea Maicii Domnului.
Agatonie îi spuse atunci că pricina pentru care a lăsat rugăciunea este că, deşi mulţi ani a rostit această rugăciune, n-a aflat nici un folos. Atunci pustnicul îi zise: „Aminteşte-ţi, orbule şi nerecunoscătorule, de câte ori ţi-a ajutat această rugăciune scăpându-te de nevoi! Aminteşte-ţi cum, pe când erai încă băieţandru, ai scăpat de la înec într-un chip minunat! Adu-ţi aminte cum o boală molipsitoare i-a dus la groapă pe mulţi dintre vecinii tăi, iar tu ai rămas nevătămat! Îţi aminteşti cum, călătorind odată cu un prieten, aţi căzut amândoi din căruţă? El şi-a frânt piciorul, iar tu nu ai suferit nimic. Nu ştii oare că un tânăr, pe care-l cunoşti şi care era sănătos, zace acum slăbit de boală, iar tu eşti sănătos şi nu simţi nici o durere?
Amintindu-i de multe alte fapte minunate, în cele din urmă i-a spus lui Agatonie: „Toate aceste nenorociri au fost alungate de la tine prin Acoperământul Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru scurta ta rugăciune zilnică. Continuă dar să te rogi mai departe şi nu lasă această rugăciune ce se face spre slava Împărătesei Cerului, atâta timp cât încă nu eşti părăsit de Ea.”